Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 31 decembrie 2016

Să ne bucurăm!

   Să ne bucurăm că s-au terminat sărbătorile?
   Oare este bine?
   Sau rău?

   Dacă mă gândesc la vremurile apuse ale anilor de până`n `89, aș spune că acum este bine! Este bine că putem serba Crăciunul și toate sărbătorile, că putem ține sărbătorile strămoșești, că suntem în situația de a ne manifesta credința creștină (cei mai mulți dintre noi) fără teamă, mai ales că avem și niște drepturi scrise în constituție!
   La prima vedere, așa stau lucrurile ... la a doua privire, stau exact pe dos: pe vremuri oamenii înjurau că erau aduși la muncă în zilele sfinte, acum însă, când LEGAL suntem liberi, o mulțime de firme lucrează cu nonșalanță în aceste libere legale!
   Nu voi pricepe niciodată de ce ITM trebuie să funcționeze numai la sesizări și nu se AUTOSESIZEAZĂ: nu pot și basta!

   Așadar, îmi pare rău că se termină ... dar dacă mâ gândesc la inflația de cântece de Crăciun ascultate în ultima lună și jumătate, încep să mă bucur! Un anumit post de radio, unul în care legea este făcută de o tută blondă cu lipsuri de logică și limbă română a devenit de la întâi decembrie radioul lui moș Crăciun: bietul moș ... ce bătaie de joc!

   În concluzie, trag toți de o sărbătoare creștină cu scopul de a ne vinde toate prostiile, iar bor are grijă să strângă cât mai mult din fosta zeciuială și în disprețul total al adevăraților credincioși mai pune niște beton în catedrala rușinii naționale!

   Totul este atât de haotic, de lipsit de logică și de legătură cu realitatea autohtonă creștin ortodoxă, încât s-a venit de Crăciun cu ... sorcova și plugușorul: unde mai este obiceiul, unde mai este cu adevărat Crăciunul?
   În Poiana Brașov?
   În Rânca?
   În Arieșeni?
   În pensiuni și hoteluri?
   Sau în cozile interminabile de pe Valea Prahovei?
   Trist ... foarte trist ...

   Ω

   A propos, aș vrea să văd rezultatele unui sondaj de opinie cu o singură întrebare:
CE REPREZINTĂ CRĂCIUNUL?
CE SE SERBEAZĂ DE CRĂCIUN?

joi, 29 decembrie 2016

Cutremur după cutremur

   Cu o noapte în urmă, Vrancea ne-a reamintit că este o zonă activă chiar și fără oprișan vel psd și s-a zguduit din nou: o fi bine, o fi rău, sigur numai bunul Dumnezeu știe, așa că să avem răbdare și să numărăm anii care statistic ne spun că ar fi timpul pentru unul major!

   Dar, acest rahat nesemnificativ de cutremuraș vrâncean este nimic pe lângă cutremurul politic la care asistăm! Mai bine spus, ne cutremurăm la gândul că psd-ul a pus rațiunea și binele național înaintea carului numit ruperea gâtului unui președinte declarat ostil și de dreapta, așadar, BOII au fost așezați corect, înaintea căruței!
   Vai de mine, nu-mi vine să cred!
   Pur și simplu nu pot crede că un partid politic (cel mai mare) a hotărât să nu provoace o criză politică și că s-a gândit la binele național, propunând un nou candidat pentru funcția de prim ministru!
   Sau trebuie să contribui cu bani pentru statuia cui se comportă normal?
   În sfârșit ... nici cu Johannis nu mă simt foarte confortabil, însă cu dragnea ... nici atât!

   Ω

   Va fi acceptat timișoreanul june și absolvent de matematică?
   Va fi el acceptat?
   Pentru că din câte am văzut, are școala obrăzniciei psd-iste și poate fi o foarte bună interfață între dragnea și exercitarea puterii!
   Vom vedea ...
   A propos, aștept cu nerăbdare scumpirile de după întâi ianuarie: BNR ne arată că piața a reacționat deja la puterea psd, iar scutirile de taxe votate de oile din parlament trebuie acoperite cumva!
   Mai vedem ... stați pe baricade!

duminică, 25 decembrie 2016

CARPE DIEM

   Astăzi, în zi mare de sărbătoare, trebuie să-mi amintesc niște lucruri, să trag ceva concluzii și, cel mai important, să înțeleg și eu ce înțeleg concetățenii mei din ele. Să începem dară ...
   Alegerile ne-au adus în forță psd-ul, cu toți penalii și venalii lui, cu tot trecutul lui de comunism violent hoțesc. Vi se pare normal? Cu siguranță nu, dar lucrurile au mers atât de prost în țară, încât să faci pușcărie pentru o hoție în dauna bunului public este o mândrie și/sau o virtute care aduce voturi în alegeri în loc să te treacă în eternitatea vieții publice! Lipsa noastră de educație a adus alegerile în situația de a fi câștigate de cei cu mai multe dosare și probleme penale - în special anticorupție! Suntem atât de imbecili (fără supărare, dar ăsta-i adevărul!) încât un om bun poate fi înfrânt la urne pentru simplul motiv că măsa și tasu` l-au botezat Julien sau Robert sau Edward în loc de Ion, Gheorghe ori măcar Sevil! Adică, suntem atât de jos din punct de vedere educativ, din punctul de vedere al puterii de înțelegere, încât Sevil este mai bine decât Julien!
   Absurd ...
   Absurd și mizerabil!

   Suntem atât de departe de civilizație, încât nu ne mai interesează că cineva fură, nu mai interesează că cineva NE fură, suntem interesați numai și numai de moment, de clipa aceasta scurtă în care putem spune că „ie buni ăștia care ie din popor și le ia la hoții ăia dă străini care ne pune la muncă”: da, suntem atât de înapoiați, încât în loc să le mulțumim celor ce ne dau de muncă, lăsăm țara cu totul pe mâna bețivilor care continuă să bea în birtul satului în timp ce jandarmii le salvează bunurile!

   Aflu, cu mirare, că în sfârșit au fost puși sub acuzare niște tovarăși care se fac vinovați pentru atrocitățile din vara lui `90: aflu și îmi este clar că parchetul militar s-a hotărât să scoată din mânecă niște martiri! Îmi pare rău s-o spun, dar aceștia (iliescu, măgureanu, roman, ionescu, gv voiculescu, etc, etc) sunt viitorii eroi mântuitori ai neamului românesc, ei și numai ei reușind să-l împiedice pe Rațiu să fugă cu țara`n spate, să i-o ducă lu` Mișu Navetistu` în Elveția, pentru că „iliescu`apare soarele răsare” nu voia să-l lase să intre`n țară cu legionarii, fasciștii, antonescienii, boierii  și tot 1907 după el!
   Nu credeți?
   Vă garantez că imbecilitatea noastră cronică va face ca românul mediu să privească lista celor de mai sus ca pe o felie scrisă cu roșu din calendarul ortodox emis de bor fără număr, fără număr!
   Vom vedea și veți vedea cum educația (mai exact lipsa ei) își va spune cuvântul și toți cei de mai sus ne vor râde din nou în nas!

   Ω

   Îmi pare rău că putem publica ceva atât de amar în ziua de Crăciun, dar majoritatea celor mai sus enumerați nu au nimic în comun cu această sărbătoare, așa că ne permitem să-i deranjăm când nu-i deranjează!
   Sunt curios dacă măcar unul dintre ei va plăti pentru atrocitățile comise!
   Sunt foarte curios: este posibil, dar atâta timp cât nimeni nu-l întreabă pe geal voinea despre motivele tărăgănării dosarului, dați-mi voie să nu cred - ei sunt martiri și eroi ai neamului!
   ... mama lor!

joi, 22 decembrie 2016

Mișcări inteligente

   PSD-ul lui dragnea, îi propune lui Johannis un prim ministru femeie, provenind dintr-o minoritate: să vedem dacă domnul președinte, bănuind ca noi toți că este doar o interfață între exercitarea puterii și șeful de partid, va îndrăzni să-i refuze acesteia numirea și postul! Sincer vorbind, deși dragnea nu-mi place (din prea multe motive ca să ler mai înșir aici) lovitura aceasta a fost una de maestru: dacă bunăstarea oamenilor s-ar rezuma la atât ...

   Pakistanezul asasin de la Berlin, se pare că a fost doar o momeală deștept aruncată în calea serviciilor germane de pază și ordine, dovedindu-se în final ... nevinovat! Rămân întrebări cu răspunsuri cel puțin interesante:
- a fost atacatorul un musulman adept sau simpatizant al ISIS?
- a fost atacatorul un terorist „sălbatic”, încercând doar să atragă atenția adevăraților teroriști?
- a fost atacatorul un neamț neaoș, cu convingeri politice extreme, încercând să arunce o vină nemeritată pe spatele „sărmanei” migrații musulmane care a sufocat Germania?
   Dacă răspunsul satisface unul dintre primele două puncte, madame Merkel este terminată; dacă îl satisface pe al treilea, trăim o reeditare a incendierii Reichstag-ului și doamna Merkel este ca și sigur noul cancelar!

   Așteptăm răspunsuri, ele nu pot întârzia!

   Ω

   Doamna cu nume încă greu de reținut, poate fi un bun PM pentru că nu are Crăciun, nu are Paște, nu are o liotă de sfinți și nici catedreală națională și relații cu exagerat de fericitul!
   Dar ce facem când vine Kurban-Bayram-ul peste domnia sa?
   ATUNCI CE FACEM?

miercuri, 21 decembrie 2016

Între teroare și penibil

   La Berlin, un musulman, a omorât un șofer polonez, i-a furat TIR-ul și a dat iama în mulțimea adunată la un târg de bună dispoziție cu ocazia Crăciunului; la Ankara, un politician rus este ucis după (din cauza?) un discurs de 15 minute: ambele evenimente, au avut loc cu participare musulmană, din motive musulmane și ca o puternică reacția musulmană la cerințele lumii moderne și nemusulmane!

   Să recapitulăm: în Turcia, un musulman a hotărât să atragă atenția asupra atrocităților produse de ruși în Siria și să ceară astfel încetarea intervenției rusești în statul vecin Turciei; în Germania, un musulman a hotărât să atragă atenția cetățenilor care au votat-o pe madame Merkel sau celor care ar putea-o vota din nou că a umplut țara cu dușmani cărora le-a deschis larg porțile Europei, sfidând dintr-o ambiție absolut prostească interesele locuitorilor bătrânului continent. 
   Concluzia?
   Terorism sau nu, nebunie sau nu, parcă am luat-o cu toții razna, parcă nu ne mai putem face auziți decât închizând violent și definitiv gura altora!
   Greșelile grave ale autorităților sunt plătite de către simplii cetățeni, cei care le-au și dat votul și încrederea.
   Păcat ...   

   Ω

   Totul este trist, foarte trist, noroc cu coafezele de la proTV care ne mai amuză cu veșnicele lor inepții („autor a mai multor infracționalități”, „mânzul și mama lui”, etc, etc): nu știm ce ne-am face cu atâtea tristeți pe capul nostru dacă nu ne-ar mai amuza asemenea prostovani!

marți, 20 decembrie 2016

Este adevărat?

   Eu tot cred că este o farsă ...
... acest specimen îndrăgostit de frumusețea cu silicoane și minte ioc tip 2Xanca drăgușanu este

deputat psd de Ilfov?

   Arătarea cu liceu tehnic și 5,35 la scris la română (la bacalaureat, vezi bine)?
   De ce?
   Pentru că este activă pe Facebook?

   Tot cred că este o farsă!
   Nu cred că poate fi adevărat!
   Atât de idioți suntem?
   Atât de idioți încât să ne vindem viitorul pentru silicoanele unei papițoaice nepoată de firea și pandele?
   Adică pe o asemenea maimuță n-au putut-o învinge liberalii lui ghe-ghe&senilu`?

   Atunci dragi concetățeni, indiferent pe cine am votat care am votat dacă am votat, ne merităm soarta, ne merităm primul ministru cu dosar penal și condamnare definitivă, ne merităm locul de gunoieri ai Europei, leprele și borfașii ei!
   NU MERITĂM MAI MULT ȘI, PENTRU CĂ ȘTIM ASTA,
NE COMPORTĂM ÎN CONSECINȚĂ!

   Ω

   DAR DACĂ O DUC BINE COPIII „LOR”,
PE AI NOȘTRI DE CE I-AȚI CONDAMNAT SĂ O DUCĂ PERPETUU PROST?
 
Dacă nu este o farsă, suntem „varză”!

vineri, 16 decembrie 2016

Măcelărie pediatrică sau țara ororilor

   Vrem nu vrem, suntem pe bună dreptate asociați cu Dracula!
   Nu ne convine, dar se pare că avem genetic ceva aparte (ca să nu zic „ciudat” sau altfel), că suntem diferiți de ceilalți, că de aceea vecinii nu ne înțeleg și nici noi pe ei!
   Vă întrebați de ce spun asta? Răspunsul estre extrem de simplu: la Carrefour o vânzătoare nu a știut să-mi dea UN SFERT de ceva, la Cora, o fătucă m-a corectat atunci când am întrebat de mercerie, spunându-mi aproape pe litere că eu de fapt am treabă la ... MĂCELĂRIE, o alta (tot la Cora) îmi răspunde la rugămintea de a mă îndruma către raionul cu hrană pentru animale printr-o întrebare șarmantă: „nu vedeți că aici suntem la jucării?”
   Dacă ar fi fost numai și numai prostul obicei de a fi surprins în decembrie că ninge sau de a face curățenie la ora zece sau alimentarea rafturilor la nouă când magazinul se deschide la opt, poate aș mai trece cu vederea, că marea plăcere a șoferului român este aceea de a parca într-un loc unde este interzis și poate încurca la maximum circulația, aș mai înțelege, că permisul auto se primește numai cu avariile aprinse iar aș încerca să mai fac un efort și să mă prefac că sunt de acord, dar ... dar când este vorba despre viață și moarte, nu mai pot înțelege, nu mai am înțelegere și cer autorităților să-și facă datoria cu vârf și îndesat!
   Vorbesc, dacă nu ați înțeles încă, de măria sa Dumnezeul ortopediei pediatrice românești, DOM` DOCTOR bURNEI! Este paradoxal că abia acum ies la iveală amănunte ale ororilor petrecute în spitalul în care m-a ajutat la nevoie OMUL PESAMOSCA: din păcate, oamenii se tem să vorbească, încrengătura dintre medici, firme farmaceutice, furnizori de echipament medical și buzunarul pacientului este atât de strânsă, încât crezi că este făcută prin intermediul unui șurub luat de mecanicul burnei din piață de la BIG, așa că nimeni nu are curaj să vorbească, iar autoritățile au reacționat abia în momentul în care s-au strând mai mult de 25 de plângeri la adresa respectivului măcelar de copii!
   De ce nu au reacționat de la bun început?
   De ce au așteptat și i-au permis să continue șirul ororilor?
   Cui a dat, de la cine a luat?
   Ororile povestite sunt atât de șocante încât nu-ți vine să crezi ce citești, motiv pentru care spun:
   - dacă este nevinovat, să fie eliberat și să i se ridice statuie!
   - dacă este vinovat, să strângă șuruburile picioarelor de mese, scaune sau paturi în cel mai dur penitenciar românesc câte zile o mai avea!

   Ω

   Vă pare exagerată cererea mea?
   Poate este ...
DAR DACĂ AVEAȚI UN COPIL ÎN SITUAȚIA CELOR CARE AU RECLAMAT?
ATUNCI CUM VI SE PĂREA?

miercuri, 14 decembrie 2016

Importanța promisiunii

   Se spune în popor, că a promite-i lucru mare, a te ține-i o prostie!
   Și cum psd-ul este ieșit din noi, din popor adică, aplică aceste precepte ale înțelepciunii populare rezultate din experiența veacurilor de promisiuni neonorate, iar alegătorii trustului dragnea&Co nici măcar nu se gândesc să mârâie: vă amintiți promisiunile din campanie, alea cu creșteri de venituri?
   Dar alea cu scăderi de taxe?
   Dar alea cu scăderi de impozite?
   Dar alea cu scăderea TVA-ului și eliminarea lui la locuințe?
   Vi le amintiți?
   NU SE POATE!
   Pentru că de fapt, nu sunt bani pentru asemenea absurdități fiscale, iar dacă într-adevăr s-ar aplica așa ceva, ar muri ghiții, ponții, șovii și floricii de foame!
   Așadar ...
   NU SE POATE!

   Ei bine da, dragnea i-a solicitat lui Cioloș să nu aplice reducerile preconizate la capitolul taxe și impozite pentru acest sfârșit de an, pentru că așa și pe dincolo: îi aștept pe entuziaștii votanți ai penalului șef de partid penal să iasă pe stradă și să-și arate supărarea pentru că au fost atât de ordinar păcăliți!
   Eu, eu și mulți alții așteptăm minunea, dar ea nu se va întâmpla: psd-ul măcar nu le va tăia pensiile, va crește numărul de ajutoare sociale și va cere o lege specială prin care județul Teleorman să poată fi transformat în județul ajutorului social, adică orice locuitor al lui să primească un ajutor de la stat, pentru simplul fapt că există și că aRE un concetățean penal-model sau model-penal!

   Lăsând deoparte gluma amară, putem spune că trăim o premieră: câștigătorii alegerilor încep să dea înapoi și să arate că și-au mințit votanții, chiar înainte de a pune mâna pe putere!

   Ω

   Nu este decât asta o premieră, restul sunt tot cele vechi: abramburica, bănicioiu, oprea, firea ...
   LACUNELE SISTEMULUI DE EDUCAȚIE ÎȘI ARATĂ REZULTATELE, TOVARĂȘI!

luni, 12 decembrie 2016

Nici o surpriză!

   Harta României este roșie!
   Cel puțin harta politică!
   A fost asta o surpriză?
   Nu, nu a fost o surpriză decât pentru găștele blonde de genul unor șefe de partid care au crezut că pot câștiga voturi aducând decrepiți cu mintea dusă să scoată generația FB la vot!

   Ei bine, o analiză destul de rapidă relevă câteva lucruri cel puțin interesante și în bună măsură așteptate: în primul rând, încep să cred că fosta putere PSD, atunci când a organizat alegerile prezidențiale (ultimele) a știut bine de ce nu organizează mai multe secții de votare în străinătate (pur și simplu a fost un calcul economic), adică, din cei șase șapte sute de mii înscriși, au votat cu totul sub ...20.000! Dacă nu mă înșeală statistica, diaspora cea guralivă la alegerile prezidențiale ar putea însemna patru senatori și opt deputați (cel mult), iar acum, când în sfârșit li s-a dat posibilitatea să ne arate ce și cum, nu au mai venit la vot! Interesant aș spune, dacă nu ar fi de fapt dezamăgitor!

   În țară, lucrurile sunt clare: generația FB, aia care a umplut net-ul cu mesaje și chemări la luptă, a preferat să se manifeste prin lipsă, considerând că prin tăcere atunci când trebuie să-ți spui părerea rupi gura târgului! Fals, bineînțeles că a fost fals, dar presupun că au fost ocupați/ocupate cu poze cu pisici, inimioare, crăciunițe, etc, etc, etc!

   Maturii au votat așa cum i-a tăiat antipropaganda lui Dragnea, adică împotriva străinilor (Klaus, Julien, Chlotilde ...) care ar vrea să fugă cu țara-n spate!
   Măcar dacă ar face-o ...

   Vârstnicii în schimb, sunt siguri acum că alinuța nu le va micșora pensiile, iar asta îi trimite să stea liniștiți la coadă la farmacie!

   Ω

   Al cui este meritul victoriei PSD?
   A cui este vina dezastrului dreptei?

   Dacă dreapta nu se reorganizează prin demisii și trecerea la statutul de simplu membru, România va rămâne roșie pentru încă mulți ani: fără autostrăzi, fără spitale, fără pensii, fără ... fără ... fără ...
   Da, tovarăși!

  

vineri, 9 decembrie 2016

Și totuși ...

   Și totuși se poate!
   Țiriac, a comandat în nume propriu un patinoar de dimensiuni olimpice, cu 500 de locuri și l-a căpătat la cheie și perfect funcțional și complet în circa trei luni, cu un cost de aproximativ 3,5 milioane €!
   Așadar, românul știe să facă și repede și bine și ieftin!

   Nu ar vrea domnul Ion Țiriac să facă în nume propriu câteva autostrăzi, ceva lucrări de artă prin București, Cluj și alte câteva mari orașe, pentru ca apoi să-și recupereze banii cu o dobândă de 10%?
   Pentru că ar fi sigur în câștig atât el, cât și noi și bugetul!

   Ω

   O idee interesantă pentru cei ce vor veni la putere după alegerile de duminică, alegeri despre care aproape că nu se vorbește, drept care tac și eu din gură!
   Deși, teamă-mi este că tot ...

miercuri, 7 decembrie 2016

Fotbalul, această ciumă

   Am avut săptămâna trecută un turneu de snooker la York, în Regatul Unit. Pot spune că, după multă vreme, meciurile au fost echilibrate, au fost și surprize, iar finala, una ce putea fi (sau poate fi) oricând una de campionat mondial, ne-a oferit ocazia destul de rară a unui meci Selby - O`Sullivan!
   Toate bune și frumoase, în timpul săptămânii mai treacă meargă, însă ... însă a venit sfârșitul ei (al săptămânii adică!) și eurosportul a luat-o iar pe arătură: transmisiuni directe de snooker se pot întrerupe pentru a fi înlocuite de înregistrări de la sărituri cu schiurile, programul anunțat nu este niciodată respectat și totul moare în fața ciumei numite fotbal! Credeți sau nu, deși sâmbătă seara ni se anunță clar - CLAR - transmisiuni duminică la 15:00 și 21:00, adică meciul întreg, eurosport România, din nou plin de dispreț la adresa clienților săi, transmite la ora 15:00 două sau trei jocuri, iar seara, în loc de 21:00, începe pe un es după 21:30 pentru ca în câteva minute să mute emisia pe celălalt es!
   Este absolut incredibilă politica postului!
   Contactat pe FB, comentatorul es cu nume feminin, ne răspunde că (citez) „fotbalul e rege!”, ceea ce mi se pare de-a dreptul ridicol și imbecil și, bineînțeles, ne recomandă să urmărim meciul pe ... player!
   Ei bine, răspunsul este NU!
   Nu voi mai folosi player-ul es pentru că m-am păcălit odată și mi-a ajuns: am făcut adică abonament, bazându-mă pe reclama care spune „oricând, oriunde” (mea culpa) și cum nu poți lua legătura cu nici o persoană și nici la mesaje nu ți se răspunde, am constat fiind plecat din țară și din Europa, că oricând și oriunde înseamnă o zonă extrem de limitată, zonă care nu include decât câteva țări europene (nu toate) și cu atât mai puțin Asia sau Americile! Așadar, o dată păcălit, m-am învățat minte: dar domnul cu nume feminin, continuă să mă sfătuiască să trec pe player!
   Încep să înțeleg că în România sunt extrem de mulți susținători ai săriturilor cu schiurile ... și nu știu eu!

   În sfârșit, suficient despre es România (pentru că mai spre occident programul este altul, conținând mai puțin fotbal și în plus fiind respectat la secundă): Ronnie O`Sullivan plătește tribut inactivitații competiționale și nu reușește să intre în formă - în semifinala cu Marco Fu a greșit de câteva ori ca un amator - așa că nu trebuie să se mire că nu reușește să revină la forma de odinioară. Mark Selby se dovedește același metronom de precizie, greu de învins și asta numai atunci când adversarul poate să inventeze poziții și situații pe care el nu le-a studiat încă.
   În general, un meci frumos, cu câteva ratări în momente esențiale, cu reveniri, cu lovituri incredibile și cu mult dinamism, adică un adevărat spectacol!

   Ω

   Mai avem câteva turnee și în primăvară urmează campionatul mondial, turneu dificil, cu meciuri lungi și obositoare: atunci vom vedea din nou un spectacol ... spectaculos!
   Dacă nu va fi mai important un concurs de biatlon fotbalistic din divizia a treia din Zimbabwe!

luni, 5 decembrie 2016

Entr`acte: ultimii cinci

   Să vă spun un secret: nu iau niciodată de bună părerea altuia și o prefer pe a mea personală! Așa am procedat și cu o piesă a naționalului bucureștean, o piesă pe numele ei „Suntem ultimii cinci”, o piesă formată de fapt dintr-un colaj bazat pe textele lui Samuel Becket.
   Un alt secret, este că respectiva punere în scenă nu se bucură deloc, dar absolut deloc de cronici favorabile: de la „rușine” la „jalnic” a fost gratulată cu majoritatea epitetelor din această categorie, drept care, mi-a trezit interesul.
   Piesa, este jucată la Sala Mică și, dacă vă spun că aerul de șantier încă se mai păstrează în zonă, veți înțelege că nu începe sub cele mai bune auspicii!
   Ei bine, dacă iei momentele ca atare, disparate, ca cinci așchii de sine stătătoare, poți fi de acord că ele nu spun nimic!
   Însă, dacă vrei să înțelegi că mometele acelea nu sunt cinci ci șase, dacă vrei să-ți deschizi mintea și să pricepi că intrarea la fix, cu „turma”, este un simbol pentru societatea umană dezumanizată și transformată într-o masă de roboți robotitori robotind de la naștere până la așezarea mâinilor pe piept, dacă observi pâlpâirea piramidei simbolizând eternitatea sistemului ce ne subjugă, dacă nu te oripilează prezentarea ierarhiei ca o formă de torționară democrație, dacă, dacă, atunci poți înțelege că piesa, în felul ei eliptic sau/și ermetic, este chiar prea vorbăreață, este asurzitor de prea elocventă, constituind în realitate un trunchi din care au sărit ceea ce doar păreau a fi așchii! Motiv pentru care a și fost ales cred un moment de pantomimă pentru exemplificarea modului în care merge societatea pe spinarea celor care muncesc pentru că au dreptul și nu obligația!
   Cinci personaje anonime și universale, excepțional interpretate, muzică bine aleasă, lumini și decoruri în spiritul absurdului firescului zilnic și o „turmă” ieșind de la un spectacol: unii înjurau (în gând), alții se întrebau (în gând) ce mama dracului a vrut piesa de la ei și câțiva încântați (în gând) de descoperirea unui nou mod de exprimare artistică și de mesajul acelor 75 de minute!

   Ω

   Nu vreau să fac reclamă piesei și nici să vă îndemn să o vedeți: dacă sunteți dispuși să faceți încercarea cu mintea deschisă și fără idei preconcepute, n-o ratați!
   Dacă simțiți că nu se poate, nu vă chinuiți: n-o să vă placă!

vineri, 2 decembrie 2016

Români sau ardeleni?

   Pentru 1 Decembrie

   Ca în mai toate diminețile, îmi beam cafeaua uitându-mă la televizor: rula anost, un program de știri anost, povestit de un glas anost ... Nimic deosebit, nimic altfel, aceleași accidente, aceleași crime la beție, aceleași „fetițe” răpite de bunăvoie și duse`n Italia sau Spania la „produs”, aceleași anoste știri anoste, când ... ei bine, surpriză! Am auzit și altceva: într-o localitate din Transilvania, pe traseul DN1, autoritățile au început construirea unui separator de sensuri! Inițiativa, în teorie bună, a fost se pare prost aplicată și construită, ducând în final nu la îmbunătățitra traficului, ci la trecerea lui într-o nouă fază de insecuritate, prin îngustarea exagerată a benzilor de circulație, pierderea vizibilitații, etc, etc.
   Nu neg această stare de lucruri, nu neg că lucrarea a fost gândită și executată kukurukuku`, așa cum obișnuim noi să procedăm dacă la mijloc sunt bani publici și firma lu` nașu`, ba chiar sunt convins că oamenii zonei au dreptate: așadar, până aici știrea nu este știre - abia acum devine!
   Așadar, în situația în care lucrarea a fost cu siguranță cerută de autoritățile județene și aprobată inițial tot pe plan local fiind finanțată de la bugetul central al transporturilor urmând să fie decontată din bani europeni, o localnică, la un pas de a face spume la gură, își clama dreptatea ei personală, arătând un virtual pumn adresat celor de la ... București, care ar trebui să vină și să vadă ce nenorocire fac ei, porcii dracului de bucureșteni, care, așa și pe dincolo, băga-ia-ș, etc, etc! Ca un amănunt deloc lipsit de importanță, pot spune că mândra posesoare a nu mai puțin mândrului virtual pumn ardelenesc nu era de etnie maghiară, vorbind limba română deci ca o nativă deci!
   Am notat, ca la primul prilej, ca un bucureștean ce sunt, să mă opresc acolo și să văd ce dracu` am făcut fără voie: observ că de la o vreme, pentru Transilvania, Muntenia și Moldova sunt un fel de balast atârnat de mândrul gât al mândrilor aredeleni, lucru care nu mă încântă absolut deloc!
   Dar chiar deloc!

   Ω

   Cum aceste lucruri nu se văd din parlament, din Teleorman sau de la palatul Victoria, aștept cu nerăbdare să văd cum vor reacționa impotenții mai sus enumerați atunci când locuitorii unei provincii românești se vor declara ardeleni și nu români!
   Fac pariu că rușii și Soros vor fi de vină!