Faceți căutări pe acest blog

luni, 30 noiembrie 2020

Congo+Suceava=LOVE!

   Cu neplăcerea cauzată de un asemenea gest, trebuie s-o spun:

V-AM ZIS EU?

   Iată că după Pitești 1, a apărut și un Pitești 2 la Suceava cu o haltă mică prin Congo!

   Adică, atunci când spuneam că 25% dintre permisele celor care șofează astăzi în România sunt false sau obținute în mod ilegal, fraudulos, eram optimist: se pare că numărul este mult mai mare! De ce gândesc așa? Pentru că, dacă într-un grup de zece oameni care merg în cadență, unul singur nu respectă ritmul, acesta sare imediat în ochi dar, dacă din aceiași zece oameni, patru, cinci ori chiar mai mulți nu respectă cadența, atunci pare a fi toată lumea alături de drum, lăsând impresia de normalitate și pentru cei care nu respectă ritmul! Ori, la noi astăzi, cei care nu merg în cadență tind să depășească numărul celor care o fac! Fiind bucureștean, mă întâlnesc în trafic cu șoferi din toată țara și pe baza experienței proprii, bag mâna în foc că există o fabrică de permise în fiecare județ al țării, cu deosebirea că unele sunt mai prolifice decât altele! Nu, nu-mi spuneți că mă înșel! Un calcul simplu, ne va explica de ce spusele știrilor sunt povești: s-au găsit se spune 1,4 milioane € și multe kg de aur plus alte mărunțișuri! Ei bine, un kg de aur înseamnă cu aproximație 50€ ori 1000, adică 50,000€! În cazul ăsta să spunem că au găsit polițiștii cu totul, bani și valori de peste două milioane! Asta ar însemna 2,1 milioane – pentru ușurința calculului – împărțit la 7000€ cât costa un permis ... adică numai 300 de beneficiari? Adică vreți să credem că numai 300 de suceveni habar n-au de regulile de circulație? Este absurd, ori se vindea un permis cu mult mai puțin ori autoritățile nu au găsit toată suma obținută în acest fel! Bănuiesc că discuția din mașină, dintre instructorul auto care oprește cursantul pentru explicații în stația STB sună cam așa în timp ce-l învață să folosească luminile de avarie:

-          Ce credeți, ce șanse am? întreabă el sau ea.

-          Dumneata (domnule sau domnișoară) conduci suficient de bine ca să iei examenul, dar ăștia ie ai dracu și nu vă trece examenu` fără o atenție acolo ...

-          Aoleu! Și cum să fac?

-          Dacă vreți, am io pă cineva ... că oricum, începătoru` trebe să știe cât să ia examenu` că să știe că-n primu` an se învață condusu`, pă drum nu în școală ...

   Nu mă credeți? Vă rog s-o faceți, dar atât de multe năzbâtii se petrec în trafic și atât de multe prostii au devenit lege imuabilă, încât îmi este imposibil să cred altfel!

   Principalii beneficiari ai permiselor ilegale ori false îmi par a fi taximetriștii, șoferii de utilitare și mândrele care primesc câte o mașină mare și puternică de la sponsorul lor de 70 de ani, cel pe care îl iubesc sincer cu toată puterea celor 20 de ani ai lor și care le premiază pentru rezultatele la învățătură! Pe lângă aceștia, mă tem că mulți dintre istructorii auto dacă nu au obținut permisul ilegal, atunci cu siguranță trebuiau s-o facă!

   Problema mea este că după Pitești 1 nu știu ca vreunul dintre beneficiarii ilegalităților să fi rămas fără rodul șpăgii lor, nici măcar proaspătul reales popescu piedone, cel care a luat cinci (5) examene de conducere la Pitești într-o singură zi!

   Dar că spuneam acum câtva timp, destul de scurt, că brusc drumurile românești s-au umplut de troace diesel din categoria Opel Astra și Mercedes A Klasse, fumegătoare și nesigure, vă amintiți? Nu pricep cum de noi, simpli cetățeni observăm asmenea lucruri (vezi RAR SV) iar autoritățile NU!

 

  

 

   Să vă fie clar:

-          Dosarul va fi tărăgănat în instanță

-          Polițiștii corupți vor ajunge să fie cercetați și judecați în libertate

-          Șeful serviciului permise SV va primi trei ani cu suspendare

-          Ceilalți, pe cale de consecință, din ce în ce mai puțin

-          Nu se vor confisca alte sume și bunuri în afară de cele găsite acum

-          Nu se va reține nici un permis ilegal eliberat, oricât de ... analfabet ar fi posesorul lui!

-          Nu, instanța nu va considera că cei vinovați prin acțiunile lor au eliberat pe stradă niște potențiali criminali posedând arme mai grele de o tonă

-          Nu, instanța nu-i va considera vinovați pe autori de tentativă de omor!

   Și fabricile din teritoriu vor continua să lucreze, bine merci! Vi-l amintiți pe vela amenințând „interlopii” cum că este cu ochii pe ei? Iată că nici nu trebuia să se obosească prea tare, interlopii erau chiar în curtea lui! Așadar, Congo+Suceava=LOVE!

   Așa vede lucrurile un om, de pe stradă ...

vineri, 27 noiembrie 2020

Un popă uituc

   Vrem nu vrem, trebuie să recunoaștem că uitarea este benefică pentru mintea umană dar, uitarea nu este întotdeauna bună și pentru cei din jurul uitucului! Iar prin uituc, îl numim aici pe teodosie, noul mazăre de constanța! Ei bine, acest – cum spuneam – nou mazăre, simte că se pierde dacă nu face ceva de prost gust, strident și pe cât posibil ilegal! Hai, că nu ați uitat originalul, îi seamănă lui mazăre ca două picături de apă! Dar ce a mai făcut drăcia sa? Ei bine, după o Înviere cu repetiție, după cățărat pe cisterne, după plimbat cu macaraua, acum a ajuns să ceară în instanță ca judecătorii să interzică microbului covid să se transmită în timpul pelerinajului de Sf. Andrei! Nu am glumit, pur și simplu teodosie, în disprețul total al legii, bunului simț și sănătății credincioșilor dar nu numai, cere voie să-și facă numărul acuzând statul român că niciodată credincioșii nu au fost mai batjocoriți și așa și pe dincolo ... Trebuie să-i amintim personajului acesta sinistru că în ultimii 30 de ani nu a ajuns nimeni la pușcărie pentru dreapta credință și nici preoți ortodocși nu am auzit să fi pătimit prin pușcării ca până-n `89, așa că vorbele aruncate în aer pentru uzul credincioșilor cu convingeri, a celor care habar n-au pe ce lume trăiesc, îl fac pe numitul circar de râs iar pe noi să strâmbăm din nas auzind prostiile monumentale debitate din locul de unde ar trebui să primim învățăminte religioase și binecuvântări! 

    

   Pentru că nu se putea opri la atât, pentru că nu se putea mulțumi cu apariția fără mască (!), pentru că i se pare că lui i se cuvine, pentru că este convins că el are dreptul, micul și uitucul teodosie a îndemnat credincioșii să-și facă declarație pe proprie răspundere și să vină la pelerinajul de Sf. Andrei, deși acest lucru este interzis în mod expres în timpul stării de carantină!

   Dacă nici asta nu este o acțiune menită să ajute la răspândirea bolii și pentru care alții au încasat măcar o amendă zdravănă, atunci nu mai știu care!

   Așa crede un om, de pe stradă ...

joi, 26 noiembrie 2020

Fiți deștepți!

   Președintele este înjurat pentru intonația cu care vorbește dar, în același timp, este admirat pentru același lucru!

   Medicii eroi sar în foc pentru pacienții lor dar, în același timp, cadre medicale de la un anumit spital, trimit rudele să cumpere un anumit tip de sicriu, de la firma lu` nașu` sau mai știu eu a cui!

   După incendiul de la spitalul din Piatra Neamț au murit niște oameni (numărul nu contează acum) ceilalți fiind transferați în alte spitale: presa anunță moartea celor transferați de parcă s-ar datora incendiului și nu covid-ului, încercând să recreeze psihoza Colectiv!

   Vaccinul creat de Oxford costă numai 3,5 €, adică de circa șase ori mai puțin decât competitoarele, poate fi ținut pe timp nelimitat în frigider alături de salată și are o eficiență cuprinsă între 70 și 90 la sută, inventatorii declarând că în varianta standard au obținut 70 iar într-o dozare diferită s-a atins 90 la sută imunizare: presa se face că nu a înțeles și bate toba numai pe 70% față de cei 90% ai competitoarelor, care însă au nevoie de condiții speciale de transport și depozitare având prețuri, așa cum spuneam, de circa șase ori mai mari!

   USR o ține langa cu ideea „fără penali în funcții publice” dar cu toate că asta ar fi un câștig excepțional, presa nici nu vede nici nu aude, doar cea partinică anunță că niște pesedei vor demisiona din parlament în ultima zi a mandatului renunțând astfel la pensiile speciale: faptul că cele două nu se pupă, nu mai contează, contează doar presupusul beneficiu de imagine, uitând a ne spune că după un mandat de parlamentar practic nu-ți mai trebuie pensie, toate celelalte privilegii fiind mai mult decât acoperitoare!

   Tot USR se luptă cu ideea desființării pensiilor speciale, dând-ul exemplu pe „săracul” ciorbea victor, sluga prea plecată a pesedeului: presa din nou nu știe, nu vede!

   Guvernul declară că avem o scădere de numai 9%, opoziția se dă de ceasul morții că avem o scădere de 9%!

   Opoziția se plânge că în 2021 creșterea prognozată este de doar 5%, guvernul se laudă că în 2021 vom avea o ditamai creșterea de 5%!

   Emisiunile de știri se ocupă de probleme importante cărora nu le pricep rostul deși ni le expun pe un ton lugubru: x români încă au căcăstoarea în fundul curții pe când media europeană ... și cam atât, nefiind în stare să explice și de ce nu este bine să fugi în fundul curții sau să stai cu oala de noapte sub pat!

   Emisiunile de știri ne plâng de milă că suntem pe ultimul loc în Europa la consumul de carne însă, din nou nu pricep finețurile statisticii făcute probabil pe baza vânzărilor unor magazine: ceea ce rezultă din vânzări este consumul în mediul urban cu predilecție și după un asemenea calcul vine madame Bilic să ne certe că mâncăm prea multă carne, în timp ce în mediul rural nu contorizează nimeni animalele tăiate, găinile jumulite și nici porcii ce simt Ignatul! Așadar, din nou o statistică făcută perfect pentru a ocupa din nou ultimul loc la ceva în Europa: dacă ar ști cât se manâncă în România din producție proprie, mulți vegani și vegetarieni europeni ar fi geloși! 

   

   În concluzie, orice ni se prezintă ca știre este fie deformat politic, fie neînțeles de către departamentele de știri care se prezintă din ce în ce mai slab, cu un limbaj mediocru și o putere de înțelegere de nivelul mahalalelor unor târguri de provincie!

   De aici rezultă că trebuie să fim deștepți: să ne informăm de pe marile agenții de știri, să urmărim știrile locale din mai multe surse și în nici un caz să nu ne lăsăm amăgiți de așa zișii creatori de conținut, autointitulații influențatori care lucrează în beneficiul câte unui sponsor și nici de pe la „amicii” binevoitori care ne par foarte prietenoși dacă au aceleași idei politice cu noi! Măcar acum, în prag de noi alegeri, hai să fim deștepți, să nu mai înghițim orice prostie și să pricepem că atunci când o marfă nu costă ... marfa suntem noi!

   Așa gândește un om, de pe stradă ...

 

miercuri, 25 noiembrie 2020

Înțepați

   Se aude un zvon, unul cum că se apropie momentul mult așteptat al vaccinării anti covid: nici nu știu cum se spune mai bine și mai pe înțeles, anti covid, pro covid, din cauză de covid ... În sfârșit, înțelegeți dumneavoastră cum stă cazul cu macazul ... Ce nu înțeleg eu, este de ce cel puțin 40% dintre români se declară în total dezacord cu ideea, preferând să nu se imunizeze!

   Iar ideea nu este una românească, regăsindu-se într-o proporție aproape identică în multe țări europene, inclusiv în ograda surorii noastre mai mari, Franța: așadar, de ce se tem oamenii de vaccin, de ce refuză imunizarea, de ce nu se vor protejați? Acest răspuns ar fi foarte interesant de aflat și de disecat.

   În sfârșit, din momentul în care vaccinul va fi disponibil la noi, armata va interveni ocupându-se de tot lanțul de evenimente până în momentul vaccinării, moment lăsat totuși pe mâna sistemului de sănătate, așa că nu vom fi înțepați cu vreo seringă calibrul 7,62! Faptul că guvernul folosește armata este în principiu un lucru rău, demonstrând că sistemul civil este în continuare nesigur și coruptibil, ceea ce ne ajută să facem pasul spre a spune că de fapt, folosirea armatei este un lucru bun!

   Vaccinarea va fi efectuată într-o anumită ordine și sper să nu apară și parlamentarii în grupele de risc! Până acum, vaccinurile credibile dezvoltate se învârt ca rată a imunizării în jurul cifrei de 90% și nefiind specialiști, nu putem spune dacă este bine, suficient sau slab dar, ne putem aminti mai toți cum în școală, venea asistenta și ne vaccina pe clase împotriva a diverse boli: așa a dispărut din România și malaria și poliomilelita și multe alte boli care acum 70 de ani încă făceau ravagii, lucrul dovedindu-se mai mult decât binevenit! 

    

   Indiferent de părerea „înțepaților” care nu vor să se lase vaccinați, cred că pentru noi toți imunizarea este un lucru de dorit, bine venit, care ne va ajuta să ne reluăm cât mai curând și mai complet viața de dinainte de pandemie. De un singur lucru mă tem, anume să nu mă trezesc că am voie în restaurant dacă sunt vaccinat sau să pot intra într-o țară străină numai și numai dacă am fost imunizat cu substanța X și nu cu Y care este considerată ... inferioară! În rest, vă doresc atunci când va fi, înțepare ușoară!

   Așa gândește un om, de pe stradă ...

marți, 24 noiembrie 2020

Atracția fatală

   Așa cum ne-a învățat de-a lungul timpului, al doilea stat sovietic din lume nu-și dezminte admirația pentru întâiul stat de acest fel, păstrând în rezevă, sub umbra numită orientare pro occidentală înclinația spre guvernarea de mână forte. Dacă nu știați, deși sunt convins că ați înțeles de îndată, vorbim despre Ungaria vecină. Ei bine, această țară dragă nouă, face ce face și, după ce câștigă aprecierea occidentului, dă cu piciorul în găleata cu lapte: acum, pentru că laptele este pe ducă, Orban Viktor dă cu piciorul vaccinurilor de proveniență vestică, aprovizionându-se din plin cu sputnik-ul sovietic, pardon, rusesc ...

   Nu este vorba aici despre calitatea vaccinului pe care eu unul nu o pot aprecia deși zic niște specialiști că ar fi cel puțin îndoielnică, nici gând de așa ceva: este vorba despre spargerea frontului comun european, este vorba despre nevoia disperată de a face altfel, este vorba despre ieșitul în față ca peduchele în frunte! Orban Viktor, nu are nici o problemă cu vaccinul de proveniență USA sau DE ori alta, el are cu ideea de piață comună, el are cu ideea de Ungarie mare, el are – vrem nu vrem – cu ideea că Ungaria nu mai este nici pe departe ce a fost și odată cu aderarea Bulgariei și României, are cu ideea că ar fi egala acestor înapoiați mai răsăriteni decât ungurii ...

   Păcat că Orban Viktor vede astfel lucrurile, păcat că Orban Viktor este dispus la asemenea compromisuri numai și numai pentru a demonstra că el și Ungaria sunt independenți, liberi și că de nimeni nu depand, mangafaua părând plecată la Ploiești ... păcat, dar mangafaua pare a fi acasă și gata să prindă Ungaria și Polonia prin paturi străine și reci, propune deja o soluționare a problemei bugetului european prin lăsarea celor două țări derapate în afara blocului comunitar și, totodată, în afara beneficiilor aduse de planul de redresare economică de la care cele două ar fi ... sărite! Sper că nu se va ajunge la acest lucru, deși cred că trebuie modificat pe ici pe colo sistemul hotărârilor europene, trecându-se unde este cazul de la unanimitate la majoritate calificată, luându-se astfel jucăria șantajului unor încăpățânați de tipul Orban Viktor! 

    

   Ciudat și supărător în toată telenovala maghiară nu mi se pare încăpățânarea anti UE și amorul mărturisit și fatal pentru Rusia, ci susținerea de care se bucură în continuare conducerea maghiară pe plan intern, pentru că dacă o mână de opozanți au manifestat în trecut, acum ei par a fi fost definitiv reduși la tăcere de popularitatea neașteptată a noului Attila!

   Din păcate, drumul nostru spre Europa trece obligatoriu, în mod fizic, prin Ungaria ...

   Așa vede lucrurile un om, de pe stradă ...

luni, 23 noiembrie 2020

Entr`acte: Procesul lui Socrate

   Îi datorăm scrritoarei Claude Mossé fina analiză a lumii ateniene din perioada cea mai zbuciumată a orașului stat. Vorbim despre sfârșitul războiului peloponesiac, despre victoria brutalei Sparte asupra democraticei Atene, vorbim despre prăbușirea adulatului Pericle, vorbim despre realitatea răsturnării unor valori pe care noi le vrem imuabile. Cartea merită citită cu atenție, pentru că ne lămurește că justiția nu a însemnat mereu ceea ce credem noi astăzi că este, pentru că ne dă de înțeles că firea umană nu se schimbă nici în aproape 2500 de ani, pentru că ne lămurește cum stătea treaba cu minunata societate ateniană dar, mai ales, mai presus de toate, pentru că ne luminează în privința sensului real al cuvântului demos, cel de la care ne vine demos-cratos, adică democrație sau ... putere populară! Tot analiza aceasta ne explică, printre rânduri, ce este opus demos-ului, adică aristoi și de ce pot exista și revoluții oligarhice bine venite atunci când plebea acaparează statul și își impune vulgara-i dictatură!

   Însă, mai presus de orice, în destul de puține pagini, se face analiza procesului lui Socrate, a condamnării, închiderii și executării lui. Aflăm astfel că grecii aveau niște obiceiuri absolut ciudate în anul 399 îH, ciudate pentru noi, cei de astăzi dar normale pentru ei, aflăm în primul rând că un proces era mai mult un concurs de popularitate și că putea fi câștigat prin milogeli mărunte și impresionarea sutelor de judecători!

   Cartea merită citită pentru analiza societății ateniene a momentului, pentru analiza gândirii lui Socrate – ajunsă la noi prin scrierile lui Platon și Xenephon – dar, mai ales, pentru constatarea dureroasă a puterii de uitare a minții omenești, chiar a apropiaților filosofului! 

    

   Așadar, Claude nu Claudette Mossé, ne aduce cu picioarele pe pământ în ceea ce privește minunata lume antică și ne dă o palmă explicându-ne ce înseamnă cu adevărat demos! De citit, de gândit și de luat aminte!

   Așa crede un om, de pe stradă ...  

marți, 17 noiembrie 2020

23 august

   Da, 23 august dar nu cel pe care-l știam noi toți ci 1939 ... Ce s-a întâmplat atunci? Ei bine, la Moscova, în prezența părintelui popoarelor IV Stalin, a fost semnat tratatul de prietenie și neagresiune dintre URSS și Germania de către cei doi miniștri de externe ai celor două țări, ați ghicit, Ribbentrop și Molotov! Ceea ce a părut multă vreme o alianță contra naturii, s-a împlinit în mod firesc, cele două ideologii criminale fiind extrem de apropiate, dacă nu în profunzimea gândirii, cel puțin în manifestarea ei! De ce ne interesează pe noi actul acesta vechi de 81 de ani? Ne interesează pentru că el produce efecte și astăzi: în baza tratatului, URSS avea să spolieze un an mai târziu România de Basarabia care era cuprinsă în tratat, de Bucovian de Nord care NU ERA CUPRINSĂ ÎN TRATAT și de ținutul Herța care este aproximativ același cu raionul Herța din Regiunea Cernăuți cu o populație de aproximativ 28.000 de locuitori dintre care, chiar și astăzi 93% sunt de etnie română, toate satele din ținut fiind exclusiv românești, ținut luat de URSS pentru că i-a tremurat cuiva mâna când a pus creionul pe hartă și a stabilit linia noii frontiere ...

   Da, acel 23 august este un moment extrem de negru și de important în istoria românilor și trebuie amintit acum, când pentru prima dată după atâtea zeci de ani, Basarabia fals numită Republica Moldova pare a fi din nou condusă de un român! De fapt de o româncă, pentru că bărbații români de peste Prut par a fi buni de orice prostie, numai de sacrificiul suprem al unirii în fața invadatorului, NU!

   În mod paradoxal și neașteptat, Maia Sandu pare a fi noul președinte basarabean! De necrezut, favoritul Moscovei a pierdut alegerile la o diferență de circa zece procente! Bravo Maia Sandu, felicitări: poate acum se va vorbi mai mult românește în politica dintre Prut și Nistru!

   În sfârșit, victoria taberei pro occidentale poate fi efemeră dacă tov. Putin și Moscova hotărăsc că Europa a avansat prea mult spre răsărit și, așa cum s-a întâmplat și în Ucraina vecină, „voluntari” înarmați vor interveni în apărarea intereselor bietei populații rusofone și rusofile din republică: Transnistria, acea fâșie minusculă de pământ poate fi oricând baza de pornire a trupelor de „voluntari” care să rupă republica Moldova în mai multe bucăți și să o facă neguvernabilă pentru orice conducere pro occidentală, nici măcar pro românească! Va interveni Moscova astfel în rezultatul alegerilor? Se vor băga atât de departe în vest în aria de interes a NATO? Sperăm că nu dar ... nu poți ști niciodată ce le trece prin cap ... 

    

   Și la alegerile basarabene diaspora a votat zdrobitor împotriva rămânerii în sfera rusă de influență și dezvoltare, exact ca la noi, oamenii care au înlocuit cât de puțin raiul rusesc cu iadul occidental au hotărât că este mai bun sistemul putred capitalist, că se trăiește mai bine în lumea imperialistă, așa că au votat în consecință (peste 93%) contra favoritului Moscovei, lucru care spune multe despre starea de bunăstare și prosperitate din Moldova exsovietică!

   Acum că vine iarna, România și partenerii ei occidentali trebuie să se gândească serios la combaterea celei mai puternice arme rusești în zonă: tăierea energiei! În minuscula Transnistrie sunt robinetele de gaz prin care este alimentată Moldova: în caz de necesitate, România și occidentul, pot suplini exporturile rusești? Dacă pot, Republica Moldova va porni fără probleme pe drumul spre UE! Dacă nu, traseul i se va opri aici iar Maia Sandu va fi doar încă o victimă pe lista naivilor care și-au închipuit că visurile de rupere de fosta URSS sunt posibile!

   Așa crede un om, de pe stradă ...

luni, 16 noiembrie 2020

Închinarea la zarafi

   Nu este prima dată când o instituție existând în statul român are propriile ei legi, aflate deasupra constituției și legilor pentru omul și instituțiile  de rând. Vorbim, bineînțeles, tot despre deja sinistra bor, această organizație care s-a așezat cu curul pe religie și care se ocupă de adunat averi pe lumea aceasta și nu pe cealaltă cum ne învață Mântuitorul! Dacă vă întrebați ce s-a mai întâmplat, nu, nu vă voi povesti despre numitul teodosie de la Constanța, acel personaj ce pare șef de clan mafiot și care în plină interdicție de deplasare pe timp de noapte a condus o procesiune la Cogealac chiar în timpul nopții și, nu vom vorbi despre el pentru că ne-am învățat că are liber la năzbâtii și că dă cu tifla statului și autorităților inclusiv poliției care trebuia să intervină și să trimită acasă turma de credincioși cu tot cu ciobanul ei! Așadar, nu vă așteptați la asta pentru că dincolo de maimuțărelile unui așa zis înalt prelat care ar trebui să fie un exemplu, un model de comportament, se întâmplă alte lucruri mult mai grave:

„Ca urmare a hotărârii Permanenţei Consiliului Eparhial nr. 3367 din data de 29.10.2020, vă aducem la cunoştinţă că toate poliţele de asigurare care aparţin unităţilor de cult din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor se vor încheia doar prin societatea comercială S.C ASR Bucovina SRL care aparţine eparhiei noastre începând cu data de 1.11.2020. Vă rugăm respectuos să comunicaţi tuturor unităţilor de cult de pe raza Protopopiatului”.

   Ați înțeles? Fără să vorbim despre greșelile de exprimare inadmisibile pentru niște așa ziși intelectuali, să vedem ce înseamnă textul de mai sus din punct de vedere comercial! Păi, el înseamnă simplu, că după monopolul vinului, după monopolul lumânărilor, după monopolul cruciulițelor și al iconițelor, a apărut și monopolul asigurărilor! În mod absolut hilar, biserica noastră, strămoșească, s-a gândit că nu are rost să dea bani unor străini de afacere și să plimbe totul în interiorul propriei bule, să facă totul în circuit închis! A propos, autoritatea pentru supravegherea asigurărilor știe despre această șmecherie? Iar dacă știe, i se pare legală? Întreb pentru ceilalți asiguratori care se luptă să trăiască pe o piață săracă unde nu au dreptul de monopol asupra bunurilor, polițelor sau asiguraților!

   Biserica în România a devenit un jucător în lumea comerțului, un jucător neloial, care se bazează tocmai pe ceea ce legile interzic tuturor, mireni ori ba, anume monopolul care distruge competiția, concurența: de ce bor are voie să participe la viața economică a țării? De ce, indiferent de mijloace și comportament, bisericii i s-a permis să devină un agent comercial MAJOR? De ce biserica are dreptul să comită acte comerciale bazându-se pe frica ancestrală a populației credincioase? De ce bor a alăturat Mântuitorului tarabele cămătarilor din templu?

   La aceste întrebări trebuie neapărat să ne răspundă toate guvernele și toate parlamentele post decembriste pentru că nu mai este vorba de niște simple maimuțăreli ale unui mult prea suportat popă ci este vorba despre sănătatea vieții economice a însuși statului român, acolo unde se produc banii din care se plătesc impozitele de care bor este scutită! 

    

   Cui i se închină acum capii bisericii ortodoxe române:

Mântuitorului sau zarafilor cărora acesta le-a răsturnat tarabele în templu?

   Asta se întreabă un om, de pe stradă ...

vineri, 13 noiembrie 2020

După 6 decembrie?

   S-a ajuns în România în situația paradoxală ca cel care este susținut să câștige mai mult și mai bine decât cel care-l susține: mă refer aici la discrepanțele dintre angajații la stat și la privat. Din păcate, o privire rapidă și superficială ne spune că un angajat la stat câștigă cu mult mai bine decât cel care-l plătește, adică angajatul particularului: ei bine, lucrurile trebuie nuanțate ...

   Dacă urmărești anumite emisiuni, ajungi să crezi că tot angajatul din sectorul public are un salariu astronomic iar asta nu este adevărat! Sunt câteva salarii monstruos de mari, sunt persoane care cumulează funcții și venituri, sunt sinecuri date până la pensie, sunt super eroi cu super venituri dar, după cum spune vorba veche, pân` la Dumnezeu de mănâncă sfinții! Și, pentru că și ăștia mici trebuiau să fie mulțumiți ca să nu țipe și să-i dea în gât pe ăia mari, a fost inventat sistemul sporurilor! Observați vă rog că salariile ar fi rezonabile dacă nu li s-ar aplica super sporurile de super eroi, sporuri care, de multe ori, dublează salariul de bază! Iată deci ce spune legea: potrivit articolului 160 din Codul Muncii, salariul este alcătuit din salariul de bază, indemnizații, sporuri și alte adaosuri. Sporurile reprezintă acele beneficii în bani care se acordă de către angajatori în conformitate cu prevederile legii și ale contractului colectiv de muncă și doar dacă se întrunesc anumite condiții.

   Observăm că s-a pornit de la condiții inițiale juste, care cu timpul și-au pierdut acest caracter, devenind o povară pentru buget și o vacă de muls pentru angajat: așa s-a ajuns ca în clădirea parlamentului să se plătească spor de praf, de izolare, de limbă străină și de ... radiații!

   Acum, marea problemă nu este darea oamenilor afară ci reglarea modului în care se fac angajările și modul în care se gândesc salariile. Deci, trebuie să fie clar că o instituție care execută un tip de lucrare (scafandri să zicem) legal nu poate acorda spor de lucru la înălțime sau de rușine! Trebuie hotărât la nivel național unde se pot acorda sporuri, de ce natură și unde nu. Faptul că Ilie Bolojan la Bihor se pune pe dat oameni afară nu este tocmai de lăudat, pasul acesta dificil trebuind făcut fără grabă și nu pur și simplu prin desființarea posturilor sau a departamentelor, ci în urma unui triaj serios care să ia în discuție abilitățile angajatului, cunoștințele în domeniul în care lucrează, posibilitățile digitale și vârsta, astfel încât să nu dai afară un om care mai are doi ani până la pensie, așteaptă-l să mai aibă doar unul! Baza ar trebui să fie tinerii capabili – și sunt mulți asemenea tineri – iar salarizarea trebuie făcută cu adevărat în baza rezultatelor obținute. Ar trebui mers în paralel, subțierea aparatului de stat și digitalizarea operațiunilor – nu este un secret că și acum sunt la stat oameni care n-au trecut de nivelul Solitaire!

   Așadar, problema nu este aruncarea în stradă a câtorva sute de mii de angajați ai statului ci reglajul modului în care se plătesc salariile: fondul de salarii nu trebuie să fie neapărat atins, trebuie să reprezinte un plafon pentru o sumă cu care se pot face și economii! 

    

   Discrepanța dintre salariații statului care se presupune că vor vota cu partidul aflat la putere și salariații patronilor la care nimeni nu se gândește că în actualul sistem vor vota mai mereu cu partidele aflate în opoziție este mare, este exagerat de mare: să consideri normal un spor salarial de 2000 de lei pentru cadrele didactice care nu reușesc să producă elevi care să ia bacul de ani de zile, să consideri normal sporul de hrană, de haine, tichetele de vacanță, în situația în care instituțiile statului nu funcționează, mi se pare o rușine și o nesimțire strigătoare la cer! Statul nu trebuie să reducă fondul de salarii, statul trebuie să se dea peste cap să imite patronii și să facă treabă mai bună cu mai puțini oameni pe care să-i plătească mai bine! În caz contrar, dacă nu le convine, să calculeze venitul mediu pe instituție egal cu venitul mediu pe țară și să angajeze câți vor!

   Orice ar hotărî, viitorul guvern trebuie să facă ceva cu sumele astronomice înghițite de sistemul bugetar: dacă nu vrea să se căpătuiască cu vreo grevă fiscală sau ceva asemănător!

   Așa crede un om, de pe stradă ...

joi, 12 noiembrie 2020

Prețul statului

   În aceste vremuri dificile, cineva din guvernul liberal are totuși interese economice, așa că a hotărât că dacă tot poate, să-și mai facă un bine sine ... așa că, fără nici o legătură cu realitatea, liberalii care ar trebui să gândească liberal, au hotărât să pompeze ceva bani în buzunarele celor auto intitulați „dezvoltatori imobiliari”! Cum au făcut asta? Simplu, băgând mâna în buzunarul tuturor contributorilor la buget, stabilind absolut arbitrar un plafon de creditare de € 70.000 pentru locuințele vechi și de € 140.000 pentru locuințele noi! Adică, pentru cine nu a priceput încă, tinerilor nu li se permite să-și cumpere o casă în centru sau în zona centrală ori orășenească a localităților, în schimb li se bagă mâna în buzunar fiind goniți pe coclauri pentru o sumă dublă! Orice ar spune așa zișii specialiști, noi putem spune că am observat cum guvernul a distorsionat grav piața imobiliară din România! Dacă inițial, primul program Prima casă dădea € 60.000 și prețurile se stabilizaseră în jurul acestei sume, tot artificial, fiind și asta tot o distorsionare a pieței, acum, dă posibilitatea spălătorilor de bani să ceară dublu sau mai mult pe aceleași cotețe pe care acum doi ani cereau „doar” € 60.000! Ei bine, le place sau nu le place, liberalii au ajutat ca acum, în plină pandemie, în momente dificile pentru toată lumea, acum când spectrul șomajului ar trebui să le bântuie somnul, liberalii deci au crescut limita de creditare accelerând creșterea prețurilor în imobiliare, creștere nemeritată din moment ce și în vechiul program Prima casă prețurile erau exagerate dacă le raportăm la poziția noilor case, la dotări și finisaje! Vreau să vină orice specialist în imobiliare și să compare un bloc zis vechi cu una dintre mândrețele de blocuri de astăzi: nu zic că cele vechi ar fi vreo mare scofală dar, în afara faptului că sunt totuși în oraș, au spații de depozitare, au bucătărie de regulă închisă, au pereții despărțitori ceva mai solizi decât cartoanele folosite astăzi și, o spun cu teamă, parcă au și structuri mai sigure prin comparație cu ceea ce se face astăzi fără nici un fel de supraveghere și control!

   Așadar, de ce pentru o coajă numită locuință, plasată undeva pe un câmp pe care încă mai crește porumbul, fără transport, fără magazine, fără piețe, fără școală, creșă, policlinică etc, a hotărât guvernul liberal că putem da până la € 140.000 sau mai mult iar pentru un apartament în oraș, cu toate cele de mai sus plus parcuri și multe altele numai € 70.000?  De ce suferă guvernul pe banii noștri alături de dezvoltatorii spălători? De ce a ajutat guvernul defrișarea orașelor? De ce dă guvernul din buzunarul nostru bani dezvoltatorilor? De ce hotărăște guvernul, mai ales unul liberal, prețul pieței?

DE CE? 

    

   Un bun exemplu de funcționare a cererii și ofertei este liberalizarea pieței energiei: producătorii și distribuitorii se calcă pe picioare care mai de care cu oferte și facilități doar doar or atrage clientul – dar aici statul nu se mai bagă!

   Presupun că pentru a avea prețuri și construcții corecte în imobiliare, statul trebuie să procedeze la fel, adică să se retragă de pe piață, să lase să funcționeze jocul cererii și ofertei și să nu mai plângă de mila nimănui cu lacrimi de crocodil verde ca suta de euro!

   Așa crede un om, de pe stradă ...

miercuri, 11 noiembrie 2020

Prăbușirea

   La Timișoara, sistemul sanitar a cedat: au murit oameni care nu au mai putut fi tratați la secția ATI din lipsă de locuri! Timișoara nu este cu mult mai rău decât Clujul sau Sibiul iar Bucureștiul vine tare din urmă. Pentru cei care țipă că nu trebuiau închise piețele, nu contează cele de mai sus ci micile lor șmecherii nefiscalizate. 

   Închiderea școlilor, transformată într-o nesfârșită discuție pro și contra învățământ on-line, se arată din păcate o măsură întârziată din moment ce s-a ajuns la situația declarată de autorități conform căreia 1% din cazurile de covid provin din școli: să nu uităm, 1% echivalează cu 10 la mie, așadar foarte mult!

   Este evident că sistemul sanitar românesc și-a atins limitele, este evident că din acest moment singura soluție salvatoare este aceea de a nu te îmbolnăvi: indiferent ce credem, indiferent ce ne spune sputnik.md, indiferent ce crede bitman și indiferent ce vor să credem diferiți pricepuți și maeștri ai teoriei constipației, boala există și omoară!

   Din acest moment, problema care a fost tratatată pur politic necesită o abordare strict medicală, motiv pentru care cred că un consiliu de epidemiologi și virusologi ar trebui să fie principalul factor de decizie în locul lui arafat sau a altora ca el. Este clar pentru oricine are un strop de bun simț că inconștiența și curajul prostesc nici nu te vindecă, nici nu te protejează! Deci? Ce facem? Dacă ne-am lăsat conduși de țața veorica și iordache altă întrebare, dacă dracnea rahoveanu a știut mai bine decât noi și ni s-a părut normal, de ce nu ni s-ar părea normal să ne lăsăm pe mâna specialiștilor timp de câteva luni? Oare nu am câștiga mai mult în sănătate așa decât încercând salvarea mergând pe mâna unora buni doar de gură?

 

  

 

   Așadar sistemul sanitar este într-o rână și pe cale să se prăbușească iar noi încă nu vedem ce se întâmplă pentru că nu ne vine să credem. De ce se întâmplă așa ceva? Pentru că banii de dotări au fost băgați de oamenii politici în salarii absurde? Pentru că dinainte de `89 sistemul sanitar românesc a fost abandonat pe mâna unor nefericiți convinși de capacitatea lor intelectuală? Pentru că put spitalele de farmaciile directorilor? Probabil că din toate aceste motive dar, în primul rând din implicarea defectuoasă sau neimplicarea totală a factorului politic! Așadar, după ce va trece mizeria asta numită covid, ne vom aminti că sănătatea este un domeniu ce se cere restructurat? Da sau nu?

   Probabil că nu ... așa crede un om, de pe stradă ....

 

marți, 10 noiembrie 2020

Revoluția precupețelor

   Guvernul a instituit în sfârșit măsuri de siguranță în ceea ce privește transmiterea covid! Ai zice că oamenii sunt și ei mulțumiți că cineva ia măsuri de precauție în privința sănătății lor dar lucrurile nu stau chiar așa! O mână de pseudo producători agricoli, o mână de precupeți și precupețe cum se chemau pe românește intermediarii care cumpărau de la țărani marfă ca să o vândă mai scump în piață, au constatat că media românească nu știe altceva decât să vândă publicitate, așa că, sub obiectivul binevoitor al televiziunilor s-au transformat peste noapte în precupeți revoluționari! Aceste personaje cel puțin dubioase, ajung să amenințe statul deci pe noi toți, pentru că le ia cineva pâinea de la gură închizând piețele! Este amuzant să-i privești, este amuzant să înțelegi cât de departe sunt ei de realitate dar nu mai este deloc amuzant când înțelegi cât de egoiști sunt! Nici unul nu se gândește că acum trei zile nu puteau respira și nu purtau mască, nici unul nu spune că se aprovizionează din supermarket și că vând marfa la piață, nici unul dintre acești așa ziși producători nu ne explică de ce vând roșii ... turcești și struguri grecești în locul mărfii autohtone!

   Din nou imbecilele televiziuni românești, în goana după material ieftin și mult dar indiferente la calitate, umplu programul cu false probleme, dând din gură despre niște prostii realmente lipsite de importanță: ca exemplu, aduc aici programul de știri de la proTV din dimineața zilei de 9 noiembrie (și restul zilei, bineînțeles), program în care minute bune sunt ocupate cu materialul de doi bani transmis de un nefericit corespondent local din județul Dâmbovița, material vorbind despre doi soți morți intoxicați cu gaze și parcă un incendiu. Ei bine, cu aceste știri de interes stradal, proTV-ul cu pretenții dar devenit un post de mâna a cincea, ocupă minute bune! Apoi, pentru că nu ne crede suficient de inteligenți, ne mai bagă timpul probabil în vreo patru cinci reprize, horoscopul pentru că trebuie și ceva știință, niște sfaturi medicale ridicole și o fătucă cu un glas neplăcut convinsă că toată lumea folosește Iphone ne aduce diferiți specialiști încercând să demonstreze că și ea poate face ce făcea buhnici care învățase de la teo ... Dacă ăsta este programul de știri al unui post național, atunci eu nu mai știu ce aștept de la un program de știri! Era să uit, mai sunt băgate și niște clipuri ciordite de pe net ... Alegerile USA? Bătăile de la Minsk? Măsurile mult mai dure decât cele de la noi luate de alte state europene? Vax, astea-s la și alții dacă își mai au locul în marea de pseudo știri care se strecoară printre reclamele la tampoane și medicamente antiscurgeri vaginale, perfecte pentru ora micului dejun! 

   Nu-ți convine? Schimbă postul! O faci degeaba, nu vei găsi decât același rahat de program sau, în plus, înjurături la adresa guvernului și a lui Iohannis dacă greșești și treci pe a3 sau alții asemnea! 

   Vom înțelege vreodată ce deserviciu ne fac? Vom pricepe că programale de știri trebuie să prezinte știri și nu divertisment? Vom reuși să ne lămurim că nu orice accident de tricicletă este o știre națională? Vom reuși să refuzăm asemenea umpluturi? Nu știu, dar merită măcar să încercăm! 

    

   Ni se oferă asemenea programe pentru că statisticile spun că numai 40% suntem analfabeți funcțional și televiziunile (toate, nu numai proTV) încearcă cu disperare să ridice acest procent cât mai mult, astfel că ne umplu programele cu precupețe revoluționare și accidente de bicicletă (obligatoriu din Dâmbovița!), trecând sub tăcere știrile importante, întâmplările esențiale din această lume atâta timp cât ele costă ceva bani: ni le vor da și nouă peste două trei zile când vor fi vechi și vor fi gratis!

   Dacă nu vreți să pierdeți timpul, iar eu vă înțeleg că nu vreți, urmăriți în 24 de ore orice rubrică sport, de la orice televiziune românească: același becali, același fotbal, aceleași înjurături, același mărunt hagi cel mic, etc, etc, etc: repetate la infinit, chiar și cu greșeli de exprimare!

   Deși nu m-am așteptat la asta, îmi dau seama că televiziunile au ajuns un factor nociv, de o toxicitate extremă în ceea ce privește educația românilor de orice vârstă: știrile și cei care le prezintă sunt un model pentru mulți privitori iar precupețele agresive sunt la rândul lor alte modele pentru cei cu minte puțină care nu se întreabă de ce plâng piețarii și nu muncitorii de la Dacia sau Ford.

   Chiar cu atât de puțin ne mulțumim?

   P.S.1 Am constatat că cu cât sunt mai puțin educați, cu atât concetățenii noștri sunt mai agresivi și cu convingeri mai ferme!

   P.S.2 Nu mă deranjează foarte tare închiderea piețelor și funcționarea marilor magazine: astea măcar plătesc impozite!

   P.S.3 kanalD și turcismele de acolo nu intră în discuție: sunt medicamentul absolut și perfect pentru transformarea oamenilor în proli!

   Așa crede un om, de pe stradă ...

luni, 9 noiembrie 2020

Entr`acte: Casa spiritelor

   Este nu recomandat ci de-a dreptul obligatoriu de citit o carte numită „Casa spiritelor”. Respectiva lucrare, care nu esre roman, nuvelă ori carte de memorii, își datorează existența scriitoarei chiliene Isabel Allende și dincolo de stilul inconfundabil sus american mai are și o doză uriașă de fatalism aproape mioritic. Cartea este ușor de citit, spune povești de multe ori de-a dreptul fantastice dar v-o recomand stăruitor nu din aceste cauze ci pentru că, așa cum am spus și mai sus, nu este un roman: cartea este un manual de utilizare a societății umane transformate într-o societate a urii! Astăzi când antagonismul de idei ne-a transformat pe cei mai mulți din susținători ai unor păreri diferite în dușmani ireconciliabili, astăzi când societatea omenească a ajuns polarizată între NOI și DUȘMANII NOȘTRI, astăzi când compromisul și eventual înțelegerea celuilalt sunt semne de slăbiciune, astăzi așadar este necesară citirea acestui manual de utilizare a societății umane moderne, polarizate, furioase, violente și neiertătoare!

 

  

 

   Isabel Allende scrie și descrie ceva ce cunoaște foarte bine, ceva ce a trăit cu groază, iar noi, fie că sunt alegeri în România, Franța sau USA, ne îndreptăm spre acel ceva cu care terorismul deja ne obișnuiește!

   Așa crede un om, de pe stradă ...

vineri, 6 noiembrie 2020

100% adevărat!

   Îmi pare rău să vă dezamăgesc dar ceea ce urmează să povestesc s-a petrecut într-un Mega Image, unul dintre multele magazine care ne-au infestat piața și care au ajuns să aibă monopolul comerțului cu amănuntul în România. Asta însă, contează mai puțin iar ceea ce urmează este, mă jur, 100% adevărat!

   Așadar, mă aflam eu liniștit, ca tot clientul, la coadă. Au apărut doi angajați ai primăriei care au întrebat de unde se poate lua cafea. La nici un metru distanță de mine și de ei, exista un asemenea aparat așa că, o domnișoară plină de solicitudine li l-a arătat. Povestea abia acum începe cu adevărat: cei doi, dintre care unul purta ochelari, bărbați pe la 40 de ani, au vrut cafea cu lapte și nu știau unde să apese iar domnișoara le-a arătat butonul respectiv. Apoi, au întrebat cât costă cafeaua: doi lei li s-a răspuns, urmarea fiind un oftat prelung, urmat de explicație – respectivul băgase trei lei. Nu este nimic le-a explicat din nou domnișoara, aparatul dă rest! Uimirea celor doi a fost egalată doar de uimirea mea și a domnișoarei amabile: privirile ni s-au întâlnit în momentul în care cei doi se uitau lung la aparat și nu știau cum să facă să primească restul. Li s-a arătat și asta și au plecat. Fără să mulțumească ...

   O banalitate, nu-i așa? Ei bine, nu, nu este nici o banalitate sau dacă este atunci este îngrozitor: toate informațiile cerute de cei doi erau scrise MARE pe aparat! Și cafeaua dorită și prețul și faptul că aparatul dă rest și cu ce bancnote funcționează ba, pentru că nu era de ajuns, deasupra unui buton luminos scria exagerat de mare APASA PENTRU REST! Da, cei doi bărbați de circa 40 de ani, poate de 45 de ani erau ... adică sunt și acum, ANALFABEȚI! Este îngrozitor, este incredibil, este revoltător dar doi oameni cât bradul, în capitala unei țări membre UE sunt analfabeți! Și nu analfabeți funcționali, ci analfabeți în cel mai pur înțeles al cuvântului, adică nu cunosc literele iar banii îi știu după desene!

   Vă spuneam că ni s-au întâlnit privirile, domnișoarei amabile și mie și că eram la fel de uluiți: exact, persoana amabilă care i-a ajutat a avut aceeași reacție de surprindere ca și mine când a realizat că cei doi sunt analfabeți! 

    

   Nu pot să mă opresc aici, trebuie să întreb: primo ce fel de școală s-a făcut și se face în România și secundo, de ce au acești oameni drept de vot? De ce votul lor este egal cu al unui medic, profesor, inginer ori un simplu funcționar? De ce ni se servește permanent minciuna cu egalitatea când noi știm bine că aceasta nu există biologic – într-o famile pot exista simultan un imbecil și un geniu – și că ar fi suficientă egalitatea în fața legii dar cu sensul de protecție? Nu cumva trebuie să renunțăm la ideile revoluției franceze și să facem pasul mai departe înapoi în trecut la un vot selecționat?

   Asta se întreabă un om, de pe stradă ...

joi, 5 noiembrie 2020

A treia putere

   În USA se votează sau s-a votat dar, pentru ceea ce este evident, nu mai contează nici măcar cine a câștigat pentru că ... pentru că din confruntarea celor două partide unice și istorice au rezultat două lucruri clare! Primul, indiferența pentru compromis: nici unii nici alții nu mai sunt în stare nici măcar să se gândească la un compromis și cu atât mai puțin să accepte un compromis în legătură cu inamicii politici deveniți parcă dușmani personali! Al doilea lucru evident și mai mult decât periculos pentru viitor este toleranța selectivă! În vreme ce republicanii încearcă să păstreze linia conservatoare a politicii americane a toleranței în limitele legii, democrații au ales calea periculoasă a toleranței selective, situație în care, din infractori se fac eroi, organele de ordine sunt timorate și chiar împiedicate să reacționeze iar bandele de huligani care distrug mașini, afaceri, locuințe și pun stăpânire pe marile orașe trebuie privite și tratate cu toleranță pentru că, nu-i așa, ei sunt ai noștri ... pe moment, huliganii care au devastat orașele americane sub protecția binevoitoare a primarilor democrați par a avea aceeași orientare socialistă cu democrații dar dacă peste un an vor gândi altfel? Mă întreb ce se va întâmpla după ce au crescut și s-au organizat cu sprijinul binevoitor al democraților: nu par cu nimic mai buni decât supremația rasei albe sau bandele de motocicliști! Ce vor face deci democrații când, la putere fiind, bandele de huligani vor refuza să plece acasă și își vor urmări propriul țel politic sau economic? Unde se vor ascunde atunci primarii care au aplaudat demolări de statui și interziceri de nume ori filme? Cum se vor salva inventatorii cenzurii moderne numite „corectitudine politică”?

   Nu, nu întreb pentru un prieten, întreb pentru mine și pentru ceilalți oameni normali care înțeleg că o forță politică legitimă a ridicat o forță paramilitară ilegitimă de care s-a folosit și se folosește dar pe care nimeni nu garantează că o și stăpânește, forță care pare a fi prins gustul puterii, pe moment distructive!

   Democrații continuă să se folosească de aceste bande – iliescu ar fi spus că sunt ... legionari – așa că Washington DC este parcă sub asediu, baricadat împotriva hoardelor care vor să instituie ordinea lor, o ordine pe care nu o înțelege nimeni. În alte orașe, lucrurile se petrec la fel iar echipei democrate i se pare normal ca un grup evident paramilitar să amenințe cu revolte în cazul în care populația alege pe altcineva decât vor ei! Ciudată normalitate, nu-i așa?

 

  

 

   Să fi scăpat democrații pe străzile lumii un nou tip de putere, juvenilă, incultă, stângistă și pseudo generoasă? Să fi adus din nou la suprafață o varietate de fascism mascat într-o stângă extremă? Mă tem că ...

   Ei bine, spunea un anume Petre Țuțea care nu a fost fotbalist:

„Eu în tinerețe, am fost om de extremă stangă. Și la maturitate, de extremă dreaptă. Am fost în tinerețe de stânga din generozitate. Pentru că vorba ceea: dacă până la 30 de ani nu ești de stânga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai ești de stânga și nu ești conservator, ești cretin.”

   O fi avut dreptate? Așa se întreabă un om, de pe stradă ...

miercuri, 4 noiembrie 2020

Amânarea alegerilor: cui folosește?

   În ultima vreme, o discuție tinde să depășească volumul covid-ului:

TREBUIE SAU NU AMÂNATE ALEGERILE PARLAMENTARE?

   Cele două tabere, profund antagonice, sunt ca de obicei opoziția și conservatorii foști de stânga! Dacă tabăra opoziției nu prea există în lipsa președintelui - exceptând când și când premierul, tabăra conservatoare este la unison vocală. Așadar, ce se câștigă și ce se pierde din amânarea alegerilor sau, mai exact, cine câștigă și cine pierde?

   Argumentele pro și contra amânare, rezumate la maximum ar fi:

-          pro: riscul infectării populației prezente la urne, riscul transmiterii covid în ritm accelerat în rândul populației.

-          contra: mandatul parlamentului actual expiră pe data de 20 decembrie 2020. În lipsa unui parlament legal ales, actualul parlament este practic lipsit de prerogative, nu poate funcționa corect și deplin, nu poate opera decât maximum cu legi ordinare, este lipsit de pârghiile puterii legislative așa cum este definit de constituție. În mod evident starea va genera o situație virtual periculoasă, guvernul cu ajutorul președintelui trebuind să suplinească toate aceste lipsuri.

   Să le luăm pe rând deci!

   Pro: la alegerile locale s-a votat consistent și, fiind bine organizate – trebuie să recunoaștem asta – nu a apărut nici un focar de infecție, nicăieri în țară prezența la urne nu a fost motiv de îmbolnăvire nici în rândul alegătorilor, nici al personalului ce a servit în secțiile de votare. Promotorul ideii de amânare, pesede-ul adică, are în minte cu totul altceva, ceva ce ține ascuns sub covorul covid-ului: pesedeul speră că trecerea timpului mai ales în această situație sanitară delicată va uza guvernul și partidul aflat la putere, lucru care-i poate da din nou șansa de a forma guvernul în cazul în care până în martie pe lângă pandemie mai dă Dumnezeul lor și o iarnă grea! Aceasta este miza amânării alegerilor: pesedeul poate crește suficient în sondaje încât cu maghiarii, ponta și minoritățile să spere să vină iarăși la putere! Simplu, nu?

   Contra: țara fără un parlament legal ales ar fi la mâna guvernului care ar putea conduce fără probleme prin ordonanțe. Imposibilitatea tratării altor legi decât ordinare ar pune parlamentul în imposibilitatea de a lucra, pierzând astfel patru luni de activitate. În tot acest timp, România nu ar putea nici măcar să declare război covid-ului, pentru că parlametarii, mă înțelegi, nu-și mai păstrează timp de patru luni decât ... veniturile! Să mai spunem că în nici un stat lovit de pandemie alegerile nu au fost amânate și nicăieri procesul electoral nu a fost motiv de răspândire a bolii!

   Așadar, președintele insistând pentru respectarea calendarului alegerilor face un gest constituțional, iar pesede-ul, în încercarea de a le amâna, face un mare rău țării: să nu uităm, curtea constituțională la a cărei decizie se tot face referire, nu a spus că trebuie amânate alegerile ci că este constituțional ca parlamentul să hotărască data alegerilor, hotărâre absurdă din punctul de vedere al multor juriști pentru că într-o atare situație, un parlament dizolvat din voia președintelui în mod constituțional ar trebui să hotărască singur cât timp mai stă la putere, indiferent la starea de dizolvare!

 

  

 

   Deci? Ce este mai bine? Putem înlătura din minte pasiunile partinice și să gândim la rece, hotărând care soluție este mai bună?

   Asta se întreabă un om, de pe stradă ...

marți, 3 noiembrie 2020

iliescu și vadim

   În statele unite, se votează! Bine, se votează anticipat de mult dar oficial, astăzi este ziua alegerilor. Ziua cea mare. Ziua adevărului.

   Privind cu atenție fenomenul american și modelul lor de democrație, încep să înțeleg câteva lucruri necesare democrației românești, niște lucruri de așa da sau de așa nu.

   Observ în primul rând că media americană este puternic polarizată în jurul lui Joe Biden pe care-l susține necondiționat: nu are importanță că omul are 78 de ani, că mai are și momente în care pare senil, că de multe ori a declarat exact inversul declarațiilor lui Trump arătând o lipsă de imaginație dezarmantă. Am mai observat că lumea bună sau cei ce se cred lumea bună americană trebuie musai să voteze cu democrații. Am mai observat că în spatele campaniei prezidențiale se ițește hâdul neo liberalism care seamănă izbitor cu doctrina sovietică din anii, din fericire, peste europa centrală și de est, trecuți! Am observat că cetățeanul de rând nu bagă de seamă că i se iau niște drepturi absolut normale și fundamentale și i se dau la schimb altele, care nici nu-i trebuie și nici nu le-a cerut! Un bun exemplu este ideea de corectitudine politică, ceea ce adus la schimbarea din „negru” sau „de culoare” în „afro american”: super, nu le mai spune nimeni negri, pentru că era jignitor, acum sunt afro americani ... Nu vi se pare extrem de asemănător cu momentul în care în România țiganii nu au mai fost țigani ci au devenit cu un termen deloc peiorativ romi sau rromi? Pentru că în ambele țări lucrurile au stat și stau la fel: de când sunt afro americani sau romi, le este mai bine? Au locuri de muncă? Le-au crescut veniturile? Li s-a modificat gradul de educație? Nu, bineînțeles că nu, iar noul termen introdus forțat în limba curentă, urmează să capete în scut timp o conotație negativă. Fi-va el din nou schimbat? Va fi incorect politic să le spunem romi? Întreb pentru că momentul nu este departe ... Dar aceste lucruri nu au importanță, societatea americană – și nu numai – este împărțită dramatic în două tabere antagonice!

 

   În partea cealaltă, președintele în funcție, Donald Trump adică, se manifestă agresiv, aruncă fumigene, se ascunde în spatele unor bombe de presă ușor demontabile și are de partea lui populația muncitoare a statelor unite! Cei pe care autoproclamatele elite îi privesc de sus ca fiind țărănoi au simțit un pic de reviriment în economie, au simțit că acțiunile președintelui pot limita exodul producției în China, au simțit că poziția administrației Trump în problemele externe este de multe ori de bun simț și cu siguranță a aplaudat cererea președintelui adresată membrilor NATO de a contribui la efortul comun de apărare, cel la care de mulți ani USA sunt singurul contributor. Această populație n-a citit filosofie și nici nu este interesată de artificii lingvistice ci dorește să aibă ce pune pe masă! Poate greșesc, dar de aici așa se vede realitatea americană a momentului, ca o înfruntare între elitele auroproclamate și America muncitoare!

   Din păcate, antagonismul politic din societățile democrate moderne contrazice chiar ideea de democrație, fiecare tabără dovedind fără s-o spună că este gata să conducă dictatorial pentru că pur și simplu știe ce este mai bine! A propos, tot astăzi se votează și 35 de locuri de senatori și mai multe alte povești extrem de importante dar, interesul generat de vedete este mult prea mare și a eclipsat totul!

    

   Ce va fi? Cine știe? Cum ar fi mai bine pentru România? Mai bine pentru noi ar fi să depindem mai puțin de alții și mai mult de noi! În rest ... în rest am impresia că dacă aș fi cetățean american nu aș ști cu cine să votez pentru că aș simți exact sentimentele din momentul în care ca român, am avut de ales între iliescu și vadim!

   Așa simte un om, de pe stradă ...

luni, 2 noiembrie 2020

Hârca lui ceaușescu

   În Polonia, o țară catolică și foarte deschisă spre lume, clasa politică în frunte cu – din nou! – curtea constituțională, ne face o surpriză tututror dar, în special femeilor:

POLONIA A INTERZIS AVORTURILE ÎN APROAPE TOATE

CAZURILE IMAGINABILE, INCLUSIV ÎN CAZUL COPIILOR

CE SE DOVEDESC DIN TIMPUL SARCINII A AVEA

MALFORMAȚII, INFIRMITĂȚI!

   Da, curtea constituțională a Poloniei a declarat avortul ca fiind ... neconstituțional! De parcă avortul ar fi o lege ...

   Este evidentă influența gândirii conservatoare, este evidentă imaginea bărbatului polonez care o consideră pe femeia poloneză o mașină de confecționat mici polonezi! Este îngrozitor că poate gândi în secolul XXI cineva în Europa centrală că se poate face stăpân nu pe bunul ci pe corpul cuiva: pentru că Polonia asta face, se declară stăpâna vaginurilor și ovarelor și uterelor poloneze pe care astfel, a hotărât să le oblige să procreeze! Ce părere ar avea oare Maria Sklodowska Curie despre asemenea ... libertate? Și altele ca ea? Curtea constituțională le putea trimite la făcut copii, lăsând ca radiul și poloniul să fie descoperite în timpul liber dintre sarcini? Nu-mi vine să cred că cineva se poate gândi că este normal să devină stăpânul corpului altcuiva, nu-mi vine să cred că cineva consideră că este mai bine să oblige femeile la suferință decât să le dea libertate, nu-mi vine să cred că în epoca libertății și egalității cineva s-a putut gândi să oblige PRIN LEGE pe altcineva ca să-și pună la dispoziție trupul și viitorul utopiei politice a unor încuiați!

   Vi se pare revoltător, nu-i așa? Sau măcar sper că vi se pare ... este evident că și în Polonia, după o perioadă oarecare de timp educația precară își spune cuvântul aducând la putere conservatorii cu gândire dictatorială: amintiți-vă că pe noi pesedeul ne-a chemat la urne ca să ne întrebe dacă-l lăsăm să se bage în patul conaționalilor noștri, așadar un prim pas nu foarte îndepărtat de cel al leșilor!

   Cu ce sunt mai bune legile poloneze decât cele ale musulmanilor ortodocși care-și obligă femeile să poarte văl și să se limiteze la a îngriji casa și a face copii? 

   Ce se va întâmpla în viitor în Polonia cu femeile care vor avea o sarcină nedorită? Cele cu bani vor pleca în străinătate unde se vor ... trata, cele cu mai puțini bani vor veni probabil în vacanță redesoperind România ... și cele mai sărace? Adolescentele care au greșit – ERRARE HUMANUM ESTE! – și care nu vor să-și distrugă toată viața, tot viitorul pentru această greșeală dar nu au bani, ce vor face? Vor apela din nou la moașe, se vor întoarce la avorturile tip 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile? Cine va plânge viețile pierdute astfel, oamenii politici și juriștii stăpâni pe trupul altora?

   Urâtă surpriză ne face Polonia ...

 

  

 

   Astăzi, din groapa-i poate neștiută, hârca lui ceaușescu ne rânjește hâd și emanând mirosuri pestilențiale, ne întreabă:

NU-I AȘA CĂ AM AVUT DREPTATE?

   Asta se întreabă și un om, de pe stradă ...