Să vă spun un secret: nu iau niciodată de bună părerea altuia și o prefer pe a mea personală! Așa am procedat și cu o piesă a naționalului bucureștean, o piesă pe numele ei „Suntem ultimii cinci”, o piesă formată de fapt dintr-un colaj bazat pe textele lui Samuel Becket.
Un alt secret, este că respectiva punere în scenă nu se bucură deloc, dar absolut deloc de cronici favorabile: de la „rușine” la „jalnic” a fost gratulată cu majoritatea epitetelor din această categorie, drept care, mi-a trezit interesul.
Piesa, este jucată la Sala Mică și, dacă vă spun că aerul de șantier încă se mai păstrează în zonă, veți înțelege că nu începe sub cele mai bune auspicii!
Ei bine, dacă iei momentele ca atare, disparate, ca cinci așchii de sine stătătoare, poți fi de acord că ele nu spun nimic!
Însă, dacă vrei să înțelegi că mometele acelea nu sunt cinci ci șase, dacă vrei să-ți deschizi mintea și să pricepi că intrarea la fix, cu „turma”, este un simbol pentru societatea umană dezumanizată și transformată într-o masă de roboți robotitori robotind de la naștere până la așezarea mâinilor pe piept, dacă observi pâlpâirea piramidei simbolizând eternitatea sistemului ce ne subjugă, dacă nu te oripilează prezentarea ierarhiei ca o formă de torționară democrație, dacă, dacă, atunci poți înțelege că piesa, în felul ei eliptic sau/și ermetic, este chiar prea vorbăreață, este asurzitor de prea elocventă, constituind în realitate un trunchi din care au sărit ceea ce doar păreau a fi așchii! Motiv pentru care a și fost ales cred un moment de pantomimă pentru exemplificarea modului în care merge societatea pe spinarea celor care muncesc pentru că au dreptul și nu obligația!
Cinci personaje anonime și universale, excepțional interpretate, muzică bine aleasă, lumini și decoruri în spiritul absurdului firescului zilnic și o „turmă” ieșind de la un spectacol: unii înjurau (în gând), alții se întrebau (în gând) ce mama dracului a vrut piesa de la ei și câțiva încântați (în gând) de descoperirea unui nou mod de exprimare artistică și de mesajul acelor 75 de minute!
Ω
Nu vreau să fac reclamă piesei și nici să vă îndemn să o vedeți: dacă sunteți dispuși să faceți încercarea cu mintea deschisă și fără idei preconcepute, n-o ratați!
Dacă simțiți că nu se poate, nu vă chinuiți: n-o să vă placă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu