Ceea ce altă dată era sărbătorit cu mare fast, a ajuns astăzi o curiozitate iar cei care nu au apucat defilările de altă dată - spre norocul lor - nici nu știu ce a însemnat 23 august 1944! Dacă unii dintre noi își mai amintesc, o fac cu nostalgie, cu gândul la anii tinereții și nicidecum la „împlinirile mărețe” ale „societății multilateral dezvoltate”, societate în care spre deosebire de capitalism unde omul era exploatat de către om, lucrurile se petreceau invers ...
Așadar, ce a însemnat această zi?
Ei bine, poate fi ziua în care vizigoții au cucerit Roma în anul 410, tot în această zi au fost Călugărenii unde muntenii și transilvănenii au încercat fără succes să-i oprească pe turci în campania din 1595, a fost și semnarea sinistrului pact Ribbentrop Molotov cu urmări din cele mai cumplite până în ziua de astăzi, a mai însemnat și momentul în care s-a încheiat cea mai mare bătălie de blindate din istorie la Kursk în 1943 sau ziua în care Ilie Năstase devenea primul leader mondial al tenisului de câmp masculin ori momentul extrem de important în care TimBL - adică programatorul Tim Berners-Lee - a deschis către noi utilizatori ... World Wide Web sau internetul nostru cel de toate zilele! Iată câteva dintre semnificațiile posibile ale lui 23 august!
Noi însă, vorbim despre 1944: adică momentul în care România a încercat să scape de URSS dar a nimerit în cea mai neagră sclavie posibilă! Ce s-a întâmplat pare simplu și chiar este simplu: ofensiva sovietică din 1944 adusese Armata Roșie la Iași, acolo unde frontul a poposit o clipă pentru că amândoi combatanții trebuiau să-și tragă sufletul. Litoralul românesc devenise și el un front, chiar dacă secundar, flota roșie a Mării Negre fiind clar superioară apărării românești. Grosul efortului de război sovietic era îndreptat prin nordul României prin Polonia, printr-un teren mult mai ușor de exploatat decât Carpații care ar fi trebuit cuceriți prin trecători: și așa cum Germania și Austro Ungaria nu reușiseră în primul război mondial să ia Carpații decât după eforturi considerabile, nu este sigur că armata sovietică ar fi reușit performanța asta mult mai repede!
Așadar, probabil că frontul românesc FĂRĂ 23 august 1944 s-ar fi stabilizat pe undeva prin zona Moldovei, posibil în sudul provinciei, acolo unde în 1917 se opriseră și Puterile Centrale. Știu că istoria nu se face cu „dar dacă”, însă nu putem să nu ne gândim că iureșul sovietic s-ar fi continuat prin nordul marelui lanț muntos al Carpaților: ca exemplu, trebuie să spunem că ultimul mare oraș ocupat de germani și „eliberat” de ruși a fost Praga și asta după 9 mai 1945 (mai exact pe 11 mai, după lupte grele l-a care au participat și trupe românești)! Luându-l acum intenționat în brațe pe „dar dacă”, putem spune că frontul românesc ar fi fost unul secundar, lipsit de importanță, că Balcanii ar fi fost feriți de ingerința imediată a sovieticilor și că România ar fi fost teatru de război poate mai puțin decât a devenit prin acțiunile de „eliberare” de către „frații noștri de la răsărit”!
În schimb, acțiunea de la 23 august ne-a transformat în trădători și este lucru bine știut că cine a trădat o dată va mai trăda!
Am trădat, am continuat războiul alături de inamicul tradițional, nu am recuperat Basarabia, nu am recuperat Bucovina, nu am recuperat Cadrilaterul dar am primit înapoi ciozvârta de Ardeal dată Ungariei în `40, un cadou sovietic pentru instituirea guvernului Petru Groza!
Nu ne-am ales cu nimic, am devenit gubernie rusească, am plătit datorii de război uriașe, am fost sovietizați și rusificarea s-a încercat cu disperare! Stalin i se adresa lui Dej pe numele mic, fără patronimic (cunoscătorii limbii ruse înțeleg bine ce vreau să spun), comisarii numiți de Moscova erau stăpâni, așa zisele firme de comerț exterior numite Sov Rom ne luau grâul și noi în schimb le dădeam petrolul! Atât de masivă a fost spolierea, încât au exploatat și exportat în URSS până și pământ cu conținut ridicat de uraniu în vederea prelucrării! România nu a obținut nimic trădând: nici din partea aliaților occidentali și nici din partea sovieticilor care, ca și acum, nu ne iubeau deloc! În schimb, am deschis fără luptă drumul spre Balcani, am transformat Dunărea, obstacolul natural din vremuri imemoriale într-o simplă linie pe hartă, am permis din prostie și lipsă de viziune extinderea influenței sovietice mult dincolo de ceea ce probabil sperau Stalin și ai lui înainte de 23 august 1944! Nu doar că nu am câștigat noi, dar i-am tras și pe alții după noi!
Este evident că sovieticii au înțeles într-o clipă ce prostie monumentală au făcut din nou românii: ofensiva din Polonia a fost oprită la porțile Varșoviei, fiind aduse pe frontul devenit dintr-o dată important trupe care să se reverse în întreaga peninsulă Balcanică! Da, au profitat de moment pentru a se reorganiza, i-au lăsat pe nemți să lichideze revolta din Varșovia, au renunțat să ajungă în iarna 44 spre 45 la Berlin, dar totul a fost făcut dintr-un calcul extrem de corect: românii le-au pus în față o plăcintă cum nici nu visau vreodată că pot căpăta! Și culmea, au primit-o din partea statului cu care nu s-au simpatizat niciodată!
23 august 1944 este un moment rușinos în istoria României, este un moment în care trădarea a arătat că are urmări îndelungate, peste decenii, este un moment în care oamenii politici de la București nu au înțeles contextul și situația militară, nu au avut adică nici un strop de viziune, bazându-se pe ajutorul „aliaților noștri tradiționali” care habar n-aveau ce se întâmplă aici! Nu regele Mihai poartă vina, la 20 și ceva de ani nu poți spune că a făcut ceva de capul lui și că ar fi putut coordona arestarea mareșalului Antonescu și a întregului guvern: cei din spatele lui sunt vinovați de orbire politică, de gândire măruntă și mai scurtă decât vârful nasului, de lipsă de înțelegere politică și de privire în viitor!
Știu că este paradoxal, dar actul din august `44 ne-a adus la conducere un electrician, un cizmar și apoi un oltenițean care le-a știut - și el - pe toate: iată cum plătim după 75 de ani greșelile și lipsa de viziune a politicienilor momentului acela nenorocit!
Din păcate, ce-a fost a fost și nimic nu se mai poate schimba!
Totuși ne-am ales cu ceva demn din toată mizeria asta! Nu, nu cu vorba „nemuritorului Gambeta” cum că „iubesc trădarea dar urăsc pe trădători”, ci cu angajamentul ambasadei României la Moscova care promite că până în sfârșitul anului va da publicității o listă cu numele românilor morți în Uniunea Sovietică după război, adică într-un prizonierat transformat în sclavie! Măcar atât ... pentru că plătim și astăzi greșelile făcute de clasa politică românească în urmă cu peste 70 de ani!
Totuși ne-am ales cu ceva demn din toată mizeria asta! Nu, nu cu vorba „nemuritorului Gambeta” cum că „iubesc trădarea dar urăsc pe trădători”, ci cu angajamentul ambasadei României la Moscova care promite că până în sfârșitul anului va da publicității o listă cu numele românilor morți în Uniunea Sovietică după război, adică într-un prizonierat transformat în sclavie! Măcar atât ... pentru că plătim și astăzi greșelile făcute de clasa politică românească în urmă cu peste 70 de ani!
Ω
Îmi pare rău că revin ... nu vi se pare că și astăzi România are la conducere același tip de politicieni?
Parcă lucrurile se repetă ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu