Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 2 martie 2022

Doctrine nu numai militare

   Suntem puși în fața faptului împlinit al războiului în vecini și asta trebuie să ne facă atenți la multe amănunte. Am mai spus că sunt surprins, eu ca simplu amator, de modul în care funcționează ofensiva rusă, pornind de la greșelile de logistică, trecând prin înșirarea vehiculelor de luptă și aprovizionare pe kilometri întregi de drum îngust și sfârșind cu măcinarea moralului ucrainenilor prin atacarea intenționată a zonelor locuite de civili! A propos de asta, trebuie să vă amintesc ce scandal a fost mai ales în USA când s-a părut că armata americană a atacat o nuntă în locul bârlogului lui Bin Laden! Așadar, cum funcționează cele două doctrine militare, cea rusă și cea occidentală? Trebuie să spunem că de la bun început se vede disprețul conducătorilor pentru cei din subordine: în perioada 2001 – 2021, în 20 de ani de război crâncen în Afganistan, americanii au pierdut 2271 de oameni iar coaliția în întregul ei (inclusiv România) 3374! În 20 de ani de război cu fiarele numite talibani ... în primele cinci zile de război în Ucraina, Rusia a pierdut peste 5000 de militari și asta nu pare a alarma pe nimeni! În toată istoria ei, Rusia a avut mari comandanți militari, unul dintre ei, poate ultimul, fiind mareșalul Gheorghi Jukov, omul care a apărat Leningradul, a apărat Moscova, a apărat și despresurat Stalingradul, a comandat bătălia de la Kursk, a cucerit Berlinul și a mai avut la activ multe, multe alte alte fapte de arme! Tot el a pus la cale și a comandat ofensiva spre Rjev, rămasă în istoria militară sub numele de „mașina de tocat carne de la Rjev”, unde pierderile i-au înspăimântat până și pe sovietici! Dacă ne documentăm nițel, ne luăm cu mâinile de cap! Pierderile totale ale URSS s-au ridicat după propriile surse la circa 26 de milioane de oameni în timp ce cele americane au depășit cu puțin ... 405.000 ... Veți spune că URSS a suportat singură frontul de est și este adevărat, dar USA au suportat singure frontul din Pacific unde japonezii numai blânzi nu au fost! Aceste cifre nu fac altceva decât să arate care este poziția conducătorilor față de omul de rând! Se știe că în lipsă de armament sovieticii trimiteau câte doi sau trei oameni la luptă, armă având doar primul, ceilalți urmând să i-o ia când cădea în luptă, se știe că au adus pe front trupele siberiene, feroce dar neinstruite și necivilizate, se știu poveștile adevărate cu „davai ceas, davai palton”, se știe cum au ajutat România în `47 să moară de foame luând aproape întreaga producție agricolă ca pradă de război în plină secetă și foamete, se știe cum a fost cu intreprinderile de comerț exterior numite Sov – Rom, cele prin care spunea românul de rând, le dădeam grâul iar ei, în schimb, ne luau petrolul! Astea-s așa, câteva vorbe aruncate despre momente și date cunoscute, vorbe care spun clar că omul obișnuit nu face nici doi bani în fața conducătorilor ruși, sovietici sau din nou ruși: ce se petrece acum în Ucraina este același lucru pe care l-au făcut peste tot pe unde au trecut de-a lungul timpului, iar faptul că bombardează criminal zone civile nu este o greșeală ci o încercare de slăbire a moralului apărătorilor, apărători despre care rușii știu că sunt doar oameni și că li se va termina odată și odată rezerva de rezistență! În partea cealaltă, avem huliții occidentali în frunte cu USA: am văzut ce pierderi au avut în războaie, am văzut cum au jefuit ei lumea prin implementarea planului Marshall, am văzut cum spoliază țările și națiunile pe unde trec! Să nu mă înțelegeți greșit, nu există numai ruși răi și occidentali buni, nici gând, dar doctrinele celor două țări sunt total opuse și asta aș vrea să se înțeleagă de aici!

   Avem apoi problema echipamentului: dacă resursa umană o mai încropești (deși cu oameni flămânzi, neinstruiți și duși la luptă cu forța nu faci mare brânză), cu tehnica treaba stă altfel! În războiul modern se pare că spusele lui Stalin „Calitatea este și ea o formă a calității” nu se mai potrivesc! Dacă armata rusă are nevoie de cercetare în adâncime pentru a marca terenul și a indica țintele mânjindu-le cu vopsea în timp ce armatele occidentale au implementat internetul și controlează câmpul tactic în timp real ... cred că nu mai sunt multe de spus!

   Deasupra tuturor acestor lucruri se află comanda armatei. Ucrainenii, conștienți că în câmp deschis nu au nici o șansă în fața tăvălugului rusesc, au ales inteligent să se apere în orașe, acolo unde sunt stăpâni și, cum se spune, te ajută și pereții: așa că, dacă planul era ca astăzi noul guvern ucrainean pro rus să depună jurământul, de el s-a ales praful pentru că armata rusă comandată se pare de generali și mareșali numiți politic (cam ca la noi) a trecut la măcinat orașele pe care încă nu a reușit să le cucerească! Mai vedem erori de organizare (așa ne învață istoria!), de aprovizionare, de transmitere a ordinelor, ascultăm siderați amenințări cu războiul nuclear și, pe măsură ce trece timpul ne întrebăm:

ASTA POATE ARMATA RUSĂ SAU CONDUCEREA ESTE SABOTATĂ

DIN INTERIOR ȘI OFENSIVA NU ESTE SUSȚINUTĂ CI AJUTATĂ SĂ

SUCOMBE INDIFERENT DE PIERDERILE MATERIALE ȘI UMANE?

  

   Indiferent care este adevărul, abia acum s-a tras o linie clară între fosta URSS și restul lumii: dacă până acum răsăritul Europei putea fi ușor amestecat cu Rusia și interesele ei, este evident până unde se întinde influența rusă, adică până la vreo sută de kilometri de Viena mulțumită politicii „fraților” noștri maghiari! Așa crede un om, de pe stradă ...

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu