Premiile Oscar din acest an nu au nimic deosebit de cele din anii trecuți (sau viitori): pur și simplu lucrurile se repetă, unele filme reprezentând moda de moment, altele deschizând noi căi de exprimare cinematografică, unele aducând noutatea unei povești încă nespuse (din ce în ce mai rar și mai greu), altele repovestind evenimente știute, dar într-un mod inedit!
Adică, cine nu a pus mâna pe o istorioară absolut originală, mai are șansa de a o prezenta într-un ambalaj nou, iar cine nu face nici asta, se mândrește cu faptul că aduce spectatorului interesat un film clasic.
Un asemenea spectacol clasic este „Podul spionilor”, film inspirat din evenimente reale, evenimente care au zguduit lumea la vremea lor dar care astăzi sunt eclipsate de ultima coafură a unei analfabete cântărețe de cine știe ce trăznaie cu nume onomatopeic!
Rețeta zisului film, este de o banalitate îngrozitoare, este de un „clasicism” dătător de dureri de cap, este atât de înfiorător de predictibilă, încât respectiva „creație” nu ar fi avut nici o șansă să iasă-n față dacă în rolul principal nu ar fi apărut un monstru sacru al ecranului, pe numele lui Forrest Gump - pardon, Tom Hanks! Omul acesta, reușește din nou să facă din rahat bici, cele șase nominalizări (printre care nu se regăsește!) datorându-i-se mai mult decât îmbătrânitului Spielberg! A propos de Spielberg, regizor care nu se află la primul lui rateu - este și normal de altfel, a greși e omenește: în 2011 ne jignea cu calul de șah, sau de război dacă doriți ... o poveste lacrimogenă, infantilă și rozalie ca o păpușă Barbie! Atunci, am încasat multe înjurături demolând filmul, arătând că este de o stupiditate sinistră; astăzi, mă întreb câți dintre susținătorii de atunci ai calului își mai amintesc filmul care între timp a coborât la 7,2 pe IMDB (da, Steven Spielberg, regizor și producător cu merite deosebite în trecut, încă impune cui nu înțelege dintr-un film mare lucru și se mulțumește cu floricelele și zeama din pahar)!
Același lucru s-ar fi petrecut și cu acest „Pod ...” dacă nu l-ar fi avut în distribuție pe Tom Hanks: așa însă, povestea răsuflată în care binele mereu învinge, în care americanii sunt buni și rușii răi, în care occidentul reprezintă calea de urmat și toți ceilalți ar face bine să țină aproape, povestea aceasta spuneam, are un charme aparte nu prin modul banal în care este tratată rețeta, ci prin farmecul incontestabil al unui mare actor și nicidecum prin previzibilul „hepiend fericit”!
Ω
Aproape că mă rugam în timpul filmului să se întâmple ceva, să se petreacă și ceva care să-l scoată din banalitatea vetustă și ireală a lui „binele american mereu învinge”: n-a fost să fie, rețeta verificată și roasă pe la margini a fost urmată exemplar, pas cu pas, ca de o trupă de amatori!
Așadar, am rămas cu întâlnirea cu Tom Hanks și cu sentimentul că am revăzut același vechi film de propagandă!
MI-E ATÂT DE DOR DE-UN FORREST GUMP ȘI
DE-UN E.T. ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu