Faceți căutări pe acest blog

joi, 11 noiembrie 2021

Eseu despre sinucidere

   Există multe motive de sinucidere. Există multe explicații pentru sinucidere. Există sinucideri reale și există sinucideri false ascunzând crime atroce. Există sinucideri din frică la fel cum există sinucideri din curaj. Ca motiv, sinuciderile pot fi din dragoste, din rușine, din disperare, din depresie, din foame sau din plictiseală. Sinuciderile pot fi singulare sau de grup. 

   Oricum vreți dumneavoastră să le priviți, sinuciderile sunt o cale spre moarte, mai scurtă decât moartea naturală,adevărat, dar cu același final urât pe care se spune că fiecare om îl înfruntă singur ...  

   Ei bine, tocmai asta mi-a atras atenția, ideea că fiecare moare singur a fost infirmată de conducerea penele care a hotărât să se sinucidă și să moară în grup! Da, o moarte comună și la comun, o moarte inițial improbabilă și în ultima vreme tot mai anunțată și mai sigură! Și pentru că este posibil ca trupul lipsit de viață, suflet și minte să mai pară unui anumit partener destul de viu, atunci acesta, partenerul de moment, urmează a-i da cadavrului lovitura de grație la momentul oportun: ca în fabula cu broasca și scorpionul, aceea în care scorpionul înțeapă broasca mortal în mijlocul bălții pentru că ... nu s-a putut abține!  

   Ei bine da, pnl a decedat jenant, trădându-și susținătorii, alegând ideile puține și fixe ale lui bogdan rareș în detrimentul ideii care făcea furori acum vreo doi ani, aia cu partidul toxic! Dacă peneleul crede că și-a prostit votanții, atunci le voi spune ce gândește cetățeanul obișnuit, omul de pe stradă care nu primește telefoane de la Cotroceni și care nu este gata să cedeze orice numai pentru orgoliul de a fi vremelnic prim ministru: omul obișnuit își spune că USR nu au fost buni și doriți în guvern pentru că nu au vrut să fure și nici pe alții nu i-au lăsat. Omul obișnuit bagă de seamă că odată cu plecarea miniștrilor și șefilor numiți pe la autorități de USR unele sectoare deja scârțâie – mediul și poluarea în București este doar un exemplu! Omul normal vede că alianța contra naturii care se naște acum nășită pare-se de palatul Cotroceni are un singur gând, anume înhățarea celor 30 de miliarde de euro din care cel puțin 10% vor putea fi păpați liniștit cu studii de fezabilitate înainte ca onor comisia europeană să ne întrebe ce facem și să ne taie restul fondurilor! 

   Așadar, vreți nu vreți, am fost cu toții martorii unei sinucideri anunțate și așteptate dar și ai unei trădări monumentale și memorabile a electoratului și ideilor de dreapta! Actualul penele pare un partid făcut de ion iliescu pentru ion iliescu și urmașii lui! Pasul făcut de minusculul câțu cu binecuvântarea micului iohannis este mai dezastruos decât alianța țărăniștilor cu legionarii la alegeri înainte de război! Nimeni nu a înțeles de ce este câțu bun ca șef al pnl, nimeni nu a înțeles ce caută ultra efeminatul bogdan rareș în fruntea politicii românești, nimeni nu a înțeles de ce președintele cu rol decorativ a ajuns să aibă un rol politic decisiv în aceste zile și cu atât mai puțin de ce trebuie ca tocmai el să ne anunțe programul școlilor! Nimeni! 

    

   Dar, acum, după pasul făcut în detrimentul ideii de dreapta și spre beneficiul stângii toxice cu care s-a aliat, acum când penele se predă cu arme și bagaje ordonanței 13 și secției speciale și baronilor locali, acum când probabil pentru a-și păstra locul nemeritat în guvern câțu este este gata să-l coopteze și pe dragnea și pe slugărel toader, acum deci, este clar oricui că sinuciderea a reușit: pnl nu cred să ia în alegeri mai multe voturi decât aripa Orban care ar face o mare greșeală să mai rămână în aceeași barcă cu sinucigașii! 

   Din toată povestea va câștiga din gros pesedeul, va câștiga din gros udemereul care orice ar face rămâne la guvernare dar, pe termen lung și neașteptat, va câștiga USR-ul: da, USR va contabiliza toate prostiile ce le vor face cei din alianța contra naturii și fiecare prezent ori viitor nemulțumit se va regăsi în tabăra USR! Așadar, din durere s-a întrupat Electra și din orgoliul și prostia altora se va naște viitorul partid unic de dreapta! 

   Penele a murit prin sinucidere accidental voită iar pe cadavrul lui care deja pute se va ridica necrofagul pesede și parazitul udemere: bravo câțu, bravo iohannis, bravo tuturor celor ce ați ales alianța cu pesede – ne-ați arătat o sinucidere în direct! Dar ... pe votanții voștri, trădătorilor, i-ați întrebat ce părere au? Credeți că sunt de acord cu prostia asta? Eu cred că nu sunt, dar eu nu-s decât un om, de pe stradă ... 

   Nu vi se pare că vine o duhoare ... de mortăciune ... ? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu