Pentru cine nu a
fost în Cehia, prietenia manifestată de cehi pentru ruși este incredibilă: meniuri
în rusă, afișe în rusă, chelneri vorbitori de rusă, într-un cuvânt, rusa și
rușii sunt pe primul loc iar cu engleza te descurci mai greu! Îți spui că este
normal, că sunt un popor slav, că altă generație a trăit primăvara de la Praga,
că Vaclav Havel nu mai este, că turiștii ruși sunt mulți și dispuși să
cheltuiască ... dar iată și reversul medaliei!
În Cehia dar și
în alte state frățești, au existat și există încă în baza tratatelor încheiate
ca un armistițiu la sfârșitul războiului, tot felul de monumente sovietice. Cei
mai în vârstă își amintesc că și la noi, în Piața Victoriei, pe peluza din
dreptul Muzeului de Geologie se afla pe vremuri o coloană pe care trona un
mândru ostaș sovietic, monument care l-a zgândărit pe Păstorel Teodoreanu care,
privindu-l, a spus:
„Soldate rus, soldate rus,
Te-ai înălţat acolo sus
Că liberaşi popoarele
Sau fiindcă-ți put picioarele?”
Te-ai înălţat acolo sus
Că liberaşi popoarele
Sau fiindcă-ți put picioarele?”
Mai apoi a
dispărut și Lenin de la Piața Scânteii și Editura Cartea Rusă, Sovromurile,
etc, etc. Pentru că între cele două state nu există un tratat care să prevadă
explicit păstrarea monumentelor propagandistice, statul român comunist le-a
considerat ... inutile și le-a trimis direct la topit! Au dispărut și numele de
străzi, de piețe, etc, au dispărut numele de intreprinderi de genul „Tânăra
Gardă” (era parcă industrie ușoară, pe undeva pe Viilor). Într-un cuvânt, din
trecerea glorioasă a glorioasei armate roșii ulterior sovietice pe la noi au
mai rămas numai și numai cimitirele militare și cam atât! Însă, dincolo de noi,
prietenii marelui popor rus au păstrat din cauza tratatelor cam tot ce trebuia
păstrat deși este lipsit de valoare și chiar de înțelegere după 70 sau 80 de
ani: așa că, lângă poarta Brandenburg străjuiește mândru un tanc sovietic, care
își etalează steaua roșie în apropierea plăcii care amintește de locul în care
Ronald Reagan ținea istoricul discurs în care îi cerea lui Gorbaciov să dărâme
zidul!
Vă mai amintesc
doar că Păstorel a făcut doi ani ca politic pentru catrenul de mai sus – nu s-a
putut abține – și revenim la ale noastre!
Am citit
părerile mai multor utilizatori de internet, păreri care spun clar că guvernul
României a instituit o dictatură militară, că suntem supuși unor reguli
draconice, că nu mai putem face ce vrem, că nu mai avem – într-un cuvânt –
libertate! Mai exact, sunt voci care spun că libertatea ne-a fost furată, că nu
putem face sau spune nimic ... iar eu văd cum unii îl fac pe Iohannis trădător,
alții îl înjurăm pe ciolacu, am râs o țară de numărul comic numit cu pseudo simpatie țața
veorica, etc, etc și nu ne-a luat nimeni la întrebări!
Dar asta ...
asta nu este libertate!
Mi-am amintit de
faimosul aforism al nu mai puțin faimosului Baruch Spinoza:
„LIBERTATEA ESTE O NECESITATE ÎNȚELEASĂ!”
Și îmi dau seama
că omul obișnuit, înțelege prin libertate toate năzbâtiile din lume dar mai
niciodată ce ar trebui cu adevărat acest concept să însemne!
Drept care, iată
ce-mi cade sub ochi, publicat de Deutsche Welle:
„Amenințări rusești împotriva primarului
general din Praga!
Potrivit serviciilor secrete cehe Primarul
general al Pragăi Zdeněk Hřib
și alți doi colegi au fost plasați sub protecția
poliției, din cauza unor
presupuse planuri ale serviciilor secrete rusești de
asasinare.”
Dar de ce? Cum este
posibil? Ce motiv ar avea? Iată deci:
„Pe 27 februarie, la
împlinirea a cinci ani de la asasinarea fostului vicepremier rus și lider al
opoziției liberale Boris Nemțov,
Hřib a redenumit Piața Praga, unde se află
sediul Ambasadei Rusiei,
în Piața Boris Nemțov.”
Și nu
numai, pentru că:
„La începutul lui aprilie, primarul sectorului
6 din Praga, Ondřej Kolář,
a ordonat demontarea statuii mareșalului sovietic
Ivan Konev.
Statuia a fost mutată într-un depozit și ar urma să fie expusă
mai
târziu într-un nou muzeu de istorie. În Cehia există de mulți ani
numeroase
controverse privind persoana mareșalului Konev.
Pe de o parte, acesta este
considerat "eliberatorul Pragăi" la sfârșitul
celui de-al Doilea
Război Mondial; pe de altă parte, el este acuzat de represalii
împotriva a mii
de cetățeni cehi critici la adresa Uniunii Sovietice.
În plus, se menționează
rolul său în înăbușirea revoluției ungare din 1956.
Din acest motiv, statuia sa
a fost profanată tot mereu în anii trecuți.
Kolář a vrut practic să rezolve
controversele fără sfârșit privind
statuia printr-un fel de decizie solomonică,
prin mutarea ei în depozit.”
Reacția
rusească nu s-a lăsat așteptată:
„Demontarea statuii a
declanșat însă reacții furioase în Rusia.
Ministrul rus de Externe a calificat
gestul, într-un interviu oficial,
drept „indignant și cinic”,
președintele Putin a semnat un fel de Lex Kolář,
o lege privind arestarea
pentru avarierea monumentelor de război,
instrument prin care ar fi putut să
fie pus sub acuzație și primarul de sector din Praga.
După ce naționaliști ruși
au atacat sedii diplomatice ale Cehiei în Rusia,
Ministerul de Externe ceh a
scris o notă aspră de protest. În sens opus,
Ambasada Rusiei de la Praga și-a
schimbat adresa oficială, folosind-o pe
cea a reprezentanței ei consulare,
pentru a nu fi nevoită să folosească numele lui Boris Nemțov.”
Ca o paranteză, Praga a fost „eliberată” mult după încheierea ostilităților, pe 11 mai 1945 mai exact dar, să nu uităm că și Bucureștiul a fost „eliberat” tot de armata roșie pe 9 septembrie 1944!
Revenim la subiectul nostru: continuarea
a fost o permanentă presiune atât politică cât și economică din partea Rusiei
asupra Cehiei.
Nici relațiile
Cehilor cu China nu sunt mai breze, pentru că după ce au trecut zâmbetele tipic
asiatice promisiunile de investiții ale orientalilor nu au fost nici pe departe
îndeplinite, iar occidentul care deja se uita urât la poarta deschisă de cehi
rușilor și chinezilor nu are nici un motiv să îi ajute la nevoie!
Observăm
deci, că necesitatea de libertate a primarilor cehi nu poate fi înțeleasă nici
de ruși și nici de chinezi, ei fiind încă departe de cel pe care ni-l cânta pe
vremuri Topârceanu!
Să revenim
însă: mie nu-mi place firea și asta nu este un secret, dar aș sări să o apăr
dacă ar fi amenințată de o putere străină care s-ar amesteca fără scrupule în
politica noastră internă! Chiar și pe iliescu ion l-aș apăra, măcar pentru a
putea trăi cu speranța că-l văd adus în fața unui tribunal românesc! Dar să
ajungă să fie nevoie de protecția poliției în fața amenințării unui stat
străin, asta chiar n-o mai pot pricepe! Mi se pare cam mult!
Ω
Ciudată
libertate vine de la răsărit, ciudată de tot: păi dacă spuneam în Rusia ce am
spus în România despre dracnea, de mult tăiam lemn în Siberia!
Sau săpam
șanțuri!
Ori spărgeam
piatră!
Cât despre
China, mai bine să nu ne gândim ...
Așa crede
un om, care privește strada ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu