Acum, când lucrurile sunt cu adevărat grave, statul român își arată adevărata măsură a impotenței și incompetenței! Sute de oameni, unii de-a dreptul disperați, încearcă să intre în legătură cu autoritățile, încearcă să obțină rahaturi de hârtii doveditoare ale perioadei de izolare sau carantină, încearcă să se programeze pe ei sau apropiați ai lor la vaccinare și statul român, statul ăsta pe care-l plătim din banii noștri, statul ăsta care există numai pentru ca funcționarii să poată câștiga cu circa 50% în medie mai mult decât pozițiile similare în mediul privat, statul și angajații lui așadar își bat joc de noi!
VĂ ROG SĂ ÎNCERCAȚI SĂ INTRAȚI ÎN LEGĂTURĂ CU dsp București!
VĂ ROG SĂ SUNAȚI LA MINUNEA DE CALL CENTER PROGRAMARE VACCINARE!
VĂ ROG!
Eu am sunat și am
renunțat după așteptări de câte jumătate de ceas! Da, timp de 30 de minute, o
voce anostă suprapusă pe o muzică cu tentă iberică mi-a spus că sunt norocos,
că în scurtă vreme apelul meu va fi preluat! Nu, dacă vreți să știți, nu a fost
preluat pentru că toate numerele la care suni par niște fundături telefonice cu
receptorul pus alături! Atunci când vor să cumpere pioneze, indigo și hârtie
igienică, autoritățile publice fac mare tam tam cu licitații și multă
transparență: acum, când era nevoie de organizare rapidă și eficientă, același
stat a dat dracului transparența, a înmânat sts-ului o lucrare babană și a
început să-și creeze propriile call center-uri deși piața este plină de
asemenea firme cu tehnica și oamenii gata de acțiune, oameni care puteau fi
instruiți la fel de bine ca militarii din nu știu ce batalion fruntaș în
producție! Ne-am așteptat ca pnl+usr bașca udmr să fie mai destupați la minte
dar nu sunt cu nimic mai buni decât guvernul dăncilă!
Ω
Și pentru că totul
trebuie să se desfășoare românește, aflăm că vor avea prioritate la vaccinare
nu doar gunoierii ci și fotbaliștii: dacă pe cei de la salubritate îi înțeleg
și dacă era după mine erau vaccinați în rând cu medicii, pe fotbaliști și
celelalte grupuri băgate în față nu-i mai înțeleg – contează că sunt în regulă
jucătorii dacă spectatorii nu intră pe stadion nefiind vaccinați? Aștept cu
nerăbdare hotărârea de guvern care să dea întâietate amantelor și lumii
interlope!
Nu mă face să râd modul în
care se desfășoară lucrurile și suntem tratați ci îmi face silă, o silă
deasupra oricăror declarații idioate ale impotentelor noastre autorități!
Așa simte un om, de pe
stradă ...
P.S. Știți ce rating are
dsp București? Dacă nu știți, vă spun eu: 1,3 din maximum 5 când mai jos de 1
nu se poate! Nu mă mir, cu toate că mi se pare mult!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu