Saigon ... Kabul ... ce mai urmează?

   Trebuie să ne amintim că istoria se repetă atunci când din ea nu înveți nimic: americanii, dintr-o eroare de gândire s-au amestecat în Indochina luând locul francezilor în ochii populației iar rezultatul a fost, în final, dezastruos! Niște amărâți de asiatici nemâncați, înarmați cu Kalașnikov-uri, răbdare și mult curaj au reușit să învingă cea mai puternică armată a momentului acela: a urmat retragerea dramatică din Saigon și părăsirea colaboratorilor vietnamezi ... asta se întâmpla în 1975!

   A venit apoi Afganistanul: din nou cea mai puternică armată din lume s-a băgat unde nu-i fierbe oala și din nou s-a ajuns la scene înfiorătoare, cu deosebirea că acum Saigonul se numește Kabul, așadar fiecare generație cu Saigonul ei – aeroportul internațional Kabul a devenit scena unor întâmplări imposibil de povestit și chiar de înțeles!

   Problema cea mai mare nu este de fapt ce se întâmplă, problema este de ce se întâmplă: cum a ajuns cea mai puternică țară din lume și cea mai puternică armată din lume în situația de a-și părăsi aliații, de a da practic bir cu fugiții după niște cheltuieli uriașe în oameni, echipament, timp și imagine în lume? Cum? Și tot în fața unor amărâți cu Kalașnikov?

   Răspunsul are două părți: prima parte este simplă, a doua însă este mult mai greu de înțeles!

   Prima parte a răspunsului, cea simplă, spune că poți învinge o armată dar nu poți învinge o populație: a simțit-o Napoleaon în Spania, au simțit-o nemții în Serbia și mulți alții care s-au înverșunat în războaie numite de gherilă! Armata poate pierde, populația, niciodată: populația nu luptă după reguli, populația nu luptă după legi, populația nu luptă după manual, populația nu luptă după planurile statului major, populația luptă și atât – dar o face bine, constant și pe termen lung! Asta a fost partea simplă a răspunsului, iar armata americană nu a putut câștiga un război de gherilă pentru că acest tip de război, unul de uzură și răbdare, nu poate fi câștigat decât de autohtonii pe care-i ajută „râul, ramul” și nu de către străinii care au nevoie de linii de aprovizionare!

   Partea mai grea a răspunsului, este una pe care USA nu o pot pricepe și nu o vor pricepe probabil în veci: le-au adus afganilor ce le-au adus și vietnamezilor, le-au adus adică hamburgeri și Coca Cola, telefoane mobile și internet, mașini americane și contracte dar nu le-au adus ce era mai important, anume nu le-au adus bunăstare, nici educație, nici posibilitatea de dezvoltare pe care le-a dat-o planul Marshall nemților după război! Așa că, în lipsa acestor necesități, afganii se mulțumesc cu ce știu, cu talibanii, pentru că nu consideră necesar să-și dea viața pentru un pahar de Coca Cola: și îi înțeleg!

   Ω

   Atâta vreme cât USA vor exporta așa zisa civilizație de tip american, nu vor avea succes nicăieri!

   Atunci când vor aduce cu ei școală, libertate bine înțeleasă, prosperitate și egalitate, nu se vor mai confrunta cu războaie de gherilă pentru că autohtonii vor fi primii care vor apăra noul stil de viață, chiar și în lipsa trupelor USA: dar așa, pentru ce să lupte?

   Vorbind serios, cine și-ar da viața pentru un hamburger cu Coca Cola? Așa se întreabă un om, de pe stradă ...