Pentru puținii care nu știu, 1917 și în special vara lui, a fost perioada celor mai dure lupte duse de tânărul stat român pentru existența lui și a românilor ca națiune: pe scurt, după dezastrele militare din toamna și iarna lui 2016, după pierderea capitalei, guvernul, familia regală, parte din autorități și o mare parte a civililor, s-au refugiat în Moldova (de la linia Focșani Galați în nord), capitala a revenit pentru un timp la Iași și lupta, paradoxal, a continuat! Este anul altor mari nenorociri, este anul în care aliatul rus i-a lucrat din nou pe români pe la spate, este anul faimosului atac în izmene dar cu baionete în lipsa muniției, este anul evidențierii unor generali cu idei noi - Prezan, Averescu, etc, este anul ajutorului militar francez prin misiunea condusă de generalul Berthelot, este anul tifosului exantematic ... în sfârșit, este anul în care superba armată germană, ajutată din plin de cea austro-ungară și condusă de faimosul spărgător de fronturi Mackensen s-a împotmolit în fața unor nespălați aduși la război direct de la plug - nespălați dar încăpățânați în credința lor că va fi bine!
În școala românească se practică predarea istoriei în fragmente distincte, ce par a nu avea legătură unele cu altele, tocmai de aceea vreau să vă reamintesc că răscoala din 1907 a fost urmată de participarea românească la al doilea război balcanic în 1913 și la primul război mondial în 1916! Așadar, clasa țărănească, acea clasă obidită, a fost chemată să ia arma în mână și să apere țara: chiar cu prețul vieții! Fără acești încăpățânați și nespălați de la talpa țării Măreșeștii nu existau! Și nici Flămânda, nici Oituzul și nici Mărăștii!
În spatele frontului, pe o foamete cumplită, populația nu s-a răsculat, nu au fost greve sau manifestații, guvernul și-a văzut de treabă, civilii și-au văzut de treabă, armata și-a văzut de treabă! Tentația sovietelor, care a atins până și trupele franceze din zonă, a trecut ca glonțul pe lângă urechea românilor, urmând a face pagube abia peste 30 de ani! Școlile au funcționat în continuare, administrația la fel, spitalele și mai și, calea ferată a făcut minuni, iar puținii țărani (femei, bătrâni, copii și neputincioși) rămași acasă au hrănit cât au putut de bine ce mai rămăsese liber din țara care pierduse Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Cadrilaterul și o parte din sudul Moldovei, o țară redusă la 40% din suprafața ei de atunci!
Nu ne vine să credem, dar au luptat femei, au luptat copii, au luptat civili (vezi lupta de la Podul Jiu), a fost o succesiune de evenimente greu de crezut și de înțeles astăzi!
De ce v-am plictisit cu așa ceva?
Pentru că am uitat (pe de o parte) și nu este rău să ne reamintim, dar și pentru că mă întreb dacă astăzi ar mai fi posibil un asemenea sacrificiu!
Ω
Dacă partea cu deșteptarea amintirilor se mai poate face, aceea a sacrificiului mă tem că este imposibilă!
De ce?
Din cauza lipsei de încredere în statul român: țăranii răsculați în 1907 au avut încredere în regele lor după numai nouă ani, atunci când le-a promis că la sfârșitul războiului le va da pământ lor, sau urmașilor lor!
AU AVUT ÎNCREDERE OARBĂ ÎN REGE ȘI GUVERN!
ÎN CUVÂNTUL LOR!
Astăzi, când credem că ne-am deșteptat, nu realizăm nici noi și nici conducătorii noștri că încrederea de acum o sută de ani a dispărut: de fapt, nimeni nu mai are încredere în clasa conducătoare, statul este perceput ca principalul dușman al cetățeanului, iar solidaritatea se manifestă doar dinspre român spre statul căpușat de lichele și niciodată invers!
DACĂ AM REALIZA UN GRAFIC AL ÎNCREDERII POPULAȚIEI ROMÂNIEI ÎN STATUL ROMÂN, PROBABIL CĂ NE-AM AFLA LA UN PUNCT DE MINIM ISTORIC:
ASTA NU-I INTERESEAZĂ PE CONDUCĂTORII VREMELNICI CE SE CRED VEȘNICI
ATÂTA TIMP CÂT SACRIFICIILE LE FACE OMUL DE RÂND!
Ar mai funcționa lozinca „PE AICI NU SE TRECE”?
Mă tem că nu ... NU ACUM!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu