Se pare că pe puștiul ce se laudă cu nume la diminutiv îl doare fix în pix de faptul că a fost dovedit HOȚ!
Puteți crede? Nici nu-l interesează ... poate unde se știe Tobă de carte!
Practic, personajul ce nu-și permite numele matur Neagoe și se alintă negoiță, ne spune fără scrupule, remușcări sau rușine că-i pare rău că s-a lăsat influențat de „moda doctoratelor” și nu pentru faptul că a furat ordinar! Chiar dacă multora dintre concetățenii noștri nu le pare, furtul intelectual rămâne totuși cel mai al dracului furt dintre toate, cel mai periculos și cel mai perfid!
Ei bine, domnul diminutiv nu crede că a greșit furând și este convins că a greșit lăsându-se prins de moda pantalonilor strâmți, sau a cravatelor înflorate, sau a doctoratelor la fel ca primul ministru, la fel ca ministrul de interne, la fel ca primul vice prim ministru, la fel ca mulți, mulți alții care ne-au dovedit odată în plus (nu, nu mai era nevoie!) cât sunt de inculți, de needucați, de imbecili, închipuindu-și că un om normal va crede că orice dobitoc care își termină liceul pe brânci la peste 30 de ani poate deveni doctor în altceva decât infracțiuni economice și afaceri cu statul sub oblăduirea partidului la putere la frumoasa vârstă mijlocie de 40!
Dacă stăm noi și ne gândim bine de tot, ajungem la concluzia că scandalul doctoratelor are și o parte bună: care? Aceea că, șmecherii care ne șmecheresc pe noi de atâția ani, sunt de fapt niște mărunți și imbecili borfași care și-au găsit nașul, plătind bani frumoși pe niște lucrări copiate ordinar (copy/paste asta înseamnă de fapt), lucrări pe care EI, corifeii culturii acestei țări, le-au plătit fără a fi în stare să bage un gugăl și să verifice dacă textul pentru care plătesc „ca primarul” se mai regăsește pe undeva, pe la cineva!
Da, în fiecare secundă se naște câte un fraier: unii l-au găsit!
Ω
Și când mă gândesc că fraierii sunt făcuți de râsul târgului, iar cei ce i-au păcălit cu copy/paste își văd liniștiți de ale lor ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu