Se tot chinuiesc autoritățile statului să improvizeze puncte de vaccinare, să le doteze și să acopere cu ele teritoriul dar, ca de obicei, nu prea le iese! O întrebare simplă care duce la o soluție simplă și pentru care eu personal nu vreau nimic, este următoarea -
MAREA MAJORITATE A SECȚIILOR DE VOTARE SUNT
ORGANIZATE ÎN ȘCOLI IAR ACUM, ȘCOLILE SUNT ÎNCHISE:
DE CE NU SE ORGANIZEAZĂ CENTRELE DE VACCINARE PE
STRUCTURA DEJA EXISTENTĂ A SECȚIILOR DE VOTARE ȘI
CU INFRASTRUCTURA ACESTORA PRIVIND
POPULAȚIA ȘI STATISTICA VACCINĂRII?
Nu ar fi mai simplu așa,
mai ales că oamenii știu deja drumul, locul adică în care să se ducă? Ce rost
au o mie de centre de votare ÎNTR-UN
SINGUR LOC, Pavilionul Expozițional de exemplu, unde este greu de ajuns,
greu de parcat și care se mai și găsește în afara rutelor obișnuite ale locuitorilor
când secțiile de votare sunt la îndemână, sunt aprobate ca locuri cu destinație
de acțiuni publice și mai necesită doar pregătirea strictă a tehnicii medicale,
lucru necesar și în secțiile mamut tip Pavilionul Expozițional? De ce trebuie
să aducem toată populația într-un loc, să o aglomerăm adică, atunci când putem
să ne ducem noi după populație prin secțiile de votare deja existente și binecunoscute?
Ω
Ar fi greu? Sau se pierd
niște bani dintr-o așa zisă organizare?
Așa se întreabă un om,
de pe stradă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu