Toate-s vechi şi nouă toate !

Gaiţele Odeonului

 

   Văzut-am Gaiţele de multe ori – cred că doar Scrisoarea lu’ nenea Iancu depăşeşte la număr de vizionări piesa lui Chiriţescu ; şi tot ne amuză !

   Umor fin , de bună calitate , amestecat savant cu ţăţismele parvenitismului provincial , limbaj “elevat“ , ce mai , o încîntare !

   Cînd este bine jucată !

   Iar cea de la Odeon , cu Dorina Lazăr , Pavel Bartoş & Co , este bine jucată (şi regizată) ! Chiar şi rolurile în travesti sînt lucrate profesionist : spunea o dată Costache Antoniu , că succesul lui ca cetăţean turmentat derivă din faptul că nu se preface a fi beat , ci că , aşa cum ar face orice … turmentat , beat fiind încearcă să pară treaz ! Cam aşa se petrec lucrurile şi cu travestiurile în discuţie , chiar dacă rolurile în sine , ştim bine , nu sînt printre cele mai importante ale piesei : dau însă o culoare şi un parfum aparte întregului , ducîndu-ne cu gîndul (de ce oare ?) la Miluţă Gheorghiu !

   O punere în scenă , pe alocuri cam spartană , forţează actorii să umple parcă nişte goluri ; eforturile lor nu rămîn fără rezultat , deoarece jocul de bună calitate (chiar al unui text foarte cunoscut) ajută imaginaţia spectatorului !

   Din nou ne-am bucurat de vizita la Odeon : vom reveni !

   Cu siguranţă ! 

  Ω

   Să încheiem , în buna noastră tradiţie , cu o întrebare : Teatrul Odeon este vis a vis de Teatrul Constantin Tănase ?