Au venit sărbătorile ... din nou!
Și?
Ce aduc ele?
Este simplu, ar trebui să aducă bucurie și liniște și seninătate ... dar aduc înainte de toate zilele de curățenie! Abia apoi cele de indigestie, dar s-o luăm pe îndelete!
Opt din zece femei măritate, suferă de mania curățeniei!
Opt din zece femei măritate sunt convinse în perioada premergătoare sărbătorilor că Dumnezeu le-a rânduit pe ele (pe sărbători adică), numai ca prilej de frecat și robotit! Dacă nu le cad mâinile de atâta muncă, înseamnă că nu urmează o sărbătoare suficient de importantă! Povestea se repetă cu regularitate cel puțin la Paște și la Crăciun! Dacă a făcut o curățenie zdravănă vineri (săptămânală!), lunea următoare se apucă de curățenia de sărbători! Cu bucurie, cu frenezie, cu încântare! Toate sunt convinse că au fost cerute de nevastă numai și numai datorită calităților deosebite de menajeră! Să nu te pună dracu` să le contrazici! Este o greșeală impardonabilă, este posibil ultima dumitale greșeală: să nu ia toată casa la mână, să nu frece, să nu se obosească până peste poate? Dar ce fel de sărbători ar mai fi astea? Întrebi umil dacă nu ar fi mai bine să angajezi o firmă: răspunsul este NU, că nu-i place cum fac „ăia”! Dar o femeie, s-o ajute? NU, din nou nu, pentru că oricum trebuie să stea cu ochii pe ea (ultima a băut câteva cafele în timp ce doamna-i explica ce vrea de la ea și-i arăta cum să curețe)!
Atunci ... ?
Speranța ta este inutilă! Dacă ești foarte ghinionist, vei bate și covoarele! A propos, după cât ați umblat prin lume, ați văzut undeva instalațiile astea care la noi se chemă „bătătoare de covoare”? Eu, sincer vă spun, nu am mai văzut pe nicăieri!
Dar spălatul geamurilor? Frecatul acela cu ziarul uscat, ăla care produce un scârțâit sinistru de nu ți-l poți scoate din minți, vă dați seama că pentru soațele noastre îl bate pe Mozart (spălatul geamurilor când afară plouă în rafale sau viscolește este delicios!)?
Dar frecatul bucătăriei?
Dar datul cu aspiratorul?
Să nu mai spun de arta ștergerii prafului!
Iar scosul și rearanjatul lucrurilor prin șifoniere și sertare îți lasă mereu impresia că asiști la ceremonia britanică a prezentării a doi străini: stă cu câte o bluză în mână ... și o privește ... lung ... și o pune de unde a luat-o ... și apoi ia o cămașă ...
Cred că sunt diferite genetic de bărbați! Altfel nu se poate explica!
Dacă te pune ... în sfârșit, dacă greșești și-i amintești că abluțiunea păgână trecută în creștinism înseamnă o spălare rituală și simbolică de păcate, mai ai o bilă neagră! Dacă ți-a scăpat, taci și înghite, gândindu-te cât de înțeleaptă este biserica română când nu acceptă preotese în locul preoților: botezul s-ar face cu apă și cu DERO, ca să fie sigură curățarea ... de păcate!
Observ cu surprindere că singurele femei apucate de febra curățeniei rituale sau de ritualul curățeniei, sunt cele măritate! Până să se mărite, majoritatea n-au auzit și nici nu le pasă, iar în sinea lor sunt hotărâte să nu facă ce fac mamele și bunicile lor! Ei bine, cum au semnat certificatul de căsătorie și-au și suflecat mânecile și s-au pus pe frecat: „dar ce, vrei să ne râdă lumea?” Chestia cu râsul lumii este argumentul suprem și un soț isteț știe să se folosească de asta în favoarea lui: vii acasă și, cu o figură oarecum îngrijorată, spui:
- Cred că madam Mardare e bolnavă!
- Madam Mardare? De ce? Interesul este scăzut!
- Am văzut că are săraca geamurile ...
- Da? Geamurile? Interesul crește brusc!
- ... geamurile foarte murdare! N-o mai putea să le spele?
- Te pomenești, săraca ... Interesul a atins cota maxim posibilă, madam Mardare habar n-are că a-i vorbit-o de rău iau bârfa asta inofensivă este luată de dulcea-ți consoartă ca un minunat compliment: ale lui madam Mardare sunt murdare ... nu ca ale noastre ... Totul este să nu se prindă că madam Mardare stă la zece!
Un sfat: fiți umili, fiți ascultători, fiți supuși: de curățenie în casă, tot nu scăpați, dar dacă nu sunteți astfel, doar provocați un scandal inutil!
Lăsați-le să se spetească muncind și asta le va face se pare fericite, pentru că femeile au nevoie periodic de muncă fizică extenuantă!
Fiți inteligenți și lăsați-le să preia controlul: dacă nu dau în brânci, nu pot trăi!
Ω
Despre indigestie, cât de curând ... acum mă duc cu gunoiul ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu