Scandalul Floreasca
a intrat într-o nouă fază, aceea a amintirilor: un alt ars, și-a amintit după
circa un an că a pățit-o similar cu biata femeie moartă și cu siguranță va
încerca să obțină ceva ... Acest sistem de reclamații de tipul „me too” nu mi
se pare foarte în regulă, așa că m-aș abține de la a da curs reclamațiilor dacă nu sunt
excepțional documentate! Însă, nu asta este problema acum ci faptul că sistemul
trebuie apărat: atențiune mare, nu doctorul care opera în acte și nu era
prezent, nu medicii care trebuiesc chemați de acasă, nu o persoană oarecare se
află acum în discuție, ci SISTEMUL!
Da, sistemul în
întregul lui!
Da, sistemul
care îi învață pe medici să nu se încarce cu suferințele pacienților și să-i
privească de parcă ar fi obiecte!
Da, sistemul
care dă dreptul unor oameni să fie mai egali decât alții!
Da, sistemul
care a transformat medicina românească într-o afacere oneroasă!
Da, sistemul
care ucide fără să clipească!
Da, sistemul în
care un medic este un supra om păzit de toți supra oamenii ce-i sunt colegi!
Da, sistemul în
care un medic are practic o imunitate egală cu a unui parlamentar!
Acest sistem
este în discuție acum, pentru salvarea acestui sistem luptă atât bouran cât și
medicii care declară practic grevă întru apărarea și perpetuarea sistemului! Au
fost multe scandaluri în ultimii ani și niciodată nu am aflat cum s-au terminat
sau, dacă am aflat, finalul a fost ridicol - iată un exemplu:
magistrații
Tribunalului București l-au condamnat pe
medicul gheorghe burnei la 3 ani de închisoare cu suspendare în
dosarul în care a fost cercetat pentru luare de mită. În
același timp, instanța îi interzice lui burnei să exercite profesia de medic în sistemul public de sănătate timp de
5 ani și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane
juridice de drept public. Procurorii îl acuză pe doctor că ar fi mascat mita
cerută de la părinții copiilor tratați în contracte de donații, iar pe unii
copii i-ar fi operat pentru afecțiuni inexistente în realitate. El și familia sa ar fi primit și deplasări
în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate. Anchetatorii
au găsit în biroul medicului de la Spitalul „Marie Curie” sumele de 13.343 de
lei, 5.015 de euro și 750 de dolari, bani ce ar fi fost primiți de la părinții
copiilor operați drept mită. Autoritățile susțin că la dosar există numeroase
declarații de martori, înregistrări ambientale, dar și înscrisuri care ar proba
infracțiunile în cazul medicului. Aceștia descriu modul de operare și vorbesc
despre experimente făcute pe copii, despre copii care erau întorși de la
operații pentru a crea presiune, iar astfel părinții să plătească. Condamnatul
mai trebuie să plătească o amendă de 150.000 lei!
Nu vi se pare ridicolă această sentință?
Nu observați că
medicii și parlamentarii ori oamenii lor de casă nu pot fi condamnați decât la
maximum 3 ani și neapărat cu suspendare?
Nu vedeți că
amenda de 150.000 lei este ridicolă în situația în care în biroul inculpatului
au fost găsiți după (probabil) o zi de muncă 13.343 lei, 5015 € adică 23.971
lei și 750$ adică alți 3150 lei cu un total în moneda națională de 40.464 lei! Așadar,
instanța l-a pedepsit după toate mizeriile făcute cu 3 ani cu suspendare, cu
obligația de a lucra într-o clinică privată (eventual a lui) și i-a luat șpaga
pe mai puțin de o săptămână?
Asta da pedeapsă, asta da pedeapsă menită să-i sperie pe
alți
burnei, beurani și bourani!
Și acum, cu
scandalul de la Floreasca, lucrurile vor evolua la fel: se vor tărăgăna și
nimeni nu va plăti!
Iată și câteva
date interesante despre beuranul de acum: a fost medicul lui iliescu pe
durata campaniei pentru prezidențiale 2000. După alegeri, beuran a ocupat
postul de consilier prezidențial, iar în 2003 a înlocuit-o pe Daniela Bartoș,
colega lui de la Spitalul Floreasca, în funcția de ministru al Sănătății în
Guvernul năstase. Ca ministru, beuran a lăsat în urmă ecourile unuia
dintre primele scandaluri de plagiat: o comisie a Universității de Medicină și
Farmacie Carol Davilla a stabilit că ministrul
copiase în proporție de sută la sută o lucrare publicată în SUA, despre
medicina de gardă. În prezent, deși a recunoscut că a obținut titlul de doctor
datorită unei lucrări plagiate, beuran a rămas profesor și membru în Senatul
UMF și conduce doctorate. Unul dintre medicii care și-au făcut teza de doctorat
sub îndrumarea lui, Sebastian Mureș Precup Vâlcea, este, (conform G4media.ro)
cel care a coordonat în salon intervenția chirurgicală în timpul căreia
pacienta a luat foc. La rândul lui, Precup Vâlcea, locul 63 la concursul de
rezidențiat, sesiunea noiembrie 2008, a devenit cadru universitar, fiind lector
la UMF. În ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova, beuran l-a operat de
cancer la colon pe omar hayssam, sirianul anchetat atunci pentru răpirea a trei
jurnaliști români. La câteva luni după operație, hayssam a fost eliberat din
arest, pe motiv că starea lui de sănătate se degradase. După eliberare,
sirianul a fugit din România, la bordul unei nave. Abia în 2013, Hayssam a fost
prins și readus în țară, să-și execute pedeapsa de 20 de ani de închisoare. La
momentul respectiv, beuran a declarat că „faptul că hayssam este viu
reprezintă o dovadă că medicina românească este foarte bună”. În vara lui 2012,
când năstase a ajuns la Spitalul Floreasca în urma unei tentative de
sinucidere, printre medicii chemați de urgență s-a numărat și ... bineînțeles,
numitul beuran. Acesta a negat însă că a avut vreo implicare în tratamentul
fostului premier. Într-un interviu, beuran a susținut că s-a aflat doar câteva
minute în prezența lui năstase și a invocat existența unui protocol de urgență
când pacienții sunt personalități, personalitate fiind cine „ocupă un rang și
este știut” (???): chirurgul a refuzat să detalieze cum și cui se aplică acest
procotol, „vin medicii care sunt chemați”, „nu știu, nu am control, acest spital
are un manager”. Pentru câteva luni, în 2009, beuran a fost manager la
Floreasca, numit de ministrul Sănătății Ion Bazac, din Guvernul Boc și demis
de Adriean Videanu, interimar la Sănătate. Tot beuran a tăiat-o și pe Nina,
soția lui iliescu, în 2014, în urma unei colecistite și pe anca petrescu, „mama”
Palatului Parlamentului, în 2013. beuran fiind acuzat de familia arhitectei de
malpraxis, însă medicul a respins acuzațiile, susținând că decesul a survenit
din vina pacientei, care „nu respecta regulile de igienă”. Așadar, un personaj
bine înfipt în lumea zisă bună românească, un personaj care a contribuit din
plin la stabilirea actualului sistem medical românesc, un personaj sigur pe el,
plin de aplomb și tupeu, convins că nu va plăti niciodată pentru nimic ...
poate doar în fața bunului Dumnezeu – însă cum bunul Dumnezeu este departe ...
sus ... mai bine să te bucuri aici, pe pământ, de prietenia și protecția unor
liber cugetători, nu?
Cam asta ar fi în
mare și în fugă situația de la Floreasca și motivele pentru care pe beuran îl
doare-n pix de anchetele pornite iar colegii săi, probabil la fel de
excepționali, sunt gata să lase dracului șpăgile de la câțiva pacienți pierduți
în zilele astea pentru apărarea sistemului feudal de castă și orgolii cu care
s-au învățat!
Ω
Nu se
va întâmpla nimic, nu se va schimba nimic: influența pacienților cu putere este
mare și se va face simțită! Nu va conta că medicul nu era în sală dar figura ca
fiind, nu va conta că toți „dom` doftorii” ăștia au la bază un plagiat oneros
care le-a fabricat și lor pozițiile, nu contează că pacienții pierd!
CONTEAZĂ NUMAI ȘI NUMAI PERPETUAREA SISTEMULUI
ÎN CARE MEDICUL
NU SE ÎNCARCĂ CU SUFERINȚA BOLNAVULUI CI CU
ȘPAGA LUI! ȘI ATÂT!
NU VA FI NIMENI CONDAMNAT DINTRE MEDICI DEȘI
ESTE POSIBIL SĂ PLĂTEASCĂ
VREO INFIRMIERĂ ORI VREUN BRANCARDIOLOG!
Cel puțin
așa crede un om, de pe stradă!
P.S.
Substanțele folosite în timpul operației erau cumva de la ... Hexifarma?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu