Să presupunem că avem o societate, cu toate nevoile și bucuriile ei, cu plusuri și cu minusuri. Această societate, poate fi guvernată în moduri diferite, funcție de cine se află la putere, deci ...
a) Societatea noastră, are un număr de muncitori, de profesori, de pensionari, etc, etc. Muncitorii muncesc, țăranii muncesc, medicii muncesc, într-un cuvânt, toți își văd de treaba lor, fie că sunt la catedră, fie la fabrica de șuruburi. În societatea noastră, economia este liberă, așa că fabrica de șuruburi mărește producția de la 100 la 150 de șuruburi în unitatea de timp. La fel, și la fabrica de chiloți producția crește! Și la cea de ciocolată! Conducătorii acestor fabrici, ca niște oameni cu cap ce sunt, se bucură de creșterea producției, dar nu se aruncă pur și simplu în supraproducție, ci preferă să o reducă puțin, crescând în schimb calitatea: vânzările de pe piața internă, sunt în scurtă vreme dublate de cele de la export! Cu timpul, producția va crește din nou, chiar și cu noua calitate, așa că patronii, oameni cu cap după cum spuneam, nu se bucură să concedieze mâna de lucru supercalificată, ci reduce programul de la 40 la 32 de ore pe săptămână: muncitorii sunt păstrați și mulțumiți, producția este stabilă și de foarte bună calitate putând fi crescută oricând este nevoie - următoarele generații, nu se vor mai îndrepta în număr atât de mare către industria șuruburilor, chiloților sau ciocolatei, drept care vor apărea noi cafenele, noi școli, noi hoteluri, restaurante și pensiuni, noi teatre, noi servicii de curățenie, noi grădinițe și cu siguranță noi terenuri de sport! Muncitorul de la fabrica de șuruburi, care mânca ciocolată o singură dată pe săptămână și-și spăla chiloții zilnic, mănâncă acum zilnic ciocolată (pentru că are!) și-și spală chiloții săptămânal (pentru că are!). Salariile, în cazul unei creșteri a producției de calitate și a vânzărilor, vor crește și ele, dând mai mulți bani angajatului și statului.
Ce face statul în timpul ăsta?
Statul nu se amestecă în economie, dar face tot posibilul să-i fie cât mai bine, drept care face drumuri, porturi, căi ferate, centrale electrice, având grijă să importe numai ce nu se poate produce pe plan local sau mărfuri de lux la a căror tehnologie societatea nu are încă acces.
La un moment dat, statul va constata că dintr-o sută de contribuabili, câțiva se fofilează, să zicem vreo zece! Este momentul în care el, statul, face câteva lucruri în paralel: scade impozitele și taxele până la nivelul la care să nu aibă probleme, ridică nivelul baremului de venit sub care nu se plătește impozit și declară orice fraudă fiscală „crimă” și o pedepsește ca atare! Să observăm că scăderea dărilor ar despovăra cetățeanul, îi va lăsa mai mulți bani de cheltuit pe mână și ar încuraja comerțul, ridicarea baremului de neimpozitare ar fi un ajutor pentru cei cu venituri mici - și singurul de altfel - iar urmărirea și pedepsirea exemplară a fraudelor fiscale ar aduce cu siguranță mai mulți contribuabili și bani la buget.
Astfel, s-ar înmulți școlile, spitalele, stadioanele, drumurile, într-un cuvânt, societatea noastră la fel de utopică se pare ca Res Publica lui Platon ar trăi în bunăstare,
b) Se dă aceeași societate, dar acum fabrica de șuruburi produce numai 80 când sunt necesare o sută. fabrica de chiloți și cea de ciocolată nu produc nici ele cât ar trebui, pentru că au utilaje defecte ce nu pot fi reparate fără șuruburile lipsă. Un guvern responsabil, ar vedea de ce nu sunt suficiente șuruburi și ar constata că muncitorii de acolo sunt nemulțumiți că trebuie să umble cu aceeași pereche de chiloți pe care o spală zilnic și că ciocolată copiilor nu le-au mai luat de mult, pentru că este puțină pe piață și, deci, scumpă - și mai e și cam proastă!
Ce face guvernul într-o asemenea situație? Ei bine, guvernul eliberează autorizații de import pentru șuruburi, chiloți și ciocolată: câțiva „băieți deștepți”, cumpără bunurile mai sus pomenite și le vând pe piața care are nevoie de ele: bineînțeles că un șurub de doi bani va costa doi lei, etc, etc, etc. Forța de muncă autohtonă, ar vrea chiloți și ciocolată, dar oamenii n-au bani, așa că guvernul hotărăște ca patronii lor să le dea salarii mai mari: producția rămâne la 80 de șuruburi sau chiar scade (cantitativ, calitativ ori ambele).
Importurile continuă, se creează mai multe locuri de muncă în societatea a) și mai mulți șomeri în societatea b).
Guvernul obligă din nou patronii să dea salarii mai mari!
Patronii nu mai au de unde și, pe principiul „decât să plângă mama, mai bine să plângă măsa”, încep să dea oameni afară!
Guvernul, pentru a nu-și pune concediații în cap, le dă ajutoare! Sociale!
Guvernul nu mai are bani!
Ia de la patroni!
Patronii nu mai au bani: închid și/sau pleacă din țară.
Guvernul ia banii de la apărare și-i bagă în ajutoare!
Banii nu ajung!
Guvernul ia banii de la sănătate și-i bagă în ajutoare!
Banii iar se termină!
Guvernul scumpește tot, de la benzină și motorină, până la gaze și curent electric.
Banii tot nu ajung!
Guvernul caută să se împrumute!
Guvernul acesta nu va găsi creditori decât la dobânzi exorbitante din cauza politicilor economice prostești pe care le impune!
Într-un târziu, guvernul cade: societatea rămâne îndatorată pe zeci de ani, guvernul iresponsabil se mută la Monte Carlo sau în Bahamas (că ei au cu ce!), cetățenii care au acceptat ca un guvern iresponsabil să dea banii altora și să creeze locuri de muncă în străinătate, rămân acasă să plătească datoriile și să regrete guvernul care le-a crescut salariile și pe care probabil l-ar vota din nou!
Ω
Orice asemănare cu actuala situație politico economică din România credeți că este întâmplătoare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu