Obligația alegerii celui mai mare rău

   Ce noroc pe noi! 
   Ce noroc neașteptat că președintele României își încalcă atribuțiunile constituționale și ține loc de OPOZIȚIE!
   Ce noroc pe noi că opoziția aleasă la ultimele alegeri doarme în culcușul provizoriu numit parlament și habar n-are de ce se întâmplă în promiscua realitate cotidiană, aceea în care oamenii o duc din ce în ce mai rău și parlamentarii din ce în ce mai bine!
   Ce noroc pe noi că opoziția a tăcut și ministrul nedreptății își arogă drepturi legislative, uitând că menirea lui este să asigure hârtie și 
mop-uri instanțelor și nu dreptul de a grația!
   Ce noroc pe noi că modificarea legilor justiției ne deranjează pe noi, cei de pe stradă, iar pe ei, cei aleși să reprezinte acea parte din populație care nu simpatizează cu pesedeii, nu!
   Ce noroc pe noi ...

   Nu am idee cum se simt parlamentarii opoziției atunci când PREȘEDINTELE ROMÂNIEI ia atitudine în privința încercărilor 
pesede-ului de a-și aservi statul român!
   Nu am idee ce o fi în mintea lor de nu li se aude glasul!
   Nu am idee de ce tac mâlc!
   Nu am idee ce speră să câștige cu această tăcere!
   Nu am idee ce li s-a promis de au această atitudine!

   Singura speranță constituțională a celor ce nu sunt suficient de idioți încât să susțină pesede-ul a rămas președintele României! În mod paradoxal, chiar și sindicatele care tradițional au susținut pseudo partidul de stânga cu conducători de dreapta și averi de vechi boieri se arată acum împotriva lor! Lucrurile par a evolua atât de prost pentru omul de pe stradă, încât chiar și aliații lor fideli numiți delicat și drăgăstos „sindicați” se pregătesc de proteste!

SINGURĂ OPOZIȚIA PARLAMENTARĂ, CEA ÎNDREPTĂȚITĂ SĂ FACĂ ASTA, NU REACȚIONEAZĂ, NU IESE ÎN STRADĂ, NU ARE UN PUNCT DE VEDERE, BA CHIAR SE ÎNTOARCE CU SPATELE FĂCÂNDU-SE CĂ NU VEDE NIMIC DIN CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ!

SĂ VĂ MAI AMINTESC CĂ ÎN IARNĂ, CÂND CU CELEBRUL iordache CEL CĂZUT DIN CĂRUȚA DE LA CARACAL, OPOZIȚIA PARLAMENTARĂ NICI PÂS N-A ZIS? 

NU, NU VĂ MAI AMINTESC, PENTRU CĂ SPER CĂ NU AȚI UITAT! 

   Ω

   Așadar, fără să vrem, suntem obligați să alegem răul cel mai mare: între un regim parlamentar și unul prezidențial, românii se văd obligați să aleagă calea care le convine ACUM, iar mulți dintre ei se simt mai aproape de ideile președintelui, alegând astfel calea acestuia!
   Dar dacă mâine România va avea un președinte care nu ne va plăcea?
   Dar dacă mâine România va avea un președinte care pe baza precedentului creat acum de Iohannis va interveni în treburile statului mai mult decât acum? 
   Dar dacă mâine România va avea un președinte care va fi convins că ne place mai mult un stat prezidențial decât unul parlamentar și va acapara din nou puterea absolută?

   S-ar putea ca acesta să fie principalul motiv pentru care actuala luptă între palate nu este binevenită: așa cum pesede-ul face legi de parcă va fi veșnic la guvernare și președintele se comportă de parcă de-a pururi va avea în față un parlament ce-i este contra!

   Dar când parlamentul îi va fi aservit, 

ce vom face cu un președinte jucător, 

dispus să conducă singur?