La asta, din partea unor credincioși apărători ai familiei tradiționale, poate nu te-ai fi așteptat, dar, așa cum știm, România este mereu surprinzătoare! Așadar ...
M-a deranjat ceva?
Da, m-a deranjat!
Faptul că un preot suspendat ține un concert de muzică populară?
Nici gând!
Faptul că este liber?
Nici atât, eu nu l-am condamnat încă, aștept decizia definitivă a justiției, cea a bisericii fiind una administrativă, fără efect penal!
Și atunci?
Ce m-a deranjat?
Răspunsul este simplu: dincolo de limbajul infantil al televiziunilor cărora li se pare supărător să spună „preot” așa că toți sunt „părinți”,
m-a deranjat cu adevărat comportamentul acestui PĂSTOR! Preotul în discuție (și nu numai el) a uitat că în cazul lui, păstor are sens spiritual și nu lumesc, nu material!
AȘA CĂ, INTERPRETUL pOMOHACI, S-A ARĂTAT UN ADEVĂRAT PĂSTOR,
JUPUINDU-ȘI TURMA DE OI MIORITICE ȘI PROASTE
CÂNTÂND „CU DEDICAȚIE”!
Adică da, modelul țigănesc a prins la țară și iată că și la muzica populară se dau și se plătesc cât mai consistent, dedicații!Le-a luat păstorașul banii fraierilor, cu două mâini!
Ca în biserică!
Asta m-a deranjat, faptul că se poartă ca cel din urmă țigan manelist, atunci când el ar trebui să fie un model de educație și de comportament pentru oile lui!
Ω
Ăsta da cioban: își mulge turma fără milă și cu zâmbetul pe buze:
SĂ LE FIE DE BINE!
O MERITĂ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu