Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 27 iulie 2016

Liniștea și ungurii

   Aflăm fără surprindere că unul dintre atacatorii sinucigași din Germania avea legături cu ISIS: spun fără surprindere, pentru că dacă autoritățile au tot încercat să-i prezinte ca pe niște cazuri izolate, oricărui om de bun simț, povestea-i pute! Și iată de ce ...
   Este evident că valul de refugiați invitat de madame Merkel a adus cu sine și un număr încă necunoscut de teroriști și potențial teroriști.
   Numărul de potențial teroriști este, bineînțeles, cu mult mai mare decât al celor deja pregătiți pentru atacuri în numele profetului. Dar, iar o spun, orice om cu o fărâmă de rațiune și bun simț, nu ar fi trimis în acest exod de proporții biblice teroriști gata formați, ci formatori de teroriști!
ȘCOLILE DE AUTODETONARE AU FOST MUTATE DIN SIRIA
(DIN ORIENTUL MIJLOCIU, DE FAPT)
ÎN EUROPA!
   Iar când spun Europa, mă refer în special la Germania, dar nu numai! Este interesant faptul că serviciile de informații au fost inerte în fața fenomenului și că presa, din nou mânuită ordinar, s-a ocupat de orice rahat cu aspect umanitar sau/și a râs de declarațiile premierului maghiar, cel care, chiar dacă nouă din instinct nu ne place, a avut dreptate! Da, a avut dreptate când a spus că Ungaria nu este interesată de acte fals umanitare, că Ungaria dorește să-și păstreze stilul de viață, că Ungaria consideră că frontierele nu se apără cu flori și jucării de pluș: adică, pe scurt, că nu vrea să prindă picior de refugiat mahomedan pe teritoriul național și că pentru asta va folosi nu numai gardurile ci chiar și forța!
   BRAVO UNGARIEI! Iată cum o țară mică (jumătate din România) își permite să aibă idei proprii, să le aplice indiferent de ceea ce consideră birocrații că ar fi „corect politic” și să lucreze spre binele național și nu pentru a fi mângăiată părintește pe creștet de orice inept cu funcție fără putere  dar cu nume pompos prin alte capitale europene!

   Ω

   Am spus-o de multe ori: dacă în loc să ne certăm și să ne înjurăm ca proștii am fi în relații măcar normale cu Ungaria, toată lumea ar avea de câștigat (și ei, și noi)!
   Să recunoaștem, de data aceasta am avut ce învăța de la unguri: noi și toată Europa, noi cei care ne-am temut să ne apărăm valorile, noi cei care ne-am rușinat să ne declarăm creștini, noi cei care credem că este modern și civilizat să întoarcem și celălalt obraz!
ȘCOLILE DE TERORIȘTI LUCREAZĂ:
SĂ VEDEM ÎN CÂT TIMP POT FI OPRITE!
DACĂ VOR FI OPRITE ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu