DEMOCRAȚIA: cantitativă sau calitativă? (AUDIO)

   Din când în când, trebuie să ne punem întrebări, întrebări ușoare, care să nu ne dea bătăi și dureri de cap, întrebări simpluțe la care să putem răspunde, întrebări care să nu ne ridice probleme de înțelegere astfel încât răspunsurile noastre să fie în cunoștință de cauză și nu pur și simplu la întâmplare (la plezneală ar spune un tip mai evoluat)!

   Lăsând la o parte problemele filosofice ale vieții, să încercăm noi, prin noi, să ne lămurim cum am proceda, cum am alege dacă am avea posibilitatea să o facem de capul nostru: democrația așa cum o cunoaștem, chiar asta face, adică ne dă posibilitatea să alegem după mintea noastră, multă sau puțină, fără a avea în vreun fel răspunderea alegerilor noastre! Ei bine, dacă ni s-ar da libertatea de a ne juca cu sistemul, cu noțiunile și cu viețile noastre și ale alor noștri, cum am face, ce sistem am alege sau ce sistem am inventa respectând cât mai mult și mai bine regulile democrației elective. Da, am spus intenționat democrație electivă, pentru că în România, dezinteresul pentru alegeri și rezultatul lor a dus în desuet ideea de alegeri, acest lucru marcând grav viața politică, economică și mai ales socială a țării.

   Așadar, în ce fel de stat trăim?
   Sunt necesare schimbări?
   Dacă nu ... nu!
   Dacă da, care?
   Să încercăm împreună să ne lămurim noi nouă ceea ce nu este lămurit și, mai ales, se pare că nici nu vrea clasa politică să ne lămurească!

   Bun!
   România conform constituției este: 
„un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Forma de guvernământ a statului român este republică . Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor — legislativă, executivă și judecătorească — în cadrul unei democrații constituționale. Președintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. În urma amendamentelor din 2003, mandatul de președinte a fost prelungit de la 4 la 5 ani. Președintele numește primul-ministru din partidul sau coaliția care a câștigat majoritatea în Parlament, care la rândul său numește guvernul.” 
   Până aici, lucrurile sunt clare.
   Apoi, noi cei care am ales (dacă am făcut-o sau nu, nu mai contează) pierdem total șirul lucrurilor: să fim sinceri cu noi și să ne întrebăm dacă știm cu adevărat cine ne reprezintă în parlament, dacă știm pe cine am votat și trimis în acel club moale, cald, prietenos și prosper! Spuneți vă rog, știți? Sunt convins că nici 10% dintre români nu știu cine-i reprezintă!
   Cu atât mai mult, românii nu știu unde este biroul parlamentarului din circumscripția lor și nici că se pot adresa acestui „ales” cu diverse cereri!
   Nu știm pentru că nu ne interesează, ni se pare de prost gust să cerem ceva direct la sursă dar suntem gata să ieșim în stradă la mobilizarea pe FB!

   În sfârșit, asta contează mai puțin ...
   Cert este că pe oricine întrebi dintre cei cel puțin 90% care nu știu sau nu vor să apeleze la parlamentarul „lor” vei primi același răspuns:

„NU AM ÎNCREDERE”!

   Eu unul înțeleg lipsa de încredere în oricare dintre membrii clanului Aleșii, dar tocmai din această cauză întreb: cum ar trebui să alegem astfel încât clanul acesta infracțional să se transforme într-un grup de specialiști, de persoane reprezentative și de încredere?

   Cum?

   Cu 150 de ani în urmă, România aplica cu succes sistemul votului censitar, sistem care acorda dreptul la vot numai și numai bărbaților (ce vremuri!) care erau PROPRIETARI! Se mergea pe ideea că un om care nu a obținut în viață suficient de mult încât să aibă măcar o casă a lui nu este suficient de bun gospodar pentru a gospodări țara! Poate că atunci a fost bine: văzând realizările perioadei 1866 - 1916 tind să cred că a fost mai bine decât astăzi, dar sistemul censitar ar avea acum prea multe bube! Așadar, constituția a hotărât că au drept de vot TOȚI CETĂȚENII care au 18 ani sau mai mult, indiferent de sex, naționalitate, rasă, religie, etc dacă nu au fost decăzuți din acest drept printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă! Deci, dacă acum 150 de ani militarii de toate gradele nu aveau drept de vot (existau interese și atunci!), astăzi poate vota orice nebun atâta timp cât o instanță nu-i interzice acest lucru! Și pentru pușcăriași este valabil, nu toți au interdicția în ceea ce privește dreptul de a alege!

   În concluzie, societatea are dreptul de a se apăra?

   Știu că este greu de admis că unele persoane nu ar trebui să voteze, dar vrem nu vrem, lucrurile nu stau chiar așa cum am crede noi pur teoretic! 

   Și iată de ce! 

   Cele mai sărace trei județe ale Românie sunt în ordinea lor inversă:

- Vaslui 400,000 10

- Teleorman  350,000  6

- Mehedinți    250,000  5         

   Cele mai bogate județe din țară sunt:

- Timiș 700,000  14

- Cluj 700,000  14

- Argeș 600,000  13.

   Am scos intenționat din listă capitala și județul Ilfov!

   Ce vedem noi aici? Noi aici vedem că sistemul nostru electoral permite alegeri numai și numai în baza numărului populației și atât, fără a lua în considerare și alte elemente care ar putea fi relevante în cazul alegerilor, cum ar fi inegalitatea dintre sumele cu care participă fiecare zonă la bugetul de stat pe cap de locuitor! Un alt bun coeficient ar fi numărul de asistați social, oameni care nu au fost în stare nici să dea cu sapa în satul lor din Vaslui/Teleorman/Mehedinți, sunt susținuți de comunitate dar au dreptul de a hotărî destinul, viitorul unui amărât de muncitor în IT sau al unui copil care învață pe brânci la Cluj!

   Mulți vor spune că nu este corect, că oamenii au drepturi ... așa este, au drepturi, dar obligații nu au? De ce au toți puturoșii și toți bețivii dreptul de a alege, de ce orice babă influențabilă și influențată de popă, de ce orice analfabet are dreptul să hotărască viitorul acestei țări? 

   Auzi, DREPTUL!

   Nu vă grăbiți să mă judecați, nu propun interzicerea dreptului la vot, nici gând! 

   Propun ca legea să prevadă câteva categorii de valoare electorală!    

   Propun ca o comisie formată din academicieni să hotărască ce sistem de evaluare a inteligenței este mai corect și mai ușor de folosit și în baza acestuia, cetățenii să fie evaluați, astfel încât:

- votul cetățenilor care cel puțin jumătate dintr-un ciclu electoral au primit ajutor social (nu de șomaj) sau se încadrează în grupa I de inteligență să aibă vot cu valoare 1 (UNU)

- votul cetățenilor din grupa II de inteligență să aibă valoare 10 (zece)

- votul cetățenilor din grupa III de inteligență să aibă valoare 100 (o sută)

   Spun asta, știind că inteligența nu are legătură cu studiile, iar cele trei grupe ar fi: 

- grupa III cetățeni cu o inteligență mult peste medie

- grupa II cetățenii cu o inteligență medie

- grupa I cetățenii cu o inteligență sub medie sau susținuți de societate. 

   În acest fel, votul descoperitorilor TELOCITELOR (vi le mai amintiți?) nu ar putea fi anulat de alegerea făcută de o babă analfabetă absolventă de CAP care ascultă de popa din sat!

   Vi se pare absurd?

   Problema evaluării votului deși pare insurmontabilă, nu este și sigur s-ar găsi niște isteți pe la Cluj ori prin altă parte care să facă o aplicație cu care să votăm și să și vedem pe viu evoluția rezultatelor.

   Întreb din nou, vi se pare absurd?

   Cred că societatea are dreptul să se apere și să aleagă ce este mai bun pentru ea și viitorul ei și al țării, nimeni nu ar fi văduvit de dreptul constituțional de a vota și sigur cetățenii ar fi mult mai responsabili dacă parlamentul ar deveni un club select al specialiștilor și nu al ciordachilor de meserie! 

   Ω

   În cazul acesta, am ajuns la o problemă spinoasă: dreptul de a alege rămâne universal: dar cel de a fi ales? 

   Ar mai avea niciolichea votanți? 

   Sau AKM? 

   Și toți cei ca ei?

   Nici o grijă, are și opoziția uscăturile ei ...

   Am face astfel un pas de la democrația cantitativă către cea calitativă?