Guvernul a instituit în sfârșit măsuri de siguranță în ceea ce privește transmiterea covid! Ai zice că oamenii sunt și ei mulțumiți că cineva ia măsuri de precauție în privința sănătății lor dar lucrurile nu stau chiar așa! O mână de pseudo producători agricoli, o mână de precupeți și precupețe cum se chemau pe românește intermediarii care cumpărau de la țărani marfă ca să o vândă mai scump în piață, au constatat că media românească nu știe altceva decât să vândă publicitate, așa că, sub obiectivul binevoitor al televiziunilor s-au transformat peste noapte în precupeți revoluționari! Aceste personaje cel puțin dubioase, ajung să amenințe statul deci pe noi toți, pentru că le ia cineva pâinea de la gură închizând piețele! Este amuzant să-i privești, este amuzant să înțelegi cât de departe sunt ei de realitate dar nu mai este deloc amuzant când înțelegi cât de egoiști sunt! Nici unul nu se gândește că acum trei zile nu puteau respira și nu purtau mască, nici unul nu spune că se aprovizionează din supermarket și că vând marfa la piață, nici unul dintre acești așa ziși producători nu ne explică de ce vând roșii ... turcești și struguri grecești în locul mărfii autohtone!
Din nou imbecilele televiziuni românești, în goana după material ieftin și mult dar indiferente la calitate, umplu programul cu false probleme, dând din gură despre niște prostii realmente lipsite de importanță: ca exemplu, aduc aici programul de știri de la proTV din dimineața zilei de 9 noiembrie (și restul zilei, bineînțeles), program în care minute bune sunt ocupate cu materialul de doi bani transmis de un nefericit corespondent local din județul Dâmbovița, material vorbind despre doi soți morți intoxicați cu gaze și parcă un incendiu. Ei bine, cu aceste știri de interes stradal, proTV-ul cu pretenții dar devenit un post de mâna a cincea, ocupă minute bune! Apoi, pentru că nu ne crede suficient de inteligenți, ne mai bagă timpul probabil în vreo patru cinci reprize, horoscopul pentru că trebuie și ceva știință, niște sfaturi medicale ridicole și o fătucă cu un glas neplăcut convinsă că toată lumea folosește Iphone ne aduce diferiți specialiști încercând să demonstreze că și ea poate face ce făcea buhnici care învățase de la teo ... Dacă ăsta este programul de știri al unui post național, atunci eu nu mai știu ce aștept de la un program de știri! Era să uit, mai sunt băgate și niște clipuri ciordite de pe net ... Alegerile USA? Bătăile de la Minsk? Măsurile mult mai dure decât cele de la noi luate de alte state europene? Vax, astea-s la și alții dacă își mai au locul în marea de pseudo știri care se strecoară printre reclamele la tampoane și medicamente antiscurgeri vaginale, perfecte pentru ora micului dejun!
Nu-ți convine? Schimbă postul! O faci degeaba, nu vei găsi decât același rahat de program sau, în plus, înjurături la adresa guvernului și a lui Iohannis dacă greșești și treci pe a3 sau alții asemnea!
Vom înțelege vreodată ce deserviciu ne fac? Vom pricepe că programale de știri trebuie să prezinte știri și nu divertisment? Vom reuși să ne lămurim că nu orice accident de tricicletă este o știre națională? Vom reuși să refuzăm asemenea umpluturi? Nu știu, dar merită măcar să încercăm!
Ω
Ni se oferă asemenea
programe pentru că statisticile spun că numai 40% suntem analfabeți funcțional
și televiziunile (toate, nu numai proTV) încearcă cu disperare să ridice acest
procent cât mai mult, astfel că ne umplu programele cu precupețe revoluționare
și accidente de bicicletă (obligatoriu din Dâmbovița!), trecând sub tăcere
știrile importante, întâmplările esențiale din această lume atâta timp cât ele
costă ceva bani: ni le vor da și nouă peste două trei zile când vor fi vechi și
vor fi gratis!
Dacă nu vreți să
pierdeți timpul, iar eu vă înțeleg că nu vreți, urmăriți în 24 de ore orice
rubrică sport, de la orice televiziune românească: același becali, același
fotbal, aceleași înjurături, același mărunt hagi cel mic, etc, etc, etc:
repetate la infinit, chiar și cu greșeli de exprimare!
Deși nu m-am așteptat la asta, îmi dau seama că televiziunile au ajuns un factor nociv, de o toxicitate extremă în ceea ce privește educația românilor de orice vârstă: știrile și cei care le prezintă sunt un model pentru mulți privitori iar precupețele agresive sunt la rândul lor alte modele pentru cei cu minte puțină care nu se întreabă de ce plâng piețarii și nu muncitorii de la Dacia sau Ford.
Chiar cu atât de puțin ne mulțumim?
P.S.1 Am constatat că cu
cât sunt mai puțin educați, cu atât concetățenii noștri sunt mai agresivi și cu
convingeri mai ferme!
P.S.2 Nu mă deranjează
foarte tare închiderea piețelor și funcționarea marilor magazine: astea măcar
plătesc impozite!
P.S.3 kanalD și
turcismele de acolo nu intră în discuție: sunt medicamentul absolut și perfect
pentru transformarea oamenilor în proli!
Așa crede un om, de pe
stradă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu