Am asistat la un
balet al statului pseudo laic pe muzică bisericească: deși toată lumea din
domeniu spune că este cea mai mare prostie cu putință să încurajezi oamenii să
se întâlnească, deși toți specialiștii spun că se poate produce un nou val de
îmbolnăviri, decoratul vela nu rezistă și pupă poala popii, permițând după
multe critici, cu larghețe, ca în miez de noapte, în plină interdicție de
circulație, niște volintiri să umble din casă în casă cu lumina și alte cele
bisericești! Că suntem un popor înapoiat s-a văzut la Târgoviște, unde un
spital întreg a ieșit din sălile cu greu ținute în stare de izolare pentru a
pupa poala moaștei Nifon! Dar ce spun eu înapoiat, suntem de fapt – și vă rog
să vă supărați pe mine – de-a dreptul sălbatici din moment ce marea majoritate
a credincioșilor declarați habar n-au de semnificația zilelor sfinte, de
semnificația semnelor creștine, de cititul sfintelor scripturi! Dar ce spun eu
credincioși, sunt nenumărați popi – da da, popi nu preoți – care se încurcă în
vorbe dacă le ceri explicații peste numărul de mătănii cerut după spovedanie!
Am întrebat o
dată un asemenea popă care este explicația rudimentarului semn al peștelui în
legenda biblică – și nu a fost în stare
să-mi răspundă: a propos, dumneavoastră știți, puteți explica treaba asta atât
de simplă?
Mulți dintre
credincioșii români nu știu când s-a născut Hristos și nici ce înseamnă de fapt
acest nume. Cei mai mulți nu știu ce serbăm de Crăciun și nici de ce în
săptămâna premergătoare Paștelui se găsește Duminica Floriilor!
Sfintele scripturi
ne sunt străine însă noi, în turmă, ne declarăm credincioși deși habar n-avem
ce înseamnă asta și cărui Dumnezeu ne închinăm:
DAR NE FACEM CRUCI!
Dacă în loc de
teste la științe, matematică și alte cele, răuvoitorii ăștia de occidentali
ne-ar testa la cruci viteză sau la șters moaștele cu bulendre ori la aprins
lumânări cu snopul, i-am bate de departe, i-am lăsa în urmă de nici nu s-ar mai
vedea!
Da, noi suntem
credincioși ...
Nu știm în ce
credem dar ni se pare că așa trebuie și că așa se face ...
Deci suntem
credincioși ...
Atât de
credincioși suntem în sălbăticia noastră încât nu pricepem că LEGAL starea de
urgență dată de președinte
NU SE SUPUNE AMENDAMENTELOR
CA O LEGE SAU O ORDONANȚĂ
așa că din nou credem fără să gândim că pesede-ul și ai
lui au dreptul de a supune starea de urgență unor amendamente! Credem că ei,
ticăloșii care nu au scăpat din credincioasele lor mâini nici un bănuț pentru
amărâții cu covid, au dreptul să modifice și să amendeze starea de urgență!
Să mă mai mir că
am un ministru de interne analfabet, cu greutăți de citire a unui text, cu
dificultăți majore de exprimare dar ... creștin?
Nu, nu mă mai
mir!
Mă mir însă că
numitul vela mai este pe funcție, că nu și-a dat demisia și în caz contrar că
nu a fost demis pentru monumentala prostie făcută!
Ω
Ei bine nu,
Iisus scris cu un singur I nu înseamnă în nici o limbă cunoscută nouă „măgar”,
nu, nu este păcat să citești o biblie în care numele mântuitorului este scris
cu un singur I, nu, nu este o dogmă creștină pelerinajul la Ierusalim, nu, nu
este obligatoriu să rupi ușile bisericii pentru a fi un om bun, corect, milos,
nu, nu este nevoie nici măcar să fii creștin pentru a respecta cele zece
porunci care nu sunt nici pe departe desuete ci pline de actualitate, nu, nu
este păcat să constați că cele zece porunci sunt mai multe și că au fost scrise
de bărbați, nu, multe povești nu sunt o dogmă și nici nu respectă canonul dar
ni se prezintă ca atare pentru că ... hai să vedem:
PENTRU CE?
O părere sinceră
de care aș vrea să țină seama cât mai mulți auto declarați credincioși: citiți
cartea de istorie și legende numită Biblia, înțelegeți singuri ce se petrece
acolo, puneți întâmplările în context, încercați să nu vă rupeți de lumea de
acum trei sau două mii de ani, studiați pildele cu propriile puteri și abia apoi
ascultați ce vă spun cei mai mulți preoți! Va urma un șoc: între realitatea
preoților și realitatea sfintelor scripturi s-au produs în timp, prin faptul că
preoții ne-au fost mijlocitori, rupturi violente, modificări de dogmă,
schimbări de text și de sens! Abia după aceea este momentul să vă întrebați
dacă ceea vă predică biserica este cu adevărat creștinism: Biblia în limba
română cea mai interesantă și cea mai apropiată de originalul grecesc la care
ne raportăm mai toți ortodocșii rămâne Biblia de la București din 1688, restul,
celelalte, deși puse în forme mai ușor de înțeles, au umblat pe ici pe colo pe
la traduceri, pe la sensuri ... pentru că și atunci și acum, românul se
ferește ca de ucigă-l toaca să citească și să se informeze singur, fără un
mijlocitor!
Gata, acum vă
puteți supăra pe mine, mă puteți înjura, puteți face și spune orice dar nu
uitați: citiți Biblia singuri nu-i mai lăsați pe alții să vă explice cea dintâi
BYBLOS!
Apoi discutăm
... a dracului treabă ... și nici măcar nu am ajuns la teologie ... apoi vedem dacă este corect demersul religios al ministrului de interne dintr-un guvern laic al unui stat laic!
Așa crede un om care privește strada ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu