Chelul și tichia roșie de mărgăritar

   Se spune că unui om lipsit de păr îi mai trebuie doar tichie de mărgăritar, adică, la prima vedere, că orice ar face tot chel rămâne și (în accepțiunea folclorului) tot urât moare sau, mai subtil, că un imbecil sărac și prost crede că dacă lipește lângă sărăcia și nevolnicia lui un lucru (ce pare) scump, îi păcălește pe ceilalți cu falsa-i prosperitate: vânzătoarele de „boutique” au telefoane de 1000 €, golanii fără ocupație beemve, pușcăriașii cărți scrise, oamenii politici pedepse cu suspendare ...

   Ca să fac și eu parte din categoria chelului cu tichie de mărgăritar, îmi dau acum seama că îmi lipsește ceva: chel nu sunt (încă) dar tichia populară aș putea-o primi și purta! 
   Așadar, ce-mi lipsește mie acum? 
   Păi, mie acum îmi lipsește comandantul suprem, președintele republicii, farul călăuzitor, întâiul cârmaci, fiul Teleormanului, geniul Carpaților și (mult prea tânără) mamă iubitoare, etc, etc, etc!

   Urmăresc cu plăcere modul abject în care primul și singurul cârmaci al insulei Belina își subjugă pe rând instituțiile statului ajutat de o mână de nemernici, urmăresc cu încântare politica de tip Putin pe care partidul deja unic o duce, urmăresc cu satisfacție cum Noul Scornicești iese ca păduchele în frunte, îmi amintesc uluit momentul în care a crescut rația de ciocolată de la 30 g la 20 g!
   Nu sunteți în aceeași situație?
   Nu simțiți la fel?

   Ω

   Ce ar mai lipsi pentru a ne trage tichia pe ochi?

   POATE SĂ JURĂM CREDINȚĂ PATRIEI SOCIALISTE ȘI

CONDUCĂTORULUI IUBIT?