Eterna dilemă
Sunt în lumea asta țări în care - deși este lăudată - democrația este percepută în mod diferit!
Percepută și aplicată în mod diferit.
Folosită în mod diferit!
În fosta URSS și în marea majoritate a statelor conduse cu mână forte, democrația era și este numai o etichetă, un slogan, o rara avis în care nu crede nimeni: în aceste țări, pe primul loc în interesul conducătorilor se află chiar ei, conducătorii, grupul lor, familiile și apropiații lor. Aici, lucrurile sunt duse la extrem, toate resursele fiind puse în brațele oligarhiei conducătoare.
Sunt după aceea statele care deși bătrâne ca istorie, după convulsii sociale, încearcă să aplice preceptele democrației, dar fără să le înțeleagă suficient de bine: aflate în faza „copilăriei” politice democratice, aceste state fac greșeli URIAȘE în încercarea de împăcare a vechiului - oligarhia FOST conducătoare - cu noul - societatea civilă și interesele naționale - fără ca cineva să se mânjească pe degete cu mierea banilor publici! Dacă în statul respectiv, mecanismul regulator al justiției începe să funcționeze, atunci există șanse ca acesta să facă pasul spre următorul nivel de „țară democratică”.
Acest următor nivel, este cel în care găsim multe dintre democrațiile consolidate ale lumii, țări în care interesele statului și cetățeanului au cam aceeași pondere în viziunea respectivului stat. Acestea sunt țările în care există interes public pentru problemele comunității, acestea sunt statele care deși dau drepturi și libertăți cetățeanului, încă pun pe primul loc interesul general, gândind că o țară este uniunea liber consimțită a unui număr de persoane ce se consideră cetățenii ei, respectând în totalitate legile ei! Aceste state, deși dau o mare importanță drepturilor și libertăților individuale, consideră ca fiind de primă importanță marea familie numită țară!
Deasupra tuturor însă, au ajuns țările în care cetățeanul, oricine ar fi acesta, are mult mai multe drepturi decât statul în sine, țările în care se crede că statul există numai pentru a proteja drepturile și libertățile individuale, țările în care nici un individ nu se mai întreabă cu ce anume este dator țării în care trăiește și consideră că în fapt aceasta îi este datoare lui, pentru simplul fapt că trăiește acolo!
Cum este oare mai bine?
Care sistem este mai bun?
Cel dictatorial, Nord Coreean ori sovietic, în care o mână de oameni hotărăște pentru restul cetățenilor și-și impune voința prin mijloace coercitive?
Cel Chinezesc în care se speră în permanenta apariție a unor conducători luminați care ajutați de o meritocrație de partid să se pună alături de întregul popor în slujba țării lor indiferent de costuri?
Cel est european, în care țările încă pipăie drumul spre democrația parlamentară și statul de drept?
Cel al democrațiilor vest europene, consolidate, în care votul oricui este egal cu al șefului statului și toți sunt chemați să hotărască în probleme pentru care nu sunt calificați, acolo unde contează cantitatea și nu calitatea?
Cel american, în care cetățeanul are toate drepturile în detrimentul statului? Acolo unde cinci judecători ai curții supreme pot avea un cuvânt mai greu de spus decât milioanele de voturi exprimate în 14 state în cadrul unor referendumuri legal organizate?
Dacă privim lucrurile simplist, constatăm că aceasta este linia evolutivă a organizării statului, că vrem nu vrem, cu mici excepții culturale sau educative, toate țările urmează acest traseu și tind spre forma supremă de organizare, aceea în care nu statul este cel ce trebuiește servit, ci statul este cel ce trebuie să servească cetățeanul!
Spre acest sistem ne îndreptăm?
Este el bun?
Chiar dacă ne place, este cel mai bun?
Privind în istoria recentă cu ochi critic, observăm că USA au trecut prin mai toate aceste nivele de înțelegere a echilibrului stat-cetățean, că le-a depășit în ritm alert - cu mult superior altora - și că a ajuns în faza în care oricare dintre părți este mai importantă decât întregul, au ajuns acolo unde de multe ori absurdul înlocuiește normalul, acolo unde cetățenii primesc niște așa zise drepturi, în locul celor ce cu adevărat i-ar ajuta! Vedem cum se cheltuiesc resurse uriașe doar pentru a se demonstra dreptul deținuților, dar cetățenii nu au dreptul la o viață în siguranță, vedem cum se consumă timp și efort pentru salvarea gândacului verde de bălegar mov, dar cetățenii nu au dreptul la o pensie sigură, vedem cum activiști înrăiți luptă împotriva discriminării iepurilor cu o ureche mai lungă, dar cetățenii pot fi spoliați de tot avutul lor de către orice pungaș cu guler alb numit bancher!
În mod evident, oamenii sunt manipulați, în mod evident există interese superioare necunoscute nouă, pentru că în realitate, suma drepturilor cetățenești rămâne constantă: se pare că un drept proaspăt dobândit nu se adaugă celor existente ci, pe nesimțite elimină unul mai vechi!
Homosexualii au primit dreptul de a se căsători legal: treaba lor! Dar dreptul primit de o minoritate discutabilă nu cumva a făcut să dispară dreptul la securitate publică?
O minoritate feminină a primit dreptul de a se angaja în armată, ajungând una dintre ele chiar amiral: bravo ei! Dar dreptul la muncă și la câștigarea existenței unde este?
Câțiva cântăreți și sportivi au primit dreptul de a câștiga sume fabuloase în timp extrem de scurt și la vârste fragede, fiind promovați ca niște modele demne de urmat (deși nu sunt!): bravo lor! Dar dreptul la o educație solidă, unde este?
Vedem cum într-o țară extrem de dezvoltată economic și de puternică - inclusiv militar - apar drepturi noi, create pentru niște minorități, în timp ce drepturi cu adevărat importante și necesare majorității populației sunt trecute în clasa celor desuete!
O fi bine?
O fi rău?
Nu știm încă, viitorul ne-o va spune, mai ales nouă, aflați în faza copilăriei organizării statale!
Ω
Să nu uităm: tindem să-i imităm pe cei mai puternici în încercarea de a fi ca ei!
Sunt în lumea asta țări în care - deși este lăudată - democrația este percepută în mod diferit!
Percepută și aplicată în mod diferit.
Folosită în mod diferit!
În fosta URSS și în marea majoritate a statelor conduse cu mână forte, democrația era și este numai o etichetă, un slogan, o rara avis în care nu crede nimeni: în aceste țări, pe primul loc în interesul conducătorilor se află chiar ei, conducătorii, grupul lor, familiile și apropiații lor. Aici, lucrurile sunt duse la extrem, toate resursele fiind puse în brațele oligarhiei conducătoare.
Sunt după aceea statele care deși bătrâne ca istorie, după convulsii sociale, încearcă să aplice preceptele democrației, dar fără să le înțeleagă suficient de bine: aflate în faza „copilăriei” politice democratice, aceste state fac greșeli URIAȘE în încercarea de împăcare a vechiului - oligarhia FOST conducătoare - cu noul - societatea civilă și interesele naționale - fără ca cineva să se mânjească pe degete cu mierea banilor publici! Dacă în statul respectiv, mecanismul regulator al justiției începe să funcționeze, atunci există șanse ca acesta să facă pasul spre următorul nivel de „țară democratică”.
Acest următor nivel, este cel în care găsim multe dintre democrațiile consolidate ale lumii, țări în care interesele statului și cetățeanului au cam aceeași pondere în viziunea respectivului stat. Acestea sunt țările în care există interes public pentru problemele comunității, acestea sunt statele care deși dau drepturi și libertăți cetățeanului, încă pun pe primul loc interesul general, gândind că o țară este uniunea liber consimțită a unui număr de persoane ce se consideră cetățenii ei, respectând în totalitate legile ei! Aceste state, deși dau o mare importanță drepturilor și libertăților individuale, consideră ca fiind de primă importanță marea familie numită țară!
Deasupra tuturor însă, au ajuns țările în care cetățeanul, oricine ar fi acesta, are mult mai multe drepturi decât statul în sine, țările în care se crede că statul există numai pentru a proteja drepturile și libertățile individuale, țările în care nici un individ nu se mai întreabă cu ce anume este dator țării în care trăiește și consideră că în fapt aceasta îi este datoare lui, pentru simplul fapt că trăiește acolo!
Cum este oare mai bine?
Care sistem este mai bun?
Cel dictatorial, Nord Coreean ori sovietic, în care o mână de oameni hotărăște pentru restul cetățenilor și-și impune voința prin mijloace coercitive?
Cel Chinezesc în care se speră în permanenta apariție a unor conducători luminați care ajutați de o meritocrație de partid să se pună alături de întregul popor în slujba țării lor indiferent de costuri?
Cel est european, în care țările încă pipăie drumul spre democrația parlamentară și statul de drept?
Cel al democrațiilor vest europene, consolidate, în care votul oricui este egal cu al șefului statului și toți sunt chemați să hotărască în probleme pentru care nu sunt calificați, acolo unde contează cantitatea și nu calitatea?
Cel american, în care cetățeanul are toate drepturile în detrimentul statului? Acolo unde cinci judecători ai curții supreme pot avea un cuvânt mai greu de spus decât milioanele de voturi exprimate în 14 state în cadrul unor referendumuri legal organizate?
Dacă privim lucrurile simplist, constatăm că aceasta este linia evolutivă a organizării statului, că vrem nu vrem, cu mici excepții culturale sau educative, toate țările urmează acest traseu și tind spre forma supremă de organizare, aceea în care nu statul este cel ce trebuiește servit, ci statul este cel ce trebuie să servească cetățeanul!
Spre acest sistem ne îndreptăm?
Este el bun?
Chiar dacă ne place, este cel mai bun?
Privind în istoria recentă cu ochi critic, observăm că USA au trecut prin mai toate aceste nivele de înțelegere a echilibrului stat-cetățean, că le-a depășit în ritm alert - cu mult superior altora - și că a ajuns în faza în care oricare dintre părți este mai importantă decât întregul, au ajuns acolo unde de multe ori absurdul înlocuiește normalul, acolo unde cetățenii primesc niște așa zise drepturi, în locul celor ce cu adevărat i-ar ajuta! Vedem cum se cheltuiesc resurse uriașe doar pentru a se demonstra dreptul deținuților, dar cetățenii nu au dreptul la o viață în siguranță, vedem cum se consumă timp și efort pentru salvarea gândacului verde de bălegar mov, dar cetățenii nu au dreptul la o pensie sigură, vedem cum activiști înrăiți luptă împotriva discriminării iepurilor cu o ureche mai lungă, dar cetățenii pot fi spoliați de tot avutul lor de către orice pungaș cu guler alb numit bancher!
În mod evident, oamenii sunt manipulați, în mod evident există interese superioare necunoscute nouă, pentru că în realitate, suma drepturilor cetățenești rămâne constantă: se pare că un drept proaspăt dobândit nu se adaugă celor existente ci, pe nesimțite elimină unul mai vechi!
Homosexualii au primit dreptul de a se căsători legal: treaba lor! Dar dreptul primit de o minoritate discutabilă nu cumva a făcut să dispară dreptul la securitate publică?
O minoritate feminină a primit dreptul de a se angaja în armată, ajungând una dintre ele chiar amiral: bravo ei! Dar dreptul la muncă și la câștigarea existenței unde este?
Câțiva cântăreți și sportivi au primit dreptul de a câștiga sume fabuloase în timp extrem de scurt și la vârste fragede, fiind promovați ca niște modele demne de urmat (deși nu sunt!): bravo lor! Dar dreptul la o educație solidă, unde este?
Vedem cum într-o țară extrem de dezvoltată economic și de puternică - inclusiv militar - apar drepturi noi, create pentru niște minorități, în timp ce drepturi cu adevărat importante și necesare majorității populației sunt trecute în clasa celor desuete!
O fi bine?
O fi rău?
Nu știm încă, viitorul ne-o va spune, mai ales nouă, aflați în faza copilăriei organizării statale!
Ω
Să nu uităm: tindem să-i imităm pe cei mai puternici în încercarea de a fi ca ei!
VOM REUȘI SĂ NU REPRODUCEM ȘI GREȘELILE LOR?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu