vineri, 25 mai 2018

Entr`acte: despre morți, numai de bine!

   Și a fost noaptea muzeelor: lume multă, ieșită ca la manifestație, pentru că, nu-i așa, este gratis, etc, etc, etc ... Mulți dintre ei nu s-au interesat cât costă un bilet în realitate, dar asta nu contează, pentru că nu te poți lăuda că ai văzut Muzeul Colecțiilor cum ai face cu Muzeul Luvru!
   Am ieșit la o plimbare de seară și ne-am spus că este cazul să profităm de atmosfera plăcută vizitând ceva ce ne-a fost mai tot timpul peste mână: Muzeul de Artă Contemporană de la Palatul Parlamentului sau Casa Poporului (alegeți ce vă convine)! Ei bine, intrarea costă în mod normal 16 lei, adică nu este mare lucru, dar vă rog, vă implor chiar, nu vă duceți! Dacă totuși o veți face, vă pregătesc din timp a propos de ceea ce vă așteaptă: jandarmi aroganți, oameni de ordine obraznici, lifturi limitate din vorbe la cinci persoane în loc de cel puțin zece cât au sarcina nominală, o clădire scorojită și părăginită, o grădină improprie și pentru cuvântul tăpșan, drumuri rupte mai rău decât în oraș și parcări costisitoare proaspăt construite, trepte rupte, placaje din marmură căzute și lăsate să se spargă, un aer de ruină împuțită, adică ruină fără romantism, adică „un zid părăsit și neisprăvit”! 
   Nu am spus nimic despre artă?   
   Da, nu am spus pentru că este mult prea puțină, foarte puțină, aproape inexistentă: câteva expoziții temporare cu lucrări împrăștiate într-un spațiu prea mare pentru ele și conceput pentru altceva, nu pot umple golul infinit al muzeului care prin artă contemporană înțelege lucrările glorificând „întâiul cârmaci” sau rezultatul muncii activiștilor prin artă care, oricât s-au străduit în timpul vieții, tot tovarăși și tovărășici în atitudini eroico muncitorești au reușit să facă! De remarcat o expoziție temporară de fotografie: aici am văzut singurele lucrări care au avut ceva de spus (nu toate, doar câteva, dar orișicât)! 





   Așa că, dezamăgiți de ce am (n-am) văzut (practic, dacă strângi expozițiile temporare, muzeul expune niște pereți goi) și asurziți de conversația telefonică a unei angajate cam plinuțe și mult prea volubile și zgomotoase, am părăsit pseudo muzeul în discuție cu gândul la centrul Georges Pompidou și ne-am dus către Muzeul Țăranului Român.

   Aici, altă drăcie!
   Nu doar că muzeul este de fapt închis, nu doar că intrarea se face prin restaurant, nu doar că singurul exponat adevărat este vechea bisericuță din lemn din curtea din spate, dar și muzeul în sine a primit vizitatorii cu două expoziții (una de fotografie!) temporare și cu magazinul se souvenir-urui ÎNCHIS! Ei bine, am priceput: nu vreți să ne arătați nimic! Dar nici să ne luați banii, nu vreți?

   Cu un gust din ce în ce mai amar am lăsat „Niște țărani” prost pregătiți și am aruncat o privire vis a vis, acolo unde Muzeul de Geologie, fără a fi asaltat de vizitatori, era totuși viu datorită micului târg de pietre deschis în curte.

   De Muzeul Antipa nu te poți apropia, pentru că în această noapte toți părinții responsabili își duc odoarele la muzeu! De ce acum, de ce numai acum, dacă în mod curent un bilet de pensionar este zece lei și unul de elev/copil cinci lei, nu pot pricepe! Poate ar câștiga mai mult la muzeu decât la televizor sorbind profunzimile gândiri vreunui nea Gigi!

   Și am plecat mai departe!
   Și am ajuns la „Vila cu Clopoței”! 
   Surpriză!
   Mare!
   Cam 20 de persoane se găseau permanent la coadă, intrându-se din cauza spațiului insuficient, în grupuri mici și foarte mici. Colecția de artă populară românească nu a suportat schimbări majore, dar spectacolul a fost completat de teatrul Masca, teatru care a făcut un adevărat spectacol în curte, transformând într-o plăcere așteptarea de peste 30 de minute de la intrare!
   Renovarea recentă a casei a dus și la apariția unei zise „Săli de conferințe”, sală inteligent ascunsă în subteran, amintind de popularul bordei, loc unde câteva interprete de muzică clasică și balet ne-au făcut surpriza unui neașteptat și încântător concert! A fost adică, splendid!




   Lângă „Vila cu clopoței” se află „Muzeul artei vechi occidentale”: dacă nu vreți, oferta nici nu trebuie băgată în seamă prin comparație cu casa în sine, construcție care sigur a costat mai puțin decât vilele ciclamen cu verde de astăzi! Iar în spatele acestui ansamblu superb, cineva a putut da aprobare de construcție unui „dezvoltator” care a trântit la vreo zece metri distanță de bijuteria mai sus pomenită un ditamai căsoiul, o chestie rectangulară cu pretenții de modernism, căsoi care lasă impresia că din clipă în clipă stă să înghită delicatele creații cu bun gust din vecini: dacă aveam Versailles-ul lângă București, musai se trânteau niște blocuri și un mall în curte - așa sunt primarii noștri, deschiși la minte (cine nu crede poate vizita palatul de la Mogoșoaia, cu scopul declarat de a-și desfăta ochii cu spectacolul malului de peste lac)!  

   După o ploaie bine venită, am luat-o agale spre ceea ce s-a dovedit adevărata surpriză a serii: cimitirul Belu! Organizat interesant, cu alei luminate discret cu lumânări, cu muzică pe viu pe aleea centrală în fața capelei, Belu nu a avut nimic macabru la miezul nopții și nici măcar „Dansul macabru” al lui Saint- Saens nu ne mai răsuna în minte! Tineri insuficient pregătiți conduceau grupuri prin cimitir în tururi ghidate, dar asta nu i-a deranjat decât pe cei care au auzit până acum de generalii Zottu sau Dragalina, așa că până la urmă a fost bine, chiar foarte bine!

   Ω

   A fost oare o pierdere de timp?
   Cu siguranță, NU!
   Ar trebui repetată?
   Cu siguranță, DA!
   Problema este alta: cum să facem să pună mai mare preț pe cultură cât mai mulți oameni în permanență și nu doar la ocazii ieșite din comun, ca aceasta?
   Cum oare?
   Că doar se știe că „orice om îi este frică” de cultură!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu