Faceți căutări pe acest blog

marți, 1 septembrie 2015

Nu credeam să trăiesc ...

   ... s-o văd și pe asta!


   În criza refugiaților, devenită o marotă a celor născuți apărători ai drepturilor omului, Franța isterizată de câteva mii de țigani așa ziși români, bate obrazul Ungariei est europene și sălbatice care încearcă prin mijloace proprii să oprească neo exodul biblic!
   Nu-mi vine să cred, dar deși de regulă Ungaria nu-mi dă motive de satisfacție, pot spune că acum țara asta chiar își vede interesul: și nu numai pe al ei, ci și al întregului occident „civilizat”!
   În mod greu de crezut, statele occidentale care sunt ținta migrației, nu iau măsuri pentru oprirea ei, ci, chiar o încurajează! Este cel puțin curios faptul că pentru o mână de români și bulgari care au ajuns acolo (în marea lor majoritate) cu gândul la muncă occidentul a fost la un pas să suspende acordul de liberă circulație în cadrul UE (deși românii și bulgarii sunt cetățeni UE!), iar în situația dată, când respectivele state se umplu de sute de mii - pentru început - de mâini întinse, de rușinea activiștilor drepturilor omului, nu mai spune nimeni nici pâs!
   Așteptăm momentul în care imigranții își vor pierde simpatia de care se bucură acum când își bagă copiii în fața aparatelor foto, iar autoritățile vor începe să inventarieze și să contabilizeze pagubele: care nu sunt mici, sunt uriașe!
   Vom vedea ...
   Abia atunci, vor începe să se întrebe CE VASE i-au trecut Mediterana pe noi israeliți, cine i-a adus până-n buza apelor teritoriale naționale ale unor țări și de ce exodul nu a fost oprit de la punctul lui de start!
   Abia atunci vor întreba și vor înțelege că politica UE de a lăsa fiecărui membru libertate absolută este păguboasă!
   Abia atunci vor vedea că sistemul conducerii descentralizate nu se potrivește chiar în orice domeniu și că în unele direcții chiar este necesară coordonarea și respectarea unor legi și proceduri comune!

   Ω

   Însă, atunci, va fi prea târziu!
   Pentru că cei ce astăzi se ascund în spatele femeilor și copiilor și par a fugi de statul islamic, vor cere ajutoare sociale, vor cere moschei, vor cere învățământ în arabă, vor cere drepturi pe care în lumea de unde vin astăzi nu le-au avut și nu le-ar avea neam de neamul lor!  
   Și atunci?
   Și atunci occidentul, pentru a avea liniște, le va da ceea ce cer, dar luând resurse de acolo de unde pot: din estul european, cel care oricum a devenit o piață de desfacere!
Selamün aleyküm
   Să ne ferească Dumnezeul nostru ca aceste hoarde să calce și pământul românesc, pentru că atunci programele de știri ale RDS RCS care astăzi plâng cu lacrimi de crocodil soarta migratorilor, nu vor avea suficienți reporteri de teren pentru a raporta prăpădul făcut de lăcuste în trecerea lor demnă de un ev mediu timpuriu!
Wa-Alaikum-Salaam

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu