De ani de zile ne acuzăm
bătrânii că ne țin pesedeul pe cap!
De ani buni ne închipuim
că nucleul dur al susținătorilor pesede este format din nostalgici ai epocii de
aur care sunt dispuși oricând la turism electoral sau la vânzarea votului pe un
litru de ulei!
De ani și ani!
Pentru ca, dintr-o dată,
să ne lămurim că lucrurile sunt mai simple decât ne venea nouă să credem: nu se
mai poate face turism electoral, nici mita electorală nu mai e ce-a fost pentru
că sunt prea mulți contra? Nu-i nimic, atunci pesedeul a trecut la planul B,
adică la furtul din pix! Din PIX! Ceea
ce s-a petrecut la sectorul 1 este o bună explicație pentru care acest
partid a câștigat mereu și mereu: păi, dacă eu candidam oriunde în țară și după
numărarea voturilor apropiații mei le-ar fi distribuit cum doreau ei, ce rost
mai avea votul? Pentru că, dacă am înțeles bine, votarea era corectă, numărarea
era corectă, înscrierea voturilor în procesele verbale era corectă ... numai că
la un moment dat, procesele verbale erau – cum se zice în lumea de unde vin pesedeii
– mânărite! Credeți sau nu, într-o secție care a votat preponderent cu
altcineva decât pesedeul, voturile au fost numărate dar la sfârșit, la biroul
electoral pare să fi ajuns un proces verbal care declara că au fost zero
voturi, așadar că în secția aceea nu a votat nimeni, toată ziua! Sau, dacă nu
se putea recurge la asemenea trăznăi, se treceau voturile unora în dreptul
altora, care nu prezentau un pericol! Deșteptăciunea șmecheriei a fost că s-a procedat
exact invers decât credeam noi că se face:
NU AU FOST PUSE VOTURI ÎN PLUS LA pesede CI
AU FOST LUATE VOTURI OPOZIȚIEI URMAȘILOR pecere/fesene!
Isteață mișcare, nu?
Dacă nici acum nu se
lasă cu pușcărie, nu mai știu când și pentru ce!
Dar, să revenim ... după
ce am acuzat bătrânii, vedem că cei mai mulți nu nici o treabă cu permanența
pesedeului la putere, vedem că furtul electoral a devenit între timp o practică
obișnuită și rodată, vedem de ce pesedeul a dat mereu atâta importanță primarilor, vedem
cum funcționari plătiți din bani publici, într-un spațiu public, al primăriei, plătit
și el din bani publici, sub comanda unui om plătit din bani publici, folosesc
timpul și mijloacele plătite de cetățean pentru a FURA în folosul unui anumit partid!
IAR ASTA ESTE REVOLTĂTOR ȘI CERE PEDEAPSĂ!
Ω
Câtă încredere mai putem avea în
alegerile trecute?
Cum a ajuns firea
primar?
Dar nicolae, mitralieră,
iordache și toți inepții care între timp au amuțit, cum și-au ocupat locurile
de parlamentari?
Și cât de corectă este
numirea avocatului poporului de către asemenea aleși posibil frauduloși?
Dar incredibil de
politizata curte constituțională, cât de constituțională este ea dacă este
generată de asemenea aleși rezultați din posibile alegeri furate?
NICI NU VREAU SĂ MĂ GÂNDESC CÂTE VOTURI A PRIMIT
ÎN REALITATE IOHANNIS ȘI CÂTE dăncilă ...
Așa se gândește un om,
de pe stradă ... care se teme că am greșit față de bătrâni ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu