Aroganțe

   Am fost câteva zile printr-unul din cele mai frumoase județe ale României, adică prin Vâlcea. Deși în bună măsură necunoscut, Vâlcea oferă amatorului de drumeție și turism intern o mulțime de obiective de văzut și lucruri de făcut, de la mănăstiri și ape minerale și termale, până la munți falnici și drumuri splendide ascunse prin sate necunoscute. Ei bine da, Vâlcea este un loc splendid dar ... dar nu despre Vâlcea vreau să vă povestesc ci despre ce înseamnă cu adevărat aroganță sau, mai exact, ce înseamnă să fii arogant și să pierzi simțul măsurii! Așadar ...

   Am fost la Mănăstirea Turnu: frumoasă, veche, afumată, vecină cu grota lui Daniil Sihastrul și nu numai, ce să spun, o bijuterie ... dar în spatele ei ce se vede? Păi se vede cum, cu o autorizație obținută nu se știe cum, un munte a fost dizlocat pentru a face loc noii biserici a mănăstirii! Mă ia amețeala gândindu-mă numai la prețul fabulos plătit pentru săpătură și transportul materialului rezultat, mai ales că viitoarea biserică pare mai curând catedrală ... Trebuia? Era ea necesară? Sunt prezenți la slujbe atât de mulți credincioși?

   Cu un gust amar, am ajuns la vechea noastră prietenă Cozia: nici un fel de explicații (cu excepția unui scurt și penibil istoric din care omul de rând nu pricepe nimic), nimic care să amintească și să explice numele, însemnătatea așezării ei aici, zbuciumul prin care a trecut ca grajd și minunea de a fi scăpat întreagă! Mă mir că fresca reprezentându-l pe Mircea cel Bătrân mai există ... mă mir ... singura grijă a personalului este ca vizitatorii să nu părăsească incinta destinată lor, să nu plece din zona unde se fac cruci și se cumpără rahaturi religioase și să pătrundă în zona casei de oaspeți, acolo unde stau frumos etalate ca într-o expoziție auto trăsurile motorizate ale boierilor moderni ce obișnuiesc să-și cumpere indulgențe crezând că este normal ca pe drumurile județului să circule automobile înmatricuate sub numărul VL xx BOR ...

   Plecăm și de la Cozia, plecăm cu un gust amar dar de, așa sunt românii de astăzi, nemulțumiți, așa că ne îndreptăm spre Obârșia Lotrului: locuri frumoase, drumul bunicel. Aflăm pentru că ne informăm, ce este cu lacurile de acumulare întâlnite în drum, căte sute de km de galerii sunt în subteran, ce lucrare fantastică este acolo dar, nefiind în Turcia sau Grecia nu se laudă nimeni cu ele așa că mergem mai departe. Și ce credeți că descoperim la Obârșie? Normal, o mănăstire, mai exact Mănăstirea Obârșia Lotrului! Aici, altă trăznaie: în curte, te întâmpină o cruce babană, înaltă de peste zece metri, placată toată cu marmură! Efectul, în loc să fie înălțător este de-a dreptul înfricoșător dar, cine știe, poate tocmai asta s-a urmărit, nu? Aroganța însă este alta: la câțiva metri de minunăția de cruce placată cu marmură deja căzută, se află biserica mănăstirii, biserică cu hramul Sfinții Martiri Brâncoveni. Hramul acesta propagandistico protocronist nu putea fi altfel completat decât prin minunăția de biserică făcută din OSB! Da da, nu din lemn ci din OSB! Asta da aroganță, din banii cheltuiți cu gigantica și inutila cruce deja pe cale de distrugere, se putea ridica un locaș de cult mai acătării: dar cine suntem noi ...

   Ce a fost mai bun, las pentru final: am pornit spre Mănăstirea Frăsinei. Drumul, o splendoare, plin de curbe, de locuri înguste și cu un peisaj din care lipsea numai Bocănilă. Din fericire, este scurt, pentru că la vreo doi km de mănăstire, biserica își face deja simțită prezența: pe marginea unui drum public, construit din buget deci din bani publici, stă o mare pancartă care anunță că din acel punct este interzis accesul femeilor! Am mai auzit asta și la muntele Athos, dar acolo călugării nu au închis un drum public circulației femeilor! Aici, un bun dobândit de la buget, plătit din taxele noastre și ale minunatelor noastre consoarte le este închis acestora pentru că li s-a părut călugărilor de la Frăsinei că „ie mai cool” așa! Cu ce drept interzic ei circulația pe acel drum pentru o jumătate din populația României? Dacă tabla aia nenorocită era pusă la intrarea în mănăstire aș fi înțeles (deși cu greu în sec XXI) că atât îi duce capul și asta li-i voia și m-aș fi întors din drum la fel cum m-am întors și acum!

   Ω

   Separația dintre sacru și profan pare a se dilua accentuat în România modernă: biserica prin acest nefast bor a ajuns să-și permită aroganțe din ce în ce mai mari, a ajuns să arunce cu banii unde are chef și cât are chef, a ajuns să se amestece în politica statului român ba chiar, câteodată, să înlocuiască statul român care pare incapabil să se ocupe de câte un teodosie de Constanța pentru simplul motiv că este ce este! Așadar, ce rost au aroganțele astea, de ce se aruncă bani acolo unde nu este necesar, de ce bor nu sprijină amărâții din țara asta, de ce bor este lăsată să devină biserică națională, de ce bor hotărăște ce învață copiii noștri în școlile noastre, în statul nostru declarat laic? De ce biserica nu este total separată de stat așa cum spune legea? Până acum, de aceste aroganțe, n-am putut scăpa, așa cum vede un om, de pe stradă ...