Nil nove ... a Nice

   Într-adevăr, sub soare nimic nu pare a fi nou! Nici măcar atentatele teroriste nu sunt o noutate și, dacă am sta să rememorăm oarece fapte istorice, am înțelege că epoca în care trăim nu a făcut altceva decât să grăbească lucrurile cu ajutorul unor tehnologii inaccesibile strămoșilor noștri!

   Să luăm ca exemplu - trist, indiscutabil - Franța: această țară liberă în declarații, se arată a fi la nivelul populației cu mult mai xenofobă decât ne închipuim. A fi străin în Franța este foarte greu, pornind de la angajamentele normale, accesibile oricui și sfârșind cu serviciile medicale: marea majoritate a măturătorilor Parisului sunt oameni de culoare, marea majoritate a supraveghetorilor din muzee sunt oameni de culoare, marea majoritate a angajaților cu munci neplăcute sunt ... ați ghicit, oameni de culoare! Nu spun că românii au neapărat o soartă mai bună, dar sunt mai puțin vizibili! Apoi, dacă ai nevoie de servicii medicale (nu vă luați după documentarele lui Michael Moore, bat câmpii pentru a fi anti-americane și, mai ales, anti-republicane) o să vezi ce diferență știu să facă francezii între EI și străini! Chiar dacă serviciile sunt deja plătite ...

   Însă Franța, marea Franță, acea Franță luminată continuă să-mi fie aproape de suflet, iar pe aceasta mică, asta cu sarkozy și olandezul oarecare, mă fac că nu o văd!

   Bun: Franța cea mare a mai trecut prin asemenea momente dificile și a ieșit cu fruntea sus, fără probleme! Franța s-a mai confruntat cu terorism, cu anarhie, cu lupte politice duse cu bombe, dar Franța aceea avea la conducere altfel de oameni: când un George Cadoudal - monarhist convins! - a vrut să-l elimine pe primul consul, acesta a pacificat Vendée-a într-un an de zile! Atunci când „ouvrier”ii au dorit
să-și facă propriul stat și propria lege, din nou statul puternic a intervenit și a pus lucrurile la punct! Chiar dacă gândirea unui Rousseau a fost ulterior deturnată către o înțelegere anarhică punând în discuție legitimitatea statului, afirmând că anarhia este filosofia libertății și că omul are datoria de a-și recâștiga demnitatea acaparată lui de primele forme de constrângere statală, Franța aceea mare nu s-a lăsat înșelată și nici fermecată de falsele povești despre libertate și egaliate, povești ce nu semănau cu doctrina anului 1: și atunci, fie că a fost un Kropotkin, fie un Bakunin ori un Proudhon, statul francez la citat pe nenea Iancu, jucând pe Pristanda arestându-l pe Cațavencu! 

   Și lucrurile au reintrat în normalul dorit de Franța și francezi. A fost posibil atunci, nu mai este posibil astăzi: de ce?

Pentru că Franța aceea era condusă de oameni mari, oameni care aveau curajul de a-și asuma hotărârile și consecințele lor, oameni care nu se ascundeau în spatele unor măști numite democrație, libertatea cuvântului, vot universal și mai știu și eu ce povești „dulci” și potrivite pentru timp de pace: nici un general nu a câștigat pe câmpul de luptă supunând deciziile militare votului aghiotanților! Napoleon Bonaparte a cerut și primit jertfa unor generații de francezi, a sacrificat oameni și resurse, a condus cu o mână de oțel - nu de fier - și a sfârșit prin a așeza Franța pe unul dintre primele locuri din lumea marilor națiuni și, deși învins și detronat, a fost adulat în țara care l-a ascultat aproape orbește! Astăzi, după mai bine de 200 de ani, Franța este împărțită în departamentele primului consul, astăzi, după mai bine de 200 de ani Franța și mare parte dintre statele lumii libere aplică legi ale căror principii au fost enunțate de împărat, astăzi, după mai mult de 200 de ani experții militari încă mai studiază și se extaziază în fața manevrelor gândite de micul caporal! Omul acela a pacificat Franța nebună și revoluționară, omul acela a hrănit Franța muritoare de foame, omul acela a pus bazele solide ale unei țări funcționale și astăzi pe aceleași principii!

   De ce?

   Pentru că a putut și și-a asumat meritele dar mai ales riscurile hotărârilor sale!

   A greșit și el, dar dacă punem în balanță campania din Spania și toate celelalte realizări, sigur talerul „spaniol” se va înălța!

   Mai rămânea Napoleon în istorie dacă la Austerlitz apărea cu o tunică pe care scria „je suis Charlie”?

 

   Așadar, scurt pentru că ne-am lungit prea mult, Franța și lumea liberă ar trebui să recurgă la înțelepciunea strămoșilor: Roma republicană, dacă se simțea în pericol, renunța la sistemul instituționalizat de veacuri - cu consuli și tribuni - și alegea un dictator! Dictatorul, ales pentru maximum șase luni, avea trasat un scop precis de atins, nu dădea nimănui socoteală și toți cetățenii i se supuneau ca unui Dumnezeu!

   Frumos, nu?

   Frumos, dar după cele șase luni de domnie absolută, cetățeanul fost dictator răspundea în fața legii ca oricare alt locuitor al cetății: și plătea pentru tot ceea ce greșise - dacă greșise.

 

   Ω

 

   Concluzia este clară și pe înțelesul oricui: dacă se dorește eradicarea fenomenului numit terorism - sau orice alt fenomen nedorit la nivel de societate - statul trebuie să permită CUIVA să acționeze fără îngrădirile falsei libertăți numite democrație, statul trebuie să înțeleagă că la vremuri excepționale sunt necesare măsuri excepționale și oameni excepționali! 

   Nu ținând jandarmii pe stradă va scăpa Franța de terorism, ci stârpind cuibul și teroriștii!

   DEFINITIV!

 

   Franța și orice alt stat atins de acest flagel!