Ceea ce a făcut
partidul de guvernământ în parlament legat de problema apăsătoare și
discriminatorie a pensiilor de serviciu pute a farsă!
A farsă sau a
glumă!
O glumă proastă,
dar tot o glumă pe spatele contribuabilului și al votantului! Acest ultim
cuvânt, VOTANT, trebuie să capete la
noi o mai mare importanță dar până atunci ...
Așadar, orban și
ai lui au hotărât că este bine să se prezinte în fața parlamentului cu o
propunere de abrogare a pensiilor speciale pentru anumite categorii
profesionale în – așa li se pare lor – detrimentul altora! Acu` ... ce să spun,
îi înțeleg pe bieții grefieri care muncesc peste program însă nu înțeleg de ce
se întâmplă asta, de ce nu sunt mai multe posturi, de ce nu se face o altă
organizare și în același timp îi întreb și dacă au idee cum muncește un arhivar
și ce sporuri ia amărâtul ăsta!
În sfârșit,
guvernul orban ne aruncă praf în ochi, convins că suntem toți niște tâmpiți și
că așteptăm ca judecătorii constituționali, beneficiari de pensii speciale pe
alese și pe gustate, să se auto judece și să se auto condamne la pierderea
privilegiilor pe care și le-au creat!
CHIAR SUNTEM TÂMPIȚI?
Se pare că da
sau măcar așa ne cred!
Tristă comédie ni se mai arată ...
În concluzie,
noi tâmpiții, înțelegem că nu se dorește eliminarea pensiilor speciale, că nu
se dorește eliberarea sistemului de pensii și a statului din jugul unor mafioți
cu gulere albe care ne iau taxă de protecție pentru că așa au stabilit în cârdășie
cu alți mafioți numiți aleși, noi proștii pricepem că în fața noastră are loc
un balet de complezență, urmarea acestui spectacol de prost gust fiind și mai
marea îngreunare a statului și deci a
noastră, o și mai mare distribuție a privilegiilor, o și mai îngrozitoare înjosire și
discriminare a cetățenilor care trăiesc în România fără a fi parte a sistemului care a încălecat statul și pe
noi toți!
Urât balet,
urâtă farsă, tristă comédie!
Ω
Dacă actuala
propunere de restructurare a pensiilor trece, nu va trece, știu, dar să
presupunem că ea va trece, așadar dacă actuala propunere de restructurare a
pensiilor va trece, tot nu se va rezolva nimic pentru că:
1 lasă în plată cele mai grase și cele mai multe pensii
speciale
2 creează o nouă clasă favorizată
3 dacă există o clasă favorizată, în scurt timp ea va
crește în ritm accelerat, partidele aflate la putere având grijă să-și
recompenseze aplaudacii și pupincuriștii!
Dacă actualul
guvern nu dorește să se întâmple aceste lucruri, dacă doar a greșit când a
venit cu propunerea în parlament, își poate cere scuze aplicând tuturor
principiul contributivității și atât, permițând adaosuri la pensie sau (SAU nu ȘI) scăderea vârstei de pensionare persoanelor care s-au evidențiat
în mod deosebit (am mai spus care, nu mai repet care ar fi acestea) și atât!
Președinte Iohannis care în ultima vreme este
cam tăcut, ar putea da și el o mână de ajutor prin organizarea unui referendum
pe această temă în aceeași zi cu alegerile locale și atât!
Cerem așa ceva
pentru că ni s-a promis în campania electorală și atât!
Ni s-a promis
și, cum noi ne-am ținut de cuvânt, este acum și rândul lor, al celor care au
promis, deși problema nu mai are legătură cu simpatiile politice ci cu
posibilitatea statului de a suporta
cheltuielile obligatorii!
ȘI ATÂT!
Cel puțin așa
crede un om, de pe stradă ... și atât ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu