Faceți căutări pe acest blog

vineri, 30 septembrie 2016

Cică - cât de gratuite sunt spectacolele gratuite?

   Am fost sâmbătă seara (24.09.2016) la un spectacol în fața clădirii parlamentului: nu, nu a fost o manifestație cerând JOS ceva sau cineva ci a fost o manifestare culturală! Mai exact, un concurs de IMapp, concurs desfășurat cu începere de la ora 22:30.
   Pentru cine nu știe, IMapping-ul este o formă de manifestare artistică nouă, care se ocupă în special cu proiecții luminoase pe clădiri, munți sau altele asemenea. Trebuie să recunosc că progresul în domeniu este uluitor de mare, că salturile sunt uriașe: am văzut în anii trecuți o asemenea proiecție la Paris, pe Arcul de Triumf, apoi una la Lisabona, în Piața Comerțului și amândouă m-au impresionat! Dar ceea ce s-a proiectat sâmbătă la București a fost de departe superior acestora: net superior!
   De câștigat, a câștigat o echipă maghiară, echipă prezentă cu un program cu adevărat foarte bun: lucrul mă bucură din două motive, primul că ungurii au meritat și al doilea, că ne-am mai destupat și noi dacă la București publicul a votat pentru unguri!
   Este?
   Este!
   A propos: nu vă lăsați amăgiți de imaginile filmate, nimic nu se compară cu efectul văzutului pe viu!
   Ce nu a plăcut, a fost sunetul: nu știu de ce în România orice înseamnă manifestare publică „culturală” sfârșește într-un zgomot infernal și greu suportabil! Nu pot înțelege cui îi place să simtă zgomotul lovindu-l în diafragmă și „în moalele capului”: organizatorii ar trebui să nu se mai ia după „specialiștii” care au interesul să-și vândă echipamentele de sunet, ci să urmărească în cât timp se golește un spațiu în prezența zisului zgomot și în absența lui! Nu pot spune că așa zisa muzică experimentală din deschiderea concursului de IMapp (au fost șase echipe finaliste) ne-a desfătat cu cine știe ce melodii, dar concursul în sine și prezentarea ne-a pus capac, la ora 23:00, în mijlocul unei prezentări de fotografii, lumea părăsind în viteză piața: probabil că asta s-a dorit!

   Să revenim însă, la titlu: după scandalul declanșat de brutalitatea intervențiilor bgs la un meci de pe Arena Națională, zisa firmă a stat nițeluș în spate.
   Cel puțin la contracte publice!
   Având convingerea că s-a uitat, pentru că românul (nu-i așa?) are mintea scurtă, sâmbătă, am constatat că spațiul de unde se putea vedea mai bine concursul, este împrejmuit! Mi s-a părut ciudat, pentru că doar cu câteva zile în urmă, la Zilele Bucureștiului, fusese totul liber, supravegheat de numai câțiva jandarmi!
   Acum însă, era bine ferecat și cu control la intrare!
   Ce să fie, ce să fie?
   Să fie o modalitate de a arunca niște bani publici în buzunarul cui trebuie? Probabil că da, pentru că vorbim despre același număr de jandarmi care s-au descurcat fără probleme cu o săptămână în urmă, completat însă de niște zeci de agenți bgs, agenți care aveau grijă să te controleze la intrarea în falsa incintă! Să nu mă înțelegeți greșit, nu costa nimic, dar dacă aveai la tine ceva de băut, nu erai lăsat să intri decât cu sticla ...
FĂRĂ DOP!
   Ar fi interesant de știut cine deține dughenele cu bere și răcoritoare din interiorul țarcului creat de bgs! Nu a contat numărul mic de WC-uri publice, lipsa hârtiei higienice, intrarea ieșirea prin niște tuneluri metalice, lungi și înguste (Doamne ferește de panică, de o petardă, de un țipăt, că muream acolo striviți în picioare - ISU a dat vreo aprobare?), nimic nu a contat în fața nevoii imperioase de a vinde două butoaie de bere în plus!

   Ω

   Chiar aș vrea să mi se explice necesitatea prezenței firmei de pază la spectacol, cât a costat rahatul lor de prestație și motivul pentru care nu ai voie să iei cu tine un recipient din plastic plin cu apă!
   Speranțele mele sunt, bineînțeles deșarte: simt că deja ne-am pierdut cu Firea!

joi, 29 septembrie 2016

Cu cine se învecinează Rusia?

   Știți bineînțeles răspunsul:
RUSIA SE ÎNVECINEAZĂ CU CINE VREA!
   Așa că, trebuie să privim altfel suta de € donată veninos de ambasada fratelui de la răsărit! Să recapitulăm foarte pe scurt: în 1917, atunci când România avea la activ 40 de ani de independență și Bulgaria doar 9, ne învață „documentarul” sovietic că am luptat cot cot la cot cu armata rusă pentru mai sus pomenita independență! Ni se explică apoi cum ne-au ajutat ei să ne industrializăm prin intermediul
sovrom-urilor de tristă amintire, instituții de pseudo comerț exterior cu flux de mărfuri în sens unic, intreprinderi despre care în epocă se spunea că „ei ne iau grâul și noi în schimb le dăm petrolul”! Ni-l prezintă în continuare „la mișto” pe Prunariu, ca să băgăm la cap ce putere nemaipomenită sunt ei și cum întotdeauna ne-au mângâiat părintește și binevoitor pe creștet!
   Nu vreau să comentez mai mult, pentru că dacă știu ceva despre ruși și Rusia, este faptul că pot fi acuzați de orice, numai de prostie nu!
   Nici una dintre afirmații nu a fost făcută din greșeală, nici o clipă nu trebuie să ne închipuim că ar fi uitat de războiul de la `77-`78, de pacea de la San Stefano și de modul în care i-a tras Bismarck de urechi la Berlin!
   Nu trebuie să credem că au făcut pași greșiți!
   Nici gând!
   Totul este premeditat, totul este bine calculat, inclusiv momentul destul de calm în care să facă zisa donație, moment apatic, în care golul de „știri” urmează a fi imediat umplut de presa noastră autohtonă de tot rahatul și toată jena! Presupun că în multe alte țări întâmplarea ar fi fost trecută cu vederea din jenă pentru nivelul extrem de scăzut al relațiilor bilaterale! La noi, nu: la noi s-au găsit idioți care să le dea apă la moară și să le facă publicitate protestând!
   Protestând împotriva a ce?
   Împotriva unei donații?
   Împotriva cuantumului donației?
   Împotriva cui a donat?
   Dar cei care au protestat, au dat măcar un leu pentru lucrarea lui Brâncuși?
   Sau doar au făcut un tam-tam nedorit pentru mai buna mediatizare a evenimentului?
   Pot spune că de data aceasta protestatarii au fost ciudați, au fost dubioși, au realizat un moment de publicitate gratuită gestului și puterii Rusiei, într-un moment în care nu i-a rugat nimeni: probabil că SRI-ul îi cunoaște mai bine!

   Așadar, ne supără donația?
   Dar ar trebui să ne bucurăm că nu au putut dona în ruble și nu să fim deranjați de sumă sau gest: să fie primit!

   Dincolo de această încercare de jignire pe care noi nu am știut să o tratăm ca pe o prostie, dându-i amploarea dorită de autorii slavi ai actului propagandistic, dincolo deci se află o situație tensionată: Rusia nu este mulțumită de integrarea României în NATO, în UE, nu este mulțumită de activitatea bazei de la Deveselu, nu este mulțumită de Brigada multinațională ce urmează a deveni operațională din 2018 în România, nu este mulțumită de declarațiile europene privind formarea unei armate comune (o fi brigada multinațională un prim pas?), nu este mulțumită probabil nici de faptul că această brigadă nu va fi o brigadă internațională!
   Multe îi nemulțumesc și ar fi venit ei să ne spună personal chestia asta dacă nu era un jandarm în spatele nostru: ei bine, tocmai asta este problema! După alegerile prezidențiale din USA, care dintre actualii candidați ar continua politica de protejare a intereselor vestului la Marea Neagră dacă ar ajunge președinte? Nu vorbim despre război, nu vorbim despre cine știe ce conflict, vorbim numai despre păstrarea unui statu quo care mulțumește majoritatea țărilor foste socialiste și nemulțumește sever Rusia!
   Ne amuză discuția celor doi candidați, dar trebuie să înțelegem că USA nu mai este puterea universală a anilor 2000 și că este foarte posibil să fim dați pe tavă unei alte puteri numai pentru a-și demonstra bunăvoința: nu ar fi prima dată, avem experiență!

   Poate cel mai bine ar fi să învățăm de la vecinii unguri și cehi, de la nemți, de la cei care au înțeles deja că Rusia nu poate fi ignorată din nici un punct de vedere și că este mai bine să stai față în fața cu URS-ul, decât să-l ai în spate și să nu știi ce te așteaptă: puțină inteligență în politica externă nu ar strica, ba ar face chiar bine - arătatul colților nu a ajutat niciodată iepurașul în conflictul lui cu vulpea ori cu lupul!

   Ar trebui să învățăm să purtăm o politică externă onestă, deschisă și cu gândul la interesul național, nu la cai verzi pe pereți!

   Ω

   O sută de euro? Mulțumim frumos ori, dacă doriți
Благодаря красивой!
   Nu uitați bancul din titlu:
RUSIA SE ÎNVECINEAZĂ CU CINE VREA!

miercuri, 28 septembrie 2016

Eurosport România - ORICÂND, ORIUNDE?

   Da, din nou Eurosport RO: a fost săptămâna trecută un turneu de snooker la Shanghai! ESRo a transmis meciurile, nimic de spus, le-a dat chiar dacă au fost de cele mai multe ori la ore imposibile (cum ar fi la nouă dimineața): nimic de reproșat, în afara comentariului în care cineva, persoană importantă altfel, începe să enunțe o idee, face în mijlocul ei o pauză de câteva minute, pentru ca apoi să uite să o mai termine! Când este vorba despre păreri personale, nu deranjează! Când este vorba despre informații însă, poate fi frustrant să stai și să aștepți și să constați că respectivul a uitat de unde a plecat și unde trebuie să ajungă!
  
   În sfârșit, problema este că nu lipsa de informații o avem acum în discuție ci informația greșită: la sfârșitul primei sesiuni a finalei de duminică, apare pe ecran programul pentru Europa de vest (în engleză) al ES, program unde scrie clar 13:30 - snooker; cei doi comentatori, spun și ei, cu gura lor, ceva de genul „în jurul orelor 14:30 vom reintra în direct cu snookerul de la Shanghai pentru a urmări ...”, etc, etc.
   Ce a dat ESRo la 14:30?
   Ghicește cineva?
   Probabil că da, presumpun că sunt mulți cei care au ghicit:
ESRO A DAT UN MECI DE FOTBAL ÎN RELUARE!
   Da, deși au anunțat una, au dat
FOTBAL ÎN RELUARE!
PE ESRO 2 ȘI 2HD!
   Pe ESRo 1 și 1HD era reluarea unei etape din turul Eneco!
   Pur și simplu, transmisia ESRo nu are legătură cu programul anunțat: nici o legătură!
   Este evident că în fața „zeului fotbal” cu care au reușit să îndobitocească o lume întreagă, nu mai stă nimic!
   Parcă am fi în Roma antică, parcă ni s-ar da „pane et circens”!
   PARCĂ?

   Problema mea și a altora nu este un meci de snooker sau de polo călare ori basket subacvatic:
PROBLEMA ESTE LIPSA ONOAREI DE A-ȚI ȚINE CUVÂNTUL,
DE A-ȚI RESPECTA PROMISIUNEA,
DE A MĂ RESPECTA PE MINE, TELESPECTATORUL ȘI CONSUMATORUL
PRODUSELOR TALE!
 
   Ω
 
   Paradoxal, contactat pe FB, domnul Ancuța, deși a avut amabilitatea să răspundă, a făcut-o astfel încât noi să credem că a anunțat transmisia meciului pe player!
   Nu, nu a făcut-o, nici vorbă de transmisia meciului pe player (care este pe bani!), la sfârșitul sesiunii de dimineață s-a spus clar când și cum se va transmite, iar eu nu am fost singurul care a ascultat și auzit asta!
ÎN FINAL, ESTE VORBA NUMAI DESPRE RESPECTUL CU CARE NE TRATEAZĂ
eurosport
ROMÂNIA!
 
   P.S. Despre player: i se face o reclamă cel puțin mincinoasă, adică se spune (în engleză, că noi ne rușinăm dacă vorbim româneștr!) „oricând, oriunde”! Ei bine, nu este nici oricând și nici oriunde, eu personal păcălindu-mă și cumpărând acest serviciu care de fapt funcționează în numai câteva țări:
AȘADAR, NE ÎNTOARCEM LA PROBLEMA RESPECTULUI PENTRU CONSUMATOR - ORICÂND, ORIUNDE!

luni, 26 septembrie 2016

Sacco și Vanzetti au fost judecați la Roma?

   Niciodată nu am fost de acord cu hoția, cu nici o formă de hoție: chiar și faimoșii haiduci, în final tot niște hoți sunt - cu o poveste romanțată, spusă într-o versificație populară, dar tot hoți rămân!
   Diferența între hoț și haiduc nu este una legală ci una de percepție la nivelul omului obișnuit, cel care consideră că „a fura înapoi” este bine și că recuperarea unui bun furat prin furt NU se cheamă tot furt. Asta și atât!
   Problema este că deși întotdeauna am crezut că este normal ca oricine încalcă legea să plătească în limitele impuse de aceasta - nici mai mult, nici mai puțin - acest lucru nu se aplică mereu și tuturor! Un român mai priceput în ale IT-ului, un „jmecher” cu nume de cod Guccifer, a bântuit internetul ani de zile, a prăduit în stânga și în dreapta, a băgat mâna pe unde a vrut și nu a putut fi oprit decât de brațul justiției.
   Faptul că justiția s-a ocupat de el, este un lucru bun, dar nu singurul: dacă omul ăsta, fără a fi un mare specialist recunoscut, a putut pătrunde în conturile de e-mail ale unor personalități marcante ale momentului (și aici nu mă refer la categoria 2XANCA sau altele asemenea, care probabil și-ar da singure datele numai pentru a mai fi în centrul atenției) înseamnă că sistemul de securitate informatică are probleme! Are probleme mari!
   Așadar, Guccifer și alții ca el chiar sunt buni la ceva, obligându-i pe așa zișii specialiști, pe cei care au grijă de CV-ul personal mai mult decât de conturile companiei, să caște bine ochii și să fie mai pregătiți!

   Guccifer, până la urmă a fost condamnat: odată cu suspendare, altă dată cu executare și, a treia oară, din nou cu executare! Ei bine, tocmai această ultimă condamnare riscă să facă dintr-un hoț un haiduc: a fost judecat și condamnat în SUA!
   De ce un cetățean român, care a acționat în România, a fost deferit justiției dintr-o altă țară?
   Să amintim de mulții români arestați prin diverse state din lume pentru trafic de droguri, români care riscă pedeapsa capitală: Malaezia, cu cea mai dură legislație în domeniu, ni-i trimite acasă să-i judecăm noi?
   Sau ăia prinși la ciordeală prin occident? Ne sunt trimiși acasă? Să-i eliberăm și să-i trimitem din nou la muncă „în folosul comunității”?
   Parcă nu!
   Și totuși, statul român, de bună voie și nesilit de nimeni s-a despărțit de un cetățean român, dându-l pe mâna autorităților dintr-o altă țară, cu toate că faptele au fost comise ÎN ROMÂNIA!

   Pentru a înțelege mai bine situația, vă rog să citiți aici despre cazul unui oarecare sergent în serviciul SUA și modul în care statele înțeleg să-și protejeze cetățenii! Pentru a înțelege mai bine diferențele de abordare funcție de specificul local, notați vă rog faptul că oficialii americani de la București s-au temut la un moment dat că „mulțimea” (probabil gloata doreau să spună, dar nu cunoșteau alt cuvânt pentru crowd) l-ar fi putut linșa pe vinovat (românii sunt cunoscuți că aplică frecvent asemenea pedepse, cum ar fi linșarea, lapidarea, scuiparea, etc, etc); apoi, sistemul justiției militare americane a ascultat o singură parte când a venit vorba de specialiști în semnalizarea rutieră; aceeași justiție pare a măsura diferit dreptul la viață și libertate al cetățenilor SUA și străinilor!
   Sunt multe de spus, de la faptul că infracțiunile au fost comise în România și până la posibilitatea de apărare în fața unui sistem de justiție total diferit de cel autohton (cu bune și cu rele) cu care orice român riscă sau chiar are de a face: specificul național are un rol important în justiție, dar autoritățile române au uitat!
  

   Ω

   Ni s-a tot vorbit frumos despre libertate și democrație, despre drapelul înstelat, despre garantul democrației și jandarmul la nivel mondial: ni s-a spus una și s-a făcut alta!

   Autoritățile americane cu complicitatea celor române au judecat după legi străine un infractor român care a acționat în România!
   Cum și de ce a fost posibil?
   Cine a fost de acord?
   Dacă Guccifer era cetățean SUA și spărgea conturi de e-mail ale guvernului român, 
AR FI FOST JUDECAT LA BUCUREȘTI?
   De ce cei doi pomeniți în titlu nu au fost judecați în Italia?
   Pentru asta? Numai pentru asta?
 
   A propos de haiduci: vă amintiți ca după ce prădau negustori turci sau boieri greci să fi fost trimiși pentru judecată la Stanbul?

vineri, 23 septembrie 2016

Cu energie!

   Vă pun la dispoziție paginile importante ale unei facturi de energie electrică: mai este una în plic, dar pe aceea se găsesc numai și numai modalitățile de plată. Așadar, priviți cu atenție, explicațiile și întrebările vin la urmă:
 
   Să luăm puțintel la puricat aceste hârtiuțe!
  
   Pe prima pagină a facturii, găsim după partea administrativă ceva interesant, mai exact, aflăm ce și de ce avem de plată, prezentat acest ceva într-un mod absurd și inutil, adică defalcând factura cu și fără TVA, adunând și scăzând poziții, totul spre bucuria pensionarilor cu vederea ageră. În afara costului total al facturii, se găsește o singură informație interesantă, anume consumul de energie electrică: 91 kWh în cazul de față.
 
   Cu gândul la aceiași pensionari zglobii, trecem la următoarea pagină a facturii și numai privind-o simțim nevoia să sunăm un doctor gen ponta sau oprea, să ne descurce! Sau măcar unul Tobă de carte!
   Dar ce găsim aici de-i așa de speriat?
   Să o luăm la rând așadar!
  1 Energie activă monom cu rezervare JT total
  2 Energie activă facturată anterior
  3 Energie activă monom cu rezervare JT factură curentă (3=1+2)
  4 Energie activă monom cu rezervare JT factură curentă
  5 Energie activă monom cu rezervare JT pt opc factura curenta
  6 Rezervare factură curentă
  7 Contribuție pentru cogenerare factură curentă
  8 Certificate verzi factură curentă
  9 Acciza factură curentă
10 Taxa radio
11 Taxa tv
12 Dobânzi penalizatoare la facturile existente la sold
13 Total energie activă
14 Total de plată factură curentă loc consum
15 Total de plată factură curentă loc consum cu TVA
16 Energie activă facturată în perioada similară a anului precedent.
 
   Am înșirat toate informațiile, pentru că vă rog să observați niște lucruri care mie mi se par foarte interesante: cu toate că respectivul „loc de consum” este nelocuit de mai mult de patru (4) luni, în continuare apare un consum „estimat” de 91 Kw și, cu toate că mi se dau toate informațiile care nu mă interesează , nu mi se spune ...
   CÂT COSTĂ UN KW!
   Ei bine, nu: deși în magazin găsesc prețul produsului și alături îmi scrie cât înseamnă asta pe Kg, furnizorul de energie electrică nu găsește cu cale să mă informeze care este prețul unitar al energiei pe care îmi cere să o plătesc!
   Vin apoi, alte întrebări: dacă mi se explică faptul că:
„Rezervarea reprezinta astfel costurile pe care agentii economici din sector le suporta pentru a dispune de energie electrica Faptul ca printr-o apasare de buton putem beneficia de energie electrica la orice ora din zi sau din noapte presupune niste costuri, indiferent daca consumam energie sau nu. Altfel spus este vorba de un serviciu pe care furnizorul de energie electrica se angajeaza sa-l ofere consumatorului si care trebuie platit.”,
atunci de ce nu sunt lăsat să-mi „rezerv” consumul de energie la un alt producător/distribuitor? Pentru că eu înțeleg de aici, că fiind consumatorul final, întregul lanț de producție și distribuție îmi pune în brațe ABSOLUT TOATE COSTURILE, indiferent care ar fi acestea și indiferent dacă ele provin din decizii greșite sau nu!
   Eu, consumatorul final, trebuie să plătesc lanțul de mai sus ca un semn de recunoștință, sau ce?
 
   Vin apoi alte nelămuriri: la punctele 1,4,5 și 6, nu ni se vorbește decât despre rezervări! Am impresia că Cernavodă stă cu ochii pe mine și mă așteaptă să aprind un bec:

  1 Energie activă monom cu rezervare JT total

 
  4 Energie activă monom cu rezervare JT factură curentă
  5 Energie activă monom cu rezervare JT pt opc factura curenta
  6 Rezervare factură curentă!
   Se urmărește un aspect stufos și inutil, sau pur și simplu factura a fost gândită pentru imbecilizarea consumatorului?
 
   Dar, nu vă bucurați, nu este totul, pentru că urmează ...
 
  7 Contribuție pentru cogenerare factură curentă
  8 Certificate verzi factură curentă!
 
   Punctul 7, este de un ridicol absolut, și iată de ce: într-o termocentrală, se produce abur, cu ajutorul aburului sunt învârtite turbine, turbinele sunt legate la generatoare care la rândul lor produc energie electrică pe care o varsă în sistem! Știu că este prezentat foarte simplist sistemul, dar nu ne trebuie mai mult în acest moment!
   Buuun, v-ați prins care-i schema?
   Se produce abur ... ei bine, acest abur, după folosirea lui în rotirea turbinelor, este un material rezidual, material pe care producătorii de energie se chinuiesc să-l răcească, să-l condenseze și apoi să-l refolosească DUPĂ CE L-AU ADUS ÎN STARE LICHIDĂ, pentru a relua procesul.
   Cine nu crede, să privească imaginea de mai jos, imagine familiară celor mai mulți dintre noi și care reprezintă un „turnuri de răcire” sau „schimbătoare de căldură”, destinate tocmai activității mai sus pomenite:

 
   Clar până aici?
   Cred că da ...
   Însă, iată ce ni se spune:
„Contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă reprezintă o sumă datorată lunar de fiecare consumator de energie electrică, pentru promovarea și dezvoltarea producerii de energie în sistem de cogenerare de înaltă eficiență, în scopul creșterii eficienței energetice și al îmbunătățirii securității alimentării cu energie, pe piața de energie din România. Prin contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă se pot crea resursele financiare necesare aplicării schemei de sprijin de tip bonus.
   Adică, pentru că în procesul de răcire a aburului, a acestui produs secundar în procesul de producere a energiei electrice, îl treci prin niște serpentine (în boilere) și mai încălzești apă pe care o vinzi consumatorului final sub formă de apă caldă menajeră sau gigacalorie, așadar pentru că refolosești ceva ce altfel ai arunca, eu stat am hotărât să-ți dau o primă!
   Pardon, primă nu se mai poartă în era managementului, așa că îți dau un, ați ghicit, un BONUS, adică:
Schemă de sprijin de tip bonus – schema de sprijin în care producătorul de energie electrică şi energie termică în cogenerare primeşte, pentru fiecare unitate de energie electrică produsă în condiţii de eficienţă înaltă şi care este destinată consumului intern, o sumă fixă de bani (lei/kWh), denumită bonus.
   Acum, să vorbim serios: de ce trebuie să-l premiez pe producătorul de mobilă care în loc să arunce talașul și rumegușul, le brichetează și le vinde pentru foc? Sau le transformă în panouri de PAL?
   Urmând acest fir (i)logic, ar trebui premiați și țăranii care-și îngrașă pământul cu gunoi de grajd, nu credeți?
   Nu vă bucurați, n-am terminat:
8 Certificate verzi factură curentă.
   Ce înseamnă certificatele verzi? Hai să vedem:
Statul roman sprijina investitorii in energie verde (regenerabila) prin intermediul certificatelor verzi si prin asigurarea cadrului legal de comercializare a acestora. In prezent, fiecare MWh de energie verde produs din surse regenerabile este recompensat cu un numar de certificate verzi.
   Să nu ne lăsăm păcăliți de logoreea legiuitorului plătit de producătorii de energie electrică: este aceeași poveste ca și cu cogenerarea, adică un producător este recompensat că produce energie electrică! Ceea ce uită legiuitorul să ne spună, este că respectivul producător, după ce a investit, vinde această energie și își recuperează investiția! De ce trebuie el recompensat separat? Produce electricitate și o varsă gratuit în sistemul național? Face vreo faptă bună și miloasă, alta decât accea ce se cheamă profit maxim?
   Cred că cineva, cu acronim pe post de nume, ar trebui să ia la puricat modul în care s-a ajuns la actualul sistem de jaf prin factura de electricitate și prin monopolul pe care îl au în special distribuitorii „strategici”, cei cărora statul are grijă să le umple buzunarele luând de la noi cât poate de mult!
   Nu ar fi rău, dacă domnul Tăriceanu, între două schimbări de permis, ar trece pe la DNA să explice cum s-a făcut privatizarea sistemului energetic național și de ce este (de fapt) energia electrică atât de scumpă!
   Nu ne mai legăm de faimoasele puncte  
10 Taxa radio
11 Taxa tv
pentru că știm că aici dăm bani pentru bâlbâiții din tvR și rR și ne este clar că pe lângă modul în care suntem păcăliți clipă de clipă, bâlbâiții ăștia măcar ne mai amuză cu prostiile lor din când în când!
 
   Ω
 
   Știu că a fost mult, știu că a fost lung, dar marea problemă aici nu este costul imediat, ci efectul costului asupra cetățeanului: în loc să ne livreze energie electrică cât mai ieftină - pentru că slavă Domnului, s-ar putea - și să încurajeze astfel încălzirea electrică a apei și a caselor, conducătorii noștri ne obligă să creștem presiune pe hidrocarburi!
   Adică, ne obligă să folosim într-un mod total lipsit de eficiență o resursă finită și din ce în ce mai rară!
   Așadar, în concluzie:
PENTRU CĂ SUNTEM OBLIGAȚI SĂ PLĂTIM PENTRU O AȘA ZISĂ EFICIENȚĂ,
 ARDEM ÎN MOD INEFICIENT CEEA CE AR PUTEA FI FOLOSIT CU
EFICIENȚĂ MAXIMĂ!
   Hai că nici dracu` nu-i mai înțelege!

 
 
 
 


miercuri, 21 septembrie 2016

Doamnei Firea, cea care s-a vrut Gabriela noastră

   Afară plouă.
   Afară plouă rău.
   Este și frig.
   Nu poate fi nimic mai rău: umezeală rece - sau frig umed, cum doriți!

   Întâmplarea face să am un drum în sudul orașului: vreau sau nu, zona încă face parte măcar teoretic din București. Mă duc în fața magazinului Unirea, cel care a dezbinat familia adamescu: bucureștenii știu că aici sunt mai tot mereu taxiuri libere, taxiuri a căror principală ocupație este să taie de-a dreptul bulevardul direct spre hanul lui Manuc sau de a intra în circulație fără să se asigure. În sfârșit, acolo sunt de obicei, TAXIURI!
   Ajung zgribulit, întrebându-mă cum rezistă toți cerșetorii din fața magazinului înfășurați în niște trențe „vai de mama lor”: eu, chiar dacă nu sunt încă la adăpost, sunt bine îmbrăcat pentru vremea asta, fac slalom printre nenumăratele bălți de pe trotuar, mulțumesc Domnului că nu sunt chiar lângă zona de trafic (ce stropeală capeți în cazul ăsta ...) și mă arunc în primul taxi din coadă!
   Sunt mândru de mine pentru dexteritatea cu care am închis umbrela exact în momentul în care se închidea portiera Logan-ului: exercițiu, nu glumă!
   -   Bună ziua!
   -   Bună ziua! Unde mergeți?
   -   În Berceni, pe ...
   -   A, îmi pare rău, în Berceni nu merg!
   Povestea aceasta, se repetă ca trasă la indigou de câteva ori: explicația șoferilor, este simplă, anume, din cauza lucrării de la Piața Sudului orice cursă în zonă este neprofitabilă!
   Mai aflu că toată zona (circa 400.000 de locuitori!) suferă îngrozitor din cauza acestei lucrări care nu se mai sfârșește, îmi spune unul că el chiar are acolo o casă de închiriat și că de un an nu mai reușește să o dea, altul îmi aruncă în zeflemea că am noroc că nu-mi trebuie ambulanță că ... mă vedea Dumnezeu, alții că de ce nu iau metroul, că ce, m-am boierit?
   Chiar așa, m-am boierit?
   Drept care iau metroul, merg apoi două stații pe jos (autobuzele sunt blocate în trafic de mașinile parcate aiurea), mă ud tot, îngheț, mă ia tremuratul mai mult de nervi decât de frig ...
   Ajung și mi se spune așa, întro glumă, că am întârziat cam mult:
SĂ DAU VINA PE OPRESCU?
PE FIREA?
PE MINE?
PE VREME?

   Ω

   Chiar așa, dragă gABRIELA, pe cine să dau vina pentru porcăria de la BIG Berceni?
   Dar cei 400.000 de oameni afectați, pe cine să pună parul?
   

luni, 19 septembrie 2016

Un par! Un par! Votul meu, pentru un par!

   Am fost astăzi atent la politica românească!
   Adică, m-a pus dracu` de-am fost atent!
   Mai întâi și mai întâi, am ascultat un prim ministru, un personaj ce pare până acum onest și onorabil, unul care a cerut demisiile miniștrilor pentru motive atât de „ridicole” în ochii unora, încât în alte guvernări ar fi fost decorați!
   A venit apoi, un individ judecat, condamnat definitiv, unul care după ce a fost dovedit ca hoț de voturi, vine și ne vorbește, total lipsit de charme și nu numai: a fost o serie de bâlbâieli cu tentă acuzatoare, a fost o încercare de discurs, iar eu, ascultătorul, m-am ales cu o durere de cap din cauza tonului plicticos, a vocii insipide și mai ales, a lipsei de idei! Rar mi-a fost dat să ascult pe cineva care dorește să mă convingă, repet, rar am reușit să întâlnesc o asemenea sumă de inepții, o asemenea mulțime de nimicuri demne de libertatea și cancan: iar acest condamnat definitiv, acest individ care acum ar fi trebuit să fie apelat cu un număr, ne dă lecții!
   Este incredibil, dar greșeala justiției de a-l lăsa liber, a adus în prim planul politicii românești un monstru, un MONSTRU de lipsă de educație și de bun simț, un monstru gata să înghită orice și pe oricine pentru un minim și de moment câștig politic!

   Dar, tocmai când mă gândeam că iar a murit un copil ca urmare a existenței câinilor și parlamentarilor vagabonzi, aflu că onor senatorii s-au substituit DIN NOU justiției, declarând clar, în disprețul întregii opinii publice românești, că oprea gabriel nu are nici o vină în tot ceea ce a făcut pe vremea când nu mai mirosea ciorapii din magaziile MApN ci pe ai lui victoraș și l-au declarat definitiv NEVINOVAT!  
NEVINOVAT!
   Nu avem ce face, ei ne sunt stăpâni, noi ne supunem!

   Ω

   Mă mănâncă palmele!
   Mă mănâncă rău!
   Ne-ar trebui un par!
   Unul cu care să putem face curățenie: și nu printre câini!

Hoțul pedagog sau ce învață copiii noștri la școală

   Profităm de începerea unui nou an școlar, pentru a aminti persoanelor interesate că nu am uitat de magnificul liceu Bolintineanu din capitală: ei bine, după scandalul monstru din 2013, după ce madam vărzaru a luat NUMAI trei (3) ani cu suspendare, după ce renumele liceului s-a prăbușit total și absolut, după ce a ajuns tot învățământul de râsul curcilor, cum credeți că se petrec lucrurile astăzi?
   Dacă nu știți - și este posibil să nu știți - costicuța este la catedră!
   Pardon, este TOT la catedră!
   De ce o persoană condamnată definitiv și irevocabil pentru o fraudă ținând de sistemul educațional - că dacă era pentru vătămare din culpă în baza legii privind circulația rutieră, înțelegeam - mai are acces la catedră, nu putem pricepe! Și, foarte important, de ce tocmai în școala în care a furat?
   Pe cine are costicuța drăguța de își permite un asemenea lux?
   Dacă răspunsul dumneavoastră este „pe nimeni”, atunci vă înșelați amarnic: trebuie să o vedeți și să o auziți cum îi ia de urechi pe ceilalți profesori sau pe cei din conducerea școlii! Femeia știe clar că mai are puțin și se întoarce pe postul care a îmbogățit-o, post în care a făcut avere (singură?), avere de care justiția noastră blândă nu s-a atins!
   Și, pentru că nu este suficient, mai are și obrăznicia să ceară celorlalți profesori să-i ia clasa și să se poarte bine cu ea (cu clasa ...): mă întrebați care clasă?
CLASA LA CARE costica vărzaru ESTE DIRIGINTE!

   Ω

   Pare absurd?
   Chiar este!
   Dar nu la noi - aici, în buza orientului, totul este posibil:
CHIAR ȘI NUMIREA HOȚULUI PE POST DE EDUCATOR!
   Nu vă vine să credeți?
   Mai gândiți-vă ... 

vineri, 16 septembrie 2016

Entr`acte - Sanctuarul dublei măsuri

   Am avut inspirația să văd un film nemțesc: întotdeauna mă uit cu plăcere la producții „altele” decât made in USA.
   Cinematograful ne-american, aduce un alt mod de a privi lumea, nu are pretenția să rezolve toate problemele omenirii și, foarte important, nu are nevoie de super producții cu super efecte speciale și super actori pentru a spune povești cu adevărat puternice, deși lipsite de zombie sau super eroi!
   Așadar, lipsindu-mă bucuros de seria nesfârșită de asemenea „super” - colorat frumos dar cam găunos - am făcut din nou pasul spre cinematograful european: fără prejudecăți, m-am așezat să văd Freistatt, care la noi pe HBO rulează sub numele „Sanctuarul”.
   Nu vă ascund faptul că m-am lăsat oarecum influențat de nota filmului și nu de cea de pe site-ul HBO (4,5/5) ci de cea de pe IMDB (7,1/10) care celor obișnuiți cu sistemul acestei baze de date, spune multe despre un film european.

   Filmul, pe care vi-l recomand din mai multe motive pe care însă nu le voi expune aici, descrie experiența reeducării, mai exact a sistemului reeducării adolescenților rebeli din Germania de vest, acea minunată RFG, sistem prin care, aflăm la final, au trecut peste 800.000 de copii și adolescenți timp de decenii, mai exact până în 2010 când statul german a avut revelația existenței acestui tip de așezăminte educaționale!
   Da, instituții cu pretenții educative, în număr de peste trei mii (3.000) au existat în RFG și ulterior în Germania, sub conducerea directă a statului și a bisericii!

   Ceea ce povestește filmul nu a fost opera unor administratori nebuni, hoți sau incompetenți (ca la Plătărești de exemplu), ci a fost chiar sistemul! SISTEMUL! Că s-a încercat reeducarea prin metode demne de un lagăr de muncă (nu chiar de exterminare) nu mă surprinde, că doar aveau experiență, dar să procedezi astfel cu proprii-ți copii, mi se pare de neînțeles și de neexplicat!

   Filmul în sine este puternic, violent cât trebuie și lasă multe întrebări la care-ți este teamă să răspunzi: merită văzut!

   Ω

   Am înțeles ce vrea să spună Freistatt, îmi este clar și sunt oripilat de poveste și desfășurarea ei!
   Altceva nu înțeleg:
CUM AVEAU EI OBRAZUL SĂ NE ARATE CU DEGETUL PE NOI ÎN ANII `90
 PENTRU CÂTEVA CĂMINE DE COPII SCĂPATE DIN MÂNĂ
 CÂND LA EI OROAREA DEVENISE STANDARD?
   Îmi răspund singur la această întrebare:
NU CONTEAZĂ VALOAREA MĂSURII,
CONTEAZĂ CINE MĂSOARĂ!
  
   Din păcate! 

miercuri, 14 septembrie 2016

O curiozitate

   Am auzit, din surse de încredere, că un oarecare ghiță, i-ar fi dat unui oarecare victoraș, o sumă frumușică!
   În schimbul banilor, victoraș i-a asigurat lui ghițișor un loc de parlamentar: mai exact, a avut grijă ca respectivul ghiță să fie pus pe un loc eligibil pe listele incoruptibilului partid condus numai de virtuali pușcăriași, pe numele lui psd.
   Am înțeles corect până aici?
   Se pare că da!

   Așadar, ghiță a dat, victor a luat, fie parlamentul lăudat!

   Până aici, lucrurile sunt clare: mai departe însă, presa în permanentă căutare de senzațional o dă în bară, pentru că încercând să rupă gura târgului, îl bagă-n ecuație pe fostul prim ministru britanic Blair și un întreg roman de capă și spadă, roman compus din vizite plătite și zâmbete negociate la sânge. Poate așa este, nu mă interesează și de fapt este treaba procurorilor să dovedească și a justiției să hotărască adevărul în această privință - problema care scapă din vederea presei noastre scandaloase de la un capăt la altul, este alta și așteptăm să fie cercetată și demonstrată (dacă este cazul):
ȘI-A RECUPERAT ghițișor CEI 220.000 € BĂGAȚI ÎN ACEASTĂ AFACERE?
   Vorbesc foarte serios:
- de unde a scos, în ce coș de basket adică a găsit numitul ghiță 220.000 €?
- cine a fost de acord (și de ce) cu plasarea numitului gâță într-o poziție eligibilă pe lista psd?
- cel mai important, să nu uităm - ȘI-A RECUPERAT (ghițișorul atât de des pomenit) INVESTIȚIA DE 220.000 €?

   Ω

   Poate acum se vor descâlci mai ușor ițele afacerilor cu soft-uri care nu funcționează, cu sisteme inteligente de semaforizare care nu funcționează, cu tot felul de probleme IT care nu funcționează ... în sfârșit, sperăm ca DNA-ul să funcționeze!
   Îi ținem pumnii!
   Asta-i de fapt singura mea curiozitate ... o fi avut profit? 

luni, 12 septembrie 2016

Căruța poștei, Kafka și ridicatul din umeri

   Am în minte o lucrare instrumentală, o capodoperă pe nedrept uitată, a nu mai puțin nedrept uitatului Grigoraș Dinicu: Căruța poștei!
   Chiar dacă astăzi muzică înseamnă un ritm reluat și repetat obsesiv, chiar dacă astăzi muzica este făcută de multe ori de oameni care nu pot cânta decât la fluierul piciorului, chiar dacă ne-am obișnuit cu acest tip de muzică, vă rog să vă faceți timp două trei minute și să ascultați ce vă propun: sunt convins că nu toată lumea o știe!

   Dar, cele scrise astăzi nu au legătură cu Grigoraș Dinicu ci, mai curând cu căruța numită poșta română, drept care vă este clar acum că cele de mai sus nu sunt decât o introducere nițeluș cam lungă.
   Așadar ...
   Într-o frumoasă zi de joi, am încasat o amendă de circulație: că a fost corect sau nu, că agentul a fost răuvoitor sau nu, că legea română este tembelă sau nu, nu mai contează acum și aici! Contează ce a fost după, adică vineri.
   Vineri dimineață dară, ca un cetățean conștiincios ce sunt, m-am prezentat la CEC să plătesc ce se cuvine cui are dreptul de a mă pungăși, știind că eu legal nu mă pot apăra: la CEC însă, sunt privit cu condescendență și îndrumat către poștă sau administrația financiară. Cum administrația asta îmi era peste mână, mă reped la un oficiu poștal aflat la numai 50 m distanță. Și de aici începe un roman pe care l-am citit în cele peste 50 de minute petrecute la coadă, roman necunoscut mie dar sigur semnat Kafka!
   Intru deci, văd două cozi și mă așez cuminte la cea la care nu se primeau colete.
   Număr persoanele aflate la rând în fața mea: șase (6).
   Număr persoanele aflate la celălat rând: tot șase, dar cu pachete, colete, plicuri voluminoase și altele - asta înseamnă cântărire, completare hârtii, semnături, plată ... rămân la prima coadă.
   Se mai așează cineva în spatele meu (o pensionară): profit pentru a-mi părăsi locul și a întreba la ghișeu dacă să stau sau este ca la CEC - mi se răspunde că pot sta la coada aceea.
   Iau răspunsul ca pe o favoare personală și tot cuminte mă așez la locul meu în rând.
   Îmi privesc ceasul: 9:20 - mă cam grăbesc la slujbă.
   Să plec?
   Totuși, plata în timp util îmi reduce amenda la jumătate, ceea ce nu-i chiar puțin!
   Stau.
   Pleacă primul client: 9:30!
   Realizez că există un ritm în activitatea unui oficiu poștal: oficiantele manevrează niște instrumente de ștampilat care-mi inspiră prin zgomot forja grea de la fostul IMGB. Peste toate zgomotele puternice și stridente care mă înconjoară (bocăneli, ciocăneli, strigăte, râsete ale personalului) plutește un sunet fin și amenințător: un țânțar uriaș bântuie încăperea supra încălzită în care peste două zeci de persoane se topesc de căldură prin bunăvoința poștei care are vreo cinci aparate de aer condiționat montate dar ne răcorește deschizând la minimum singura și meschina ușă spre exterior.
   Dau să mă feresc de eventualul agresor, gândindu-mă îngrozit că poate fi țânțarul acela care-o urmărește pe simona Halep!
   Mă liniștesc, nu este nici un țânțar, sunt imprimantele poștei, imprimante pe ace, greu de întreținut, scoase din producție de cel puțin 20 de ani și care tipăresc ilizibil!
   Privesc ceasul: 9:40 și mai am în față patru (4) persoane.
   Iau în calcul foarte serios renunțarea la jumătate din bani și plata amenzii când m-or găsi la taxe și impozite.
   Speranța revine: o persoană nu are cartonașul verde completat corect, așa că lasă imediat rândul și trece la scris altul - ceea ce credeam a fi un evantai pus de poștă la dispoziția clienților, se dovedește a fi un formular. O privesc pe furiș: cu icneli și opinteli pare că zgârie formularul cel verde cu părul pădure - dacă era un mesaj pe FB era scris și trimis de mult ... așa însă este mai greu!
   Filozofez în sinea mea legat de schimbarea suportului și modului sau metodei de scris, îmi spun că și trecerea de la pergament la hârtie a fost privită ciudat, că și saltul de la toc și călimară la stilou (Petrache Poenaru săracul) așișderea!
   În minte începe să-mi sune o melodie cunoscută.
   În fața mea, un pensionar plătește lumina: dă Doamne să o plătească numai pe a lui! Am noroc, plătește doar o factură, dar durează (cu ochii pe ceas) ȘAPTE (7) minute!
   Îmi dau seama că treaba ar merge cu 1 sau 2 % mai repede dacă în spatele ghișeelor nu s-ar discuta permanent despre câte ceva interesant: sper să nu mai am treabă la poștă când va fi vremea murăturilor sau în preajma sărbătorilor - probabil că atunci se transformă totul într-un mare club de socializare!
   Persoana care se opintea să scrie a terminat și revine la rând: Murphy nu se dezminte, este chiar în fața mea - din spate se aud voci care-i cer să stea la rând.
   Persoana se apără, luându-mă drept martor al faptului că a stat deja la coadă.
   Un ceva mic, negru, cu coadă lungă și cornițe roșii, altfel un personaj destul de simpatic, mă împunge în coaste să nu recunosc că femeia și-a făcut deja stagiul de așteptare și astfel să mai câștig cel puțin șapte, opt minute: imediat apare însă un altul, fără coadă, fără cornițe, fără șpangă, alb din cap până-n picioare, care-l gonește pe primul și mă face să dau afirmativ din cap: da, a fost la coadă ...
   Puștiulică ăsta diafanul parcă nu-i la fel de simpatic ca celălalt!
   Căruța poștei îmi răsună din ce în ce mai clar în urechi!
   Mai trec aproape zece minute, timp în care mă impacientez: dacă trebuia să completez și eu vreun formular? Sunt singurul de la coada care deja a depășit 15 suflete care nu are nimic verde în mână și care nici nu-și face vânt cu respectivul carton!
   Transpir instantaneu și îmi explic mirosul caracteristic al încăperii.
   Căruța poștei se apropie de destinație și fără să vreau ascult conversația purtată de pensionara din spatele meu cu o „doamnă” mult mai tânără: în primul rând realizez din nou că limba română își pierde sensul real și că orice cuvinte sunt bune în orice situație - cele două, vai de capul lor, se domnesc de mama focului; în al doilea rând mă îngrozesc de cât de tare vorbesc; în al treilea rând asist auditiv la o mostră de înțelepciune - una a văzut un afiș nenorocit, un A4 scris ordinar de mână spunând „Bilete CFR”, apoi s-a mirat cu încântare „iote, ăștia vinde și bilete dă tren!”, la care cealaltă, cu un aer de-a dreptul înțelept îi răspunde „da (fă) doamnă, dân treișpe noiembre”; îmi arunc din nou privirea pe afișele strâmbe, rupte și lipite cu bandă adezivă opacă, pentru ambalaj - pe amândouă, atât la plecări cât și la sosiri scrie clar mersul trenurilor VALABIL DIN 13 NOIEMBRIE 2015!
   Sunt tentat să le întreb dacă votează, dar femeia cu revenire din fața mea a terminat și, în sfârșit mi-a venit rândul: mă simt important, sunt cineva!
   Sunt cinevaul care se află primul la rând!
   Dar nu-mi mai trebuie nimic?
   Întind procesul verbal.
   Ia procesul verbal.
   Începe să scrie.
   Căruța poștei ...
   Îmi cere CNP-ul deși este scris citeț pe PV.
   Căruța poștei ...
   Vreau să-i dau cartea de identitate, dar face semn din cap să i-l spun.
   Îi recit CNP-ul în auzul unei săli pline de oameni, dar asta nu mai contează!
   Căruța poștei ...
   Îi întind banii: se pare că nu-mi trebuie cartonaș verde!
   Căruța poștei ...
   Nu-mi trebuie?
   Atunci să fiu sigur că nu greșesc: opresc gestul de a-i da banii și întreb pe un ton cât mai firesc cu putință „pot plăti cu cardul?”.
   Sunt privit lung și dojenitor prin ambrazura care ține loc de spațiu de comunicare între cele două părți și în fața căreia eu stau cocoșat: „nu, că nu avem încă ...”.
   Căruța poștei ...
   Nu am înțeles ce nu are poșta română astfel ca eu, cetățean să nu pot plăti cu cardul, așa cum o fac la magazinașul din colț!
   Întreb ce nu au.
   Ridică din umeri.
   Întreb din nou.
   Ridică din umeri din nou.
   Căruța poștei ...
   Primesc hârtia care dovedește că o neatenție (a mea sau a polițistului) m-a făcut să plătesc cu 125 de lei și peste o oră din viață: financiar nu este o problemă, 125 de lei nu sunt bani puțini dar nici o catastrofă nu înseamnă plecarea lor în altă direcție decât cea planificată!
   Dar ora pierdută absurd la poștă, la o poștă care se mișcă mai prost decât atunci când făcea transportul cu căruța, cum o recuperez?
   Polițistul m-a pedepsit scurtându-mi viața cu o oră!
   Am meritat oare?

   Ω

   Căruța poștei ...
   Chiar merităm, noi românii asemenea pedeapsă din partea statului pe care-l susținem de fapt?
   Am plecat fredonând, pentru a mă liniști,
Căruța poștei ... 

vineri, 9 septembrie 2016

Sava a fost mincinos? Mai gândiți-vă ...

„Pe 25 august, consilierii generali ai Capitalei au adoptat un proiect de hotărâre în baza căruia perioada de implementare a proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere la Piaţa Sudului a fost prelungită până pe
31 decembrie 2018.”

   Cum vi se pare această știre?
   Vă place?
   Îi întreb nu atât pe cei ce pierd ZILNIC cel puțin o oră la BIG Berceni, ci pe votanții psd-ului, pe admiratorii minunii blonde firea!  
   Cum vi se pare, dragi concetățeni?
   Acum, că de votat au fost votați, acum că au orașul la picioare pentru cel puțin patru ani, acum că-i doare-n c...ot de oile care încă nu au învățat că se face treabă mai bună cu parul decât cu ștampila, acum așadar, ce au de spus alegătorii care s-au vândut pentru un iluzoriu „viitor luminos”?
   Așadar, 31.12.2018!
   Eu știu unii care în timpul ăsta au ridicat piramide (mai mititele, dar le-au ridicat) iar kkții noștri nu sunt în stare să acopere un șanț nenorocit cu o placă de beton! Știu, îmi veți spune că nu este doar atât, că treaba-i mai complicată, că trebuie să dai și în stânga și în dreapta, că mai au și oamenii amante care trebuiesc întreținute, că puterea nouă vrea diferit de cea veche, știu că la asta vă gândiți, dar nu trebuia să gândim noi bine înainte de a pune mâna pe ștampilă? Le amintesc locuitorilor din sectorul 4 că pe calea Văcărești este aproape gata un mega bloc care încalecă trotuarul și care a distrus o bună parte din spațiul verde și așa insuficient din zonă! Le mai amintesc și că între blocurile comuniste care au fost prin anii `70 „supraîndesite” răsar criminal alte blocuri, de data asta „capitaliste”, construcții care duc la sufocarea zonelor de locuit și la îmbogățirea celor care dau autorizație de construcție oricui are buzunarul gros, fără a ține cont de lege sau de bun simț! Le mai arăt și cum se construiește în Parcul Tineretului, sau pe strada Pridvorului!
   Sunt multe de spus și de făcut, dar cum dorința noastră cea mai mare este să fim lăsați în pace pentru a face liniștiți în capul altora, la fel și primarii ne fac nouă!

   Ω

   Pentru că subiectul este de-a dreptul penibil și atât de tocit încât te mănâncă palmele, aș vrea să aflu de la antenista firea când va fi gata această lucrare, când va fi reparat carosabilul pe Bdul. Tineretului, când va fi gata metroul din Drumul Taberei, când voi putea merge la Otopeni cu același metrou, când se va rezolva problema parcărilor și a traficului și, fără supărare, când se va curăța orașul și vor dispărea căutătorii în gunoaie din trafic!
   Nu vom primi nici un răspuns, nici măcar unul mincinos, decât peste vreo trei ani: în plină campanie electorală!  
 
SUNT CONVINS!

miercuri, 7 septembrie 2016

Unde ești tu Domozină, ca punând mâna pe ei ...

   În timpul desfășurării ultimelor jocuri olimpice de vară, adică cele de la Rio de Janeiro, a căpătat un oarecare interes pentru cititori părerea mea despre o blondă comentatoare a TVR-ului: am primit bineînțeles și comentarii, multe injurioase (la adresa mea sau la adresa blondei), multe pertinente, multe absurde. Am publicat câteva, renunțând la cele care sunt lipsite de bun simț în oricare dintre direcții.
Revin acum, pentru că în mod evident, persoana care îmi transmite că sunt prost nu vrea sau nu poate înțelege din ce cauză consider neavenită prezența unor oameni nepregătiți pe ecranele televizoarelor.
   Trebuie să pornim de la faptul că oricine apare la TV devine cu sau fără voie un model: din păcate, de cele mai multe ori, pe ecrane nu apar persoanele cele mai potrivite, lucru care nu le împiedică să se transforme în exemple pe care mulți se grăbesc să le urmeze! Povestea seamănă cu puterea cuvântului scris - de câte ori nu am auzit „am citit pe net”, fără a ști cine a scris și ce îl califică pentru a da sfaturi într-un domeniu oarecare.
   De cele mai multe ori, subiecții discuției noastre habar n-au că ceea ce spun este alături de drum și că de fapt ce le iese din gură înseamnă altceva decât au vrut ei să ne transmită, dar sunt atât de siguri de ei, încât este greu să nu le dai dreptate! Un exemplu scurt și pe fugă ni l-a furnizat zilele trecute băiatul de la proTV care vorbește despre inteligență (artificială din fericire); spune specialistul nostru la un moment dat ceva care suna cam așa:
„Când le-am arătat-o colegilor de redacție, i-am lăsat gură cască!
   Da, știu, exemplul este ridicol la prima vedere! Doar la prima, pentru că, la a doua vedere, după ce ne traducem ce a spus, începem să bănuim ce a vrut să spună:
gură-cască m. cel ce-și pierde timpul privind la tot ce întâlnește.
a lăsa cu gura căscată (pe cineva) expr. a uimi (pe cineva), a lua prin surprindere (pe cineva).

   Convins fiind că nu a dorit să-și jignească și să-și supere colegii din redacție, sunt sigur că a vrut să spună că i-a uimit, i-a lăsat cu gura căscată!
   În caz contrar, înseamnă că a vrut să ne transmită plin de obidă că are în redacție numai telelei și zuze, oameni cu care este cam greu să faci treabă pentru că stau tot timpul gură-cască!
Așadar, ce a vrut să spună mult prea tehnologizatul nostru specialist în gadgeturi?
   V-am spus că exemplul este pe fugă ...

   Dar să revenim: blonda de la tvr face permanent apel la memorie, amintindu-ne ce mari și tari am fost, toți sportivii îi sunt amici buni (din moment ce-i numește cu numele de botez, altfel nu se poate), când respectă pe cineva se simte la coafor doamna Bitang devenind brusc „doamna Maria”, etc, etc. Tonul sec, vocea lipsită de inflexiuni, puținătatea bagajelor de cultură generală sportivă (alta decât ce-am fost și ce-am ajuns), o recomandă pentru premiul
Ilie Dobre cu coroniță!
   O pot aprecia doar cei ce nu l-au ascultat comentând pe Cristian Țopescu pe vremea când nu exista internet și informație pe toate drumurile sau cei care cred că un comentariu sportiv este egalul unei înșiruiri de statistici din cele mai interesante (de câte ori trage apa Messi pe zi, cu câte blonde s-a culcat Ronaldo raportat la numărul de cărunte, etc, etc): da, dacă așa ai apucat să asculți comentarii, dacă poți privi un meci oarecare numai prin prizma valorii monetare a loturilor, dacă poți înțelege un rezultat numai dacă ți se spune și cât a câștigat persoana obținându-l, atunci scuză-mă, vorbesc cu cine nu trebuie!
 
   Cei care o consideră pe individă un bun comentator, ar trebui să o roage să facă un exercițiu: să o pună să încerce să transmită cum o făceau pe vremuri Domozină sau Dan Voicilă (nu doar ei, bineînțeles) la radio emisiunea „Fotbal minut cu minut”! Pentru cine nu știe, era singura formă de distracție fotbalistică posibilă în afara mersului pe stadion, iar oamenii ăștia, cu o înfiorătoare lipsă de mijloace aveau microfonul numai 20 sau 30 de secunde (că li-l lua Minoiu, din studio) dar reușeau să-ți transmită atmosfera stadionului, ritmul meciului, frumusețea sau lipsa lui de frumusețe! Ăștia au fost comentatori, ăștia fără fițe, ăștia care transmiteau pe ploaie sau viscol sau caniculă de pe orice coclauri! Nu-i știam la față, dar vocea le-o recunoșteam dintr-o mie: nu se lamentau, dar înțelegeai ce-a făcut Negrilă când s-a ciocnit de Bumbescu!
   Este paradoxal faptul că atunci când doar ascultam meciurile, prin calitatea comentariilor ele erau mai vii decât astăzi când le vedem!
 
   Așa că îmi mențin propunerea: hai s-o punem să comenteze ca cei care au fost (celor mai mulți, să le fie țărâna ușoară) și să vedem ce-i poate pielea!
 
   Până va demonstra că poate și altceva decât să fie blondă, rămânem la părerea inițială: părere pe care jocurile de la Rio ne-au întărit-o!
 
   Să nu uit, special pentru blonda în discuție: OLIMPIADĂ este perioada de patru (4) ani scursă între două JOCURI OLIMPICE și nu jocurile în sine!
 
   Ω
 
   Sper să mă înșel, dar până la proba contrarie rămâne ca mai `nainte: eu nu aș plăti-o din banii mei, dar atâta timp cât conducerea tvr își permite s-o trimită peste mări și țări, poate bagă mâna`n buzunar și o plătește din banii personali!
   Și nu numai pe ea!
   Cât despre Icarul modern ...
 
   De ce vă place ca acești nepregătiți plini de ifose să vă educe copiii?
   De ce nu cereți altceva?

marți, 6 septembrie 2016

Omul cu mârțoagele

   Am avut zilele trecute de-a face în mai multe rânduri cu cabaline: în trei rânduri de fapt.

   Primul, a fost dis de dimineață, la Regatul Cailor, în sudul Bucureștiului: un concurs de echitație, cu participare balcanică, ne-a făcut să urmărim cu sufletul la gură atât seniori cât și adolescenți stăpânind de-a lungul traseului cu obstacole căluți de multe sute de kilograme. Am avut parte și de multe abandonuri, fie din cauza refuzului unui cal de a sări un obstacol, fie din neatenția călărețului sau, pur și simplu în urma unor nedorite acrobații, cum ar fi aruncarea omului peste capul calului! Din fericire, rănit pare a fi fost numai orgoliul celor din șa!
   A fost frumos, a fost cald, a fost bine: dacă uităm marea lunară de praf numită „parcare”, a fost foarte bine!

   A doua întâlnire cu cabalinele am avut-o pe după-amiază, mergând la oarece mărunte cumpărături: la mall! Ei bine, înțelegând probabil că nu toți suntem oameni „de mall”, domnii în șlapi și pantaloni scurți și domnișoarele golașe dar cu ochelari de soare, perechi perechi provenind de multe ori de prin comunele limitrofe, au dat iama în tot ce mișca, într-o aglomerație de nedescris și într-un zgomot ca de tren, învârtindu-se la nesfârșit în cercul imaginar ce înconjoară iar și iar șirul de magazine! În acest timp, parcurile erau goale și vremea splendidă! Ce să spun, mă întorc la cabaline și spun doar că majoritatea au comportamentul unor măgari!

   A treia întâlnire, care a și încheiat ziua începută bine, nu putea  decât să o termine prost: naționala de fotbal, ne-a demonstrat încă odată că este una de pitici și nu de seniori! Nu înțeleg ce mai trebuie să se întâmple pentru ca cine trebuie să înțeleagă s-o și facă: fără un campionat intern cel puțin bun, convocând jucători care prind când și când lotul lărgit al unor echipe de divizia B din campionate nu cu mult mai tari decât al nostru, nu vom avea fotbal de calitate!
   Drept care, mă văd nevoit să apelez la clasici și să spun că dacă Ciprian a gândit „Omul cu Mârțoaga”,
Daum a fost omul cu mârțoagele: 
de la campionatul european nu mai văzusem gloabele. de pe vremea generalului făcut din ceară aprobată de bor, dar mă jur pe iconițele aceluiași geal că nu-mi era dor!
   Căutând în DEX, realizez că am descoperit o scăpare blamabilă, scăpare pentru care îi voi sesiza pe autori:
   MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, prăpădit, rău îngrijit; gloabă.
   Definiția aceasta este incompletă, ea ar trebui să sune in integrum astfel:
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, prăpădit, rău îngrijit;
gloabă sau component al naționalei de fotbal a României. 
 
  Ω
 
   De ce oare nu se desființează odată profesionismul în fotbalul românesc?
   Ce rost are consumul de timp și bani cu gloabele astea bune numai de căruța comunală?
   Cui folosește existența acestui ridicol și costisitor pseudo sport?
   Oricât de mult se supără unii bolnavi de fotbal, să fim sinceri:
NICI DE SALAM NU SUNT BUNI!
   Poate doar cu bunul Dumnezeu pe bancă!