NAPOLEON MITICĂ
Trebuie să recunosc
că evenimentele ultimelor zile se derulează cu o viteză de speriat, lăsându-ne
de multe ori să ne întrebăm de ce justiția funcționează abia acum în acest mod
și nu a făcut-o așa mereu! Pentru că, orice ne-ar plăcea să credem, chiar și
această întrebare trebuiește pusă, pentru că, atenție: dacă după alegeri,
procurorii o vor lăsa un SINGUR moment mai moale, opinia publică se va alarma
și se va întreba „de ce”: pe bună dreptate!
Dar să revenim:
figurile, manierele și vocile de obicei arogante ale șefilor PSD ,
au cam început să se înmoaie! În mod absolut paradoxal, candidatul și
președintele în exercițiu al PSD ,
domnul Ponta, nu ne mai pare chiar atât de sigur pe el! Omul cheie al PSD ,
acel „factotum de la citta”, domnul Hrebenciuc adică, pare chiar speriat din
moment ce, știindu-se urmărit, supravegheat și ascultat, preferă să riște și să
pună la cale împreună cu Dan Șova o „lovitură de partid” în contra partidă cu o
amnistie, o grațiere, o ceva acolo, „o orice” care să-l scape de turbații ăștia
care nu-i dau pace! Dan Șova la rându-i, se visează pe cai mari, adică își
închipuiește că-l va putea șunta pe un Liviu Dragnea trezitorul de morți
votanți sau pe un Zgonea cel ce face orice poftește în capul camerei: el se visează
- și n-are decât - dar ce coșmar urmează în PSD
cu atâtea acțiuni DNA , se pare că unii
dintre șefi bănuiesc deja!
Faptul că s-au
speriat - și asta nu este rău, dar așteptăm acțiuni ca acestea în întreg
evantaiul clasei politice - este dovedit de reactivarea unui personaj atât de
puțin simpatizat și atât de veninos și de periculos încât a fost lăsat în pace,
fiind considerat periculos de mânjit: acesta este Dumitru Iliescu, acest
Napoleon al milităriei române! Și să ne iertați de comparația ce pare forțată,
dar putem explica de ce am făcut-o: Mitică al nostru - de fapt al lui Ion,
unchiul generalului și tătucul României postrevoluțuionare - a țâșnit ca o
rachetă din gradul de biet căpitan (exact cum a fost și corsicanul) și a
terminat în cel de general cu patru stele - general de corp de armată, gradul
maxim românesc pe timp de pace - în numai șapte ani! De la căpitan la general
în șapte ani? Dar la ce război a participat domnia sa? Ce bătălii faimoase a
condus? Când și unde? Prin ce fapte de arme s-a acoperit de o glorie
nemuritoare, încât să putem spune „Patria recunoscătoare ... ”? Prin nimic din
toate astea nu s-a remarcat, mai puțin prin relația cu unchiul Iliescu Ion,
autorul faimoasei cugetări „mai bine sărac și cinstit”! Nu, nu numai prin atâta
lucru, v-am păcălit: supraponderalul general cu patru stele, s-a mai remarcat
prin dobândirea unei moșii la Mogoșoaia - mai mari decât a palatului
Brâncovenesc - s-a mai remarcat prin închiderea unor drumuri care-l deranjau,
s-a mai remarcat prin asfaltarea pădurii pentru diverse nevoi personale, s-a
mai remarcat prin acționariatul - de fapt posesia - mai multor firme de
protecție și pază, etc, etc. De ce insistăm atât de mult pe tema
supraponderalului Napoleon autohton? Simplu: dumnealui, ex generalul și
actualul prosper om de afaceri, a găsit la rugămintea rozaliului Hrebenciuc,
O CÂRTIȚĂ PRINTRE PROCURORI!
A găsit un
turnător, un trădător printre anchetatori!
Așa
merge treaba?
Păi
n-ar fi bine să fie trimis lângă bunul său amic și cumătru Cătălin Voicu?
Cine
știe, poate că împreună se apucă de scris vreo carte - că n-o fi Gigi singur
mai deștept !?!
Iar dacă nu le iese, pot cere ajutorul primarului care este!
Așadar, așa funcționează
nășiile?
Și
așa se fac legile?
Atunci, este de rău!
Dacă încă
președintele Băsescu, a încercat dar n-a reușit mare lucru prin devoalarea lui
Ponta ca ofițer acoperit de informații - ceea ce cu „Mihaela dragostea mea” a
funcționat perfect - se pare că justiția, fără mofturi, fițe și fonfleuri,
reușește să facă ordine!
S-au măcar încearcă!
În încheiere, niște
nedumeriri mai am:
- mai candidează domnul Ponta când reprezintă o asemenea
mafie
ce-și spune partid?
- ce părere au acum votanții și simpatizanții PSD ?
- dacă asta este la vedere, oare ce nu știm?
Ω
Viitorul pare a ne rezerva
numai și numai surprize: poate vreun Arcole, poate vreun Austerlitz!
Deși,
într-o anumită privință, așteptăm un Waterloo!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu