De ce nu-mi plac reclamele (AUDIO)

   După ce ani de zile am fost asaltat, asediat, inundat și agasat de reclame, în sfârșit, îmi dau seama de ce nu-mi plac ele, reclamele! Trebuie să recunosc că unele ... merg: tineri care se distrează și mănâncă niște mizerii - asta-i o reclamă ruptă din viață și din realitate! Apoi, băieții scăpați de acasă bând bere: asta-i o altă reclamă pe care o putem numi clasică - reclama însă nu ne spune că în realitatea cea dură de zi cu zi, băieții veseli băutori de bere este posibil să nu fie scăpați de acasă de la neveste ci să n-aibă case ori neveste! Țin aproape reclamele la medicamente în care vedem bătrânei zglobii sărind coarda când ei săracii abia mai au putere să aștepte pensia: din acest moment, reclamele încep să-mi displacă!

   Este evident cui i se adresează un produs după publicul țintă la care tinde reclama să ajungă: vă mai amintiți că pe vremuri se făcea reclamă unor otrăvuri lichide prin aventurile unui anume Dorel și ale colegilor lui de muncă? 
   Dacă da, ați înțeles totul!

   Aceleași medicamente sunt campioanele absolute ale imbecilității: învățăm urmărindu-le că Iisus Hristos a fost un biet vraci pe lângă profiturile uriașe ale marilor companii farmaceutice! Dar tot aceste reclame ne și învață ce este bunul simț: dialoguri mai prostești, mai absurde sau mai imposibile decât în reclamele acelea făcute în debara (alea cu „da, mamă soacră” sau „ai zis că mergi la țară” ori „se joacă cu nepotul”) nu cred să se poată inventa - și totuși, sunt convins că sunt inspirate din viață prostiile astea, de la diferite țațe și țățici, doamne și domnițe!

   Țin aproape în acest clasament reclamele la detergenți de tot felul! Nu există un detergent bun dacă nu este cărat în poșetă pentru a fi arătat pseudo prietenelor la o canastă și o cafea!

   Sau reclamele la mașini, reclamele care lasă de înțeles că un autoturism nu va fi niciodată ridicat pentru parcare ilegală și nici zgâriat, nici lovit și nici blocat și, în special, sentimentul că un automobil merge cu AER sau cu apă chioară și că tu, proprietar, nu ai altceva de făcut decât să te urci la volan și să te pierzi în zare alături de iubită sau iubit sau ... dar fiecare aici are dreptul la propriile gusturi! Oricum, se înțelege că un automobil îți aduce bani și nu are nevoie de acte, de combustibil, de ITP, de asigurări, de loc de parcare, de revizii, etc, etc, etc! Iar prețul ... păi în orice reclamă prețul este o chestie atât de derizorie încât nici măcar nu merită adus în discuție ... vânzătorul însă, ca să ne arate cât este el de gentil, ne spune și cât costă minunea aceea pe patru roți ... dar o face de parcă ne-ar da-o gratis! 

VREAU ȘI EU DOUĂ!

BA NU, MAI BINE TREI!

   Însă nebunia absolută, momentul acela definitoriu al ne plăcutului reclamelor apare atunci când se face reclamă băncilor! Nu confundați vă rog cu reclamele la ifene-uri, acele făcături sordide în care ți se arată cât de fericit poți fi luând un împrumut mai mic decât rata lunară de rambursare, filmulețe în care sub ochii drăgăstoși ai familiei copilașul se joacă fericit cu jucăria mult dorită cumpărată numai și numai datorită împrumutului acordat cu atâta larghețe de personajul care de multe ori apare retras, cu o mutră indescifrabilă, de calculator care deja socotește profitul de pe urma fraierilor care se împrumută să-și plătească întreținerea!
   Ei bine, nu!
   Vreau să spun că adevăratele reclame nesuferite sunt cele la bănci, la bănci adevărate, reclamele alea în care familii tinere cu sau fără copii își cumpără case și mașini și grădini și ... și ... și! 
   Da, astea-s cele mai nesuferite reclame și știți de ce? 
   Pentru că sunt nu mincinoase ci cele mai mincinoase!
   Și nu mă refer la alea în care amărâții sunt învățați să plătească cu telefonul în situația în care tehnologia NFC are deja ani buni, nu, nu despre ăștia vorbesc, ci despre fericiții cu case! Despre tinerii care abia s-au luat și și-au cumpărat casă fără banii de la nuntă! 
   De ce zic că nu-mi plac?
   Pentru că sunt MINCINOASE! 

MINCINOASE!

   Nu vorbesc despre zâmbetul larg al funcționarului bancar care știe că i-a îndatorat pe 35 de ani pentru un apartament prost împărțit și în grabă construit pe prelungirea Ghencea, nu vorbesc nici despre bucuria tinerilor pentru că este în final normală, nu vorbesc despre ratele astronomice la care se ajunge mai ales acum, fără ROBOR! Nu nu, vorbesc despre elementul cu adevărat fals din acest peisaj: 

CHIAR TINERII!

   Nu este locul lor aici, nu într-o reclamă la bănci și case ci într-una la bere, biscuiți, hamburgeri sau prezervative!

   Ω

   Dar ... dar dacă tinerii n-ar fi, cine ar trebui să fie?
   Răspunsul este dezarmant de simplu: copiii de grădiniță ai unui primar de la Iași, o blondă sponsorizată pentru bunele-i rezultate la învățătură, un medic de la (să zicem) Sf. Pantelimon, care cu degetele-i ca niște cârnați numără banii adunați de pe urma operării cârdului de babe care n-au avut altceva mai bun de făcut decât să-și fractureze vreun șold, un polițist analfabet cu diplomă de doctor în dracu` știe ce, un om politic necunoscut dar cu pensie specială, un om de afaceri abonat la lucrări cu statul, un angajat din orice primărie, un arhitect șef pe orice localitate, un fotbalist plin de tatuaje dar fără minte, etc, etc, etc!
   Vedeți că tinerii cei falși ar putea fi înlocuiți cu ceva trist de adevărat? 
   Da ... vedeți ... 

   ȘI ATUNCI, POATE S-AR UITA MAI BINE LA RECLAME ȘI CINE TREBUIE SĂ ... LE VADĂ!