Faceți căutări pe acest blog

marți, 30 iunie 2015

Limba ... de medic

  Să te crucești, sau ... ?


   Am ascultat din greșeală o știre care nu mă interesa: la Timișoara, o femeie a născut în stația tramvaiului cu care plănuia să ajungă la maternitate - nu este nici primul, nici ultimul caz de asemenea fel, așa că-i uram deja în gând sănătate și ei și copilului, când, ce aud?
   Femeia, mai are cinci copii, toți dați în plasament, ea fiind de fapt ocupată cu vagabondajul prin oraș! A fost momentul în care mi-am amintit că zilele astea se dă bacalaureatul, așa că m-am apucat de „artimetică”: 5+1 ... egal ... 6? Femeia asta pune în cârca societății șase copii nedoriți? Nu este oare prea mult? Nu ar trebui făcut ceva care să împiedice asemenea întâmplări?

   Dar bomboana pe „colivă” ori cireașa de pe tort, mi-a pus-o o cucoană, medic - DOCTORIȚĂ - care ne-a povestit cum a născut amărâta: era dumneaei atât de încântată de faptul că femeia a născut singură, până la sosirea ambulanței, încât se întrecea în superlative! Cel mai tare a fost acela cu „mama eroină”! Nu spunem că-i simplu să faci șase copii, dar cred că-i ceva mai greu să-i crești, madam „doctoriță” eroină!

   Ω

   O fi și ea, doamna medic, tot dintre copiii dați în plasament?

vineri, 26 iunie 2015

Cald sau rece?

   Ce urmează după Georgia, Cecenia, Armenia, Ucraina ... ?


   Dacă acum câteva luni am fi fost întrebați despre conflictul din Ucraina, am fi cunoscut probabul amănunte multe și interesante, am fi avut păreri despre războiul hibrid inventat pare-se de Moscova și, cu siguranță am fi făcut paralele între anumite situații din trecut și cea de atunci din răsăritul vecinului nostru.
   Astăzi, aceeași întrebare ar primi drept răspuns doar un ridicat din umeri: conflictul a fost înghețat la fel de artificial cum a fost pus pe foc, iar noi am rămas să căscăm gura la meeting-uri aviatice și atât!
   Să vedem dar ce se întâmplă și ce poate exploda mult mai rău decât eventualul faliment al Greciei!
   Așadar ...
   Rusia, inventatoarea unui sistem de purtare a războiului, se folosește de acesta fără reținere atâta timp cât singurul ei adversar pe măsură - adică NATO - nu s-a lămurit încă de unde să-l apuce: spus pe scurt, soldați fără insemne militare dar folosind întreaga structură de comandă, de aprovizionare și de luptă a Rusiei, atacă un stat independent, lăsând a se înțelege că sunt numai și numai localnici nemulțumiți de politica țării în care se află! Bineînțeles că respectivii „paramilitari” sunt suficient de bine antrenați, dotați, aprovizionați și comandați încât armata unei țări de peste 52.000.000 de locuitori și moștenitoare a URSS-ului să nu le poată face față!
   Aceste trupe paramilitare, formate din paznici de vânătoare ce luptă cu puștile din dotare sau din lotul olimpic de tir, ocupă o bucată importantă a teritoriului național și, după ce își arată dorința de libertate, dragostea pentru pacea mondială și atașamentul față de drepturile omului, cer alipirea la Rossia! Lucru acceptat - bineînțeles - de duma de stat cu aplauze!

   Cine și în ce mod răspunde acestui nou sistem militar?
   Prin definiție, singurii care se pot opune unei asemenea reîmpărțiri a spațiului europen, sunt aliații din NATO: dar cu breșe, adică cu posibile găuri mari în prima linie a alianței, cu o Ungarie pro-rusă, cu o Cehie mai mult decât așișderea, cu o Slovacie cel puțin nesigură! Și atunci? Mai contează faptul că balticii, polonezii și românii se țin de cuvânt?
   Impresia că aceste componente ale unei troici încă nerostite sunt un cal troian se accentuează pe măsură ce Ungaria face propria sa politică externă în problema refugiaților musulmani! Ceea ce la prima vedere pare o îngrijorare pentru binele propriei populații, poate fi de fapt o manifestare a independenței față de angajamentele asumate, poate fi chiar o verificare a distanței pe care o pot lua față de UE și NATO: problema este că dacă la un capăt al lanțului sunt cei mai sus enumerați, la celălalt este ... Rusia! Nici Ceho Slovacia nu duce o politică diferită, iar cine vede cum sunt primiți și tratați turiștii ruși la Praga, începe să se întrebe dacă 1968 a fost un fapt istoric sau doar o ficțiune!

   În acest timp, NATO se mobilizează - mai întâi politic - și încearcă să ne hrănească iluziile de securitate cu marșuri ale trupelor proprii prin țară și prin meeting-uri aviatice care să ne lase cu gurile căscate la ce pot face niște piloți de elită!
   După această pregătire, ca răspuns la pregătirile Rusiei, NATO mută armament greu din vechile zone de concentrare în răsărit, la baltici, la polonezi și la noi - din nou troika lipsește din enumerare - Rusia se supără și anunță că țările care vor găzdui acest armament sunt potențiale ținte, americanii măresc numărul soldaților din prima linie de la 13.000 la 40.000, Putin declară că Rusia va cumpăra patruzeci de rachete intercontinentale purtătoare de lovituri nucleare, UE prelungește sancțiunile economice impuse Rusiei cu șase luni, Rusia răspunde cu un embargo la produsele europene pentru un an  ...

   Această spirală a pregătirilor și a amenințărilor va mai dura probabil ceva timp și, dacă vom avea noroc, se va solda doar cu un val de frig generat de un nou război rece: foarte rece!

   Ω

   Se simte deja un pic de răcoare dinspre stepa rusească ...
   Nu vi se pare?
  

joi, 25 iunie 2015

Prezumția de VINOVĂȚIE

   Nevinovații ...


   Așa cum cu toții știm, DNA-ul se ocupă de fabricat dosare politice: lui ponta îi trântește un dosar politic în timp ce el este curat ca lacrima, lui ghițișor așișderea, lui dragăliviule să nu mai spunem! Toate astea sunt dosare politice, instrumentate PSD-ului, dosare care au ca scop dărâmarea guvernului!
   Foarte interesant punct de vedere, foarte foarte interesant ...
   Adică justiția este tot un fel de mafie, aservită numai și numai președinților României! Eu cel puțin asta înțeleg!
   Dar, dacă lucrurile chiar stau așa, de ce s-a legat DNA-ul de Chiliman? Că ăsta-i liberal de 25 de ani?
   De ce dă `mneaei cu barda în tot ce mișcă?
   De ce plesnește pe oricine indiferent de culoarea politică?
   Pentru că este aservită președinției, indiferent cine-i locatarul Cotrocenilor? 
   Nu cred, indiferent ce mi-ar spune unul și altul, indiferent de spumele antenelor, nu cred și pace!
   La fel nu cred când susținătorii acuzaților de către DNA, pe lângă plângeri, mai scapă și oftaturi de grija diverselor categorii socio-profesionale pe care ar dori să le scape ba de un conflict de interese, ba de o demisie în caz de pușcărie! Ce ne facem noi cu cei care su-ghiță declarându-și nevinovăția după ce au spoliat statul și deci, pe noi toți? Îi putem crede? Putem avea încredere în ei? Putem accepta prezumția de nevinovăție, dar chiar credem așa ceva când niște puștani căcăcioși și mucoși au ajuns peste noapte parlamentari, în timp ce tăticu` a rămas acasă și conduce consiliului județean? Sau când forul legislativ suprem al țării este plin de secretare cu aspect de centuriste? Sau când analfabeți politic și nu numai ne/mă reprezintă votând nu așa cum cer interesele mele - cel ce l-am votat și trimis acolo - ci cum le ordonă infirmul ponta? Când îi văd cât de strâns sunt legați între ei indiferent de culoarea politică, atunci când înregistrările dialogurilor celor mai și MAI și extra MAI bărbați din stat și economie au nevoie de avalanșe de beep-uri din cauza limbajului abject pe care-l folosesc când își aranjează candidații și afacerile, eu să-i mai cred că sunt curați ca lacrima?

   Acești golani ne conduc?
   Acești emitenți de idei pline de „băgami-aș beep beep beep ...”?
   Acești vagabonzi de doi bani cu mintea, educația și cultura unui Ghiță de la cocina de porci?
   Acești reprezentanți ai celui mai sordid mediu social românesc?
   Și ne mai mirăm că ne fură și că trăim prost?
   Și ne mai mirăm că statul român nu-și explică de ce crește prețul carburanților?
   Și ne mai mirăm că afacerile cinstite mor?
   Și ne mai mirăm că Ana boală (nume predestinat!) pensionează pe cine „vrea mușchii ei”?
   Și ne mai mirăm că s-au umplut drumurile de „premiante” și de gropi?
   Și ne mai mirăm că primăriile vând localitățile bucată cu bucată?

   O spun cu părere de rău: am avut cândva încredere în oamenii politici, dar aceasta s-a diluat și continuă să se dilueze, a devenit aproape incoloră!
  Atunci când clasa politică se transformă într-un grup infracțional organizat, atunci când mulți dintre ei fură pe rupte și de la vii și de la morți, eu să-i cred?
  Nici nu mă gândesc!

   Ω

   Faptul că au furat de la dumneata și de la dumneata și de la ea și de la mine și de la el, ne-a adus în situația paradoxală de a aplica principiul vinovăției: ești amestecat în politică, ești hoț! Da, acesta este principiul care a ajuns să guverneze astăzi societatea românească: un violator, un hoț de buzunare, un bătăuș, oricare dintre ei este nevinovat până la rămânerea hotărârii instanței definitivă: dar dacă ai amestec oricât de mic în sau cu politica, atunci
EȘTI CU SIGURANȚĂ HOȚ!
   Până la proba contrarie: care este posibil să nu vină niciodată!
   Vă deranjează, scumpii noștri aleși, vă deranjează?
   V-ați întrebat de ce?
   Când răspunsul la această întrebare va fi dat în mod corect, țara va merge mai bine:
până atunci, trăiască DNA-ul și să vă vedem pe toți la mititica!
  

miercuri, 24 iunie 2015

Răspunsul cerut

   Culese în zece minute!

    
   Nu este nimic trunchiat sau scos din context.
   Culegerea s-a făcut la prima vedere.
   Nu am intervenit absolut deloc asupra textelor.
   În mod intenționat am omis textele cu conținut obscen sau ...


   Pentru că mi s-a spus că mă înșel - urmare a mesajului de vinerea trecută - vă bucur ochii și mințile cu ceea ce nu consideră unii dintre noi a fi gunoi, ci, un exemplu de exprimare, de logică, de coerență și de bun gust!
   Ia poftiți ...

- EU AI URASC PE TOTI IN MINA CU EI LA MUNCA SILNICA 
- SOLUTIA = GREVA FISCLA la NIVEL NATIONAL (PLATIM numai ce CONSUMAM ) Pentru ce sa mai fim COMPLICI si sa FINANTAM ACADEMIA INFRACTIONALA a tuturor CLANURILOR INTERLOPE POLITICE, JURIDIECE , SINDICALISTE , MEDIA etc ?? 26 de ani au DOVEDIT ca au aceeasi DOCTRINA : 1) TRADAREA ROMANIEI 2) CONDAMNARE POPORULUI ROMAN la MOARTE :...
CONDITII si TRATAMENTE INUMANE in SPITALE SPITALE INCHISE MEDICAMENTE SCUMPE DRGURII in loc de MEDICAMENTE etc 3) SCLAVIA LEGALIZATA = CODUL SCLAVIEI BOC IGNORAREA LEGISLATIEI EUROPENE : LEGEA 30 /1994 +LEGEA 74 /1999 care sunt GARANTATE doar pe HARTIE de art. 20 al CONSTITUTIEI 4)LEGALIZARE JEFUIRI BANULUI PUBLIC = LEGEA 20 /2014 5) INJUSTITIA = JUSTITIA POLITICA - NERASPUNDEREA MAGISTRATILOR (JUSTITIA = STAT in STAT) 6)CRIMA ORGANIZATA in toate INSTITUTIILE STATULUI la NIVEL NATIONAL FINANTATA din BANUL PUBLIC cu DREPTURII NESIMTITE. etc
 - Noi poporul romsn am fost fff curajosi , dar dupa 1990 nu ne mai intereseaza .
- esti prost debilule, mUEEEEEEEEEEE e o creatie iudeo satanica anti crestina si anti europeana, n-are nimic in comun cu reichul patriotului alb hitler
- Sa ma pis pe fata lu Badea si a celor ca el. Si daca suntem in afara tot platim taxe si impozite si fraieru de Badea daca nu stie e mai bine sa taca ....
- Sa fi excroc si penal este cumva un merit in Romania?
- Da este tara abuzurilir su cenzurarea popolatiei. Se pote opri prin implementarea drmocratiei directe.
- DDR. Va tugam ss informsti poporu cum functioneza DDR. Democratia durecta .
- BUNA DIMINEATA !!! Cred ca niciodată nu o să poţi uita persoana care te-a învăţat să iubeşti. Odata ce a intrat in inima ta nu o mai poti scoate de acolo in veci !O să-ţi aminteşti de ea de fiecare dată când cineva îţi va trezii fluturaşii din stomac. Şi ţine minte : niciodată, dar niciodată nu o să mai simţi ca atunci, pentru că prima experienţă are mereu cel mai mare farmec şi cel mai aparte impact.Asa e in viata !
- Imbracaminte Barbati, oferte si promotii la Maxim 99 Lei tel 07xxxxxxxx
- Cel mai important vis al mieu este sa fie bine in tara pt tot poporu si sa ma intorc acasa in tara mea. Sa voteze democratia directa pt ca noi poporu sa fim liberiri in tara nostra si sa ne putem cordona economia tari si sa se gasesca de munca pt toti romani.DDR este un partid al poporului in care poporu isi spune cuvantu. Nu mai vrem cenzura dun partea clasei politice
- daca as stii ceva de tine ...
- Valabil , pt toti ateii, jidanii,capitalistii si toti cei ce vor raul si destramarea credintei noastre , ce spune acest sfant parinte despre moaste asa zisele mortaciuni cum le catalogheaza aceste specii umane mentionate mai sus!
- Dragele mele. va salut cu drag si va doresc o zi de joi , cu bucurii si gânduri bune pt preferatii vostri! Fetelor , daca sunteti alaturi de Danut si. Carmen , sa-i încurajam si sa ne rugam pt ei.! Sunt copii buni , cu respect pt aproapele si care se iubesc mult , dar copilaria ,, nefericita,, si -a pus amprenta pe sufletul lor. si nu stiu sa se exteriorizeze! Va pupic fetele !
- DACA NU AI AFLAT ....EVREII CONDUC LUMEA DE PE VREMEA LUI HRISTOS!!!!
- Castiguri sigure, cu celmai puternic sistem! Vaprezentam in premiera absoluta un sistem profitabil pentru toti cei care vor sacastige sigur mai multi bani, in timpul liber, fără obligatii, cu incepereimediata. Lucrati confortabil, acasa. Timpul de lucru este la alegere. Ceretiurgent detalii la adresa de email: projectxxx@xxx.ro
- Eu vam sis si de jegoasa elly ca nu sta cu cristian
- Te iubescccc.....ai niste neuroniiiii
- O frustrata fara pic de demintate,......toata competitia a slugarit si s-a umilit,cat de important e sa ajungi in finala ptr un pumn de maruntis,oare merita tot ce face ea,........
PAI CE SQA FACA BIATA FEMEIE. MAI GASESTI O SLUJBA BUNA DIN CAUZA NEMURILOR MASONILOR si a colegilor DE PARTID. toate slujbele sunt AMANETATE
- Scheletii sunt tot in dulap
 
   Ω
 
   Și limita este cerul!
   Suficient?
 
 
 
 
 
 
 
 

 

 

 

 

marți, 23 iunie 2015

Statul sau cetățeanul?

   Eterna dilemă


   Sunt în lumea asta țări în care - deși este lăudată - democrația este percepută în mod diferit!
   Percepută și aplicată în mod diferit.
   Folosită în mod diferit!

   În fosta URSS și în marea majoritate a statelor conduse cu mână forte, democrația era și este numai o etichetă, un slogan, o rara avis în care nu crede nimeni: în aceste țări, pe primul loc în interesul conducătorilor se află chiar ei, conducătorii, grupul lor, familiile și apropiații lor. Aici, lucrurile sunt duse la extrem, toate resursele fiind puse în brațele oligarhiei conducătoare.

   Sunt după aceea statele care deși bătrâne ca istorie, după convulsii sociale, încearcă să aplice preceptele democrației, dar fără să le înțeleagă suficient de bine: aflate în faza „copilăriei” politice democratice, aceste state fac greșeli URIAȘE în încercarea de împăcare a vechiului - oligarhia FOST conducătoare - cu noul - societatea civilă și interesele naționale - fără ca cineva să se mânjească pe degete cu mierea banilor publici! Dacă în statul respectiv, mecanismul regulator al justiției începe să funcționeze, atunci există șanse ca acesta să facă pasul spre următorul nivel de „țară democratică”.

   Acest următor nivel, este cel în care găsim multe dintre democrațiile consolidate ale lumii, țări în care interesele statului și cetățeanului au cam aceeași pondere în viziunea respectivului stat. Acestea sunt țările în care există interes public pentru problemele comunității, acestea sunt statele care deși dau drepturi și libertăți cetățeanului, încă pun pe primul loc interesul general, gândind că o țară este uniunea liber consimțită a unui număr de persoane ce se consideră cetățenii ei, respectând în totalitate legile ei! Aceste state, deși dau o mare importanță drepturilor și libertăților individuale, consideră ca fiind de primă importanță marea familie numită țară!

   Deasupra tuturor însă, au ajuns țările în care cetățeanul, oricine ar fi acesta, are mult mai multe drepturi decât statul în sine, țările în care se crede că statul există numai pentru a proteja drepturile și libertățile individuale, țările în care nici un individ nu se mai întreabă cu ce anume este dator țării în care trăiește și consideră că în fapt aceasta îi este datoare lui, pentru simplul fapt că trăiește acolo!

   Cum este oare mai bine?
   Care sistem este mai bun?
   Cel dictatorial, Nord Coreean ori sovietic, în care o mână de oameni hotărăște pentru restul cetățenilor și-și impune voința prin mijloace coercitive?
   Cel Chinezesc în care se speră în permanenta apariție a unor conducători luminați care ajutați de o meritocrație de partid să se pună alături de întregul popor în slujba țării lor indiferent de costuri?
   Cel est european, în care țările încă pipăie drumul spre democrația parlamentară și statul de drept?
   Cel al democrațiilor vest europene, consolidate, în care votul oricui este egal cu al șefului statului și toți sunt chemați să hotărască în probleme pentru care nu sunt calificați, acolo unde contează cantitatea și nu calitatea?
   Cel american, în care cetățeanul are toate drepturile în detrimentul statului? Acolo unde cinci judecători ai curții supreme pot avea un cuvânt mai greu de spus decât milioanele de voturi exprimate în 14 state în cadrul unor referendumuri legal organizate?

   Dacă privim lucrurile simplist, constatăm că aceasta este linia evolutivă a organizării statului, că vrem nu vrem, cu mici excepții culturale sau educative, toate țările urmează acest traseu și tind spre forma supremă de organizare, aceea în care nu statul este cel ce trebuiește servit, ci statul este cel ce trebuie să servească cetățeanul!

   Spre acest sistem ne îndreptăm?
   Este el bun?
   Chiar dacă ne place, este cel mai bun?  

   Privind în istoria recentă cu ochi critic, observăm că USA au trecut prin mai toate aceste nivele de înțelegere a echilibrului stat-cetățean, că le-a depășit în ritm alert - cu mult superior altora - și că a ajuns în faza în care oricare dintre părți este mai importantă decât întregul, au ajuns acolo unde de multe ori absurdul înlocuiește normalul, acolo unde cetățenii primesc niște așa zise drepturi, în locul celor ce cu adevărat i-ar ajuta! Vedem cum se cheltuiesc resurse uriașe doar pentru a se demonstra dreptul deținuților, dar cetățenii nu au dreptul la o viață în siguranță, vedem cum se consumă timp și efort pentru salvarea gândacului verde de bălegar mov, dar cetățenii nu au dreptul la o pensie sigură, vedem cum activiști înrăiți luptă împotriva discriminării iepurilor cu o ureche mai lungă, dar cetățenii pot fi spoliați de tot avutul lor de către orice pungaș cu guler alb numit bancher!
   În mod evident, oamenii sunt manipulați, în mod evident există interese superioare necunoscute nouă, pentru că în realitate, suma drepturilor cetățenești rămâne constantă: se pare că un drept proaspăt dobândit nu se adaugă celor existente ci, pe nesimțite elimină unul mai vechi!
   Homosexualii au primit dreptul de a se căsători legal: treaba lor! Dar dreptul primit de o minoritate discutabilă nu cumva a făcut să dispară dreptul la securitate publică?
   O minoritate feminină a primit dreptul de a se angaja în armată, ajungând una dintre ele chiar amiral: bravo ei! Dar dreptul la muncă și la câștigarea existenței unde este?
   Câțiva cântăreți și sportivi au primit dreptul de a câștiga sume fabuloase în timp extrem de scurt și la vârste fragede, fiind promovați ca niște modele demne de urmat (deși nu sunt!): bravo lor! Dar dreptul la o educație solidă, unde este?

   Vedem cum într-o țară extrem de dezvoltată economic și de puternică - inclusiv militar - apar drepturi noi, create pentru niște minorități, în timp ce drepturi cu adevărat importante și necesare majorității populației sunt trecute în clasa celor desuete!
   O fi bine?
   O fi rău?
   Nu știm încă, viitorul ne-o va spune, mai ales nouă, aflați în faza copilăriei organizării statale!

   Ω

   Să nu uităm: tindem să-i imităm pe cei mai puternici în încercarea de a fi ca ei!
VOM REUȘI SĂ NU REPRODUCEM ȘI GREȘELILE LOR?
 

Ελλάδα - zeamă de cucută sau păcăleală cu iz balcanic?

   A cui soartă se joacă?


   Zilele acestea, mi-am amintit de un fragment din „Cartea junglei”: a propos, filmul de animație este pentru copii, cartea lui Kipling este de fapt o lucrare plină de învățăminte, adresată maturilor. Bun, mi-am amintit de momentul în care Mowgli este cerut de fiorosul tigru șchiop haitei care-l protejează: la stânca sfatului (parcă așa-i spunea), bătrânul conducător al lupilor, Akela, le amintește membrilor haitei că puiul de om a fost răscumpărat cu ani în urmă cu un taur, așa că are dreptul să rămână membru al haitei ... însă, lupii tineri, cei care atunci începeau să se maturizeze, i-au răspuns direct și dezarmant:
 -  Ce ne interesează pe noi oasele roase de alții?
   În mod evident, nu-i interesa de promisiunile înaintașilor și de beneficiile trase de aceștia în urma acelor promisiuni.

   Exact asta pare a se întâmpla astăzi cu Grecia!
   Generații întregi au trăit o dolce far niente și (până acum) perpetuă siestă mediteraneană, mințite de politicieni care le-au mângâiat părintește pe creștet și le-au trecut cu vederea toate nebuniile cu gândul la diferite alegeri: generații întregi au crezut că este bine și normal să ai cinci servicii de câte opt ore într-o zi, că cine nu ia 14 sau 15 salarii pe an de la stat este un fraier, că munca este pentru negri, tractoare și (în lipsa lor) pentru estici flămânzi și suficient de proști să muncească pe sume derizorii!
   Astăzi, a venit scadența!
   Astăzi, a venit scadența cu ghilotina: ceea ce a trăit România până acum de multe ori, se întâmplă din păcate în Grecia; ceea ce multe state au înghițit cu noduri pentru a trece momentele grele ale istoriei, este pus astăzi în cupa Greciei în locul cucutei oferite lui Socrate; ceea ce în tragediile antice se întâmpla mai mereu, adică victoria binelui asupra răului, tinde să se întâmple și astăzi, dar pe viu!

   Situația este mai grea decât ne-o închipuim noi: un debitor pus în situația de a nu-și putea plăti creditorii, ar putea zdruncina întregul edificiu european atât de greu clădit și atât de dificil de ținut în viață! Un debitor chiar de bună credință dar cu buzunarele goale, ne poate da în cap și nouă și bulgarilor și francezilor și spaniolilor, cu toate că nu avem nici o vină în povestea asta!
   Este paradoxal, dar o economie slabă - poate mai slabă decât a României - poate bulversa toată lumea și nu numai Europa: datoria de 323 de miliarde de euro este atât de uriașă, încât nimeni nu poate ajuta în mod concret țara abia trezită din lunga-i siestă, ci, se poate ajuta în primul rând singură, prin măsuri dureroase de însănătoșire a economiei, prin tăieri de costuri și cheltuieli, printr-o mai bună percepere a impozitelor, prin ... prin ... exact prin metoda aplicată nouă și altor țări ajunse în situații grele.

   Din păcate, adevărații vinovați nu sunt - DIN NOU - trași la răspundere: sunt conștient că Iani și Haralambie au trăit bine muncind puțin, dar nu este numai vina lor: vinovați sunt în primul rând oamenii politici greci care s-au complăcut ani de zile să guverneze o țară ce trăia splendid pe datorie, la fel de vinovați sunt și creditorii care au dat și iar au dat bani unei țări care în mod evident nu avea de unde să-i returneze și abia apoi sunt vinovați grecii de rând cărora doar acest sistem li s-a oferit!

   Din nou trebuie să spun DIN PĂCATE! Din păcate, grecii de rând vor plăti, vor sau nu, astăzi sau mâine, tot ei vor plăti: cu vârf și îndesat va plăti omul de rând, grecul obișnuit, așa cum a plătit și românul obișnuit sau bulgarul sau italianul obișnuit!

   Revenirea Greciei la drahmă, sau a Italiei la liră ori a Spaniei la pesetas nu este o soluție: presiunea pe o monedă „colac de salvare” și fără acoperire ar fi atât de mare, încât ar trebui inventat un alt termen decât „inflație galopantă” care s-ar dovedi insuficient. Soluția, singura soluție, este economia sănătoasă, controlul cheltuielilor, încasarea veniturilor și stoparea abuzurilor financiare de orice fel: în economia globalizată în care trăim, tragedia greacă poate avea efecte nedorite și la Tokio și la Beijing, nu doar la București!

   Ω

   În concluzie: a pune acum Greciei ștreangul de gât este neproductiv și inutil (nu au de unde, iar un debitor mort nu va mai aduce niciodată bani creditorului), așa că ambele părți trebuie să caute și să găsească soluții pe termen lung nu atât pentru plata datoriei, cât pentru schimbarea mentalității grecilor și a  economiei lor:
ÎN CAZ CONTRAR, SABIA LUI DAMOCLES
VA ATÂRNA ÎN CONTINUARE DEASUPRA
CAPETELOR NOASTRE, ÎN ECONOMIA
 GLOBALIZATĂ, GRECIA JUCÂNDU-SE
CU SOARTA NOASTRĂ,
A TUTUROR!

vineri, 19 iunie 2015

Nu mai scrieți băieți, vă rog, orice ar fi, nu mai scrieți: mai și gândiți!

   Democratizarea informației sau muntele de gunoi 
   care ne acoperă 


  
   ATENȚIUNE
   Acest text conține propoziții și fraze mai lungi de zece cuvinte!
   Acest text conține greșeli, atât intenționate cât și neintenționate!
   Dacă cineva nu-l poate termina, nu este nici o supărare; altfel, va fi sigur un câștig!
   A nu se citi pe telefon!
   Se publică vinerea pentru a da timp: de înțeles, de înjurat, de spurcat ...
   Ponta este de vină pentru întârzierea apariției acestui material (dar nu și de conținutul lui)!

   Cu câtva timp în urmă - de ordinul săptămânilor - am căutat ceva cu Google: surpriză, textul care ar fi trebuit să mă intereseze - nu despre calitatea sa discutăm acum - se regăsea cu punct, cu virgulă, cu greșeli de ortografie și grave carențe gramaticale, pe cel puțin cinci www.uri.ro diferite! Cum nu era prima oară când constatam asta, m-am apucat - spre propriul amuzament - să fac niște verificări ...
   Așadar, cine folosește internetul adăugând acolo informație, ce fel de informație se pune, în ce cantitate și, nu în ultimul rând, ce calitate are informația, drept care, am căutat câteva subiecte „la modă” pe feisbuc și am avut grijă ca, indiferent de părerea mea - chiar nu contează, pentru că nu vreau să demonstrez corectitudinea vreunei opinii despre teoria corzilor! - să fiu întotdeauna CONTRA!
   Și, mi s-a răspuns ...
   Sunteți de acord cu mine sper, că numele conturilor de feisbuc sunt cele reale într-o proporție tinzând spre zero și că eu, adresându-mă unor persoane din unele grupuri nu mi-am ales interlocutorii: și nu numai atât, am avut chiar grijă să le răspund tuturor, indiferent de părerile exprimate de domniile lor ...
   Să vedem mai întâi subiectele discutate: bineînțeles că nu sunt toate, dar, în mare, a fost vorba despre politică, tăierea pădurilor, monarhia română, limba română! Repet, nu sunt astea toate, dar sunt reprezentative!
   Acestora li se adaugă religia, DACOMANIA și știința despre orice fără informare anterioară!
   Plus înjurăturile la adresa lui Patapievici sau Liiceanu ori Pleșu, dar astea sunt normale: mulți oameni urăsc ce nu înțeleg, majoritatea lor fiind convinși că Eminescu este cel mai mare poet român numai pentru că le-a spus cineva că așa este și nu pentru că ar putea reproduce vreo strofă - chiar fără s-o înțeleagă!
   În primul rând, să spunem că numărul femeilor este net inferior numărului bărbaților, fapt regretabil prin prisma limbajului murdar, care la doamne se manifestă mai rar.
   Apoi, limba română folosită: pornind de la ortografie (scuze, era să zic „pornografie”), continuând cu cele mai elementare norme și sfârșind cu abrevierile sinistre, totul este pocit și englezit! Nu se poate vorbi fără ok, fără target ori alte prostii de genul ăsta, respectivii răspunzând eventualelor atenționări „că și alții vorbesc așa”! Adică, de ce să fiu eu corect dacă ăla/aia este bou/vacă? Dacă atragi atenția asupra unor mici nereguli, cum ar fi scrisul fără diacritice sau lipsa de logică a propoziției, dacă de bună credință fiind, înțelegi că
mai i-a spus ceva” înseamnă „că luna mai i-a spus ceva
imediat autorul perlei îți răspunde, vorbind de undeva de foarte de sus, dorind a lăsa de înțeles că normele Academiei Române în materie de limbă română scris/vorbit îi aparțin, că tu ești un fraier și
„TZY YY TZEAPA FRAERE KR ESHTY K YEL SA DIKZTREAZA PACILEA SHATIT MAN”!
   Cele mai frecvente greșeli sunt cele de ortografie și, vorbesc aici despre greșelile repetate, adică intrate în obișnuință, nu despre cele din întâmplare, apoi scrierea cu majuscule - care a devenit pentru unii normă - apariția majusculelor în mijlocul cuvântului, lipsa semnelor de punctuație sau folosirea lor unde nu le este locul: să fiu iertat, însă marea majoritate a celor ce au păreri, le expun într-o formă deplorabilă, cu mult sub nivelul pentru care ar putea fi categorisită drept infantilă!  
   O singură persoană a încercat o scuză - implicit și-a recunoscut greșelile - spunând că scrie pe telefon, pe ascuns, de la MUNCĂ
   Înțeleg că este greu, dar n-ar fi mai bine să nu le amestece?
   Că fără feisbuc se poate trăi, fără o sursă de venit NU!
   Pare a fi clar și suficient!

   Dar, ce se spune?
   Aici lucrurile sunt ceva mai nuanțate, pentru că oamenii nu au aceleași preocupări: putem porni pseudo analiza aceasta cu persoanele siropoase, cele care umplu paginile virtuale cu mesaje roz, cu iepurași și pisoi pufoși, cu trandafiri, cu (eventual) pahare cu șampanie, cu perechi de ideali etern îndrăgostiți ce se plimbă mână-n mână sub clar de lună, oameni care își însoțesc furatele realizări cu „așa să vă fie ziua ..., așa să vă ajute ..., să aveți parte ..., adică persoane care încă nu au învățat - și sperăm că nici n-o vor face vreodată! - să înlocuiască punctele de pe i cu inimioare săgetate!
  
   Vin apoi adolescenții imaturi, cei care au „aflat” că maturitatea se măsoară în înjurături! Unul dintre ei, un asemenea compatriot purtând numele unui fotbalist de la Steaua, se laudă că s-a pozat în echipamentul Barcelonei - selfie! - apoi îmi trimite un mesaj injurios și a doua zi mă invită să „apreciez” o pagină! Inutil să vă spun că nu am avut niciodată nici în clin, nici în mânecă cu respectivul adolescent perpetuu, drept care bănuiesc că m-a înjurat din greșeală: și probabil, din același motiv făcea apoi apel la mine să-i apreciez figura de primată în tricou roșu albastru!
  
   Ajungem acum la cei care ȘTIU!
   ȘTIU ei, iar tu, dacă ești de acord, dacă știi ca ei ori dacă măcar nu-i bagi în seamă fiindu-ți silă, ești tare! Dacă însă, ai altă părere, ești ultimul dobitoc!
   Un subiect fierbinte, a fost mai multă vreme monarhia română: dacă cineva nu crede că școala ante `89 era bună, să verifice discuțiile legate de acest subiect!
   Începând cu confuzia Carol I - Carol II, continuând cu necunoașterea regilor României și a perioadelor de domnie, mergând în continuare pe folclorul urban privind boala lui Carol II, se vorbește despre cum a  înstrăinat Mihai tezaurul, cum a furat Carol (nu știm care) pădurile și minele și ... și ... și ... și cum au plecat ei toți cu trenuri întregi pline cu aur și cu, și cu, și cu ...
   Bomboana pe colivă, a fost pusă de o dulce duduie, republicană (de la Ploiești?) care a văzut imagini FILMATE cu încoronarea lui Carol I: atrăgându-i duios atenția că între momentul încoronarii (10 mai 1881) și oficializarea inventării cinematografului (martie 1895, frații Lumiere) s-au scurs vreo 14 anișori și că ceea ce a văzut, sunt probabil imagini de la încoronarea lui Ferdinand, duduia îmi răspunde că degeaba i-am trimis legături către pagini de unde se poate documenta, că
EA ȘTIE CE A VĂZUT (PE TVR) ȘI CĂ AMĂNUNTELE ASTEA (ISTORICE!) NU O INTERESEAZĂ!
   Că n-o interesează, cred, dar că face rău că nu se informează, ar cam trebui să creadă dumneaei!
   Ca să n-o mai lungim, majoritatea știu că „regii ie răi”, că „ie dictatori” și că „iera mai bun ceAUșesCu”!
   Așa sunt majoritatea da(t)cilor, jivinilor ori mai știu eu căror urmași autentici ai dacilor (mai puțin ai romanilor!), lupii dacici, Burebiștii și Gerulii care astăzi, în timp ce silabisesc încântați brad, brânză, bard își realizează  deci și targhetul la ofis, deci ie ochei!
   Exact, florici și viorele care nu citesc ci lecturează, nu văd/privesc ci vizionează, nu manâncă ci servesc, nu cumpără ci achiziționează, nu știu de bun ci de OK și nici de rău ci de NAȘPA: mintea domniilor lor se ... relaxează, că odihnit etern, nu înțeleg!
   Sună ciudat?
   Eu nu-mi permit să reproduc înjurăturile adresate familiei regale (și viilor și morților), însă puteți căuta subiectul și ... mai bine să ne oprim aici!

   Ar fi apoi, tăierile de păduri: toată lumea este contra! Chiar toată lumea este împotriva tăierii pădurii noastre! 
   A noastre?
   Chiar așa să fie?
   Într-o manifestare ce amintește epopeea câinilor vagabonzi, oameni de bună credință (?) se manifestă ridicol într-o problemă în care nu sunt informați dar sunt manipulați: doamnelor și domnilor, lemnul din pădure este o resursă ca oricare alta, pădurile nu ne aparțin decât în mică măsură și este absurd să-i impun eu unui proprietar ce să facă cu bunul lui, iar tăierile sunt și ele necesare pentru întreținerea pădurii și dezvoltarea ei armonioasă! Și atunci, dacă tăierile nu sunt o problemă, care-i baiul? Baiu-i ritmul în care se taie și, mai ales, lipsa lucrărilor de reîmpădurire!
Asta este marea problemă:
RESURSA LEMNOASĂ TREBUIE FOLOSITĂ,
DAR ZONELE DEFRIȘATE TREBUIESC REÎMPĂDURITE!
   În schimb, în noul cod silvic, se prevede ca suprafețele sub zece hectare să poată fi defrișate fără grijă: și atât! Asta ați dorit, dragi protestatari, asta v-ați dorit când ați ieșit în stradă?
   Pricepeți acum că ați ajutat la trecerea unei legi periculoase?
   Chiar atunci când se discuta subiectul mai aprins, am constatat că se cristalizase un curent de opinie, curent care cerea (eu traduc, bineînțeles!)
TĂIERI ZERO!
   Nu poți avea o altă opinie, pentru că printre înjurături, ești arătat cu degetul de parcă ai fi un al doilea hrebe combinat cu un Carol oarecare fugind cu pădurile în valiză: oribil și pueril, dar sunt oameni convinși de
ADEVĂRUL LOR!
 
   Am lăsat pentru final categoria producătoare de cel mai mare rău, anume categoria celor ce sunt
ÎMPOTRIVĂ! 
   NU CONTEAZĂ ÎMPOTRIVA A CE SAU A CUI, EI SUNT ÎMPOTRIVĂ!
   Indiferent despre cine este vorba, trebuiește înjurat, batjocorit, terfelit, și, pentru că toate „trebuiau să poarte un nume”, li se spune „dacă eram eu ...”!
   Întotdeauna se găsește cineva care să știe mai bine!
   Întotdeauna se găsește cineva care să ne învețe dedesubturile puterii!
   Întotdeauna se găsește cineva care să ne spună în față cât suntem de proști, pentru că EL știe: de vină sunt țiganii, jidanii, rușii, americanii, ungurii, circarii, bulgarii, viticultorii, sârbii, bicicliștii (he, he!), etc, etc! Buni sunt numai ei, coborâtorii din daci!
   Pentru că aceasta este marota care străbate internetul de limbă română mai ceva ca un fir roșu!
   Cum spunea poetul?
   „Ați ajuns acum de modă, de vă scot din letopiseți,
Și cu voi drapându-și nula, vă citează toți nerozii ...”
   Nici nu știți câtă dreptate a avut și cât de actual este!
   Avem doctori în pelasgologie, în agatârșologie, avem experți în daci și traci (mai puțin în sciți și deloc în romani!), avem foarte buni cunoscători ai primelor secole ale erei creștine, avem specialiști în tăblițele de la Tărtăria și traducători ai cronicii de plumb de la Sinaia!
   Dar ce nu avem?
   Chiar așa ce nu avem?
   Nu avem oameni care să susțină toate astea după ce l-au citit fie și numai pe Densușianu și a lui Dacie preistorică, dar toți l-au frunzărit pe dentistul cu nume de împărat francez! Este o modă care rezistă oricărei încercări de intervenție rațională, oricărei explicații în legătură cu Edgar Papu și „protocronismul românesc”! Este de fapt o combinație între nemulțumirile actuale, naționalismul comunist și glorificarea unui trecut măreț dar falsificat!
   Nimeni nu citește nimic, toți se informează din mesajele colegilor de forum ori rețea de socializare sau (mai des și mai grav) din filme: sunt persoane care în sprijinul afirmațiilor lor aduc filmul Dacii!
SERGIU NICOLAESCU = IZVOR ISTORIC 
   Nu credeți?
   Vă rog verificați-mă!
   Nu există decât arareori în discuții câte un argument adevărat, totul este de genul
„știu eu,”
„am auzit,”
„mi-a spus,”
„se spune,”
și, foarte important
„se știe”!
   Și să te pună necuratul să deschizi gura, să ceri eventual o dovadă (cât de mică), pentru că începe potopul: de invective!
  
   Un alt subiect drag românilor în aceste zile, este religia!
   Și aici sunt două tabere: pro și contra!
   Argumentele cu care se luptă cele două tabere sunt similare, unii arată cât de malefici sunt preoții și religia, alții cât de benefici!
   Din păcate, de cele mai multe ori se uită faptul că semnul egal pus între religie și biserică este un fals: religia, credința, sunt una, în timp ce biserica reprezintă numai o birocrație, o formă de administrație! Dar, așa ceva nu se discută, „toată lumea știe” că religia este rea (argument - cărțile de religie prost făcute) dar nimeni nu spune că România de astăzi este murdară și de neguvernat tocmai pentru că în zeci de ani de comunism am pierdut acel minim set de convenții sociale sădite de biserică și religie:
să nu furi... să nu ucizi ... să nu iei în deșert ... să nu râvnești ... să-ți iubești aproapele ... 
   Iată niște norme sau convenții al căror rol civilizator nu-l poate nega nimeni: de ce trebuie să fie pagini întregi pline cu istericalele câte unei madame care crede că știe tot, că înțelege tot, care-l corectează pe medic, care hotărăște cum trebuiește făcut un tratament, care știe ce trebuie să mănânci, cum trebuiește să te îmbraci, care este convinsă căcarol a fugit din țară cu zeci de trenuri pline cu aur și cu multe Elene Lupescu, care gândește căcâiniicomunitari trebuiesc duși să populeze pădurile noastre (?!?) și care este absolut convinsă că dacă-l întâlnea ea pe Iisus creștinismul ar fi fost cu mult mai bun - ehe, dacă era ea ... și care madamă iubește ciolanul cu fasole, iubește spanacul cu ochiuri și mai iubește telenovelele turcești - yes, she loves!
   Varianta masculină a madamei nu este cu nimic mai bună, doar mai slobodă și mai murdară: la gură!
  
   Da: democratizarea accesului la informație - în esență un lucru bun - a dus la acoperirea adevăratei informații sub un munte de gunoi!
   Dacă înainte vreme erai obligat să cauți în grămezi cu gunoi, acum sunt munți, munți care în continuare cresc! Iar cei ce aruncă pe net gunoiul lor intelectual, sunt nu doar mândri de asta, dar imită gestul cu care aruncă pe munte, sau în parc ori pe plajă gunoiul de alt tip, gunoi cu care de asemenea ne sufocă!
   Libertatea de exprimare este un lucru bun, dar trebuiește folosită cu măsură: motiv pentru care, eu promit să nu mai polemizez cu nimeni - mi-am atins scopul, m-am lămurit!
 
   Ω
 
   Am lăsat pentru final bucățica cea mai bună: un „coleg” de discuții, un personaj certat rău cu normele bunului simț și al civilizației (scris/vorbit), absolvent parcă pe la Timișoara (cred că se laudă!), m-a certat rău, spunându-mi că nu ar trebui să vorbesc, pentru că străinii (!!!) n-au voie să aibă opinii în ceea ce privește România și românii și că sunt plătit (n-a spus și de către cine, dar știe el)!
   Uluit, l-am întrebat pe inteligentul meu interlocutor ce-l face să creadă că sunt străin. Răspunsul m-a lăsat fără replică și, spune multe despre gunoiul informatic și intelectual despre care vorbeam mai sus:
vorbesc prea corect (!),
scriu prea corect (!),
mă exprim prea corect (!)
ca să fiu nativ!
   Eu, i-am trimis doar câteva vorbe prin care i-am demonstrat (cred) că sunt „foarte român” și, din acel moment m-am retras definitiv din orice fel de dialog:
 
DACĂ AM GĂSIT UN SINGUR ROMÂN CAPABIL SĂ CREADĂ CĂ PROSTIA ȘI EXPRIMAREA EI
SUNT FIRELE CARE NE DEFINESC ȘI NE UNESC CA POPOR ȘI NAȚIUNE,
ATUNCI ESTE RĂU!
RĂU DE TOT!

ȘI MAI ÎNSEAMNĂ CĂ MEDIA INTELECTUALĂ A SCĂZUT ÎNGROZITOR DE MULT!
      Nu dau nume și nici nu citez cu exactitate din ... clasici, pentru că nu le-am cerut permisiunea s-o fac și oricum nu am de gând!
      Dacă vor rezista să citească până aici, se vor recunoaște: dar nu cred!

joi, 18 iunie 2015

Lunga vară fierbinte

   Nu este ce credeți!


   Cu foarte mulți ani în urmă, acesta a fost un serial american cu mare succes în România: ce vremuri, domnule, ce vremuri! Nu, nu vorbesc despre filmul cu Paul Newman, din `58, ci despre serialul din `65 - 66, serial ce a avut o temă muzicală care i-a marcat pe mulți dintre cei ce l-au văzut atunci: auzi dumneata, temă muzicală! Habar n-avea atunci românul că așa se cheamă: pentru toată țara era muzica din „The long, hot, summer” și multe dintre mamele și bunicile noastre au oftat după Roy Thines! Mă rog, povestea era un sirop cu parfum sudist, aproape o telenovelă am putea spune, dar atunci, în `60 și ceva, după lunga iarnă a „frăției” și „iubirii” sovietice, ni se părea că nu există ceva mai bun! Vremuri, vremuri ... 

   „Au prezentul nu ni-i mare ... ?”

   Ba da, ni-i foarte mare ... stau, mă uit și mă crucesc!
   Mă crucesc și mă uit!
   Mă uit și mă crucesc!

   După o iarnă ternă, în care am fost bombardați cu ultimele pseudo divertismente aduse din junglele parcului național Kruger sau din niște bucătării în care nu trebuie să mănânci ce-ți place ci „ce trebuie” și ce-i „la modă”, am avut norocul să se termine și una dintre cele mai mari idioțenii propuse vreodată, anume ferma animalelor pardon, vedetelor! După o făcătură ordinară, după multă bârfă, după exagerat de multă STRATEGIE (chiar mă întreb câți dintre ei știu ce-i aia tactică și ce-i ailaltă, adică strategie), a câștigat cine a trebuit, prin desemnarea unui alt finalist în locul celui care a abandonat! Nu am auzit în viața mea ca un sportiv care a abandonat DUPĂ începerea meciului sau competiției, să fie înlocuit din mers!
   N-am auzit eu, dar dacă se practică, îmi cer scuze și aștept exemple!
   Bun, așadar la cererea (probabil) sponsorului, a câștigat cine trebuia și lua doar jumătate din bani!
   O bâlbâială atât de mare nu am mai văzut de la „Mirceo fă-te că lucrezi!”
   CÂH, KK!

   Apoi, pentru că nu era suficient, a fost adus un alt divertisment, anume „Românii au tupeu!”
   Spectacol realizat parcă numai și numai pentru a-i da răduleascăi prilejul să arate că românii au ... dar le lipsește inhibiția și bunul simț, acest pseudo divertisment ne-a arătat din nou (parol că nu mai era nevoie!) cât de găunoase sunt „vedetele” prefabricate la cererea postului: andrei măruță îi lipsește și bunul simț și bunul gust, fiind dumneaei convinsă că mirarea este mai mirare dacă-i însoțită de o mână trântită prostește pe gură și de un IOI cu iz ardelenesco-unguresc!
   Am spus de mai multe ori: o doamnă nu-și arată emoțiile și trăirile în public - concluzia?
   O doamnă, adicătelea nici una dintre cele două va să zică!
   Colegii lor de așa zis juriu, s-au pliat cât au putut pe format: Andi Moisescu pare de multe ori jenat de manifestările colegelor dar o scoate la capăt cu charm, finețe și eleganță, în timp ce Bebe Cotimanis, angajat al postului de sute de ani, deși pe scenă este cu totul altul, aici ar sări și prin cercul cu foc dacă i s-ar cere!
   Mare păcat! În alte circumstanțe, asemenea manifestări s-ar numi prostituție sau comportament de om politic: alegeți dumneavoastră!
   CÂH, KK!

   Să nu mai vorbim doar despre ...
   Nici celelalte nu-s mai breze: tvr-ul mai are puțin și o s-o țină numa`tr-o îngropăciune cu programe de speriat copiii, fără divertisment, fără charm, fără oameni, fără idei dar cu un buget ... insuficient, rds-rcs ne împute cu filme perimate iar ca știri s-a transformat în ceea ce era pe vremuri Realitatea - dar mai slab, antenele continuă lupta cu oricine este contra (dracu` știe contra ce, că în afară de ai lor, ăștia înjură pe toată lumea), kanal-ul și prima așișderea ... și ne întoarcem iar la proTV!
   Asta este oferta în plină libertate?
   Doar atât?
   Adică, după ce că vara lor ține din mai până-n octombrie, timp în care-și închipuiesc dumnealor că toți românii sunt plecați la Mamaia să se „relaxeze” în cluburile lui mazăre, atunci când le vine bine la mână, ne mai și mint? Parol că CNA ar trebui între două vizite la procuratură să-i mai tragă nițel de urechi pe cei ce-și fac reclamă mincinoasă!
   Cum adică?
   Simplu!
   proTV-ul ne anunță cu surle și trâmbițe că urmează să ne dea pe tavă, gratuit, de-a moaca va să zică, un super film, o realizare epocală, un film care așa și pe dincolo, adicătelea un film cu Nicole Kidman, Australia care va să zică, film prezentat de vocea aceluiași Bebe Cotimanis ca fiind un film ... DE OSCAR!
   Oameni buni, filmul acesta atât de lăudat are pe IMDB (vă recomand în continuare consultarea acestei baze, nu vă va dezamăgi!) uriașa notă ... 6,6, adică este un film din partea de jos a celor medii!
   Este însă un film de Oscar?
   Da, este, pentru că a fost nominalizat la O CATEGORIE, categorie la care n-a câștigat!
   Cum, poftim, la ce categorie?
   Ce întrebare este asta?
   Doar este o capodoperă cu Nicole Kidman: la categoria cea mai bună realizare în design-ul vestimentar!
 Este ăsta un film de Oscar?
   Hi hi, unii spun că da, adică ne cred suficient de imbecili ca să-i credem! Dar noi am învățat de la antene să fim contra, așa că spunem nu, nu este un film de Oscar: în 2008 film de Oscar a fost „Vagabondul milionar”, film cu nota 8 din jumătate de milion de voturi și nu ... cum îi zice ... Andaluzia ... Antarctica ... Arctica ... Arădeanca ... în sfârșit, ați priceput!
   CÂH, KK!

   Ce ar mai fi de făcut dincolo de a râde de cei care ne cred mai proști decât ei?
   Nu mare lucru, doar să-i arătăm în continuare cu degetul și să le arătăm că nu ne păcălesc și că le dorim scăderea rating-ului și implicit a sumelor luate din publicitate!

   Ω

   Nu știu dacă se poate, nu am habar, dar dacă s-ar putea ca CNA-ul să introducă obligația ca lângă numele emisiunii difuzate să fie afișat și numărul reprezentând a câta oară se petrece acest lucru pe același canal, ne-am strâmba și de râs și de plâns: sunt posturi TV care trăiesc în proporție de peste 90% din reluări, fiind numai o fațadă pentru difuzarea de reclamă!   
   Se poate face schimbarea?
   Că altfel ... CÂH, KK!
 

miercuri, 17 iunie 2015

Domnul Goe la Baku

   Am trăit s-o vedem și pe asta!


   Atunci când, în plin scandal DNA-istic victoraș ne-a spus că dacăcade el rușii vor deschide șampania, nu l-am crezut! Vă spun sincer că am fost convins că bate câmpii, așa cum din păcate face din ce în ce mai des în ultima vreme.
   Dar stați!
   Nu-i destul!
   Am aflat că avea dreptate!
   Da, domnul victoraș, a produs cea mai mare realizare a unui posibil prim ministru român, de când există funcția asta și-n veacul vecilor, amin!
   Care anume, vă întrebați domniile voastre?
   Răspunsul este foarte vizibil și numai răuvoitorii se pot arăta dezamăgiți:
PRIMUL MINISTRU AL ROMÂNIEI DOMNUL vICTOR pONTA, A FOST LA BAKU!
   Ce, nu vi se pare destul?
   Poftim?
   Spuneți că  europenii au boicotat manifestarea pseudo sportivă și masiv propagandistică?
   Și ce dacă?
   Spuneți că nu era de îndatorirea primului ministru ci de a președintelui să hotărască cine ce și cum?
   Și ce dacă?
   Spuneți că doar s-a făcut de râs?
   Și ce dacă?
   Spuneți că nu a obținut nimic din vizita asta?
   Ba s`avem pardon, din vizita asta a obținut cel mai mare succes al unui prim ministru român, unul chiar mai mare decât minunatele cărți ale foștilor șefi iliescu și năstase:

A STAT ÎN SPATELE LUI VLADIMIR VLADIMIROVICI!
 
DACĂ NICI ĂSTA NU ESTE UN SUCCES DE POLITICĂ EXTERNĂ, ATUNCI SUNTEȚI IMPOSIBIL DE MULȚUMIT:
DOCTORATUL LA CATANIA, NU V-A AJUNS,
PREZENȚA LA CONSILIUL EUROPEI FĂRĂ MANDAT, NU V-A AJUNS,
HOTĂRÂREA CURȚII CONSTITUȚIONALE PRIVIND PLIMBĂRILE, NU V-A AJUNS:
DUMNEZEU SĂ VĂ MAI ÎNȚELEAGĂ!
 
   Ei bine, da: domnul ponta a fost la Baku, a reușit să stea în spatele lui Putin dar și uluitoarea contraperformanță de a fi
   În mod explicabil, între oamenii mari copilul cu deștu`n nas nu a avut ce căuta, iar țarul rus a vut grijă să-și arate din nou sentimentele anti șampanie!
 
   S-o fi simțit bine ponta într-o asemenea situație?
   Chiar trebuiește lăsat să facă orice prostie ca un etern infantil domn Goe ce se dă cu popoul de pământ?
   Nu-i poate explica nimeni că lumea se învârtește după alte reguli decât cele pe care le crede domnia sa?
   Chiar își poate bate joc de tot și de toate aruncând jucăriile ce nu-i mai plac?
   Mulțumim Doamne că nu ni l-ai dat președinte, că dracu` ne lua pe toți!
 
   Așadar, gafe peste gafe, copilării de ciclul primar, mofturi de plod răsfățat și neurecheat la timp - crescut după modelul suedez, acțiuni care ne pun într-o situație jenantă ... și toate pentru ca un individ să mimeze competența și să împartă liniștit banii statului?
   Cum vor plăti oare imbecilii ce încă-l țin la putere în loc să-i rupă și gâtul?
   Este mai important șova decât statul român?
   Și ghiță?
   Și cumnatul?
   Și toți kkții de bani publici mâncători și în koor pupători? 

   Ω

   Se pare că da, se pare că ponta își plătește rămânerea în funcție cu pensiile speciale, cu dezincriminarea conflictului de interese, cu modificările la codul penal și la cel de procedură penală și cu multe altele pe care încă nu le știm!

   Este timpul unei schimbări constituționale, una care să permită un mai bun control al societății civile asupra tuturor factorilor de autoritate (aleși sau numiți), în caz contrar secretarele ne vor reprezenta în continuare și ne vor face legi între șlefuit două unghii și cumpărat o poșetă Louis Vuitton: din China ...
 

marți, 16 iunie 2015

Cu genunchiu`n gură!

   Dovadă de încredere?


   Primul ministru se operează: la genunchi!
   Îi dorim sănătate!
   Dar de ce în Turcia?
   Sistemul național de sănătate, costisitorul nostru sistem medical, nu este bun?
   Nu i se pare că-și bate joc de noi?
   Social democratul care plânge de mila bieților români, cel care simte lângă noi când nu avem bani de pâine sau de întreținere, patriotul care a avut grijă să scoată bani și de la vii și de la morți, și din pământ și de sub el, marele bărbat de stat, ne scuipă`n ochi și ne dă un genunchi în gură:
SE OPEREAZĂ ÎN TURCIA!
AȘA CUM L-A SFĂTUIT UN ALT OPERAT ACOLO, ANUME DELOC JUNELE TĂRICEANU!
   Minunat, felicitări!

   Ω

   Atât de multă încredere au chiar ei în sistemele gândite și realizate TOT DE EI?
   Brrr, VĂ DORESC SĂNĂTATE!

SĂ NE FEREASCĂ DUMNEZEU SĂ INTRĂM PE MÂNA „SISTEMULUI” DEVORATOR DE RESURSE!

vineri, 12 iunie 2015

Râmaru a fost nevinovat - demonstrație

   Dar dacă am pune DNA-ul
   sub directa conducere a parlamentului?


   Nu ar fi bine? DNA-ul ar putea cere voie pe cine să ancheteze și pe cine nu, ar putea afla de la cabinetul 1 sau 2 cine este vinovat și cine nu, ar putea transmite rapid justiției cine trebuiește condamnat, de ce și pe ce perioadă de timp!
   Bașca sumele confiscate in extenso cu maximă rapiditate ar putea ajuta bugetul de stat!
   Este?
   Este!
   Așadar, să lăsăm farafastâcurile astea cu procurorii care strâng probe și fac dosare impresionante de peste o mie de pagini (bănuială rezonabilă?), oamenii, știutori de carte altfel, pot fi folosiți și în alt mod, că slavă Domnului, este necesar în marea asta de analfabeți care a devenit România și de câte unul să-ți citească ... buletinul de vot!
   Am înnebunit?
   Credeți?
   Nu, nu am înnebunit, eu cel puțin nu cred s-o fi făcut, dar iubiții noștri parlamentari (de toate culorile, nu numai psd-iști) cu siguranță au făcut-o, din moment ce se substituie cu bună știință curților de justiție, hotărând într-o ședință fulger, în mod politic, cine este și cine nu este vinovat!
   L-au crezut pe ponta când le-a declarat zâmbitor că este nevinovat!
   Foarte bine că l-au crezut!
   Problema este că și pe Râmaru dacă-l întrebai, același răspuns ți l-ar fi dat:
„sunt nevinovat, au sărit ele, proastele, cu capu`n topor și kooroo`n ...!”
   Mergând pe acest principiu de drept absolut stânjenitor, am putea spune că toți ăștia au fost nevinovați, că Terente a fost un dulce copil, că Berilă era bun de pedagog , etc, etc!
   Și atunci, justiția la ce mai este bună?
   La divorțuri fără partaj?
   La contravenții privind codul rutier?
   La pus copiii la colț?

   Vor pseudo aleșii noștri să modifice codul penal și codul de procedură penală, vor să facă și să dreagă, dar sunt curios câți dintre ei înțeleg semnificația anului 1679 în gândirea juridică și dacă pricep cât de departe sunt dumnealor de parlamentul acela,
care GÂNDEA o lege valabilă și în funcțiune după
336 de ani!
   Ar trebui să priceapă odată pentru totdeauna că votul strict politic, gândirea strict politică, viziunea strict politică, sunt rudimentare și cu rezultate ridicole, drept care, vrând nevrând, cei mai mulți dintre ei vor plăti la un moment dat prostiile crase făcute acum în disprețul unei națiuni!

   Ω

   De fapt, dacă mâ gândesc bine, din moment ce parlamentul execută cu „să trăiți” și bătut din călcâie ordinele unui șef, de ce ne mai trebuie parlament?
PONTA, GORGHIU, BLAGA, TĂRICEANU, ZGONEA, OPREA
și cam atât - poate și unul de la UDMR!
   N-ar fi mai ieftin?
   Că ar face același kkt!