Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 1 decembrie 2018

O sărbătoare

   Este întâi decembrie sau, așa cum se obișnuiește, 1 decembrie. Printr-un concurs de împrejurări nefericit, în decembrie 1989 s-a hotărât soarta imnului național și a zilei naționale, amândouă alese în acele zile pe motive sentimentale și nicidecum raționale!
   Așadar ...
   Părerea mea personală, cu care culmea sunt și de acord, este că la fel de bine putea fi aleasă drept zi națională 5 sau 24 ianuarie, sau 9 aprilie ori 27 octombrie dacă vorbim despre uniuni de toate felurile! De ce ar fi întâi decembrie mai cu moț decât celelalte, nu pricep! În sfârșit, spuneam că am o părere, iar aceasta este că ziua națională a României ar trebui să fie în data de zece mai, ziua în care Principatele Unite și-au declarat independența față de Înalta Poartă! De ce nu a fost aleasă această zi? Ceva îmi spune că suntem în continuare reticenți la ideea de monarhie, că d`alde iliescu ion mai are un cuvânt de spus în educația noastră și că regii „ie” răi! Altfel nu se explică de ce la 141 de ani distanță în timp, ziua de zece mai aproape că nici nu este amintită printre datele importante ale istoriei a ceea ce a devenit și datorită acestei zile, România! Dar, minți bolnave de politruci convinși că numai comunismul este bun, refuză acestei zile gloria națională pe care o merită numai și numai din cauza suprapunerii ei (deloc întâmplătoare) cu 10 mai 1866 și 10 mai 1881 cu tot cu oțelul tunurilor de la Plevna!
   Trăgând scurt linie, trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna că nucleul țării în care trăim a apărut odată cu unirea principatelor din 1859, că venirea lui Carol ca domn în 1866 a avut loc chiar în preajma nefericitului act de anexare a Transilvaniei la Ungaria din martie 1867 (act prin care Austria și-a „cumpărat” un aliat sigur), că același Carol a condus țara timp de 48 de ani cu rezultate notabile (ieșirea României din evul mediu perpetuu în care se găsea) și că acestui nucleu i s-au alăturat ulterior Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul! Tocmai independența acestui nucleu a permis ulterior coagularea teritoriilor locuite de români! 
   Despre imn am avea mult de vorbit și este posibil ca el nici să nu fi fost scris încă!
   Cred că este un motiv suficient de puternic pentru ca data de zece mai să fie declarată zi națională!

   Ω

   În plus, pe zece mai este cald și frumos de obicei, deci am avea mai mult chef de sărbătorit în plină primăvară decât la minus 10 grade Celsius!
   P.S. Indiferent de părerile noastre, despre 1 decembrie 1918 pot spune un lucru:
BINE CĂ A FOST!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu