Ei bine, chiar dacă vă închipuiți că numărul mare de călători este cel care duce la această călcare în picioare (de unde și calitatea îndoielnică a fotografiei), s-ar putea să vă înșelați: dincolo de vagonul doi sau trei din față al trenului sosit în stație pe sensul spre centru (ca acum, seara) sau invers, adică din spate (al trenului ce se duce spre Pipera dimineața), se poate circula destul de comod! Cine nu crede, este invitat să folosească cealaltă ieșire din PV II, cea care nu dă spre PV I! Așadar, aglomerația asta absurdă apare acolo unde se întâlnesc fluxurile de călători, acolo unde se luptă PLĂTITORII unii cu alții să ajungă la trenul care-i interesează!
De vină este stația prost gândită. proiectată de parcă trebuia să fie muzeu și nu o utilitate publică: idioții care au proiectat „minunea” de la PV II au crezut că pe aici nu vor trece oameni ci, eventual, grupuri de pionieri conduși de tovarășa, pentru că transferul dintre cele două stații majore ale metroului se face printr-un spațiu mic și gâtuit, spațiu astfel conceput încât fluxurile de oameni se intersectează între ele
OBLIGATORIU!
Asta duce la aglomerația de nedescris, asta duce la apariția hoardelor din stație, asta duce la așteptarea a patru și chiar cinci garnituri până să apuci să urci: degeaba vin trenurile la un minut unul de altul, ele pleacă din stație de fapt aproape goale!
CE RĂDOI NU CREDE, CE DIRECTOR GRAS PLĂTIT NU CREDE,
SĂ FACĂ BINE ȘI SĂ VINĂ ÎN STAȚIE ÎN PERSOANĂ
ȘI SĂ VADĂ CE SE ÎNTÂMPLĂ!
Ω
S-ar putea face ceva?
DA!
Ce s-ar putea face?
Păi ... nu sunt angajat la metroului, nu am cerut mărire de salariu de 42%, nu am amenințat cu greva!
AȘA CĂ SĂ PUNĂ MÂNA SĂ GÂNDEASCĂ PUȚIN ȘI GUȘAȚII DIN BIROURI:
SOLUȚII EXISTĂ ... DAR TREBUIE SĂ LE CAUȚI ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu