Nici nu putem spune că este inadmisibil, nici măcar nu putem gândi că așa mai gândesc unii în 2017 FĂRĂ OCUPAȚIE SOVIETICĂ, doar nu ne mai miră prezența lui Zăroni la agricultură!
Pur și simplu, pesede-ul se pregătește să stea la putere ani și ani de zile, altfel nu ne putem explica lipsa fricii de venire a celorlalți la guvernare!
SUNT ATÂT DE SIGURI pesede-ii CĂ NU VOR MAI PIERDE NICIODATĂ PUTEREA, ÎNCÂT PREGĂTESC NIȘTE SCHIMBĂRI CARE AR DA PUTERI DICTATORIALE ORICUI CÂȘTIGĂ ALEGERILE!
Mă tem de o nouă ocupație sovietică, fără URSS!Mă tem ca dragnea liviu și ai lui să nu fie noul Stalin!
Mă tem că dacă înaintașul iliescu ion a furat revoluția, urmașii lui nu se mulțumesc cu atât de puțin!
Ω
Acum se întâmplă ceva ce mă duce cu gândul la una dintre propunerile bubosului de la justiție, anume tragerea la răspundere a magistraților care greșesc: acum, dacă aș putea, l-aș întreba pe cel care l-a eliberat pe hoțul dragnea cu nonșalanță, dacă a făcut bine acordându-i șansa libertății atunci când l-a condamnat „cu suspendare”! Doar l-aș întreba, de pedepsit nici prin gând nu mi-ar trece să-l pedepsesc, pentru simplul motiv că a aplicat (sunt sigur de asta) legea: strâmbă poate, dar lege!
pesede-ul I-AR LUA CAPUL?