Faceți căutări pe acest blog

joi, 25 aprilie 2013

... AD MALA !


   Puţină filosofie (ieftină)
  CARPE DIEM

 

   Omul , de cînd este el om , a încercat să categorisească lucrurile şi semenii ce-l înconjoară , astfel încît să-i poată privi într-o ordine anume , ordine cu care el să se împace , s-o înţeleagă , s-o accepte . 
   Mai nou , lucrurile nu mai sînt categorisite – şi sună desuet – ci sînt cuantificate !
   Buuun , cuantificate să fie , dar cum ?
   Aici apare – pentru a cîta oară oare ? – educaţia !
   În lipsă de alte repere , sîntem tentaţi să folosim drept criteriu de departajare , ceea ce înţelegem fără probleme toţi , ceea ce putem măsura , pipăi sau gusta !
   Da , răspuns corect , cuantificăm omul numai şi numai după succesul său material : că acest succes poate fi fals – miliardari de carton am avut şi vom mai avea – nu mai contează atîta timp cît aparenţele sînt păstrate ! Că Eminescu a murit sărac , n-are importanţă , că nici Brîncuşi nu s-a scăldat în bani , treaba lui , că asemenea personaje trăiesc în eternitate n-are importanţă nici cît negru sub unghie !
   Şi atunci ce contează ? Contează ca TU să te poţi arăta lumii întregi ca un individ plin de succes material – adică , pentru necunoscători , de bani – cu care TU , îţi poţi permite să trăieşti în spiritul maşinii germane aduse în România !
   Ei bine , din nou răspuns corect : aici facem legătura cu articolul anterior !

   Pentru că , să fim sinceri : cum poţi demonstra TU că eşti mai bun decît alţii ? Şcoală ai puţină sau deloc , autodidact eşti doar cît te ţine maşina (deşi de firma asta n-ai auzit) , tovarăşii tăi de prostii sînt la fel (dacă nu cumva … mai jos decît tine) , deci (frumos cuvînt) cum poţi ieşi în evidenţă ?
   Prin bună creştere şi cei şapte ani de acasă ? De ce ? Să te laude babele din vecini ? Mare scofală !
   Prin cultura ta generală ? Da’ ce frate , gugăl nu mai merge ?
   Prin eleganţa ta discretă ? Şi gagicile cum te mai vede , fraiere ?
   Prin muzeele şi expoziţiile frecventate ? Tot stelist ? Sau cîine pînă la moarte …. ?
   Prin atît de multe lucruri de neînţeles ? Da’ ce , sîntem proşti ?
   Aşa că , personajele în discuţie , ies în evidenţă în singurule moduri posibile , datorate educaţiei făcute de salam , minune sau minte de maimuţă :
PRIN STRIDENŢĂ !
PRIN VULGARITATE !
PRIN OBSCENITATE !
   Ei sau iubitele (ori consoartele) lor , se îndeletnicesc cu descoperirea şi practicarea stridenţei , vulgarităţii ssi obscenităţii : de la îmbrăcăminte la muzică , de la maşină la casă , de la şofat şi parcat la şoping , adică de la comportament în întregul lui şi pînă la aspect în întregul lui !
Stridenţa a ajuns o artă !
Vulgaritatea a ajuns un ideal !
Obscenitatea a ajuns "un mast" !
   Ei şi ele sînt cei ce se distrează în cluburi doar dacă pot fi foarte zgomotoşi şi dacă pot fi văzuţi aruncînd banii pe băuturi scumpe : dacă li s-ar cere 10% pe acelaşi lucru , dar în linişte şi fără public , ar înjura de mamă şi n-ar da un sfanţ ! Notaţi vă rog , gustul nu contează !
   Ei sînt încîntaţi să fie însoţiţi de nişte … anturaje , luate parcă dintr-un bordel , mai mult goale şi cît mai siliconate şi tunate (da , cuvinte noi pentru limba română) – mulţumim Radu Mazăre !
   Ei , principalii beneficiari ai unui sistem legal haotic , care nu-i întreabă de unde au , ei deci , sînt primii care înjură această ŢARĂ , dîndu-ţi şi exemple : "în Germania , în State" (mai rar , dar apare şi chestia asta cu statele , că dă bine) , mai rar "în UK" ! Dacă ai avea obrăznicia şi inconştienţa să întrebi cu ce prilej fost-au pe acolo , răspunsurile primite te-ar năuci : apoi te-ai înroşi din cauza limbajului ! 
   Ei , cei cu căpăţîni rase , ca de puşcăriaşi , arătîndu-ne că-capetele pătrate sînt la putere , şi ele , cu doctorate luate la dansul din buric şi diplome la bîlbîit , EI şi ELE au ajuns exemplele noii generaţii !
Felicitări tuturor partidelor care s-au perindat la putere în toţi anii ăştia : bătaia de joc din educaţie îşi arată (în sfîrşit) roadele !

   Aşadar , posesorii de maşină germană , ajung la un moment dat să se aşeze la casa lor . Chiar şi aici , avem cel puţin două mari categorii : posesorii de faţadă (adică cei care încă stau la bloc cu chirie şi fac grătar în spaţiul verde comun) şi adevăraţii posesori de "nemţoaice" (adică cei care nu se dau înapoi de la nimic şi ajung să-şi ridice cîte un Quasimodo imobiliar prin periferiile oraşelor) ! 
   Nu vă amăgiţi cu speranţa că odată însuraţi se schimbă în bine : din două ingrediente de proastă calitate , nu va rezulta niciodată un lucru bun !
   Dar să revenim : acolo unde vedeţi o construcţie hîdă , strîmbă , disproporţionată , vopsită (să zicem) cyclamen (se citeşte siclamen) cu verde , ei bine , acolo este ţara mea !
   Da , da : acolo este ţara mea ! Acolo unde incultura şi lipsa educaţiei a ajuns motiv de mîndrie , acolo unde părinţii îşi învaţă copiii că-cartea tîmpeşte , acolo unde becalu este un idol şi un model , acolo unde ţiganii se simt acasă pentru că nu au nici o oprelişte , acolo unde cîntăreţii de manele ne învaţă că nu poţi să asculţi toată ziua şopănhauăr , acolo unde munca cinstită este de ruşine , acolo unde se nasc hoţi în serie mare , acolo unde te jenezi să spui că eşti profesor , acolo , acolo este ţara mea !
   Şi îmi pare rău de ea !
   Îmi pare rău , pentru că aceste secături au ajuns modelele noilor generaţii !
   Îmi pare rău pentru că părinţii consideră normal ca fiicele lor minore să arate ca nişte curve !
   Îmi pare rău pentru că aceiaşi părinţi s-au obişnuit cu gîndul că fiii lor de 13 – 14 ani fumează şi beau cot la cot cu ei !
   Îmi pare rău că societatea s-a degradat , pare-se irebediabil şi că , în ritmul ăsta , viitoarea generaţie de români se va naşte într-o republică penitenciară !
   Îmi pare rău că tot peste o generaţie vom spune că sîntem din nordul Bulgariei , nu din România !
   Îmi pare rău din multe motive şi nu sînt vinovat .

BA DA , SÎNT VINOVAT , ATÎT EU CÎT ŞI CEILALŢI CARE VEDEM ŞI NU REACŢIONĂM – DE LENE , DE FRICĂ , DE AMÎNDOUĂ !

   Mă simt vinovat , aşa cum ar trebui să se simtă majoritatea cetăţenilor români normali : mă simt vinovat pentru că niciodată nu mi-am întrebat senatorul sau deputatul "de sănătate" , nici primarul , nici medicul , nici poliţistul , nici pe învăţătorul lu’ fi’miu !
   N-am întrebat de "sănătate" pe nimeni niciodată , am înghiţit (crezînd că aşa-i sistemul) în loc să reacţionez !

   Să-mi fie ruşine !

    

   Oare , împreună , mai putem schimba ceva ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu