Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 28 octombrie 2020

Problemă Gogule?

   Am oroare de instituțiile care supraveghează și controlează anumite activități dar, acum chiar cred că este necesară o intervenție în ciorba despre care aș vrea să vorbim. Este clar pentru toată lumea că nimic pe pământ nu este gratis, nici măcar aerul curat sau apa de izvor: cu atât mai puțin lucruri create de om, iar în această categorie intră și internetul. Dar nu internetul ca atare ci paginile de internet care se adresează publicului larg. Ei bine, trăiesc cu impresia că domeniul acesta este total scăpat de sub control și că s-a ajuns în situația absurdă în care pagini întregi, poate cele mai multe, nu sunt altceva decât reclame mai mult sau mai puțin mascate! Nu este o surpriză pentru nimeni că o pagină de știri de exemplu, are în componență mai multă publicitate decât conținut!

   Au fost angajați niște neterminați să copieze știri de pe unde văd cu ochii, să le copy/paste și spun așa pentru că altfel mă tem că respectivii nici nu înțeleg, iar pe paginile de așa zise știri apar texte pline de greșeli de ortografie, de exprimare, și la unele dintre ele (ziare.com de exemplu) se scrie într-o veselie ... fără diacritice! Dacă cineva le urmărește știrile nici nu-i condamnă foarte tare: textul începe cu eterna poftire/prostire – uite unde se scarpină top medelul X! Urmează o reclamă la ciocolată. Apoi una în limba rusă, bănuiesc că la Kalașnikov. Textul continuă: celebrul top model X aflat în vacanță în ..., a făcut plajă cu iubitul ei. Punct! Urmează în lateral o reclamă la tampoane. Jos, o altă reclamă la prezervative te îndeamnă să fii responsabil! Textul continuă: celebrul foto model X s-a scărpinat pe plaja ...! Totul se încheie apoteotic cu două reclame, una la o casă de pariuri și cealaltă la o rețea de farmacii. În josul paginii se înșiră inepțiile de știri publicate de inepții angajați ai ineptei pagini în ultimele două săptămâni!

   Ei bine, cei ce scriu pe aceste pagini nu cred să aibă bacul dat/luat, nu cred – de multe ori – că sunt români sau că au făcut o școală românească!

   În plus, pentru că li se pare că slalomul pe care trebuie să-l facă cititorul prin rahatul lor de foaie nu este suficient, mai vin și cu invenții lingvistice care o taie până și pe dăncilă: totul cu largul concurs al fabricanților de publicitate care, la rândul lor, presupun că stau la fel de jos cu educația, studiile și cultura dar foarte sus cu ifosele! Aici, în această categorie intră veșnicul ie sau nu ie ochei și mult mai noile aunăr de restaurante, selăr, etc, etc! Ați observat cât de rare și puține sunt reclamele cu adevărat originale?

   Chiar este necesar?

   Limba vorbită și scrisă ne definește pe noi ca națiune, drept care cel care spune că nu contează cum vorbești sau cum scrii este un dobitoc sinistru care încearcă să-și mascheze în acest fel neputința intelectuală!

 

  

 

   Da, intră aici și ora doișpe, nu vă temeți!

   Așadar, nu ar fi cazul ca cineva să intervină în ciorba asta infectă și să facă puțină ordine? În paginile de limbă română măcar ... și să nu-mi spună nimeni că nu se poate, că știu bine că nu-i așa!

   Deci, cine se bagă? Cine are curaj să fie ... sinistrul?

   Așa se întreabă un om, de pe stradă ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu