Entr`acte - cu un pas înainte ...

   După Octav, un film onest cu o notă pe măsură, toamna aceasta ne-a mai adus o bucurie, anume „Un pas în urma serafimilor”: o bucurie, pentru că filmul unui debutant în lung metraj, jucat cu foarte mulți tineri, urmând o linie absolut nouă în cinematograful nostru, se înscrie la capitolul MARI SURPRIZE PLĂCUTE!

   Deși m-am temut că așa va fi, m-am înșelat: filmul nu este anti biserică, nici anti sistem și nici nu este un alt film cu adolescenți. este pur și simplu un film, o poveste, o pildă (ca să rămânem în domeniu!) despre cum nu se poate îndrepta o nedreptate printr-o altă nedreptate, despre cum nu suntem îngeri și cu atât mai puțin sfinți, despre cum dorința de a face binele prea repede și prea mult poate duce la rău, despre cum nu suntem toți chemați și cu atât mai puțin aleși ... 
   În final, filmul este despre noi, ne amintește nouă cum am fost noi, prin ce am trecut (sau vom trece) noi, ne dă un ghiont și ne arată ce am făcut bine și ce am greșit! Filmul este despre societatea românească, este despre lumea noastră, când bună când rea, când urâtă când frumoasă dar, indiferent de momentul ales, a noastră.
   Filmul nu este moralizator!
   Filmul este românesc 100%, nu am auzit nici un ochei iar vulgaritățile deși prezente nu deranjează, fiind foarte la locul lor în jargonul adolescenților, după cum prea bine știm!

   O notă aparte pentru Vlad Ivanov, un actor ce devine din rol în rol mai bun,

dar și pentru mult mai tinerii săi colegi: rămâi stupefiat când vezi copiii ăștia cum joacă de parcă ar avea cine știe ce experiență! 

   Îmi permit să mă amuz și să nu vorbesc despre jumătatea tânără a rolului principal, adică despre Ștefan Iancu, ci despre cel care este posibil să producă schimbarea subtilă prin care fostul fotbalist Ilie Dumitrescu să nu mai audă că Ilie Jr este fiul lui ... ci că el este tatăl actorului Ilie Dumitrescu!

   Am văzut filmul cu titrare în limba engleză și pot spune cu mâna pe inimă că pierde enorm: așa înțelegem că avem o limbă plină de subtilități și nuanțe, că una este „săru`mâna părinte” și alta „binecuvântează părinte”, că una este să fii preot și alta popă - varianta textului românesc în engleza americană este seacă și lipsită total de farmec (până și înjurăturile, traduse toate cu fuck, fuck, fuck, își pierd din substanță și nu mai transmit decât o vulgaritate inutilă)! Și, a propos de limbă și limbaj, titlul filmului conține un joc de cuvinte (cu siguranță nu este întâmplător!), pentru unii prea direct, pentru alții, prea subtil: cu toții știm (sau credem că știm) că în religia creștină serafim înseamnă
1. înger de rang superior situat ierarhic între arhangheli și heruvimi,
uitând ori neștiind că mai are un sens și anume
2. prapur pe care sunt reprezentate chipuri de îngeri și care, după ritualul Bisericii ortodoxe, se poartă la procesiunile funebre! 
   Să fie vorba despre înmormântarea unei lumi, despre dispariția unui sistem învechit, prin schimbarea generațiilor? 
   Să fie vorba despre faptul că nici un mecanism nu poate decât maximum să se autoregleze fără a-i sta la dispoziție și auto-îmbunătățirea?
   Să fie vorba despre mult doritul control al societății asupra statului în stat, numit biserică ortodoxă?
   Poate timpul ne va răspunde ...

   Ω

   „Un pas în urma serafimilor” este noul film românesc: dacă ar fi fost un film de limbă engleză, jucat de actori de limbă engleză, ar fi făcut săli pline! Așa, pe românește, rămâne să ne vorbească nouă la ureche și să ne încânte cu subtilități imposibil de tradus!
   Mergeți și vedeți filmul, nu băgați în seamă nici o părere (a mea cu atât mai puțin!) și vorbim după aceea: mai știți cum se spunea pe vremuri la TV? 

VIZIONARE PLĂCUTĂ!