Faceți căutări pe acest blog

joi, 11 iunie 2015

Nu tot ce zboară se mănâncă ...

   ... nu tot ce scrie este adevărat!
   În cine să mai ai încredere?


   S-a anunțat - pe surse - că USA i-ar fi retras viza diplomatică lui ponta! Da, așa s-a zvonit ...
   Bineînțeles că s-au găsit imediat „tovi” care să urle despre „neamestecul în treburili`intierne, măi tovarăși”, însă, zvonul s-a dovedit - așa cum era de așteptat, doar un zvon, o cacialma, o făcătură dintre cele mai abjecte!
   Așadar, să mergem pe fir: iată un exemplu de știre de beep beep, lansată prin foi de beep beep (este suficientă citirea titlurilor), generând un curent de opinie (manifestat prin zeci de comentarii) și o convingere fermă! În schimb, iată prima pagină a unui cotidian adevărat!
   Dacă am înțeles bine, zvonul a fost lansat de PMP, adică de un așa zis partid, cu o așa zisă doctrină și cu o la fel de așa zisă reprezentare: respectivul pmp (pâmp dacă doriți!) încearcă să-și facă loc cu coatele în fața alegătorilor, încearcă să se remarce, încearcă să atragă atenția! Din păcate pentru pâmp, ceea ce fac acum, adică lansarea de zvonuri mincinoase, injurioase și denigratoare, nu face altceva decât să întărească poziția unui individ pe care nehotărâții vor fi astfel dispuși să-l considere acuzat pe nedrept!
   În concluzie, așa cum am mai spus și cu alt prilej, în momentul în care avem de-a face cu o știre fierbinte, explozivă, aproape neverosimilă, verificați-o înainte de a o înghiți! Verificați-o că nu vă doare mâna, nu cum au făcut „colegii” de la o foaie virtuală din provincie
   Poate că la un moment dat USA vor hotărî că numitul ponta victor nu mai beneficiază de beneficiile pașaportului diplomatic la intrarea pe teritoriul lor național, dar când se va întâmpla asta, ne vor spune direct, nu pe surse!

   Ω

   Așadar, încercarea disperată de a face cuiva rău, se poate arăta un bine pentru cel vizat, încercarea disperată de a-l apăra, se poate dovedi până la urmă un rău:
CEL MAI BINE AR FI SĂ NU NE MAI PRICEPEM LA TOATE ȘI
SĂ LĂSĂM JUSTIȚIA SĂ-ȘI FACĂ DATORIA
DACĂ ARE MOTIVE!

   P.S.1 Și nu doar cu ponta, că lista-i lungă: așteaptă și băse și tăriceanu și boc și blaga și mulți alții! Cucoana cu decimalul s-a pus pe treabă, s-o lăsăm să lucreze!
   P.S.2 Cu ce sunt mai buni detractorii lui ponta față de susținătorii lui, dacă se coboară la asemenea mizerii?

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu