După sute de
ani, vine din nou dinspre Asia o formă de ciumă, de data aceasta mascată
într-un virus cu manifestări asemănătoare gripei, banalei gripe pe care o ducem
de obicei pe picioare mai toți cei obișnuiți cu ea ... Tocmai aici este un
posibil pericol: să credem că este gripă dar în spatele ei să fie noutatea
chinezească!
Din ce știm
istoric, ciuma a făcut ravagii cu unele pauze în mai tot evul mediu și renaștere
până când, fără să știe de ce, oamenii s-au trezit fără ea! Ciuma a avut efecte
benefice evidente asupra societății, forțând dezvoltarea forțelor de producție
și schimbarea sistemului economic al breslelor agreat de biserică. Dacă ne
facem că nu vedem toate operele artistice înfățișând flagelul trebuie să
ridicăm un monument ciumei care a făcut (în special) Europa ceea ce este astăzi,
ducând la distrugerea relațiilor de servitute și la schimbarea întregului sistem
economic. A fost pentru prima dată în istorie când proletarii și-au putut vinde
munca negociat, la prețul cerut, a fost momentul în care sângele nu prea mai
era albastru, etc, etc!
Ce ne va aduce
din nou Asia? Încercarea SARSului a fost o nereușită ori o repetiție generală
și doar o biată glumă față de ce se întâmplă astăzi; așadar, ce ne va aduce
această nouă formă de ciumă, la rându-i tot o afecțiune a căilor respiratorii? Ce
se va întâmpla? Se va repeta tragedia bolilor copilăriei duse de spanioli și
portughezi în America de Sud în secolul XVI? Sperăm că nu, dar nimeni nu
cunoaște viitorul!
Să nu uităm: ciuma neagră sau bubonică a pus semnul egal între clasele sociale, între săraci și bogați - noua ciuma face pare-se la fel!
Venind mai spre
casă, mai la ale noastre, trebuie să ne punem niște întrebări fără să ținem cont de
isteria pe care parcă intenționat încearcă s-o creeze posturile TV:
a) suntem
pregătiți noi, ca organisme?
b) ce prostii am mâncat în ultimii ani, ne ajută?
c) cum
ne-a afectat alimentația imunitatea și rezistența organismului?
d) dar
statul nostru mult iubit și apreciat, după ani de zile de conducere de către
oameni numiți politic, cum se pregătește și cum s-a pregătit?
e) are
rezerve de hrană și de combustibili?
f) va
putea susține comunități întregi închise sub carantină? Sau „carantinate”, cum
am auzit că se vorbește mai nou în pseudo română ...
g) sanitar,
dincolo de declarațiile politrucilor arafat și streinu cercel, este pregătit
sistemul?
h) putem
pune pe picior de război armata dacă o localitate nu vrea să rămână în
carantină?
i)
materiale sanitare există?
j)
hexifarma a mai furnizat soluții pentru
dezinfecție?
k) ar
fi bun acum un guvern condus de dăncilă?
l)
dacă totul este declarativ, având și experiența
afacerilor cu disinfectant la gripa aviară, ce se va întâmpla cu noi lăsați pe
mâna unor inepți?
m) nu
ar fi bine să-l punem pe beuran să se ocupe dictatorial de această situație?
Cu sau fără
glumă, mă întreb serios ce se va întâmpla în momentul în care se vor rupe nu
atât lanțurile de producție cât cele de aprovizionare: când rafturile vor fi
goale, ce se va întâmpla și ce valoare vor mai avea banii?
Sperând să nu
ajungem până acolo, sperând că la un moment dat cineva va obliga televiziunile
să renunțe la stilul panicard de a face știri, sperând că medicii noștri sunt
cu adevărat urmași ai lui Hippocrates și nu ai lui bouran, sperând că toate vor fi
bune și frumoase, noi să ne rugăm lui Dumnezeu ca acesta să fie punctul de
maximum al noii ciume sau aproape punctul de maximum sperând ca în următoarele
câteva luni virusul să-și piardă din putere, să urmeze drumul SARSului și să ne
lase să ne culcăm, din nou, liniștiți, pe urechea cealaltă!
Ω
Credeți că
statul român poate gestiona o asemenea criză?
Credeți că putem
face față cu arafat?
Credeți?
Eu unul mă
îndoiesc din moment ce Colectivul nu ne-a făcut să ne urnim în direcția dorită
cu tot spectacolul oribil și monstruos pe care ni l-a oferit gratuit!
Mă îndoiesc ...
dar sper să mă înșel!
Dacă ar putea să
ne ocolească, ar fi perfect!
Parole d`honeur!
Zice o vorbă din
bătrâni:
AJUTĂ-TE ȘI DUMNEZEU TE VA AJUTA!
Eu zic să ne
bazăm mai puțin pe stat și, ca să nu repetăm Ciuma lui Caragea, să ne păzim noi
pe noi și astfel să-i păzim și pe ceilalți, pentru că boala va apărea în România fie că vrem fie că nu!
Așa crede un om, de pe stradă!
Să vedem cum ajută acum eficientizarea profitului și externalizarea producției în fața bolii ca manifestare a globalizării: acționarilor fericiți le dorim ... sănătate?
P.S. Ne alegem măcar cu un nou Decameron după această ciumă globalizantă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu