Peștișorul de aur ... (AUDIO)

PRESS TITLE THEN PRESS PLAY

   Să presupunem că ne-am întâlni cu ... peștișorul de aur!

   Nu contează împrejurările, ci doar faptul că ne-am întâlni cu minunatul peștișor, iar acesta, prin puterile-i ihtiologice de 24K ne-ar face propunerea clasică, aceea de a ne îndeplini orice dorință sau dorințe: însă nu oricum, ci în domeniul parlamentar autohton!

   Să nu uit: pentru ca minunea să fie minune până la capăt să considerăm că am întâlnit peștișorul de aur varianta premium, așadar nu avem la dispoziție trei alegeri ci oricâte dorim!

   Să începem ...

   Ce am cere? 

   Să fie România o republică (de monarhie nu cred să mai poată fi vorba) parlamentară, prezidențială sau o combinație? Ultimele evenimente ne-au arătat că de fapt, în acest moment, lucrurile nu sunt foarte clare: unii ar vrea ca președintele să aibă un rol pur decorativ, alții l-ar vrea mai activ! Să ne gândim la evenimentele politice ale anilor de după 2016 și să ne întrebăm cum este mai bine!

   Dorim un parlament sau vrem o democrație directă? Răspunsul este evident, utopia democrației directe este doar o utopie atunci când numărul cetățenilor este mai mare de unul singur! În concluzie, vom dori un parlament, o adunare care să ne reprezinte, dar ce fel de parlament dorim? Unicameral, bicameral, cu câți membri și, foarte important, format în baza căror criterii și norme de reprezentare? Presupun că în acest moment, sub imperiul prostului renume al organului legislativ românesc cei mai mulți dintre noi ar opta pentru un parlament în varianta redusă însă nu este neapărat un lucru bun să pui puterea legislativă în mâna câtorva oameni: asta ar putea duce la o formă de conducere de mână forte dacă nu chiar dictatorială! Însă nici prea mulți nu ar fi bine, pentru că ar duce la diluarea răspunderii și ar permite nenumărate jocuri de culise și aranjamente!

   Apoi, reprezentarea teritorială este bine să fie în continuare proporțională cu populația în număr, în calitate sau în cele două combinate? Este adică normal ca un județ (muuult) prea bine populat dar sărac să prevaleze în reprezentarea parlamentară în fața unuia mai puțin populat dar mult mai bogat și mai bine gospodărit? Este normal ca o zonă dezvoltată să fie condusă la nivel național de reprezentanții unei zone înapoiate? Ar mai fi o posibilitate, aceea a reprezentării universale și unitare: fiecare județ trimite un număr fix de reprezentanți și gata!

   Este o idee bună sistemul electoral actual sau ar fi bine să trecem la cel cu alegeri parțiale? Dacă la fiecare doi ani ar fi realese un număr de locuri (33% de exemplu), astfel ca la sfârșitul celor patru ani de mandat o treime din parlament să asigure continuitatea lucrului în comisii și buna desfășurare a activității parlamentului? Asta ar face ca la fiecare opt ani să avem alegeri legislative generale și ar da posibilitatea cetățenilor să-i taxeze pe aleșii de care nu sunt mulțumiți înainte de a veni alegerile cu susținerea, umbrelele și gălețile partidului!

   Cum am vrea să fie plătiți parlamentarii? Ce drepturi le-am acorda și ce îndatoriri le-am impune? Cât ar trebui să aibă un parlamentar venitul, ce pensie trebuie să-i asigure anii de mandat? Ce fel de imunitate trebuie să aibă un parlamentar: totală ca acum, numai politică sau deloc? Asta cu imunitatea ne pune în situația de a repune în drepturi ideea cu egalitatea cetățenilor în fața justiției, aleșii fiind acum mai protejați decât un cetățean obișnuit al României.

   În ce mod am da dreptul parlamentului să modifice legi extrem de importante? Am permite ca modificările la legile justiției, apărării naționale, informațiilor, exploatării resurselor să intre în vigoare imediat sau am cere acordarea unui răgaz, să spunem la sfârșitul mandatului parlamentar? Am fi de acord cu aprobarea legilor cu majoritate simplă sau calificată? Asta ar însemna ca parlamentul să poată da legi în favoarea grațierii unor condamnați, însă legile ar intra în vigoare nu la data publicării lor în MO ci în ziua alegerilor parlamentare următoare și doar dacă votul a întrunit necesarul majorității calificate stabilite prin lege!

   Ce program ar trebui să aibă parlamentarii?

   Ar trebui să acceptăm în continuare ca membrii parlamentului să nu lucreze pentru că este campanie electorală, deși sunt plătiți? În ce mod poate fi tras la răspundere un ales de către propriul său electorat?

   Un lucru important este și limita de vârstă sau chiar de studii impusă aleșilor: dacă vrem în continuare ciobani sau ex-secretare tute cu fuste scurte și țâțe mari, lăsăm legea neschimbată, dacă dorim specialiști și înțelepciune încercăm s-o modificăm pe ici, pe colo.

   Ce activități are voie să presteze un parlamentar în timpul mandatului său? Care sunt cu adevărat lucrurile interzise și cum se pedepsește un ales care calcă în străchinile lăcomiei? Nu cumva ar trebui ca în același timp cu privilegiile să vină proporțional la pachet și bau-bau-ul pedepselor? Pentru că nu este normal ca un cetățean oarecare să poată fi condamnat definitiv în mai puțin de un an iar un parlamentar să-și lungească procesul zece ani sau mai mult, eventual până la prescrierea faptelor! Ar fi rău ca faptele comise de un ales în funcție publică de la consilier de primărie inclusiv în sus, să nu aibă termen de prescriere iar pedepsele aplicate să pornească din start cu un spor? Mă refer aici la fapte de corupție, de abuz, etc, etc și nu la accidente auto sau traversare neregulamentară: nu cumva pentru privilegiile pe care le au, chiar ar trebui să riște pedepse net mai mari?

   Trebuie să ne întrebăm serios care sunt responsabilitățile unui ales: unii dintre ei, ajunși acolo pe listele partidului, își petrec mandatul jucând Solitaire sau X și 0, iar noi îi plătim din gros deși ei nu sunt pentru noi decât un balast și pentru șefi un număr de mâini ridicate.

   Compoziția parlamentului este un alt lucru interesant, la care trebuie să reflectăm! În parlamentul european nu există din câte știu grupuri parlamentare etnice, nu există reprezentare pe bază etnică: la noi de ce există? De ce nu se renunță la partidele etnice și la reprezentanții minorităților în parlament? Ce rost au? De ce sunt acolo? Câți italieni și câți cehi și câți evrei mai sunt în România? Nu cumva se încalcă dreptul la reprezentare echitabilă? De ce italienii (nu am ninic cu italienii, se înțelege) au dreptul la un deputat când ei sunt cu totul ... 3203? Ori polonezii (2543) sau cehii (2477) sau chiar armenii (1361)? De ce? De ce este necesar un reprezentant la fiecare câteva suflete?

   În aceeași situație trebuie spus că se află și maghiarii, care în lipsa UDMR-ului s-ar fi integrat până acum mult mai bine în partidele autohtone: UDMR-ul a luat comunitatea maghiară captivă și o folosește ca pe o masă critică împotriva puterii, vânzându-și evident voturile cui este mai tare, obținând pentru ei și ai lor drepturi net peste cele ale majorității.

   Sunt mult prea multe de spus și de gândit dar, avem nevoie mai întâi și mai întâi să ne adunăm gândurile, să cugetăm adânc la ce este mai bine trăgând învățăminte din ce a fost rău până acum și să cerem atunci când ni s-au liniștit nervii modificări legislative în direcțiile dorite: totul se face cu pași mici, învățând nu numai din greșelile proprii ci și din ale altora, corijând permanent orice sistem care, prin definiție, fiind în funcțiune este supus uzurii, deci și perfectibil!

   Ω 

   Concluzia este că, așa cum se poate face un referendum pentru ceva ce prezintă interes local sau național, în același mod ar trebui gândit foarte serios dreptul cetățenilor de a propune și impune într-un mod comod referendumuri care să ducă la modificarea actualei stări de lucruri:

AR PUTEA FI O FORMĂ DE CONTROL ASUPRA CLASEI POLITICE, 

NU CREDEȚI?