Capcanele democrației

Așadar, pentru cine are răbdarea să meargă la Cecilienhof din Potsdam, curiozitatea de a-și pune întrebări și posibilitatea de a le răspunde, vizita poate fi traumatică. Cei mai mulți se mulțumesc cu vizita la Sans Souci, capodopera lui Frederic II zis cel Mare și cu oftaturile pline de admirație, oftaturi ce ascund de fapt o atroce durere de picioare și, din când în când, chiar plictiseală!
   Iată deci, ce-ar putea vedea și înțelege călătorul est european dintr-o vizită la Cecilienhof ...

Conferința de la Potsdam, 16 iulie - 2 august 1945
- participanți
   - URSS prin Iosif Stalin - șeful necontestat între 1924 și 1953
   - UK prin Clement Attlee - laburist, prim ministru începând cu 1945 (chiar în timpul conferinței, când l-a și înlocuit din mers pe W Churchill)
   - USA prin Harry Truman - președinte după moartea lui FDR în 12 aprilie 1945
   - folosirea bombelor atomice împotriva japoniei, la 6 respectiv 9 august 1945.

   Elementele acestea ce par disparate, se vor închega îndată în ceva coerent și absurd, în ceva ce va arăta că democrația „pur sânge” nu este întotdeauna cel mai bun lucru: și iată de ce!

   În cadrul conferinței s-a hotărât soarta lumii, iar cine vizitează palatul mai sus pomenit, locul unde este organizat un muzeu în memoria evenimentului, va înțelege că soarta lumii era deja hotărâtă la acea dată!
   Știm bine că jumătatea estică a Europei a devenit fieful URSS-ului, știm ce urmări a avut asta asupra întregii zone și în special asupra României, dar să pui la aceeași masă să discute doi respectabili nepregătiți cu „perfidul bizantin” (scuze că am citat din Napoleon, dar se potrivește prea bine) mi se pare o prostie incomensurabilă!
   URSS a primit cam tot ce a cerut, a primit tot ce a poftit, a primit ce nici nu visa: singurele locuri în care nu a avut succes au fost Austria și Grecia, cu toate că în Grecia influența comuniștilor a fost întotdeauna enormă! Să ne amintim că Austria a fost și ea ruptă în patru după război, după modelul Germaniei și că retragerea tuturor din țară a dus la retragerea armatei sovietice din România în anii `50 și nu o presupusă partidă de vânătoare!
   Dar am divagat ...
   Așadar, să ai la dispoziție cea mai puternică armă din lume, armă cu o putere de distrugere de neimaginat și să o folosești DUPĂ ce ai înghițit cam toate cererile sovietice mi se pare o dovadă de imbecilitate crasă! Și, mai mult decât atât, în situația în care ai în mână acest atu formidabil, tu, posesorul, ești dispus să stabilești împreună cu dușmanul natural termenii capitulării Japoniei (Declarația de la Potsdam)!

   Dacă aliații occidentali își jucau cărțile corect și pragmatic?
   Dacă chiar voiau să le joace astfel?
   Dacă nu se schimbau personajele piesei din mers (democratic sau natural)?
   Dacă occidentul înțelegea pericolul ce avea să-l lovească în numai câțiva ani și delegațiile UK și USA nu se grăbeau să semneze orice, numai să plece acasă?

   Știu, istoria nu se face cu dacă, dar după ce vizitezi Cecilienhof și vezi în fotografii cum le dădea Stalin extemporal celorlalți, înțelegi că nimeni nu a vrut nici o clipă să salveze răsăritul din mâna URSS!
   NIMENI!
   Nici prin gând nu le-a trecut că aici populația ar putea dori altceva decât cred domniile lor!
   Este dureros să constați că nu valorezi nimic pentru alții!

   Ω

   Mai este ceva dureros: estul este pomenit sub acest nume și România intră împreună cu frații bulgari în zona numită general „Balcanii”!

   Nu am existat atunci pentru ei?
   Cred că nu existăm nici astăzi!
  Cu tot scutul de la Deveselu!

   Scriu asta astăzi, întâi septembrie ...