Faceți căutări pe acest blog

marți, 13 iulie 2021

Nimic nou

   Am dat o fugă în Bulgaria: v-am, spus, nimic nou ... Am fost din nou neplăcut impresionat de starea mizerabilă a drumurilor, așa că din nou mi-am spus că cine critică amărâtele noastre de drumuri trebuie să meargă în Bulgaria! Dar, dincolo de această problemă, nu pot să nu mă arăt din nou mulțumit de vecinii noștri: fără mofturi și pumni în piept, taxa de drum se plătește liniștit la automat și primești confirmarea pe e-mail, oamenii sunt calmi și amabili, peisajele frumoase, mâncarea bună! Și pentru că am ajuns la mâncare, la cheltuieli deci, mă întreb din nou – v-am spus clar de la început că nu am nici o noutate! – de ce vecinii noștri care nu au nici un strop de hidrocarburi plătesc mai puțin decât noi pe combustibili, că o masă pentru doi la un restaurant de fițe cu fripturi de vită și vin a costat circa două sute de lei, că hotelul are un preț decent în condițiile în care este cu adevărat hotel, că nu există porcăriile astea numite pensiuni ...

   Dar ceva oarecum nou tot trebuie să spun: am intrat și într-un magazin care există și în România! Șoc, marfa pusă frumos pe dimensiuni, stoc disponibil de la XS la 4XL și ... și ... și prețuri de cel mult 50% din cele de la noi!!! Pe bune? De ce acolo se poate iar la noi prețurile au luat-o razna? De ce la vecinii bulgari, colea peste gard, se poate trăi decent iar la noi prețurile s-au grăbit să se occidentalizeze pe spatele unor venituri estice?

  

   Așa cum am promis, nu am un răspuns la această întrebare dar ăsta nu-i un lucru nou, la fel cum nici guvernanții noștri, oricare ar fi ei, prezenți trecuți sau viitori nu pot răspunde!

   Așadar, nimic nou ... așa crede un om de pe stradă ...

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu