Am văzut din întâmplare un meci de fotbal și, fără să vreau, am văzut înfruntarea dintre două lumi și două educații: echipa lui beeecali, indiferent cum se mai numește ea acum, a jucat acasă cu o echipă - iarăși, numele nu contează - din Israel.
Pe teren, s-au ciocnit două concepții: ai noștri ca brazii se cam feresc să pună osul la muncă, le e cam teamă să nu transpire și să-și strice freza sau barba, lăsând totul în seama talentului - incontestabil - și sclipirilor de geniu ale unui Budescu, ei, israelienii, cu educația de supraviețuitori ai holocaustului, permanent cu mâinile pe sus, permanent cerând pedepsirea cuiva (ce noroc că arbitrajul nu ține cont de morții de la Auschwitz - sau ține?), permanent reclamând câte ceva, veșnici delatori ai unor așa ziși dușmani închipuiți! Trebuie să recunoaștem că cele două mentalități sunt izbitor de diferite: ai noștri parcă ar juca, parcă s-ar mai odihni, ai lor, parcă și-ar da și sufletul pentru atingerea scopului propus! A propos de dat și sufletul, cred că antrenorul terorist al israelienilor ar fi fost trimis în tribună pe multe stadioane mari din Europa!
Dar știți vorba, cum e turcul și pistolul: așa că turcul de la centru nu a văzut un penalty pe linia porții holocaustaților, nici unul dintre asistenți nu era atent (!!!) în acel moment și iată cum în loc de 11 metri și om eliminat, dumnealor termină în format complet și călare pe situație!
Ω
Cred că este perimată suveranitatea arbitrului în fotbal și că de când cu dezvoltarea tehnologică din ultima vreme, proba video ar cam trebui să devină obligatorie!
Cât despre urmașii (?) lui David, deși nu ne place atitudinea lor care spune că li se cuvine totul și orice (rugați-vă la Dumnezeul nostru și al lor să nu aveți clienți evrei sau israelieni!), poate ar trebui să învățăm că infatuarea nu este întotdeauna un lucru rău și să ne vindem mai scump pielea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu