Faceți căutări pe acest blog

vineri, 4 august 2017

Despre medicamente și mâncare

   Este acum o adevărată isterie legată de calitatea alimentelor din estul Europei în comparație cu cele din Vest: dacă unii se plâng de mult, statul a aflat abia acum și, cum nu are de gând să facă ceva, l-a pus pe d`aia să se ocupe de problemă, ceea ce el și face!
   Ne plângem că nu avem calitatea occidentală dar la prețuri românești, uitând că ne-am uita cu jind la produse inabordabile: însă nu asta-i cea mai mare problemă! Problema adevărată este că oamenii de afaceri din occident nu sunt cu nimic mai buni decât ai noștri, ba chiar mai răi aș spune, din moment ce autohtonii au învățat de la ei, iar faptul că sunt cel puțin la fel de răi, ne duce cu gândul la problema medicamentelor - în România există o criză la anumite medicamente din cauza mecanismului defectuos de stabilire a prețului! În traducere, lucrurile stau astfel: statul român, a hotărât într-un exces de populism, să plafoneze prețul anumitor medicamente foarte importante. Însă, odată cu plafonarea administrativo-artificială a prețurilor, nu a interzis și exportul acestor medicamente, drept care, un medicament X, care aici costă 1 leu în farmacie, este cumpărat en-gros de o companie germană sau franceză sau olandeză și revândut cu 5 lei pe piața lor! Totul este legal, oamenii plătesc taxe și impozite și nimeni nu-i întreabă de ... sănătate!
   Vi se pare imoral?
   Da, și mie mi se pare imoral dar, sigur nu este ilegal!
   Așa că piața românească este în continuare săracă în medicamente, adică avem de ales între a ne trata plătind mult (cât costă în realitate) sau a muri în lipsa lor!

   Dar dacă mâine pe piața românească s-ar găsi produse alimentare la calitate occidentală și prețuri românești, cine ne garantează că povestea nu s-ar repeta? Vă garantez că s-ar repeta ce se repetă pe piața medicamentelor, la fel cum s-a întâmplat cu benzina și cu alimentele  din momentul în care s-a permis voiajul transfrontalier facil!

   Ω

   Așadar, dacă soluționarea administrativă nu este o soluție, ce avem de făcut ori, mai simplu spus, putem face ceva?
   Da, putem să ridicăm gradul de educație, putem să calificăm personal în varii domenii, putem să lucrăm mai eficient, să avem mai puțini asistați social și să creștem REAL salariile, astfel încât să ne permitem să plătim prețul corect pentru calitatea superioară din vestul Europei! 
   Pentru asta însă, ne trebuie un guvern responsabil:
SE PARE CĂ NU-L AVEM!
IAR NU-L AVEM!
ÎL VOM AVEA VREODATĂ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu