Președintele Iohannis a pus pe jar limba română: adică „NEAMȚUL”, așa cum le place să-l „insulte” pesedeilor, a dat un extemporal la limba română guvernului format numai și numai din români de-ai noștri, mândri și patrioți! Pe scurt, președintele a cerut pentru diverse motive, plecarea miniștrilor de interne și externe din guvern ... Acum începe nostimada, acum începe problema cu limba română, acum începe demonstrarea patriotismului guvernamental:
AMBII MINIȘTRI AU REFUZAT SĂ-ȘI DEA DEMISIA!
Ce să-ți spun ... bravo lor ...Problema însă nu s-a rezolvat, pentru că cei doi s-au băgat ca musca-n ... să zicem laptele calului, neînțelegând că de fapt nu li s-a cerut demisia ci DEMITEREA!
O simplă verificare a DEX-ului, cu mâna lor sau prin mâna consilierilor gras plătiți, le-ar fi explicat că:
DEMÍTERE, demiteri, s. f. Acțiunea de a demite și rezultatul ei; destituire, concediere.
în timp ce
DEMÍSIE, demisii, s. f. Act, cerere (scrisă) prin care un salariat, un demnitar se retrage dintr-o funcție, dintr-o slujbă!
Clar până aici?
Dacă nu, spus mai simplu, DEMITERE înseamnă să fii dat afară indiferent de dorința și părerea ta cu un șut în locul ăla în care s-au băgat ei ca muștele, în timp ce DEMISIE înseamnă pentru tot vorbitorul de limbă română să pleci tu, singur, de bunăvoie, indiferent de dorința și părerea angajatorului!
Așadar, președintele i-a cerut primului ministru să-i demită pe cei doi, pentru ca după numai câteva ore să vină un răspuns din partea împricinaților, cum că nu demisionează! Dintre cele patru personaje implicate în mascaradă, unul cel puțin știe ce înseamnă cele două cuvinte iar ceilalți trei, chiar dacă știu (nu bag mâna-n foc pentru asta) ne lasă de înțeles că nu pricep nuanța!
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că la scurtă vreme după ce pesede-ul a anunțat cu surle și trâmbițe că se cumințește, că se dezice și se spală de drăgnisme, că va fi un partid nou și primenit, își trage aceleași izmene murdare pe care le-a purtat și „daddy”, aceiași ciorapi puturoși rămași de la slugărel și intră în viața societății românești tot cu bocancii lui rădulescu AKM, comportându-se cu aceeași aroganță de psdragnea după care se pare că au o nostalgie arzătoare!
Urât lucru ... foarte urât, demonstrând că nu au priceput mare lucru din pierderea a peste un milion de votanți: când îl chemi lângă tine pe năstase, când îl chemi pe cozmâncă și alții asemenea ca să te ajute să speli imaginea partidului, atunci numai un imbecil te-ar putea crede că vrei cu adevărat să te schimbi!
Ω
Toată această pseudo încurcătură este bine venită: președintele demonstrează încă o dată că înțelege mecanismele politicii românești și are grijă ca războiul început cu grupul profitor din fruntea pesede-ului să nu se încheie acum, la jumătatea campaniei! El, președintele, a priceput că victoria de acum a fost numai și numai una de etapă, așa cum va fi și cea din toamnă de la prezidențiale: lupta finală se va da la parlamentarele din 20-20 și până atunci se pare că nu vrea să-i slăbească!
Sunt convins că președintele nici măcar nu dorește dispariția celor doi din cabinet: cererea de demitere nu a făcut altceva decât să arate încă nehotărâților că pesede-ul nu schimbă nimic altceva decât declarațiile, adică vorbele goale: el îi vrea pe cei doi în guvern pentru că amândoi sunt câte o armă care se descarcă în câte un picior (deja șubrezit) al pesede-ului!
Să avem așadar răbdare ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu