Nu se poate discuta despre trecut cu „dacă” deși despre viitor este bine să-ți pui tot felul de variante în față așa că nu voi întreba nimic în acest sens ci doar voi expune niște lucruri pe care eu, cu un minimum de cunoștințe, nu le pricep!
Așadar ...
Așadar am fost într-o scurtă vizită prin ceea ce am fost învățat din școală să consider „tărâmul dacilor”: Grădiștea de Munte, Costești, Sarmizegetusa. Locuri frumoase, de-a dreptul maiestuoase chiar dacă înălțimile nu sunt unele înfricoșătoare, multe mure, multe ape, multe anunțuri cu „atenție vipere”. Totul este aici la superlativ! Sau așa vrem noi să credem! Pentru că, unele povești nu par a se lega atunci când ești „pe teren”!
Iată ce vreau să spun ... toate informațiile noastre provin prin ricoșeu, neavând izvoare de primă mână: „De bello dacico” al lui Traian a fost o lucrare fără priză la public pare-se, motiv pentru care nu a fost copiată și nu ne-a parvenit. Exceptând așadar asemănarea de titlu cu faimoasa „De bello gallico” a lui Caesar, scriitura unuia dintre cei doi părinți prezumtivi ai românilor moderni nu ne-a parvenit decât într-o singură propoziție „Inde Berzobim, diende Aixim processimus”, adică „De aici am mers la Berzobis, apoi la Aixis”. Și atât!
Să fie clar însă, chiar dacă ne-ar fi parvenit în totalitate, De bello dacico tot nu ar fi fost un izvor suficient pentru înțelegerea momentului, lipsind total izvoarele care să ne arate punctul de vedere al învinșilor!
În concluzie, cine dorește și poftește interpretează cum îl duce capul scenele de pe Colonna di Traiano, monument important dar, să nu uităm, decorativ și de propagandă! Însă, ceea ce mă intrigă pe mine nu este legat de columnă ci de diferitele interpretări date evenimentelor. Iată deci despre ce este vorba ...
Istoricii au dedus că în al doilea război dacic Traian a ridicat cea mai mare armată din istoria Romei: peste 100.000 de oameni! Acestora, Decebal le-a opus o mână de oameni, adică vreo 20.000: disproporția este evidentă dar ... dar când joci acasă și zidurile te ajută - iar dacii nu jucau în deplasare! Să ne amintim că spartanii lui Leonidas au ținut în loc armata persană și au fost învinși numai prin trădare, iar raportul de forțe era de 300 la 10.000! Să ne amintim cum ditamai armata maghiară a luat o mamă de bătaie soră cu moartea la Posada. Să venim mai aproape de vremurile noastre și să ne gândim la amărâții noștri de soldați apărând trecătorile Carpaților împotriva celor mai formidabile armate germane și austro-ungare de acum o sută de ani, comandate la rândul lor de cei mai formidabili generali și mareșali ai momentului! Ce au toate astea în comun, ce leagă Sarmizegetusa anului 106 de luptele de pe Valea Prahovei din 1916? Exact, trecătorile, locurile înguste: toate luptele evocate au în comun acest lucru, spațiul înghesuit, lipsit de libertate, strâmtoarea în care câțiva oameni pot ține în loc sute! Cum de nu au putut apăra dacii valea Grădiștei? Cum nu s-au putut opune „jucând acasă”, având pe traseu mai multe cetăți bine construite și bine apărate (Costești și Blidaru supravegheau chiar intrarea în valea Grădiștei). Topografia locurilor nu a suferit în 2000 de ani schimbări dramatice, așa că ne putem face o părere rezonabilă: cum și de ce nu i-au putut opri? De ce s-a prăbușit totul atât de repede? Răspunsul ar putea sta în trădări repetate ale dacilor, ceea ce poate însemna că Decebal nu era rege peste un stat unitar ci peste o uniune, o alianță efemeră și eterogenă de triburi cu interese diferite, lucru care nu dă bine în manualele de istorie!
Avem apoi la rând chiar problema Sarmizegetusei: toponimicul pare a însemna cetatea de sus sau cetatea de pe stâncă însă lucrul este mai puțin important. Ni se spune deci că această cetate era capitala regatului dacilor deși se pare că nu prea avea cum să fie: o capitală, oricât de mică, nu poate trăi doar cu temple! Are nevoie de un palat administrativ, de o arhivă, de grajduri și cazarme, de drumuri de aprovizionare și pentru deplasarea curierilor, de piețe, de case înstărite și de bordeie pentru sărăntoci! O capitală are nevoie de băi, de locuri de adunare, de spații de depozitare pentru mâncare sau pentru tezaur, o capitală are nevoie de multe, iar Sarmizegetusa nu are nimic din toate astea! O capitală are nevoie de ziduri de apărare, de ziduri solide, iar cum Romei nu-i stătuse în fața nici Masada este greu de crezut că era necesară trădarea pentru depășirea unor ziduri măsurând circa trei metri grosime! Și că tot vorbim despre ziduri, acestea înconjoară un teren cu suprafața de circa trei hectare, locuințele fiind în exteriorul fortificației: unde s-au adăpostit luptătorii daci? Dar tabăra romană, unde a fost? Unde sunt urmele de lupte? Unde sunt apeductele întrerupte de romani? Nu, nu-mi spuneți că Traian a ordonat să se distrugă tot, romanii erau pragmatici, nu stricau lucruri folositoare!
Ni se spune că Roma a distrus capitala în primul rând din motive religioase, dar cei ce ne spun asta uită că singura religie pe care Roma antică nu a agreat-o a fost creștinismul și asta pentru că secta aceasta iudaică refuza să-l considere pe împărat zeu și să i se închine! Nu au interzis nici măcar mozaismul permanent focar de insurecție!
Atunci?
Ce facem?
Cetatea a fost cucerită și distrusă de romani (nu există urme) sau de dacii care s-au retras după ce și-au îngropat o parte dintre comorile greu de cărat, în speranța unei întoarceri viitoare?
Mai sunt unele glumițe la Sarmizegetusa, adică pe lângă spațiul total insuficient pentru organizarea unei apărări, pe lângă lipsa urmelor de luptă, pe lângă lipsa urmelor apeductelor dacice, pe lângă lipsa cazărmilor și depozitelor și a multor alte lucruri necesare unui oraș chiar și fără război, problema se rezolvă spunându-ni-se că populația locuia de obicei în exteriorul zidurilor, în locuințe cu amprenta rotundă! Ei bine, Daicoviciu ne vorbește despre casele dacilor obișnuiți cum că erau rectangulare, cu pereții dintr-un material foarte ecologic (paiantă) și acoperite cu paie sau stuf iar alți istorici și arheologi demonstrează că după ce a ieșit din peșteri, omul a trăit inițial în locuințe rotunde, trecând ulterior la cele rectangulare: ei bine, dacii nu erau atât de sălbatici încât să fie încă în faza caselor circulare!
Ω
Așadar, Sarmizegetusa nu prea avea cum să fie capitala Daciei dacă aceasta funcționa ca un stat unitar (ceea este din ce în ce mai greu de crezut) sau nu, lipsindu-i se pare cele necesare. Atunci, ce era Sarmizegetusa și pentru ce motiv era considerată o așezare importantă? Să nu uităm că noua capitală a Daciei, numită de Traian „Colonia Ulpia Traiana Augusta” a fost rebotezată sub Hadrian „Ulpia Traiana Sarmizegetusa”, deci numele mai însemna ceva, dar ce?
Este posibil ca muntele pe care este așezată cetatea la numai 1200 de metri altitudine să fi fost Kogaion-ul, muntele sfânt al dacilor?
Este posibil ca cetatea să nu fi fost o cetate ci un „Vatican” dacic?
Este posibil ca cetatea să fi fost distrusă chiar de daci pentru a nu o lăsa intactă în mâinile romanilor?
Da, orice este posibil ... atunci însă, unde a fost capitala dacilor, care este orașul capabil de apărare și cucerit de Traian după două luni de asediu prin tăierea aprovizionării cu apă?
Care să fie adevărul?
Eu unul cred în continuare că dacii scriau și socoteau (administrație fără birocrație nu se poate, birocrație fără scris și socotit nici atât) dar că încă nu ne-au parvenit texte și că acest lucru se va întâmpla! Până atunci însă, rămânem simpli admiratori și privitori ai benzii desenate lăsate de bădița Traian și încercăm să ghicim imposibilul ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu